RUDI + ROMA = LOVE

RUDI + ROMA = LOVE

Nu cred că se aștepta cineva în Italia ca AS Roma să aibă un asemenea start de sezon în Serie A. De fapt, cred că nici în Roma nu se aștepta cineva ca AS Roma să fie lider în octombrie, la momentul întreruperii campionatului, lider cu maxim de puncte, cu 21 de goluri date și cu un singur gol încasat. Mai ales că Roma se înscrisese și în acest sezon pe linia ultimelor două, antrenor nou, proiect nou, iluzii noi. Cele două anterioare, cu Luis Enrique și Zeman, fuseseră eșecuri mai mult sau mai puțin răsunătoare, așa că așteptările față de noul început, cu Rudi Garcia la comandă, erau moderate. Un singur lucru n-a fost luat în calcul: Luis Enrique și Zeman veniseră la Roma după ce antrenaseră în a doua divizie, Segunda și Serie B, în vreme ce Rudi Garcia făcuse totuși din Lille o surprinzătoare campioană a Franței. Și nu demult.

BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:

S-a spus pînă în acest week-end că Roma n-a avut meciuri complicate, cu excepția derbyului cu Lazio, și că n-a avut deplasări problematice. Se aștepta acest duel cu Inter-ul lui Walter Mazzari, un alt antrenor lăudat, pentru a se confirma senzațiile pozitive transmise anterior. Și s-a confirmat. Roma a defilat în orașul modei ca un manechin de clasă internațională, cu mișcări și design ce au stîrnit admirație și, evident, laude. Și au conturat ipoteza că, alături de Napoli, putem vorbi de încă un candidat serios la supremația deținută de Juventus în Serie A.

Pe ”San Siro” s-au văzut limitele Inter-ului și forța Romei. La acest din urmă aspect o să încerc să mă refer în cele ce urmează. Căci e surprinzător de unde a găsit Rudi Garcia resurse pentru a crea această forță. Roma nu s-a schimbat spectaculos față de sezonul trecut. E adevărat, s-au făcut transferuri destule, trei foarte bune, cîte unul pe fiecare linie, Benatia, Strootman și Gervinho, iar eu aș încerca să-l adaug aici și pe Ljajic, care cred că se va impune ușor-ușor, căci are calitate. Rudi Garcia nu s-a repezit să arunce cu banii încasați pe Marquinhos, Osvaldo, Lamela și Stekelenburg, și vorbim aici de peste de 80 de milioane de euro, ceea ce, de exemplu, a făcut Rafa Benitez la Napoli. Au fost aduși jucători pe care Rudi i-a considerat utili în concepția sa de joc.

Hai să vorbim puțin despre această concepție! Și să deslușim astfel ce a făcut Rudi Garcia de a reușit să schimbe, într-un timp atît de scurt, fața acestei echipe. La Lille, Rudi Garcia a cîștigat campionatul cu un modul 4-3-3, cu o echipă disciplinată pînă la obsesie, cu destul de puțină imaginație, deși-l avea pe Eden Hazard, cu roluri precise pe fiecare zonă a terenului, cu linii extrem de apropiate atît de faza de atac, cît și pe cea de apărare. Formula sa standard în apărare era Debuchy-Chedjou- Rami-Beria, în fața lor venea o linie de trei ce asigura densitate și echilibru, Cabaye-Mavuba-Balmont, în care fiecare avea rolul său bine stabilit, Mavuba cu recuperarea, Cabaye cu construcția, Balmont cu ajutorul, iar linia de atac era formată din Gervinho-Musa Sow-Eden Hazard, la care Sow, acum la Fener, avea rolul killerului de careu.

Rudi Garcia e tipul de antrenor care caută să impună același stil echipelor pe care le pregătește. Cam cum fac Guardiola, Mourinho, Benitez. Ancelotti de exemplu e mai maleabil, lucrează, așa cum am mai scris aici, cu materialul președintelui, schimbă tactica în funcție de ce găsește la fața locului, nu cere jucători care să se adapteze concepției sale. Dacă am căuta să asociem numele de mai sus cu cele din componența Romei de azi am reuși, în mare. Mi se pare că linia de mijloc a Romei de azi, Pjanic-De Rossi-Strootman e peste cea a lui Lille cu care Rudi a ieșit campion, iar asta e foarte important într-un campionat precum Serie A unde mijlocul terenului e decisiv. De Rossi pare că și-a găsit în sfîrșit o poziție preferată, ca vîrf al unui triunghi orientat spre propria poartă, Pjanic se regăsește într-un fel în postul pe care-l avea la Lyon, pe care Rudi îl știe bine, căci i-a fost adversar, iar pe vremea aceea Lyon chiar era o forță în Franța, în timp ce Strootman se apropie de acel mijlocaș britanic ”box-to box”.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI AS ROMA GĂSIȚI AICI:

Existăși ceva diferențe. Cea mai mare se numește Totti. Romei de azi îi lipsește atacantul de careu, iar asta arată că Rudi Garcia știe să se și adapteze. I-a găsit lui Totti o poziție pe care să se poată simți bine, iar echipa să nu sufere. Totti e o instituție în sine la Roma, iar colaborarea sa destul de proastă cu Luis Enrique și cu Zeman a fost un element decisiv în parcursul prost al echipei. Paradoxal de proastă a fost relația cu Zeman, căci prima lor colaborare, cu Totti avînd 21 de ani și așezat undeva în stînga, de unde putea să plece spre centru, a adus echipei atunci peste 30 de goluri. Acum, Totti pare ușor anarhic în geometria echipei, dar e o anarhie asumată de Rudi Garcia. Echipa știe că Totti nu se apără decît rar, așa că atunci cînd adversarul are mingea vedem imediat 10 oameni în spatele ei, al 11-lea, Totti, așteptînd momentul potrivit. Libertatea pe care a primit-o căpitanul e probabil un soi de elixir al tinereții pentru el, căci îl vedem azi ca-n timpurile lui cele mai bune.

În vreme ce la Lille, fiecare dintre fotbaliștii liniei de atac aveau roluri bine stabilite, inclusiv Hazard, la Roma nu-i chiar așa, iar asta cred că din pricina lui Totti. Acea libertate de mișcare a lui Totti se transmite și celorlalți doi, Gervinho e cînd vîrf de careu, cînd extremă, la fel Florenzi. Mai sus spuneam de Ljajic, mie mi se pare că are calități care-l apropie de Eden Hazard din perioada Lille. Normal ar fi să joace, însă atunci cînd îl ai pe Totti e greu să folosești un al doilea ”fantezist” care să nu facă sută la sută faza defensivă. Ljajic pare însă ucenicul lui Totti, iar tinerețea e de partea sa.

Azi, Roma e candidată la titlu. Aștept etapa viitoare să văd ipoteza pe deplin confirmată. În etapa viitoare, Roma întîlnește acasă pe Napoli, un meci care promite a fi un spectacol deosebit și-n tribune, căci un ”Derby del Sole” cu cele două combatante pe primele două locuri nu s-a mai văzut de mult. Pauza obligatorie din campionate ar putea să fie un ușor handicap pentru Roma, căci în momente de entuziasm nu e bună o astfel de perioadă de liniște, căci fotbalul, cum am tot zis, e o stare de spirit. Și ar mai fi un mic handicap al Romei. Lotul nu e la fel de profund ca al lui Juve sau Napoli, cu toate că mai există un Bradley sau Destro, aflați la recuperare, ceea ce poate aduce, în viitor, probleme, căci vor apărea suspendări sau accidentări. Chit că echipa nu joacă în Europa. Cred însă că dacă Roma va menține această linie pînă la sfîrșitul anului, nu de victorii consecutive, căci asta deja e prea greu, ci de prestații convingătoare, perioada de mercato din iarnă va fi folosită pentru întăriri.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI JUVENTUS GĂSIȚI AICI:

Două vorbe, foarte scurt, despre Juventus, mai ales după ce am văzut în Juve-Milan. Promit să mă refer cît de curînd și la Milan. Juventus pare involuntar cu gîndul la Liga Campionilor. Și e pe undeva normal. După două campionate în care nu prea a avut adversar în Serie A, un al treilea titlu și-ar pierde din strălucire dacă nu ar fi completat de o performanță notabilă în Europa. E riscul pe care, mi se pare, îl are și Steaua în campionatul nostru, unde mult mai bună decît toate celelalte la un loc. Cînd ești însă prea bun în propriul campionat și nu aduci nimic notabil în Europa, meritele cîștigării unui titlu intern se diminuează gradual, vezi proverbul nostru cu chiorii în țara orbilor.

Fotbalul italian e dator la nivelul competițiilor europene, iar Juventus pare să-și fi asumat această tentativă de revenire în prim-plan. Obsesiile însă nu-s bune în acest sport, iar rezultatele din Ligă cu FC Copenhaga și Galatasary pot proveni de aici. Juventus a bătut pe Milan pentru că, pur și simplu, e mai bună, dar calitatea jocului nu mi s-a părut la înălțimea diferenței existente între loturi.

BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI AC MILAN GĂSIȚI AICI:

OPERAȚIUNEA ANTRENOR PENTRU BARCELONA. PARTEA 1

OPERAȚIUNEA ANTRENOR PENTRU BARCELONA. PARTEA 1

N-aveam de gînd să abordez un nou subiect legat de FC Barcelona. Mă gîndeam la alte teme, mi se părea mai interesant, de pildă, să mă refer puțin la operațiunea de ”facelift” pecare o încearcă Florentino Perez la Real Madrid, nu doar prin venirea lui Ancelotti, ci prin ”re-spaniolizarea” unei echipe ce devenise mult prea internațională.



A apărut însă noua problemă a lui Tito Vilanova, demisia sa și greutățile pe care le întîmpină FC Barcelona în găsirea unui nou antrenor. E o chestiune de actualitate care, zic eu, merită dezbătută și analizată un pic, mai ales că n-am prea văzut explicații pe la noi, dincolo de știrile care vorbesc de numele viitorului antrenor.

Mai întîi despre Tito. Vineri seară, imediat cum vestea s-a răspîndit, am postat pe facebook un scurt mesaj: ”Ce boală parșivă!! Și ce destin crud!! Să ajungi antrenor la FC Barcelona și să nu poți să te bucuri de asta!”. E un adevăr extrem de trist. Cancerul e o boală parșivă. Niciodată nu știi dacă l-ai doborît cu adevărat. Asta s-a întîmplat, probabil, și cu Tito. La finele lui mai, totul părea ok, altfel nu există nici o explicație logică față de ceea ce s-a întîmplat acum. Se spune că Tito era obligat să meargă săptămînal la control, pentru a vedea cum evoluează boala. Probabil că atunci evolua bine, iar acum lucrurile nu mai sînt atît de clare. E un moment greu pentru el și sper că-l va depăși. Aici nu mai e vorba de simpatii ori antipatii, aici e vorba de viața unui om, mai importantă decît orice echipă din lume.

Tare crud destin are omul ăsta. Să ajungi antrenor la FC Barcelona și să nu te poți bucura de asta. Orice antrenor, cred, și-ar dori să pregătească această echipă a Barcelonei. Cu Messi, Neymar, Iniesta și toți ceilalți. Tito a avut șansa asta după plecarea lui Pep. S-a bucurat cîteva săptămîni, apoi au început problemele.

N-o să mă refer acum la calitățile sale de antrenor. Am văzut că mulți l-au criticat. Nu doar la noi, ci și în Spania, pe forumuri. Ultima impresie, e adevărat, e cea care contează, iar ultima impresie a Barcelonei n-a fost dintre cele mai reușite. Dimpotrivă. Eșecul cu Bayern, mai exact felul în care a ieșit Barcelona din acea dublă manșă, a contribuit la acestă imagine mai degrabă negativă. Chiar dacă s-a luat titlul, un soi de medicament pentru viitor, acel 0-7 la general cu Bayern a rămas ca o ștampilă.

Pentru FC Barcelona e un moment greu. Și pentru președintele Sandro Rosell, aflat, probabil, la cea mai importantă decizie a mandatului său. După ce a fost ținta unui atac dur din partea lui Guardiola, Rosell are acum de făcut față unui mare examen. Să ma explic. Dacă toată treaba asta se petrecea în luna mai, problemele nu ar fi fost chiar atît de mari. Exista timp și destule nume. Acum însă, toate echipele sînt în plină pregătire și e greu să găsești un nume disponibil. Mulți ar vrea să vină, sînt convins, însă nu-i simplu. Există contracte în vigoare și cui îi convine să-și lase antrenorul să plece, chiar și la Barcelona și chiar pentru o situație de forță majoră, umanitară să zicem, și să rămînă descoperit? Nimănui. În mai sau iunie era mai lesne pentru toată lumea. Există tot felul de păreri care-l vizează pe președintele Rosell. Cum că în cazul lui Tito ar fi gîndit cu inima și nu cu mintea. Și nu acum, recent, ci în decembrie. Pe undeva adevărul e la mijloc. Mai tîrziu, Rosell a schimbat registrul și a gîndit cu mintea în cazul lui Abidal. Probabil că dacă ar putea să dea timpul înapoi, în decembrie, ar fi acționat altfel. Asta nu se poate însă, așa că trebuie s-o facă acum.

S-a vorbit de mai multe nume. A prins repede contur varianta Gerardo ”Tata” Martino. Un argentinian de 50 de ani, din același oraș ca Messi, Rosario, campion cu Newells Old Boys în Argentina și fost selecționer al Paraguayului. Fusese, pentru o perioadă scurtă, în cărți și la Real Madrid, acum vreo lună, pe cînd Ancelotti se lupta din greu să-i convingă pe șefii PSG-ului. Se spune că e un antrenor căruia îi place mult fotbalul de atac, de construcție, de pase, din puține atingeri. Faptul că e agreat de Messi e un mare avantaj, chiar dacă se vor găsi destui să spună că Messi face acum și pe directorul sportiv la club, pune și antrenor după ce pune pe liber jucători, vezi cazul David Villa. E totuși o exagerare! În primul rînd, cînd îl ai pe Messi în echipă, e logic să aduci un antrenor care să se muleze pe stilul lui și nu să-i ceri lui s-o facă.

În al doilea rînd, filozofia de joc a Barcelonei impune un anumit stil de antrenor. L-ați vedea, de exemplu, pe Mancini antrenînd Barcelona de azi? Era simplu de pus, n-avea contract, cîștigase campionatul în Italia și Anglia, deci nu e un oarecare. Stilul său nu se potrivește însă cu al Barcelonei.

Din punctul ăsta de vedere, Luis Enrique era o soluție bună. Numai că abia ce a semnat cu Celta Vigo. Nu e așa ușor să pleci de la o echipă cu care abia ai semnat un contract. Nu te poți duce să spui ”presidente, știi ceva, eu de mîine nu mai vin, ma duc la Barcelona”. Există contracte, există clauze, nu se poate lua o decizie unilaterală. Luis Enrique era continuarea firească. Pregătise Barcelona B, chiar cu succes, căci ar fi promovat în Primera dacă ar fi avut voie, a fost apoi și episodul Roma, unde a arătat cîte ceva din filozofia sa. Și Laudrup era o variantă, dar și el are contract. Se mai spune că ar fi fost discuții cu Villas Boas, dar Tottenham nu-i tocmai clubul cu care să negociezi ușor.

Suporterii l-ar fi vrut pe Heynckes. Și e logic să fie așa. E un nume care s-ar încadra în acest ”puzzle” complicat. Și ar fi fost și o lovitură de imagine. Numai că el, se zice, nu mai vrea fotbal. Ceea ce confirmă că decizia de a pleca de la Bayern a fost a lui și nu a fost înlăturat pentru a i se face loc lui Guardiola, așa cum s-a speculat. Ar mai fi fost și Bielsa, numai că modul de lucru al acestuia, chit că-i argentinian și seamănă extrem de mult ca filozofie și mentalitate, pînă la identificare aproape, cu Guardiola, nu-l recomandă. Un antrenor dur, care țipă încontinuu la jucători nu-i potrivit la orice echipă. Am mai auzit de Luis Aragones, a cărui vîrstă însă, 75 de ani, e un mare dezavantaj. Eu cred că dacă toate astea s-ar fi întîmplat acum o lună și jumătate, azi Barcelona îl avea antrenor pe Manuel Pellegrini.



Grea decizie, în astfel de condiții pentru Sandro Rosell. Care trebuia să se miște foarte repede, căci Barcelona nu-și poate permite să aștepte prea mult. Și așa echipa a primit o lovitură dură, căci Tito Vilanova era extrem de apropiat de jucători, din perioada cînd a fost asistent al lui Guardiola.

Cu siguranță însă, e decizia pe care Rosell n-ar fi vrut s-o ia niciodată.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă