O NOUĂ TENDINȚĂ ÎN FOTBAL: ”GRATIS”

O NOUĂ TENDINȚĂ ÎN FOTBAL: ”GRATIS”

Nu știu dacă sunteți de acord cu mine, dar parcă în vara asta au rămas mai mulți fotbaliști liberi de contract ca niciodată. Și-n vara trecută a fost o astfel de tendință, dar parcă nu ca-n aceste zile. Suntem deja în luna iulie, a început oficial sezonul de mercato (oficial, căci el de fapt funcționează continuu) și e de așteptat ca marile tranzacții să apară. Până una alta în centul atenției au fost și rămân cei din așa numitul grup ”gratis”.

Sunt o sumedenie de nume în grupul ăsta. Nici nu mă mai obosesc să fac aici o înșiruire, pretind totuși că mă adresez unui public avizat și fin cunoscător, care nu așteaptă să-i spun eu azi, pe 1 iulie, că Dembele e liber, Dybala sau Di Maria la fel ori că Mbappe a fost și el la câteva zile de această realitate.

Nu vi se pare că a devenit deja o modă asta a ”gratuității”? Am pus special ghilimelele, căci numai gratis nu se mișcă oamenii ăștia dintr-o parte în alta. Se mișcă pe bani și încă buni, care intră însă în alte buzunare, ale lor și ale impresarilor. Cluburile ce se orientează spre astfel de nume au senzația că fac o afacere magnifică, dar nu-i chiar așa, fac doar o afacere bună, căci de plătit tot plătesc, doar că, așa cum ziceam mai sus, banii nu intră în circuitul fotbalistic, nu alimentează acel efect de domino de care e câteodată nevoie, ci îngroașă alte conturi.

Deja pe la Liverpool lumea se întreabă cu suficientă îngrijorare ce are totuși de gând Salah, intrat de azi în ultimul an de contract. Care, zice-se, are pe masă o ofertă de prelungire cât se poate de generoasă, aproape de pretențiile sale, ce l-ar transforma în cel mai bine plătit om al ”cormoranilor” (sincer, aici sunt de acord cu el, nu e totuși normal ca cel mai mare salariu dintr-o echipă ca Liverpool să-l aibă un fundaș central, la fel cum sunt de acord și cu frustrările lui Mane apropo de diferențele existente). Doar că Salah trimite afară toate mingiile pe care le primește și cam trage de timp, iar temerea șefilor de pe ”Anfield” e că face asta special ca să poată pleca gratis în vara viitoare. Gratis pentru Liverpool, să ne înțelegem, nu pentru el.

Real Madrid îl are în situația asta pe Asensio. Ar mai fi și Ceballos, dar parcă nu e pe același palier. Întrebat de posibilitățile apărute la orizont pentru această vară, prelungire sau plecare, Asensio a răspuns cu un zâmbet deloc misterios: ”ați uitat de a treia variantă, duc contractul la capăt și plec în vara viitoare”. Gratis. Asta n-a mai zis, dar se presupune. Cei de la Real Madrid se tem acum că și Hazard are în minte cam același scenariu pentru 2024, după ce Bale și Isco au bătătorit acest drum.

Cei de la Bayern par a fi extrem de calculați în tot ceea ce fac și foarte puțin flexibili, apropo de situația lui Lewandowski, cu care cam exagerează, căci e anormal să pretinzi pentru polonez semnificativ mai mult decât ai plătit pentru Mane. La bavarezi există însă cazul Gnabry, căruia i-a apărut pe horoscop cuvântul ”gratis” și tare i-ar plăcea să-l folosească în folos propriu. A intrat și el în ultimele 12 luni de contract, aici însă e o situație un pic particulară și se întrevede cumva o portiță, căci Gnabry are fix același impresar ca Sadio Mane.

Barcelona, după ce că are atâtea bătăi de cap, trebuie să rezolve acum situația lui Gavi, intrat și el în ultimul an. Catalanii ar vrea să-i dea un salariu conform vârstei sale (17 ani), dar impresarul (Ivan De la Pena, fostul catalan de la Barcelona și Espanol) solicită un contract pe măsura prestațiilor și a anvergurii căpătate în ultimele luni. Iar dacă nu-i acceptă doleanțele, cei de la Barcelona au în față perspectiva unei plecări. Gratis.

Iar aceste tentații par acum să-i cuprindă și pe cei care mai au în față doi ani de contract, cazul lui De Ligt, căruia Juventus i-a oferit o prelungire, dar pe care el nu pare dispus s-o accepte la acest moment. Nimic de zis, omul gândește în perspectivă, cu același obiectiv însă: gratis.

Mulți se vor grăbi să dea vina pe impresari, a căror lăcomie a dus la o escaladare a unor astfel de situații. Parțial de acord. Doar că acești agenți au fost dintotdeauna așa, hrăpăreți și urmărindu-și câteodată mai degrabă propriul interes decât al celor pe carei reprezintă. Acum doar s-au mulat pe situație și profită de noile oportunități.

Fotbalul nu-i scutit de frămâtările prin care trece planeta. Pandemia și apoi războiul lui Putin au schimbat enorm lumea cu care eram obișnuiți până prin 2019. Dar nu, de vină nu sunt nici impresarii și nici Putin, așa cum pretinde cineva de pe la noi, știm noi cine, persoană importantă. De vină sunt cei care, în fotbal și nu numai, gestionau banii până în 2020. Și care, acum mă refer doar la fotbal, abordau totul de parcă jucau Monoply sau descoperiseră vreo formulă secretă de multiplicare a finanțelor. Nu descoperiseră nimic, erau doar duși de val și se purtau de parcă nimic nu se poate întâmpla. Iar când s-a întâmplat, ce să vezi, i-a prins nepregătiți, ca pe primarii de la noi când dă prima ninsoare.

Oprirea fotbalului, golirea stadioanelor și teama omului de rând de a mai arunca banii ca înainte a făcut ca toate strategiile de până atunci să nu mai funcționeze. Toți cei care în vara asta sunt liberi de contract ar fi trebuit să pornească negocierile prin vara lui 2020, când, ce să vezi, abia dacă a putut fi pornită planeta după lock-down. Dacă nu venea pandemia pesemne că salariile ar fi ajuns acum în stratosferă, căci tendințe oricum erau, vezi de exemplu contractul oferit de Barcelona lui De Jong, cu o remunerație ce crește exponențial și care explică reticențele acestuia de a pleca la Manchester United unde, că să ia aceeași bani, ar trebui să devină cel mai bine plătit din lot, la distanță de Cristiano. Dar a venit pandemia, totul a intrat în stand-by, iar impresarii și jucătorii au sesizat că noua realitate ar putea fi în interesul lor.

Evident că există și vor exista situații în care lăcomia va avea și notele sale de plată. Vezi doar cazurile Dybala și Dembele, ai căror agenți au refuzat ofertele de prelungire gândind că vor da lovitura, iar acum trebuie să găsească soluții, căci, ce să vezi, socoteala de acasă nu prea s-a potrivit cu cea din mercato. Cu alte cuvinte, prea mare bătaie pe cei doi nu e, la pretențiile salariale afișate de ei. Dar în mare măsură tendința asta se va mai menține câțiva ani, perioadă în care cuvântul ”gratis” va fi la mare modă în fotbal.

 

 

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă