Știu că a fost seara lui Dennis Man, din punctul nostru de vedere, dar eu o să-i ofer prima parte a acestui text lui Mikel Arteta. Și nu doar lui, ci și celorlalți ”tunari”, care marți seară au transmis și rivalelor din Champions League mesajul pe care partenerii din Premier League l-au auzit deja: ”Yes, we can!”. 

Cu mesajul ăsta s-a câștigat cel mai important fotoliu din lume, cel al președintelui Statelor Unite, cu mesajul ăsta nu se poate câștiga însă Champions League. Sau Premier League. Doar cu mesajul ăsta. E nevoie de ceva mai mult, fiindcă ambele competiții sunt extraordinar de complicate, dar și, într-o oarecare măsură, de diferite. Mulți spun că e mai ușor de câștigat Champions League decât un campionat ca al Angliei, ce propune săptămânal meciuri grele, dar mi se pare destul de simplistă ideea. Totuși Liga Campionilor rămâne idealul suprem pentru toate echipele ce se aliniază, în septembrie, la start.

Marți seară, pe ”Emirates” a venit Atletico Madrid. Trupa lui Simeone nu mai are nevoie de prezentare, după toți acești ani în care antrenorul argentinian a modelat acest club. Indiferent de cum a arătat tabela de marcaj la final de meci, Atletico a ceea se cheamă o echipă grea, și cred că am face o greșeală dacă am exclude-o deja din calculele fazelor superioare, căci e mereu capabilă de surprize. Trebuie totuși să rezolve această dependență de ”Metropolitano”, fiindcă atunci când sunt scoși din confortul propriei arene băieții lui Cholo nu mai au aceeași vigoare. La Londra, Atletico a luat 4 goluri în 14 minute, dar senzația de superioritate oferită de ”tunari” a fost vizibilă și la 0-0, chiar și-atunci când Julian Alvarez a trimis acea minge-n bară.

Iar acum ajung la Arsenal. Și la Arteta. Și la acest ”Yes, we can!”. Arsenal e cea mai în formă echipă din lume-n momentul ăsta, cu tot respectul pentru PSG și Bayern, care-și demolează adversarii prin Champions League, dar care n-au în campionatele interne cine știe ce bătăi de cap. Arsenal are, dar fotbalul pe care-l oferă acoperă toate cerințele. După 3 ani la rând de loc doi în Premier League și după o semifinală de Ligă, când n-a crezut suficient de tare în posibilitățile sale, Arsenal a ajuns la momentul în care trebuie să facă pasul înainte. Iar asta înseamnă, în primul rând, titlul în Premier League, căci așteptarea fanilor e deja prea lungă, dar și, eventual, o finală de Champions League, căci, de bine de rău, Premier League se regăsește în palmaresul ”tunarilor”, Liga Campionilor nu.

Apropo de palmares. Alt tip, însă. Până acum, Arsenal a jucat 12 meciuri, în toate competițiile. Cu rivali mai grei sau mai puțin grei. A luat un sigur gol din acțiune. Trei a luat în total, golaverajul în aceste 12 partide fiind +22. Dincolo de partea ofensivă, latura asta mi se pare chiar mai importantă, fiindcă e bine și frumos să dai goluri și să faci spectacol meci de meci, dar mult mai sănătos (a se citi profitabil) e să nu iei gol meci de meci. Exemplul Barcelonei în sezonul trecut e elocvent.

Apărarea, baza atacului ”tunarilor”

Într-un fel, Arteta e obligat să facă performanță în sezonul ăsta. În curând se fac 6 ani de când ”tunarii” au decis să meargă pe mâna lui, deși la acel moment era doar unul din asistenții lui Guardiola. În toată această perioadă, Arsenal a câștigat o Cupă a Angliei, 2020, în plină pandemie, când totul era diferit. Răbdarea proprietarilor americani față de Arteta a fost remarcabilă, chit că tehnicianul basc avea dreptate atunci când se plângea de subțirimea lotului. Acum n-o mai poate face. Campania de mercato din vară a fost formidabilă, eu înclin să cred (și am zis asta încă din august) că e peste a lui Liverpool, căci Arsenal și-a acoperit extrem de bine posturile deficitare și a echilibrat foarte bine lotul. Meritul lui Andreea Berta aici e esențial, noul director sportiv fiind exact piesa ce-i lipsea lui Arteta în munca sa de zi cu zi. Care Andreea Berta, coincidență, a venit de la Atletico, unde și-ar fi dorit să-i aducă pe Merino, Mosquera, Zubimendi și Gyokeres, dar n-a avut cu ce. La Arsenal a avut, iar acum Arteta nu mai are motive să se plângă.

Și cred că nici scuze nu prea mai are. Dacă la final de sezon, măcar un trofeu important (iar aici nu mă refer, cu tot respectul, la Cupa Angliei) nu va ateriza pe ”Emirates”, viitorul lui Arteta nu-mi mai pare atât de sigur. În fotbal trebuie să livrezi, mai ales atunci când ți se oferă toate condițiile. Deocamdată, la Arsenal cuvântul de ordine e cel de mai sus: ”Yes, we can!”. Dar ăsta e doar un mesaj, greutatea lui o vom vedea în mai.

Dennis, ”Man of the match”!

Și-acum despre Man. ”SuperMan”, ar zice unii. Așa cum l-am criticat aici după meciul ”naționalei” din Cipru, n-am nicio problemă să-l laud acum. Pare că transferul la PSV îi priește, pesemne și pentru că e scos din rigorile tactice obligatorii în Serie A. Fotbalul în Olanda e vesel, e optimist, e ofensiv, iar asta pare că-l ajută și s-a văzut inclusiv în succesul cu Austria. Iar victoria asta cu Napoli, mai ales la diferența de scor cu care a fost obținută, plus trofeul ”Man of the match” primit reprezintă un punct de referință. Care se cere însă continuat.

În acel text de care vorbeam mai sus, în septembrie, scriam așa: ”PSV e, ca anvergură, peste Parma, chit că Eredivisie e sub Serie A. E un tărâm suficient de libertin, care-ți dă posibilitatea de a evolua, dacă ai minte s-o faci și nu te crezi buricul pământului. Fie și faptul că împarte vestiarul cu Perisic, a cărui seriozitate e arhicunoscută, e un element în plus”. Îmi mențin părerea. Să fi ”MVP”-ul unui meci de Champions League e foarte bine, să reușești să menții o astfel de linie e ideal. E ceea ce face diferența între un fotbalist exponențial și-un talent neexploatat.

P.S.

Apropo de continuitate. Cristi Chivu a ajuns la 7 victorii consecutive, în toate competițiile. A profitat din plin de calendarul mai accesibil și și-a consolidat poziția în vestiar, în fața jucătorilor, a fanilor și a jurnaliștilor. Care-n Italia sunt foarte importanți. Pespectivele s-au schimbat simțitor, la fel și tonul articolelor. În fața Inter-ului stă acum examenul cu Napoli. Cele 6 goluri încasate de campionii Italiei la Eindhoven nu-l pot liniști pe Chivu, dimpotrivă. Se va juca la Napoli, iar Conte nu-i genul de antrenor care să digere prea bine un astfel de eșec.