Am tot auzit de-a lungul anilor că fotbalul nu e doar o chestiune de viață și de moarte, e mai mult decât atât. Spusă de o legendă precum Bill Shankly, chiar scoasă oarecum din contextul inițial, ideea poate părea în regulă, în special din punct de vedere motivațional. Până la un punct. Acel punct în care viața și moartea își dau întâlnire, dar nu pe un teren de sport, ci pe parcursul existenței unei persoane. O persoană care, dragă cititorule, poți fi chiar tu. Abia atunci realizezi că oricât de mare e impactul pe care-l are asupra omenirii, fotbalul e doar un sport. Și-așa trebuie să și rămână. Pentru că viața e mult prea importantă și, aici vine deosebirea esențială față de sport, eșecul e ireversibil.

Unii dintre cei care ați fost marțea trecută pe ”Arena Națională” la România-Elveția ați sesizat, la momentul în care ați căutat să vă ocupați locurile, un ușor disconfort. Ușor, nu foarte dureros, dar atât cât să vă agaseze. Poate că există printre cei care citesc rândurile astea spectatori ce au fost părtași la acest experiment. Fiindcă, da, partea bună e că totul a fost un experiment. Partea mai puțin plăcută abia de-acum urmează.

Corpul nostru e o mașinărie colosală, o creație peste toate creațiile ce ne invadează linștea de zi cu zi. Una din caracteristicile sale principale e formidabila putere de avertizare. Atunci când ceva nu e în regulă, corpul nostru ne spune asta. E un clopoțel nevăzut care sună și iar sună, de multe ori prea subtil pentru a fi perceput cu adevărat, încercând să ne spună că există un potențial pericol. Din păcate, o alta caracteristică a corpului nostru, a minții mai degrabă, este suportabilitatea. Sau poate mai corect spus ar fi superficialitatea. Nu vi s-a întâmplat niciodată să vă doară ceva și, din grabă, prea ocupați fiind în goana zilnică după confort, să vă obișnuiți cu disconfortul? Suntem la momentul sincerității, nu? Hai să recunoaștem că ni s-a întâmplat tuturor și nu o dată.

CARE-I TREABA CU PROSTATA?

La acest moment al narațiunii trebuie să introduc un cuvânt: prostata. Dar și un altul, ce ne dă fiori reci pe șira spinării și ne amintește de meciul decisiv. Nu, nu despre România-Elveția e vorba. Al doilea cuvânt introdus e cancer.

Și-acum mă-ntorc la scaunele de mai sus. Și la disconfortul creat de ele unor spectatori. Ei bine, știați că una din primele simptome ale cancerului de prostată e fix acel disconfort? Dacă știați, vă felicit! Dacă nu știați, nu-i foarte în regulă, dar faceți parte grupul bărbaților români care nu cunosc prea bine cum se stabilește diagnosticul cancerului de prostată. Mai exact, 75 la sută, da da, nu e nicio eroare, acesta e procentul bărbaților români care încă nu realizează ce înseamnă această boală. Merg mai departe și spun (sper că Ilie Dumitrescu nu se va supăra că-i folosesc o expresie favorită) că deși 9 din 10 bărbați români declară că știu ce e prostata, 80% dintre ei încă nu-s siguri că femeile nu au așa ceva. Merg și mai departe și spun că 73% dintre cei chestionați nu și-au făcut niciodată un test PSA, neștiind despre ce e vorba.

Dacă la acest moment al narațiunii ați dat fuga la primul scaun ca să vedeți dacă simțiți ori ba un disconfort atunci când vă așezați e foarte bine. Infinit mai bine ar fi totuși să dați fuga la primul centru de analize și să solicitați un test PSA. E ceva banal, deloc scump, o simplă analiză de sânge, chiar dacă noi bărbații n-avem cine știe ce bucurie să fim înțepați la analize (șșșt, suntem între noi aici, putem să recunoaștem asta!). Bucuria de a afla că totu-i în regulă este, vă asigur, de nemăsurat. Și dacă totuși există un mic semn de întrebare, dacă rezultatele sunt un pic diferite de normal, o vizită la medicul urolog e următorul pas. Aici stăm bine, 75 la sută dintre cei chestionați în sondajul din care am spicuit mai sus știu că medicul urolog e cel care pune diagnosticul atunci când vine vorba de prostată. Domnul Google e bun, însă numai pentru a vă dezvălui care e cel mai apropiat cabinet medical, nicidecum pentru o consultație.

Iar pentru cei un pic mai panicați există și o veste bună: cancerul de prostată nu mai e demult o condamnare la moarte, dimpotrivă, face parte din categoria bolilor vindecate la timp. Dar, pentru că există și un dar aici, ca asteriscul ăla din reclame, numai dacă e depistat la timp. Din acest punct de vedere, sinceritatea e foarte importantă. Mai ales atunci când vine vorba de o discuție cu medicul, căruia trebuie să-i spunem dacă și unde ne doare. Dacă avem vreo jenă, indicat ar fi să nu ne jenăm de doctor.

Cam asta-i treaba cu prostata. Nu-i de glumă, dar nu-i nici de joacă. Nu trebuie să fie un meci în care să existe un învins și un învingător. Sau dacă tot am fost la fotbal, hai să-i spunem meciul unei rațiuni! Italienii ziceau pe vremuri că remiza albă, 0-0, e meciul perfect. Așa ar trebui să fie și cu prostata, nu credeți?

Acest articol a fost scris pentru campania de informare „Care-i treaba cu prostata?”, inițiată de Janssen România și susținută de FABC (Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer), Societatea Națională de Medicina Familiei, Asociația Română de Urologie, Societatea Națională de Oncologie Medicală din România și Societatea Română de Radioterapie și Oncologie Medicală.