Exact acum o săptămână, într-un context nefavorabil Barcelonei, căci tocmai se produsese eliminarea dramatică din Champions League, scriam tot aici despre succesul pe care catalanii îl pot extrage din acel eșec. Și, evident, porneam de la meritele lui Hansi Flick, omul care a făcut posibilă această schimbare la fața a grupării ”blau-grana”, revenirea ei în zona nobilă a fotbalului continental și regăsirea acelui reper de calitate ce se cam diluase odată cu trecerea timpului. ”Joacă X zici că-i Barcelona”, vă amintiți cred, unde ”X” era orice echipă care se apropia, în viziunea suporterilor ori a finanțatorilor excentrici, de ceea ce se vedea la, pe-atunci, Barcelona lui Messi.

Dar nu la subiectul ăsta aș vrea să mă refer acum. Chit că tocmai am văzut un nou succes al catalanilor în ”Clasico”. Ar fi redundant. Mi-a atras însă atenția – și nu doar mie – o declarație pe care Deco a făcut-o în această perioadă când euforia și tristețea se amestecau, pesemne, în mintea lui. Deco, dacă nu știți, e directorul sportiv al Barcelonei. Și zice Deco așa: ”Știam că dacă vom îmbunătăți antrenorul și dacă vom face anumite schimbări interne vom avea succes”. ”Mejorando el entrenador”, a fost expresia portughezului, pe care mulți au interpretat-o ca pe-o înțepătură la adresa lui Xavi. În esență, asta a și fost, deși mai degrabă partea a doua a mesajului, cea cu schimbările interne, era cea pe care Deco o dorea scoasă în evidență. Schimbările interne, mai exact el și puterea mai mare pe care a căpătat-o, care putere, iată, a fost folosită cum trebuie. Și cu performanțe, nimic de zis, chit că pe la începutul sezonului munca portughezului era mai degrabă criticată. Dar, cum ar spune cineva, rezultatele cântă pentru el.

Și totuși, parcă Xavi nu merita înțepătura asta. S-a tot scris că între el și Deco relațiile nu erau tocmai cordiale, căci Xavi a fost foarte legat de Mateu Alemany și Jordi Cruyff, cei care au fost ”in charge” înaintea lui Deco (și Bojan, adjunctul său de azi). Iar declarația asta a portughezului confirmă această răceală, apărută, după unii, încă din perioada lor de jucători. Însă, dacă azi Barcelona e pasiunea Europei și reperul atunci când vine vorba de spectacol, nu trebuie uitat că acum 4 ani pe vremea asta clubul catalan era într-un colaps financiar generat de inconștiența unor conducători ce, am mai spus-o, credeau că joacă Monopoly pe bani virtuali, nu reali. Această grupare în colaps a fost preluată de Xavi în noiembrie 2021, colaps economic, dar și al identității. Curajul pe care l-a avut atunci Xavi cred că merită aplaudat, în niciun caz înțepat.

Grădinarul Xavi

Xavi a fost un fel de grădinar, angajat să redea viața unei plantații atinse de secetă și de tot felul de alte probleme. S-a pus pe treabă, fără să promită marea cu sarea, spunând doar că va încerca să readucă în jocul echipei acele elemente de ADN pe care el le deprinsese pe când era un copil în La Masia și le perfecționase în epoca Guardiola, până una alta cea mai luminoasă din istoria clubului. ”Juego de posesion și juego de posicion”, elementele lui Pep, preluate de la Cruyff, au revenit în vocabularul catalanilor, chiar dacă n-au fost mereu însoțite de performanțe. Un campionat câștigat, plus o Supercupă cu Real Madrid, nu-s totuși de colo, deși parcursul european și sezonul 2023-24 sunt cele care au tras mult în jos imaginea lui Xavi. Fiindcă așa e în fotbal, memoria e scurtă, ”ești la fel de bun ca ultimul tău reziltat”, vă amintiți, iar asta Ancelotti poate azi să confirme.

La fel cum și Hansi Flick, cred, poate să confirme că a preluat un vestiar la care Xavi a contribuit enorm. Flick îmi pare din același aluat cu Ancelotti, e un domn și nu cred că ar avea o problemă să recunoască. Mulți din acești copii care azi impresionează lumea au debutat cu Xavi (Lamine și Cubarsi în primul rând, dar și Fermin), au fost încurajați de Xavi (Gavi, Pedri, Balde) ori au fost luați pe lângă prima echipă de Xavi (Bernal, Casado, Gerard Martin), în vreme ce nume precum Lewandowski, Kounde, Inigo Martinez, Raphinha, Eric Garcia ori Ferran Torres au ales să vină la un club cu probleme și multe incertitudini după ce au discutat cu Xavi și au fost convinși de el. Xavi nu-i un oarecare în istoria fotbalului, cuvântul lui are greutate întotdeauna.

În esență, problema lui Xavi a fost de timing. Și, automat, de experiență. A venit la o Barcelona cu probleme direct din Qatar, unde nu se poate vorbi de ucenicie. A sărit o etapă, lucru pe care, de exemplu, Xabi Alonso nu l-a făcut cu al său periplu prin Germania, înainte să facă pasul spre Real Madrid. Însă faptul că a preluat Barcelona în acele timpuri cred că trebuie apreciat și nu ironizat, cred că e o chestie de curaj și atașament față de clubul vieții sale înainte să fie o ambiție prost înțeleasă. La fel cum, cred, trebuie înțelese ca atare și anumite excese de comportament, pe care nu le avea ca jucător, puse acum în contextul presiunii uriașe și a lipsei de experiență.

Azi, în grădina Barcelonei, plantele au început să dea roade. Asta înseamnă și că grădinarul adus în regim de urgență, când nimeni nu prea voia să-și asume un asemenea risc, a avut priceperea lui.

P.S.

În același context, trebuie cred amintit și numele lui Joan Laporta. Ca președinte, Laporta e diferit de Florentino Perez. E impulsiv, se lasă repede luat de val, dar nu are orgolii și nici accentele dictatoriale pe care le observăm la Florentino. A făcut erori și nu puține, a vorbit mult și fără fundament, iar de aici a ieșit cea mai mare pată pe obrazului clubului, plecare lui Messi. Însă inspirația pe care a avut-o cu Hansi Flick trebuie recunoscută ca atare. Laporta nu l-a vrut pe Ronald Koeman atunci când a redevenit președinte, nu l-a vrut nici pe Xavi, atunci în 2021. Considera că e lipsit de experiență și, iată, a avut dreptate. Florentino, de exemplu, nu l-ar fi pus, Laporta a cedat însă presiunii venite din zona presei catalane și a suporterilor. Și-a dorit un antrenor german (înainte de Xavi a încercat cu Klopp, cu Nagelsmann, chiar și cu Rangnick, viitorul nostru adversar), iar când prietenul său, Pini Zahavi, controversatul impresar, i l-a propus pe Flick (eliberat între timp de la ”naționala” Germaniei) n-a mai stat pe gânduri.