Trăim într-o perioadă în care Europa încearcă să se reinventeze, să-și creeze propria identitate, să se transforme într-un continent ferit de conflicte, de războaie, de dispute sîngeroase. Ideea ”Statelor Unite Europene”, un spațiu în care oamenii să poată circula liberi, să folosească aceeași monedă, iar frontierele să existe doar din punct de vedere geografic e una extrem de generoasă. Există însă locuri unde acest deziderat e un pic mai greu realizabil. Locuri în care sîngele fierbe, iar oamenii nu sînt dispuși să uite anumite lucruri. Și caută să-și facă dreptate altfel decît pe calea dialogului. La 25 de ani de cînd Zidul Berlinului a căzut, există pe harta Europei o zonă extrem de fierbinte: Balcanii.
N-o să intru acum în detalii istorice. Nu e cazul și nici locul. Un singur lucru e foarte cert. Acest Serbia-Albania nu trebuia să se joace. UEFA a avut, la momentul tragerii la sorți, mecanismele prin care să evite o astfel de împerechere. A evitat ca Rusia să joace cu Georgia, Armenia cu Azerbaidjan, Spania cu Gibraltar, deși în acest ultim caz era vorba doar de orgoliul spaniolilor, căci mi-e greu să înțeleg ce fel de conflicte se puteau naște între Spania și Gibraltar. În schimb, poate prea convinși de puterea dialogului și de educația existentă în această regiune, șefii de la UEFA n-au găsit nimic suspect în faptul că sorții au trimis în aceeași grupă Serbia și Albania. Așa s-a nimerit, nu se mai întîmplase din 1968, la fel de bine putea să nu se întîmple, însă acest dublu meci trebuia evitat.
O paranteză. Vorbim totuși de o zonă în care un meci de fotbal a fost o scînteie a conflictului iugoslav. Se întîmpla în mai 1990, cu Iugoslavia încă unită, dar dezmenbrîndu-se pe zi ce trecea. Se juca la Zagreb derbyul campionatului iugoslav, Dinamo Zagreb-Steaua Roșie Belgrad. Cîteva sute de fani veniseră de la Belgrad, conduși de un anume ”Arkan”, necunoscut pe atunci, personaj important în anii de conflict ce vor urma. La un moment dat, scorul nici nu mai are importanță, galeria celor de la Dinamo a început să intoneze imnul croat, ceea ce, evident, i-a înfuria peste măsură pe fanii Stelei Roșii. De aici pînă la bătaie n-a mai fost decît un pas. În acest timp, poliția federală, aflată sub control sîrb, a intervenit împotriva fanilor croați, pe care a încercat să-i scoată din stadion. Atunci a venit gestul meciului. Sub privirile întregii Iugoslaviii, care urmărea meciul la televizor, Zvonimir Boban, rămas pe gazon deși toți ceilalți fotbaliști plecaseră la vestiare, s-a luat el însuși la bătaie cu forțele de ordine. Ulterior, imaginile cu Boban lovind un polițist sîrb au dus la suspendarea acestuia, motiv pentru care el nu putut juca la Mondialul italian în tricoul Iugoslaviei unite, ultima competiție de altfel în care Iugoslavia a participat în forma sa unită. Se spune că acest meci a aprins vîlvătaia conflictului în regiune. Poate că e așa, poate că e doar o legendă. Cert că e doar cîteva luni mai tîrziu, războiul din tribunele stadionului se transforma într-unul real, cu arme, morți și răniți, în întreaga regiune.
Ar fi trebuit cred să știe cei de la UEFA această poveste. Între Serbia și Albania e un meci de șah, dar cu armele pe masă, pe tema Kosovo. Nici aici nu vreau să intru în detalii. Albanezii, majoritari, spun că teritoriul le aparține. Sîrbii, la rîndul lor, argumentează că e o zonă simbol a culturii și istoriei lor. Între Grecia și Turcia mai există o astfel de partidă, pe tema unei zone din Cipru, dar există o diferență: Kosovo a devenit stat independent, recunoscut ca atare de mai multe alte state. Astfel că un banal meci de fotbal s-a transformat într-un prilej perfect al unor oameni politici de a manipula sentimentele naționaliste ale celor două națiuni.
Ceva tot a făcut UEFA. A interzis deplasarea fanilor albanezi la Belgrad, însă presa sîrbă, alimentată cu zvonuri și informații nedobedite, publica știri peste știri despre ”ultrași” kosovari ce ar fi încercat să ajungă la Belgrad pentru a-și expune punctul de vedere. E logică în acest sens reacția de furie a oamenilor din tribune atunci cînd au văzut acea dronă, cu steagul Albaniei unite, survolînd stadionul. În echipa Albaniei erau 5 jucători născuți în Kosovo, plus alți doi născuți în Elveția, dar din părinți kosovari. Faptul că bătaia a început pe gazon pare, în contextul celor întîmplate cu Boban, deja un lucru normal. La fel de normală pare și reacția publicului, anormală este însă invadarea terenului și, mai ales, apariția în imaginile televizate a unui cunoscut ultras sîrb, arestat în urmă cu mai multe luni în urma violențelor de la acel Italia-Serbia, disputat la Genova și care, se presupune, ar fi trebuit să aibă interdicție pe stadioane.
Anormală, dacă e adevărată, devine implicarea oamenilor politici albanezi în acest incident. Se spune că drona ar fi fost manevrată de chiar fratele premierului albanez, ceea ce mi se pare o nebunie. Mai ales în contextul în care, peste puține zile ar trebui să aibă loc vizita oficială a premierului albanez la Belgrad, prima întîlnire între cele două părți de la terminarea celui de-al doilea război mondial.
UEFA are acum o problemă. Pe care putea foarte bine s-o evite. Cine va fi pedepsit? Sîrbii, pentru că n-au asigurat securitatea în stadion așa cum scrie la regulament? Sau albanezii, ai căror jucători, după cum se vede din imagini, au început bătaia pe gazon și care apoi au refuzat să revină pe teren pentru a termina partida? Totuși explicabil, aș zice, pentru că în acel scenariu numai un meci de fotbal nu se putea juca. În plus, mai e și meciul retur, la Tirana. Peste un an, de acord, dar atît timp cît în Albania și-n Kosovo s-a ieșit pe străzi pentru a celebra cele întîmplate la Belgrad nu cred că timpul va putea șterge prea multe.
Din păcate, fotbalul a fost din nou folosit în altfel de interese. Deși e doar un joc.
Ca de obicei cînd vine vorba de o confruntare împotriva Ungariei, indiferent de sport, totul devine mai contondent, mai agresiv, mai lipsit de discernămînt. Iar dacă respectiva confruntare e la fotbal și încă într-un meci foarte important, contondența se mărește, e deja la puterea a treia, dacă nu cumva a patra. Scufundată într-o mare de indiferență națională, după ce naufragiase într-un ocean de mediocritate, ”naționala” României n-a mai stîrnit de mult atîta pasiune. Partida cu Ungaria, venită după un succes în Grecia și într-o grupă de calificare din care Parisul se vede limpede, chiar și fără să fim integrați în spațiul Schengen, partida cu Ungaria așadar reprezintă un prilej cum nu se poate mai nimerit pentru unii să-și strige patriotismul, ba să-l și arate prin manifestări infantile sau cretine, după caz.
Citeste mai mult …
S-a jucat duminică seară un meci pe care italienii l-au așteptat cu multe nerăbdare. Și nu doar italienii. Un meci pe care mulți, mă număr și eu printre ei, l-ar fi vrut disputat ceva mai tîrziu, poate prin noiembrie, astfel încît să mai treacă un timp și să ne putem da seama de anumite lucruri. Motivul pentru care toată lumea aștepta acest duel, derby de clasament să-i zicem, chit că noțiunea de derby nu se prea regăsește la un meci între o echipă din Roma și alta din Torino, motivul, așadar, venea din dorința tuturor de a afla dacă pot conta pe Roma în acest sezon de Serie A. Dacă pot conta pe Roma să aducă acea doză de incertitudine, de suspans, de spectacol în cele din urmă peste un campionat dominat în ultimii 3 ani de Juventus. În concluzie, toată lumea dorea să știe dacă Roma poate să detroneze pe Juve din fruntea fotbalului italian. În condițiile în care Milan și Inter nu mai reprezintă, din varii motive, ceea ce reprezentau în trecut și în condițiile în care la Napoli lucrurile nu-s deloc calme, Roma reprezintă unica alternativă viabilă de schimbare a puterii.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
De cîștigat a cîștigat Juventus, dar la întrebarea de care vorbeam mai sus nu avem un răspuns clar. Și asta pentru că Roma a ales o cale a victimizării după acest eșec pe care eu n-o consider normală. Sigur, poate fi frustrant să pierzi cu două penaltyuri contra ta și cu un gol ce naște alte semne de întrebare, dar a te victimiza în exces, a face apel la trecut și a semnala cine știe ce manevre oculte mi se pare o inițiativă deloc constructivă.
Am avut ediție specială de Fotbal European duminică, în ziua meciului. Am mai avut una luni, cea normală dedicată campionatului italian. Am analizat pe larg partida de la Torino și decizile arbitrului. Și nu cred nici acum că se poate spune că Roma a fost victima arbitrajului. Mai degrabă se poate spune că arbitrul Gianluca Rocchi a fost ușor confuz în luarea unor decizii, dar aici trebuie inclus obligatoriu penaltyul acordat Romei, care mai degrabă nu e decît e, așa mi se pare mie, chit că Ilie Dumitrescu a văzut acolo o decizie corectă, urmare a unei mișcări foarte inteligente din partea lui Totti. La celelalte faze, inclusiv la noi la Fotbal European, dar și la televiziunile italiene, a fost nevoie de multe reluări, de multe dezbateri, se vorbea de centimetri și de interpretări la limită. Pentru nici una dintre faze n-a existat unanimitate, astfel încît mi se pare bizară unanimitatea cu care de la Roma se vorbește despre furt și alte asemenea lucruri.
Sigur, italienii sînt specialiști în astfel de dezbateri. Ei au inventat moviola, ei au adus discuțiile legate de arbitraj la rang de problemă de stat. Ceea ce, înțeleg, s-a întîmplat și-n această situație, cearta ajungînd inclusiv în Parlament, un deputat, pesemne suporter al Romei, solicitînd public pedepsirea drastică a arbitrului Rocchi, ale cărui decizii ar fi afectat negativ Bursa din Roma.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI JUVENTUS GĂSIȚI AICI:
Revenind la Roma și la acestă linie pe care au adoptat-o, eu nu cred că-i avantajează. A pune eșecul cu Juventus pe seama arbitrajului înseamnă a pune o pătură peste propriile erori. La 1-2, Roma putea închide meciul dacă Gervinho marca la acea fază din ultimul minut ori dacă era suficient de inspirat să continue altfel acțiunea. La 2-2, Pjanic putea marca pentru 2-3, ceea ce schimba drastic situația, iar la golul de 3-2, cel decisiv, nu există nici un jucător al Romei care să stea pe respingere, să încerce să blocheze un eventual șut din marginea careului. În plus, un mare semn de întrebare ar trebui să apară din scăderea vizibilă a echipei după ieșirea lui Totti. Ceea ce, de exemplu, la Juve nu s-a produs după ieșirea lui Pirlo. Mai cred că și Rudi Garcia a greșit autoeliminîndu-se, într-un moment în care echipa avea nevoie de el pe bancă, nu în tribună. Am mai scris-o și o s-o mai scriu, Mourinho a spus mai demult: ”nu-i da arbitrului opțiuni să te pedepsească”. Rudi Garcia a făcut asta și a greșit.
Roma n-a arătat rău în meciul cu Juve. În condițiile în care a avut destule absențe, De Sanctis, De Rossi, Castan, Strootman, chiar și Astori, Roma putea, așa cum aminteam mai sus, chiar cîștiga. Lotul e mai bun decît în sezonul trecut, chit că a plecat Benatia, o pierdere mare oricum am privi lucrurile, dar, spre deosebire de sezonul trecut, există participarea în Champions League și încă într-o grupă exrem de grea. Ca să poată susține două fronturi grele, Roma are nevoie de mult echilibru.Iar acest echilibru vine și din gestionarea înfrîngerilor. Acum e un moment în care se va vedea capacitatea Romei de a merge pînă la capăt în acest sezon.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE ROMEI GĂSIȚI AICI:
În fotbal există acea teoremă conform căreia de foarte multe ori o echipă joacă mai bine în 10 oameni decît în 11. Demonstrația se bazează pe solidaritatea ce apare între cei 10 rămași după ce al 11-lea a fost nevoit să iasă, pe dorința fiecăruia dintre cei 10 de a face mai mult, conștient fiind că există un gol ce trebuie acoperit. Rezultatele apar sau nu, depinde foarte mult de situație. Dar ideea de plecare rămîne.
PSG n-a jucat marți seară în 10 oameni contra Barcelonei. Dar a jucat fără cel mai bun om al său, Zlatan Ibrahimovici. Iar asta a condiționat mult evoluția echipei per ansamblu. Îndrăznesc să spun că absența lui Ibrahimovici a ajutat PSG-ul să obțină un rezultat de prestigiu, o victorie în fața Barcelonei care șterge puțin din impresia mai degrabă anostă lăsată în debutul campionatului francez.
BILETE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Laurent Blanc spunea înainte de meci: ”Fără Ibra va trebui să jucăm mai mult ca echipă”. Ceea ce s-a întîmplat. Eu nu-s convins că dacă Zlatan era în teren, PSG ar fi cîștigat acest meci. Pe cît e de sclipitor în anumite momente ale jocului, pe atît de anarhic e Ibrahimovici cînd vine vorba de latura tactică ori de sacrificiu în folosul celorlalți. Ibrahimovici și-ar fi jucat meciul său contra Barcelonei, dar nu-s convins că ar fi terminat partida stors de puteri așa cum au terminat-o Pastore ori Cavani. Sigur, e doar o presupunere, se vor găsi destui gata să parieze că Ibrahimovici ar fi dat nu știu cîte goluri și ar fi reușit nu știu ce giumbușlucuri. Presupunerile nu țin însă loc de evidențe, iar pariurile pe presupuneri merg doar la o bere, ca să se anime discuția.
Nu știu așadar ce ar fi făcut PSG-ul contra Barcelonei cu Zlatan în teren. Știu însă ce a făcut fără el. Mai știu că dacă suedezul era apt, probabil că Pastore ar fi fost scos din schemă. Mai știu că dacă era apt și Lavezzi, probabil că ar fi ieșit din formulă Lucas Moura. Și mai știu că dacă și Thiago Silva era disponibil, nu l-am mai fi văzut pe Marquinhos. Și zău că ar fi fost păcat. Pentru că cei trei au fost dintre cei mai buni oameni ai parizienilor. Pe undeva, vorbele lui Jeremy Menez, ”la PSG joacă numele, nu forma de moment”, își pot găsi o acoperire.
Blanc a cîștigat duelul tactic cu fostul lui coleg de la Barcelona, Luis Enrique. Ambii au venit la clubul catalan în vara lui 1996. Tocmai plecase Hagi, iar căpitan era Gică Popescu. Asta a fost doar o paranteză, ca să ne reamintim că la un moment dat contam și noi pe piața fotbalului continental. Blanc a văzut sigur meciul Barcelonei de la Malaga, cînd catalanii n-au avut nici măcar un șut pe poartă, și a tras concluziile. A oferit Barcelonei benzile, în special cea dreaptă, dîndu-i șansa lui Dani Alves să urce de un milion de ori și să centreze de un milion de ori. Cînd în careu nu era nimeni ca să-i deranjeze pe David Luiz și Marquinhos, Dani Alves putea să centreze de două milioane de ori, rezultatul era același. În schimb, Blanc a populat centrul terenului, mutîndu-l acolo pe Pastore, care-l tampona pe Sergio Busquets de fiecare dată cînd acesta primea mingea sau era pe punctul s-o primească. În partea cealaltă, Lucas Moura a rămas lipit de tușă, blocînd astfel urcările lui Jordi Alba. Am spus de cîteva ori pe comentariu că Neymar era dispărut din joc. Asta pentru că mai mereu era singur, căci Jordi Alba nu mai venea alături de el, ca de obicei.
BILETE LA TOATE MECIURILE LUI PSG DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Cu Pastore mutat în zona de mijloc, Barcelona a suferit enorm la construcție. Cei trei mijlocași ai PSG-ului, Verratti, Matuidi și Motta au făcut un joc foarte bun, neutralizîndu-i de multe ori pe Rakitici și Iniesta. Apropo de Iniesta, mi se pare că nu se prea regăsește în noua concepție pe care Luis Enrique încearcă s-o implementeze. Are mometele lui de geniu, căci e un jucător de geniu, vezi pasa din prima dată la golul lui Messi, dar are și multe momente în care dispare. Ceea ce nu-i normal. Cînd îl ai pe Iniesta în echipă, îi dai deplina responsabilitate în joc, îl lași pe el să dicteze ritmul. Cam ceea ce făcea Xavi în momentele de glorie ale echipei lui Guardiola. Iniesta pare a resimți cel mai tare lipsa lui Xavi de lîngă el. Poate că Xavi ar fi trebuit introdus mai devreme și nu în locul lui Rakitic, eventual în locul lui Pedro, un alt ”dispărut”. Era lesne de observat că PSG are mereu superioritate la mijlocul terenului, grație lui Pastore, care, de altfel, atunci cînd a fost înlocuit a fost înlocuit tot de un mijlocaș central. Xavi lîngă Iniesta și Rakitic poate că ar fi putut schimba ceva din dinamica jocului, însă Luis Enrique a părut la acel moment o copie a lui Tata Martino, neavînd curajul să facă o schimbare revoluționară, alegînd una simplă, post pe post.
Iar fazele fixe au fost un alt moment în care Blanc a fost peste Luis Enrique. Blanc știa că Barcelona are probleme la aceste faze și o știau și jucătorii săi. Revedeți în minte golul doi al gazdelor. Pastore are o minge pe partea dreaptă, putea să încerce o continuare, căci apărarea Barcelonei nu era încă organizată, însă a preferat să o lase afară, pentru corner. Din care, pe ieșirea proastă a lui Ter Stegen (în continuare mi se pare o eroare această rotație a portarilor care există și la Real Madrid) și pe un marcaj bizar, în zonă, din partea lui Rakitici (nu poți să lași în spatele tău un adversar nesupravegheat, chit că are 1,65, și să încerci să sari la cap deplasîndu-te cu spatele către minge) a ieși golul lui Verratti. Cu Pique pe bancă, Barcelona a fost mereu expusă la aceste faze fixe.
La Barcelona lucrurile încă nu funcționează perfect. Încă nu pot juca Luis Suarez și Vermaelen, încă nu e stabilită clar poziția lui Messi (la Paris a fost din nou multă vreme fals 9, astfel că puține mingi ajungeau la el), încă nu se știe care e poziția lui Iniesta și rolul lui Xavi, încă există momente de ”black-out” din partea lui Luis Enrique. Care sînt pe undeva normale, căci încă e la început de drum. Se vor găsi azi destui care să cînte prohodul Barcelonei, poate chiar aceiași care vorbeau de revenirea spectacolului după un 6-0 anonim cu Granada. Despre drumul pe care o va apuca Barcelona cu Luis Enrique vom putea vorbi cu mai multe argumente prin ianuarie-februarie. Adică atunci cînd încep cu adevărat meciurile cu miză, meciurile în care orice eroare se plătește. Și-n Champions League și-n campionat. Deocamdată e doar un rodaj.
PSG are o singură problemă. De fapt Blanc. Să reușească să facă echipa să joace și cu Ibrahimovici în teren la fel cum a jucat cu Barcelona, fără el. Poate că Ibra a înțeles că în Champions League, nu întîmplător trofeul pe care încă nu l-a cîștigat, echipa în sine e mult mai importantă decît ego-ul unuia au altuia.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
P.S.
N-am cum să nu fac o mențiune specială pentru un fotbalist intrat deja în legendă: Francesco Totti. Marți a reușit să devină cel mai bătrîn marcator din Champions League, depășind o altă legendă, pe Giggs. Ceea ce reușește Totti la 38 de ani e de domeniul fantasticului, dar mai mult ar trebui studiat felul în care reușește Rudi Garcia să pună echipa în slujba lui Totti și pe Totti în slujba echipei. Luis Enrique n-a știut cum să procedeze și colaborarea lor a fost un eșec. De văzut dacă a înțeles ceva din acel eșec.
Cît despre Manchester City, continuă să aibă o relație stranie cu Champions League. Campioana Angliei a fost din nou o echipă mediocră în această competiție și e bizar lucrul ăsta. Dacă ar fi să vorbim despre șanse, prea devreme ce-i drept, mi se pare că Anglia nu propune pentru acest sezon european decît pe Chelsea.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN SERIE A GĂSIȚI AICI:
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!