Manchester United a făcut, sâmbătă, doar egal pe terenul lui Tottenham. În urmă cu câteva săptămâni, acest ”doar” părea de-a dreptul desuet, eventual o glumă, căci realitatea ultimelor dueluri dintre cele două grupări în sezonul trecut arăta un contondent 4-0 pentru Spurs, inclusiv în finala Europa League de la Bilbao. La capătul căreia, culmea, câștigătorii au schimbat antrenorul, iar pierzătorii au ales calea răbdării.

Ei bine, la răbdarea asta aș vrea să zăbovim puțin. Ma întorc la acel ”doar” de mai sus. Pe care nu l-am folosit neapărat în contextul partidei de sâmbătă (deși, la 1-0, Sesko are o oportunitate excelentă de a face 2-0, dar o irosește), căci destui se pot întreba de ce acel ”doar” în condițiile în care United a egalat în prelungiri, la capătul unui corner ce nu prea a fost. L-am folosit în contextul ce înconjoară pe United din 27 septembrie încoace. În acea zi, echipa pierdea cu 3-1 pe terenul lui Brentford, iar discuțiile despre posibila înlocuire a lui Ruben Amorim începuseră să apară. De-atunci rezultatele au fost doar pozitive, inclusiv o victorie cu Liverpool în această perioadă, căci remizele cu Nottingham Forrest și Tottenham, în deplasare, nu pot fi privite altfel.

În septembrie, octombrie și aceste câteva zile din noiembrie, Manchester United a pierdut doar de două ori. Observați, din nou apare acest cuvânt! Cu City și Brentford. A bătut în această perioadă pe Liverpool, Chelsea, dar și pe Brighton ori Sunderland, o echipă ce trebuie privită un pic mai atent după remiza cu Arsenal de sâmbătă și conform locului 4 pe care stă acum în clasament. Ceea ce a câștigat Ruben Amorim în toată această perioadă, dincolo de puncte, este stabilitate. Ceva ce nu s-a prea văzut la echipă în timpul mandatului său, ceva foarte rar în ultimul deceniu. Stabilitatea însemnând, pentru antrenor, dreptul de a merge acasă mai liniștit după meciuri, fără stresul ce-l înconjura anterior. Iar acest drept și l-au câștigat și jucătorii. Ceea ce se traduce într-o stare de spirit mai bună, într-o încredere sporită. De la asta se pleacă, în fotbal, în orice demers ți-ai propune, căci agitația, nervii și gândurile negre nu-s defel un aliat al performanțelor.

Dacă e să ne gândim un pic la rece, bornele semnificative ale acestui club, de la retragerea lui Sir Alex, au fost Europa League câștigată, cu Mourinho, în 2017, și locul 15 ocupat, cu Ruben Amorim, la finalul sezonului trecut. Nu iau în calcul cele două FA Cup ori Cupa Ligii adjudecate în acest răstimp. Așadar, de la acest loc 15 pornește orice discuție legată de viitor, căci prin această poziționare United a atins, pesemne, fundul. Mai jos de-atât ar însemna retrogradarea. S-ar putea spune că orice loc peste acest 15 ar fi un pas înainte, doar că lucrurile nu prea se judecă așa pe ”Old Trafford”.

Amorim și exemplul Arteta

La momentul în care zvonurile despre demiterea lui Amorim începuseră să apară, Sir Jim Ratcliffe, care, înainte de a fi acționar minoritar și a avea rol executiv, e un mare suporter al ”diavolilor”, a folosit un cuvânt magic: ”răbdare”. Și l-a pomenit în context pe Mikel Arteta, al cărui start la Arsenal a fost de-a dreptul complicat. Greu totuși să ceri răbdare într-o familie în care autoflagelarea a pătruns adânc. Așa că ideea sa a fost privită mai degrabă ca un soi de dribling, până când s-ar fi găsit un înlocuitor pentru portughez.

Am citit o caracterizare excelentă a acestei perioade de calm pe care o traversează Man United: ”e ca și cum te-ai retrage la țară după agitația de la oraș”. Corect, numai că acest club a fost obișnuit ani de-a rândul cu această agitație, cu această adrenalină dată de lupta pentru trofee și performanță, cu acele emoții pe care le ofereau inclusiv eșecurile. Care nu erau sub nicio formă ”by default”, așa cum s-a tot întâmplat în ultimii ani. Iar în acest context, declarația lui Ruben Amorim de după egalul cu Spurs, ”meciul ăsta trebuia câștigat!”, iese cumva din normalul perioadei de care aminteam și arată că, într-un fel, perspectivele s-au schimbat. Și parcă acum au și o bază, căci aceste două remize consecutive cu același scor, 2-2, au venit după ce United a condus de fiecare dată cu 1-0, a fost întoarsă și a dat golul egalizator în ultimele minute. Ceea ce e foarte greu de realizat fără o stare de spirit adecvată.

Mai e mult însă până departe. Iar acest departe, în cazul lui United, chiar e foarte departe. E greu să spui acum că echipa se poate implica în lupta pentru Champions League, chiar dacă Premier League va primi, probabil, și al 5-lea loc. E greu inclusiv să descifrezi o luminiță de la capătul tunelului. Dar pentru prima dată după o lungă perioadă de timp, fanii lui Man United pot ridica privirea din pământ și pot ieși în lume fără jenă. E o perioadă de stabilitate pe care o pot savura, cu emoții căci oricând ea se poate încheia, în același timp în care caută în dicționar sensurile cuvântului răbdare. Și-apoi în statistici perioada de care a avut nevoie Arteta pentru a transforma pe Arsenal în ceea ce e astăzi.

Curiosul caz al lui Casemiro

Nu se poate scrie despre Manchester United astăzi fără a-l pomeni în context pe Casemiro. Despre care, în vară, se vorbea ca despre un ex-fotbalist, care se agață cu dinții de un contract lung și de un salariu baban, refuzând orice discuție ar fi încercat clubul spre o posibilă plecare în Arabia Saudită. Florentino Perez era considerat un geniu pentru că a izbutit să-i păcălească pe cei de la United, deși în niciun caz nu e un geniu cel care acceptă un preț mare pentru un produs pe care-l deține, ci doar un oportunist.

Cum stau lucruile azi? Iată o statistică. Brazilianul a petrecut pe teren, în acest sezon, 625 de minute. În această perioadă, United a încasat 6 goluri. A lipsit 365 de minute, timp în care golurile încasate au fost 13. Coincidență? Posibil, dar mai degrabă nu. Casemiro e unul dintre marii beneficiari ai acestei stabilități pe care o experimentează United, poate pentru prima dată de când a aterizat el pe ”Old Trafford” în 2022. Iar acum, de unde nu știau cum să-l mai facă să plece, șefii clubului caută să-l convingă să accepte o extindere a contractului ce expiră-n vară , dar la care există o opțiune unilaterală de prelungire din partea jucătorului. Care acum câștigă 375.000 de lire pe săptămână (tot atât ar lua și-n următorul sezon, dacă accesează el butonul de prelungire). Având 33 de ani.

P.S.

S-a tras la poarta ”tunarilor”! Cam așa ar putea suna un titlu după remiza lui Arsenal, pe ”Stadium of Light”, cu surpriza Sunderland. Până la acest meci, Arsenal primise în total 3 goluri (în toate competițiile), dintre care doar unul din acțiune, iar șuturile pe spațiul porții lui Raya erau o raritate. Acum au fost două, din care s-au dat două goluri, cel egalizator, în prelungiri, cu largul concurs al portarului spaniol. Cele două șuturi convertide în goluri reprezintă totuși o știre, mai ales în contextul textului de mai sus.