PAS ÎN DOI

PAS ÎN DOI

A pornit la drum caravana Premier League și, după prima etapă, senzația e că nimic nu s-a schimbat în această vară. City a pornit ca din tun, Liverpool a pornit ca din tun. Foarte puțini sunt cei care cred, în Anglia și dincolo de Canal, că sezonul ne va oferi altceva decât o altă luptă în doi pentru titlu. Și că, eventual, ar putea fi și Tottenham pe-acolo, așteptând o oportunitate, așteptând să dea lovitura, cam cum a făcut-o cu calificarea în finala Champions League.  Citeste mai mult …

IMPERIUL NU MAI CONTRAATACĂ, IMPERIUL DOMINĂ

IMPERIUL NU MAI CONTRAATACĂ, IMPERIUL DOMINĂ

Exact pe 9 mai, de ziua Europei, da și în pline discuții și incertitudini legate de ”Brexit”, Anglia revine la șefia fotbalului continental cu 4 echipe calificate în cele două finale, Champions League și Europa League. Nu s-a mai întâmplat până acum așa ceva și e un semn clar că Imperiul Britanic s-a trezit din amorțeala ce-l cuprinsese în ultimul deceniu, și-a stabilit o nouă strategie și a pornit la luptă. A fost mai întâi un contraatac, acum putem să vorbim de o dominație.  Citeste mai mult …

FINALA CELOR CARE NU RENUNȚĂ

FINALA CELOR CARE NU RENUNȚĂ

Pe 1 iunie vom pune punct probabil celui mai nebun sezon de Champions League din ultimii ani. Un sezon în care s-au amestecat de toate, partide memorabile, surprize, goluri splendide, faze nebune, răsturnări de situație, un sezon în care imposibilul a devenit posibil și în care ”never give up” a devenit un motto. Da, motto-ul acestui sezon de Ligă n-are cum să fie în altă limbă, căci după un deceniu de supremație a Spaniei în această competiție, fix la Madrid, pe cea mai nouă și modernă arenă a ibericilor, se va produce schimbul de ștafetă. Vom avea o finală ”made in England”, ba chiar e foarte posibil să avem chiar două, dacă se respectă calculul hârtiei într-o Europa League ceva mai calmă. Iată că englezii după sezoane întregi de mediocritate în competițiile europene și-au înțeles erorile, au încetat să mai cumpere fotbaliști de duzină pe sume stratosferice și au schimbat foaia, punând proiectele lor în mâinile unor tehnicieni, plătiți regește, cărora li s-a dat mână liberă.  Citeste mai mult …

GUARDIOLA, ÎNTRE DESTIN ȘI ALEGERI

GUARDIOLA, ÎNTRE DESTIN ȘI ALEGERI

În 4 ani la Barcelona, Guardiola a bifat, în Champions League, două finale, ambele câștigate, și două semifinale. În 3 ani la Bayern, Pep a prins 3 semifinale, iar în cei 3 ani la City, s-a oprit o dată în ”optimi” și de două ori în ”sferturi”. Ceva se întâmplă cu tehnicianul catalan, aura sa a mai pălit un pic, chiar dacă trofeele interne au continuat să curgă. E un traseu ciudat al unui tehnician ce a revoluționat fotbalul la un moment dat, un traseu ce n-are cum să nu fie pus în legătură cu Messi și ceilalți băieți pe care i-a avut în Catalunya. Se spune că destinul te pune în fața unor uși, dar depinde de fiecare-n parte pe care o deschide. Pep a deschis ușa despărțirii de Barcelona, iar azi n-ai cum să nu te întrebi dacă palmaresul său și al clubului catalan n-ar fi fost cumva altele dacă el ar fi ales să rămână și nu să plece.  Citeste mai mult …

CURIOSUL CAZ AL DOMNULUI GUARDIOLA

CURIOSUL CAZ AL DOMNULUI GUARDIOLA

De când s-a apucat de antrenorat, mai bine zis de când a pătruns, ca antrenor, în fotbalul mare, Pep Guardiola a avut de jucat, în fazele eliminatorii ale Champions League, 26 de partide în deplasare. A câștigat doar 6. De pierdut, a pierdut 10, celelalte 10 fiind remize, care în context pot fi considerate rezultate pozitive. Poate să fie un detaliu, dar e cel puțin curioasă această problemă pe care o are un tehnician cu un palmares impresionant, cu un CV stufos și cu o filozofie care a schimbat în anumite aspecte fotbalul acestei perioade. Pare destul de clar, iar ceea ce s-a întâmplat marți seară pe stadionul de un miliard al celor de la Tottenham e doar o confirmare, Pep are o problemă. Citeste mai mult …

OLE, UNITED!

OLE, UNITED!

Manchester United s-a întors! ”Diavolii” sunt ”back in business”. Cam asta cred că putem spune după victoria obținută de United în fața lui Tottenham, chiar pe ”Wembley”. O victorie scurtă, muncită, chinuită chiar, cu o mare doză de șansă, dar obținută. E genul acela de succes care leagă un vestiar, care urcă în stratosferă moralul și care asigură o stare de spirit numai bună pentru lunile ce vor veni. Ole Gunnar Solskjaer a devenit primul antrenor din istoria Premier League care-și câștigă primele 6 partide pe banca unei echipe preluate din mers. Seria fusese oricum remarcabilă și înainte de vizita pe ”Wembley”, Tottenham părea însă primul examen cu adevărat serios. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
  • Matei on PAS ÎN DOIPacat ca Digi nu si-a permis Premier League. Ma intreb cu cat mai scumpa e fata de Spania.
  • Matei on SUTA DE MILIOANE DE LA CRISTIANO LA MAGUIREDin pacate cresterea sumelor de transfer (si a salariilor) nu a fost reflectata si in salariile suporterilor. Aceste asa-zise “lovituri” [...]
  • Mimi on AVEM O ECHIPĂ. CUM PROCEDĂM?Poate sa imi spuna si mie cineva va rog in 2019 care este adresa de email CORECTA SI CAND SE [...]
  • Bogdan on AVEM O ECHIPĂ. CUM PROCEDĂM?Contra nu-si va asuma niciun risc. Va face o selectie la alibi, nu cu gandul la performanta ci la scuzele [...]
  • Matei on AVEM O ECHIPĂ. CUM PROCEDĂM?Nici eu nu inteleg de unde dezamagirea unor ziaristi ca nu am castigat meciul. Radoi a fost pragmatic, si-a atins [...]
Twitter
Arhivă