A ajuns Mondialul Cluburilor la momentul său cel mai așteptat, faza eliminatorie, și începem să ne dumirim ce vrea de la noi această competiție. Mai rămâne să aflăm și ce vrea de la fotbal, dar pentru asta va trebui să așteptăm finalul și, eventual, următoarea ediție pentru care, din ce se aude, deja au apărut câteva candidaturi. Inclusiv a Qatar-ului, care și-o zice, pe de-o parte, că dacă tot a stricat un întreg sezon cu Mondialul din 2022 (chit că turneul în sine a fost un succes) de ce n-ar mai face-o încă o dată, iar pe de altă parte s-or gândi qatarezii că, în fond, la ei nici măcar nu-i cu mult mai cald în perioada asta decât în America, câteva grade în plus acolo deja nu mai contează, plus că măcar din punct de vedere al furtunilor va fi liniște. 

Începem să ne dumirim și de un alt aspect. Anume că Real Madrid și-a făcut în mod evident un obiectiv strategic din câștigarea acestei competiții. Și dintr-un soi de orgoliu, fiind vorba de o ediție inaugurală, dar și dintr-un calcul destul de rece al lui Florentino Perez în perspectiva viitoarelor sale acțiuni îndreptate împotriva UEFA. Nu uitați că Mondialul ăsta e organizat de FIFA! S-a observat această idee din transferurile făcute de madrileni înaintea startului (e ceva să dai milioane bune pentru Trent în condițiile în care azi îl luai gratis), dar și din seriozitatea cu care Xabi Alonso abordează nu doar fiecare meci, ci și fiecare antrenament. Aș adăuga aici și decizia de a amâna operația la umăr a lui Bellingham pentru mijloc de iulie, cu consecințele de rigoare în perspectiva viitorului sezon (va lipsi între 3 și 4 luni), când mult mai logic era ca respectiva intervenție să fie făcută imediat după Clasico din mai.

Să nu se înțeleagă de-aici că alte echipe ar trata competiția cu superficialitate, în sensul că ar aborda-o ca pe o vacanță. Iar aici mă refer la europeni. Doar că mulți antrenori încearcă să mai ”relaxeze” un pic programul, acordând multe ore libere jucătorilor, permințând familiilor să fie aproape și să se bucure într-un fel de toate oportunitățile oferite de țara gazdă. S-a văzut asta inclusiv la Manchester City, cealaltă grupare obligată într-un fel să ai aibă un parcurs exemplar în America, și e de ajuns doar să privim la imaginea bronzată și mult mai fresh a lui Pep Guardiola, în comparația cu cea destul de cenușie oferită acum vreo lună. Că City a oferit una din surprizele negative ale turneului e cu totul o altă poveste, ce nu poate fi detașată total de ceea ce am spus mai sus, dar nici nu ține neapărat doar de asta. A fost genul de surpriză pe care astfel de competiții îl mai oferă și care doar pune punctul final pentru un sezon ce cochetează cu dezastrul pentru ”cetățeni”, în fața cărora stă acum un mult așteptat și necesar ”ctrl-alt-delete”.

Aerul tineresc al lui Xabi Alonso

La Real Madrid, nota de seriozitate e adusă de Xabi Alonso. Despre care jurnaliștii prezenți în America spun că ar putea destul de lesne să intre și să joace și el, la o adică. Aerul de tinerețe adus de Xabi se simte de la o poștă, mai ales în comparație cu stilul lui Ancelotti, care stătea pe margine și doar supraveghea, lăsând ședințele în sine în seama fiului său, Davide. Xabi Alonso participă, se bagă la joc, oprește totul și o ia de la capăt atunci când vede ceva ce nu-i convine, arată el cum ar trebui făcute lucrurile. Chestie de vârstă și, probabil, de entuziasm, căci nu se poate spune că el, ca fotbalist, a fost neapărat mai mare decât don Carlo.

Începem să ne dumirim și din acest punct de vedere, privind jocurile și citind din relatările celor de-acolo, ce-și dorește Xabi Alonso de la acest Real Madrid. În principiu, jucătorii săi vor trebui mai întâi să nu-și lase rivali să gândească și abia apoi să înceapă să gândească ei. Cu Juventus, marti, s-a văzut asta perfect, mai ales în prima repriză, când, de regulă, 7 sau 8 madrileni aglomerau terenul advers la momentul în care torinezii căutau să-și deseneze atacurile. Mai sunt multe de pus la punct din punct de vedere al elaborării jocului, dar e limpede că Xabi Alonso asta își dorește în principal de la acest turneu.

Gonzalo, ”erou din întâmplare”

Și e foarte posibil ca Madridul să-și fi găsit, accidental aproape, ”nouarul” după care tot plânge de la plecarea lui Benzema. Acest Gonzalo, pe care-l mai cheamă și Garcia, dar și Torres, nu e un copil, nu mai e nici măcar așa de tânăr în concepția spaniolilor, căci a împlinit deja 21 de ani. A dat 25 de goluri în sezonul trecut pentru echipa a doua a Madridului, antrenată de Raul și chiar Raul e fotbalistul cu care seamănă foarte tare (ziarișii spanioli mai bătrâni vorbesc și de Santillana). Gol și ”MVP”-ul primului meci, pasă de gol în al doilea, gol decisiv cu Juventus și o certă senzație că-n timp ce lamentau lipsa unui vârf de careu, madrilenii îl aveau în curte. Ancelotti nu e genul de antrenor prea dornic să privească spre tinerii din academie, Xabi Alonso în schimb este, fie și pentru simplul motiv că nu demult a antrenat o astfel de echipă.

Șansa lui Gonzalo s-a numit Mbappe, de aici ideea de ”accidental” amintită mai sus. Virusul ce l-a afectat pe francez l-a ajutat pe spaniol, căci n-o să știm ce-ar fi putut el face în condițiile în care Kylian era apt. Dar astea sunt poveștile din fotbal și așa s-au născut mari fotbaliști. De ce nu și mari actori, mai ales că acest băiat are în ADN-ul său ceva din film: este strănepotul celebrei Rita Hayworth, bunicul său fiind văr primar cu ea.

Căutându-și un ”nouar” inclusiv pe vremea lui Benzema, care era un număr 9 spre 10, Real Madrid și-a făcut treaba cu Joselu, iar la începul acestei veri se gândea inclusiv la Ante Budimir. Ceea ce, sincer, era un pic exagerat. Gonzalo își trăiește acum acest ”american dream” cu speranța că ar putea deveni, de ce nu?, ”erou din întâmplare”.