GUARDIOLA, ÎNTRE DESTIN ȘI ALEGERI

GUARDIOLA, ÎNTRE DESTIN ȘI ALEGERI

În 4 ani la Barcelona, Guardiola a bifat, în Champions League, două finale, ambele câștigate, și două semifinale. În 3 ani la Bayern, Pep a prins 3 semifinale, iar în cei 3 ani la City, s-a oprit o dată în ”optimi” și de două ori în ”sferturi”. Ceva se întâmplă cu tehnicianul catalan, aura sa a mai pălit un pic, chiar dacă trofeele interne au continuat să curgă. E un traseu ciudat al unui tehnician ce a revoluționat fotbalul la un moment dat, un traseu ce n-are cum să nu fie pus în legătură cu Messi și ceilalți băieți pe care i-a avut în Catalunya. Se spune că destinul te pune în fața unor uși, dar depinde de fiecare-n parte pe care o deschide. Pep a deschis ușa despărțirii de Barcelona, iar azi n-ai cum să nu te întrebi dacă palmaresul său și al clubului catalan n-ar fi fost cumva altele dacă el ar fi ales să rămână și nu să plece. 

City și Tottenham ne-au oferit miercuri probabil cel mai bun meci al acestui sezon de Champions League. Spun probabil fiindcă suntem în fața unei semifinale pe care eu unul o aștept de ani buni, Klopp vs Barcelona. Dacă adăugăm și pe Ajax în discuție rezultă că am avut un mijloc de săptămână care ne-a reamintit că fotbalul poate fi și frumos, că trofeele nu se câștigă neapărat apărându-te, că musai trebuie să tragi la poartă dacă vrei să dai gol și, în esență, că romantismul n-a murit în acest sport, deși cam asta era senzația.

”PEP STOP BOYS”

Guardiola și-a trădat un pic filozofia cu care urca pe culmi în perioada catalană. Poate și pentru că a încercat la Bayern s-o continue și n-a avut succes. E adevărat, Champions League se câștigă cu fotbal și inteligență în egală măsură, iar a ști să muți deștept în momentele de avantaj poate fi cheia succesului. Dar Pep a vrut să fie precaut în tur, și a pierdut, a vrut să fie cinic în retur, și iar a pierdut. Miercuri, la 4-2, după golul lui Kun, Guardiola îl scoate pe David Silva ca să-i facă loc lui Fernandinho. Mai puțină inventivitate, mai multă ordine. O mutare pe care în acea finală de pe ”Wembley” cu Manchester United, în 2011, n-a făcut-o nici la 2-1, nici imediat după 3-1, a făcut-o abia în final când totul era limpede, din dorința de a le oferi câteva minute lui Puyol și Keita. Atunci a fost Pep cel care nu se temea de nimic, acum a fost Guardiola căruia i-a fost frică să riște. Și a pierdut în fața unui antrenor, Pochettino, mai puțin mediatizat, dar mult mai inspirat și-n tur și-n retur, vezi introducerea lui Llorente.  Și, ca să închei subiectul Pep la fel cum am început, iată golurile primite de City în ”dublele” în urma cărora a fost eliminată: 6 cu Monaco, 5 cu Liverpool, 4 cu Tottenham. Un ușor progres trebuie să recunoaștem că există la un club care cheltuie pe defensivă mai mult decât bugetul alocat apărării în 52 de state ale lumii.

AJAX, DE LA MODEL LA REALITATE

Doar două vorbe despre Ajax, devenită acum echipa tuturor. Ajax e clasicul exemplu de care aveam nevoie că viața oferă și astfel de momente, când imposibilul devine posibil, când visele devin realitate, când David câștigă nu doar în fața lui Goliat, ci a unui întreg grup de ”Goliați”. Acest Ajax, care se va dezintegra în vară, nu e o echipă născută să domine Liga Campionilor, deși o poate câștiga pe 1 iunie, ci e născută spre a fi un model pentru cine are ochi să vadă.

P.S. 1

Până marți seară, Real Madrid i-a simțit lipsa lui Cristiano Ronaldo. Marți seară, Cristiano a simțit lipsa lui Real Madrid.

P.S. 2

Cea mai bună poantă a zilei de miercuri, luată de pe rețelele de socializare: în minutul 11, la City-Tottenham, Dan Petrescu s-a dus să se culce. Nu mai avea ce să vadă.

 

3 Comentarii
  • R. spune:

    Salut Andrei,

    Iti citesc mereu cu placere articolele. Cred ca marea majoritate sunt mult peste media a ce se scrie in presa de specialitate din Romania.

    Am observat in ultima vreme ca vorbesti despre palirea aurei lui Guardiola si as vrea sa fac una-doua observatii legate de subiectul asta, in calitate de fan al fotbalului bazat pe filosofia lui Cruyff.

    Urmaresc cu mare placere meciurile lui City de cand a ajuns Pep acolo, la fel cum am urmarit evolutia lui de cand era antrenor la Barcelona, si ulterior la Bayern.

    In primul rand, am fost dezamagit cand a plecat de la Barcelona si chiar socat cand a fost public anuntul ca a semnat cu City. Privind in perspectiva, cred ca pe plan profesional (nu ma refer la partea financiara), deciziile acestea l-au ajutat mult pe Guardiola sa progreseze. Filosofia lui Guardiola nu s-a schimbat foarte mult, dar s-a adaptat locului in anumite aspecte. Si cred ca ceea ce a reusit Pep in special la City e ceva fantastic. Si voi incerca sa explic de ce cred lucrul asta.

    Toata lumea se asteapta ca Guardiola sa garanteze UCL, ceea ce este absurd. Totusi, ceea ce a realizat catalanul la City cred ca e ceva mai remarcabil decat un trofeu UCL. E o parere personala. Dar echipa asta are o forta mentala incredibila in momentul de fata. Dupa fiecare esec, reactioneaza cum o fac de obicei Real, Barcelona, Bayern si Juventus. Ceea ce e o mare realizare. Cu mici exceptii, echipa asta joaca meci de meci la un nivel foarte mare, indiferent daca lipsesc de Bruyne, Fernandinho, Aguero, Laporte etc.

    Nu stiu daca Guardiola va mai lua vreodata UCL. Dar City cred ca va cuceri in urmatorii ani trofeul. Pentru ca bazele sunt acolo. Si City nu e un club condus de amatori cum pare sa fie la PSG, de exemplu.

    Nu in ultimul rand, stiu ca unul din laitmotivele articolelor tale despre UCL sunt detaliile. Ceea ce i se intampla lui City in UCL legat de arbitraje este dezamagitor. Anul trecut cu Liverpool, anul asta cu Tottenham. In acele detalii au fost, partial, eliminarile lui City, nu pentru ca e o echipa mai slaba decat adversarele sale. Totusi, chiar si dupa aceste esecuri, echipa pare puternica mental.

    Azi, toata lumea asteapta ca daca investesti 200 de milioane pe an, sa ai UCL imediat. Real Madrid, de exemplu, a cucerit primul UCL din ultima serie, 2014, dupa 2-3 in care au facut o echipa solida, inca de pe vremea lui Mourinho. Barcelona avea bazele in 2008, chiar daca meritul lui Pep e urias acolo. City cred ca abia incepe sa devina o mare echipa. Si in urmatorii ani vor ajunge constant in sferturi, semi si, cred eu, finale. Ceea ce la PSG nu vad sa se intample, cu tot cu Neymar, Mbappe si pe cine or mai aduce.

    • Andrei Niculescu spune:

      Si eu sunt un admiratr al lui Pep. Si consider ca a schimbat ceva în fotbalul zilelor noastre, iar cei care se fac c? nu observ? asta (sau nu vor de-a dreptul s? observe) au o problem?. Probabil c? ai dreptate tu, Pep s-a adaptat ?i el fotbalului de azi, de unde ?i senza?ia c? aura sa nu mai str?luce?te la fel. Poate ?i-a dat seama, iar cred c? la Bayern s-a întâmplat asta, c? nu po?i s? faci o echip? f?r? Messi, indiferent care e aia, s? joace precum echipa în care e Messi. Cu toate astea, faptul c? la nivel de Champions League performan?ele sale sunt în sc?dere e o certitudine. Nimeni nu garanteaz? trofeul ?sta, nici m?car Messi sau Cristiano, dar mi se pare c? de la Pep ar trebui s? primim mai mult

      • R. spune:

        Da, sunt de acord cu tine ca fara Messi i-a fost dificil. Totusi, la Bayern a fost o experienta foarte interesanta si pentru club, nationala Germaniei (care nu cred ca ar fi ajuns campioana mondiala fara el, oricat de ciudat suna la prima vedere) si chiar si pentru Pep. Pe de alta parte, cred ca faptul ca Bayern a castigat UCL in 2013 a fost cea mai urata lovitura pe care a primit-o in cariera lui de antrenor.

        Insa, cred ca la City Pep a progresat cel mai mult. Poate pentru ca nu il are pe Messi, desi Sterling se apropie de argentinian (nu ca geniu, evident) din punct de vedere al atributului de a fi decisiv (aproape) meci de meci. Cred ca Sterling mai poate sa creasca si, daca ar fi fotbalistul lui Real (de exemplu), l-as vedea pretendent la cele mai importante trofee individuale. Dar echipa asta joaca fantastic meci de meci. Sunt incantat de faptul ca toti fotbalistii tineri adusi de el progreseaza foarte mult (chiar si Jesus, care are un sezon mediu). Si cred ca in ultimii doi ani s-au pus bazele unei echipa ce poate sa castige absolut tot, pentru ca au talent, forta mentala si sunt extrem de dedicati meseriei lor. Si asta este, intr-adevar, prima echipa construita de Pep dupa chipul si asemanarea lui. La anul cred ca va incepe sa aduca si oameni din academie, in special Eric Garcia, Sandler si Poveda. Pe langa stilul de joc, aceasta este al doilea lucru pe care l-am admirat mereu la Guardiola. Curajul sa promoveze oameni din academie (ceea ce la Bayern nu prea a avut, si la City incepe sa se intrevada). De Barcelona nu mai vorbesc, unde cred ca Busquets, de exemplu (pe care il consider un fotbalist colosal), nici nu ar fi jucat in La Liga fara Pep, daca ma uit la ce au facut managerii catalanilor de dupa Guardiola.

        Sunt de acord cand spui ca de la Pep ar trebui sa primim mai mult. Eu sper sa ramana inca multi ani la City si sa aiba rabdarea si energia sa construiasca in continuare. Pentru ca ce se intampla la clubul asta mie imi pare ca e mai mult decat o toana de moment al unor seici arabi. Se vede ca e un proiect solid, cu oameni foarte capabili, ce au rabdare si viziune. Toti managerii din era Ettihad au stat 3 ani, daca am retinut bine, ceea ce arata multa pricepere. Stiu ca deja suna cliseic, dar Ferguson a avut nevoie de multi ani si de o generatie din academie sa obtina „suprematia” interna. Guardiola e suficient de norocos sa fie deopotriva un creator de echipa si un pedagog bun pentru fotbalisti tineri. Cred ca acest club chiar are un viitor interesant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă