Articolul precedent
Articolul urmator

ÎN LOC DE TITLU, O LACRIMĂ

ÎN LOC DE TITLU, O LACRIMĂ

Acesta nu este un text de genul celor cu care v-am obișnuit. De fapt, nici măcar nu e un text, e un mesaj. Un mesaj despre viață. Și despre moarte.

M-am întrebat întotdeauna ce simți atunci când îți moare un părinte. Am aflat acum. Nici nu mai știi ce simți, ești golit de orice, te transformi aproape într-un robot care execută niște sarcini. Și nu-s puține. Am încercat de ani buni să mă pregătesc pentru momentul ăsta, astfel ca, atunci când va fi să fie, să doară, eventual, mai puțin. Nu se poate, n-ai cum.

L-am pierdut pe tata.

 

Poate o să vă mirați, dar eu chiar cred că sunt un norocos și în fiecare din aceste zile grele i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a făcut și face pentru mine. Sunt un norocos pentru că l-am avut atât de mult timp lângă mine, lângă noi de fapt. Acum câteva săptămâni îi spuneam fetiței mele cât este ea de norocoasă că are, alături de părinți, toți cei patru bunici. Acum va trebui să înțeleagă că nu este mai puțin norocoasă, ci doar că așa e legea firii, a vieții care trebuie să meargă mai departe. Cu bune și rele, cu zâmbete și, uneori, lacrimi. Acum știe doar că bunicul e undeva sus și-i va rămâne în amintiri, poate și-n vise.

 

 

Altceva voiam, de fapt, să vă spun. Și să vă rog pe cei care sunteți norocoși să vă aveți părinții aproape. Încercați să stați mai mult cu ei, nu vreți să știți ce tare doare singurătatea. Să vorbiți mai mult cu ei, să le fiți umărul pe care să se sprijine, să le înțelegeți hachițele de om bătrân, să nu vă enerveze atunci când se mai plâng de câte ceva, fiindcă n-au cui s-o facă. Să nu vă pierdeți cumpătul, dacă-i vedeți că le e greu, că mai încurcă uneori tastele la telefon, că mai dereglează câteodată televizorul, să nu vă enervați când că nu pricep care-i treaba cu facebook-ul și cu instagram-ul ăsta ori când au idei învechite și fixe despre orice.

 

 

Așa cum ei nu-și pierdeau răbdarea cu noi când eram copii și nu știam nimic, la fel trebuie să facem și noi acum, când le știm pe toate. Credem că le știm pe toate, de fapt, căci cum doare pierderea unui părinte nu știm, până când se întâmplă și o simțim. Mai spuneți-le din când în când că-i iubiți, mai descoperiți pe undeva câte o îmbrățișare și o mulțumire pentru tot ceea ce au făcut, așa cum au putut, pentru voi. Încercați să vă înghițiți reproșurile, căci lacrimile ulterioare chiar au un gust oribil.

 

 

L-am pierdut pe tata. Reperul meu din copilărie, cel căruia poate îi datorez în mare parte ceea ce sunt acum. Le rămân îndatorat celor care au fost alături de mine în toate zilele astea și mulțumesc tuturor pentru gândurile bune ce vor urma. M-am gândit mult dacă să scriu sau nu, inițial n-am vrut, căci am considerat și consider că durerea trebuie consumată în interior, cu tine și cu gândurile tale, nu în public. Am făcut-o însă pentru el, știu că i-ar fi plăcut.

Drum lin tată! Sper ca acolo unde ești e deja mai bine. Și nu mai doare așa. Și mai sper că acum poți să mergi, cum îți doreai atât de tare în ultimul timp. Ah, da, și mulțumesc pentru tot.

P.S.

De joi ne revedem și ne reauzim. Pentru că, da, viața merge înainte, iar munca poate fi un bun medicament. De fapt, chiar tata m-ar fi îndemnat s-o fac, mereu i se părea că pot face mai mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă