Termenul de ”galactic” a intrat în dicționarul fotbalistic la începutul acestui mileniu și a fost alipit, în principiu, celor de la Real Madrid. Omul care scos la lumină respectiva alăturare, puțină lume cred că știe acest detaliu, n-a fost un jurnalist, ci a fost Jaime Orti, la acea vreme președinte al Valenciei, care a părăsit de curând această lume. El a dorit cumva să scoată în evidență reușitele echipei pe care o prezida, cu Rafa Benitez ca antrenor, în competiție cu Madridul lui Florentino Perez, care era destul de proaspăt într-o lume a fotbalului pe care o va revoluționa în mod absolut evident. Preluat apoi de presă, ”galacticismul” a fost o bună perioadă de vreme sinonim cu gruparea de pe ”Santiago Bernabeu”. Lucrurile s-au mai schimbat însă, Madridul nu mai e unicul club care să convingă superstaruri, modelul gândit de Florentino a fost preluat și de alții, astfel că azi e greu să mai spui despre un singur club că e ”galactic”. Cred că titulatura ar trebui acum să se refere la altceva, și anume la acei jucători pentru care se plătesc sume colosale, exorbitante, amețitoare. Sunt câțiva pe această listă, iar ultimul înscris e brazilianul Coutinho. Citeste mai mult …
Pep Guardiola a sosit în Anglia în vara lui 2016. Avea în bagajul său, printre altele (”accidental”, vorba lui Ilie Dumitrescu), trei titluri de campion al Spaniei, trei titluri de campion al Germaniei, două Champions League, două Supercupe europene și două Mondiale ale cluburilor. Toate păreau însă derizorii la acel moment, toate aceste trofee aveau în dreptul lor diferite comentarii negative. Ca oricare dintre noi, Guardiola are admiratori, dar și persoane care nu-l suportă. Perioada petrecută pe banca Barcelonei și duelul său, planetar la acea vreme cu Real Madrid-ul lui Mourinho, au radicalizat foarte mult sentimentele oamenilor față de el. În sensul că nu prea există cale de mijloc, ori îl simpatizezi, ori îl antipatizezi. Ceea ce, de exemplu, unui Jurgen Klopp nu i se întâmplă, despre el nu se poate spune că le este antipatic nici măcar dușmanilor înverșunați ai lui Liverpool. Cu Pep însă e altceva, iar motivul mi se pare evident, cel pe care l-am expus mai sus. Citeste mai mult …
”Trăim decenii de împliniri mărețe”. Așa suna o bucată dintr-un refren de la finalul anilor 80, de proslăvire a mărețului conducător și a mărețului partid unic de atunci. Nu-mi propun eu aici să comentez cât de mărețe au fost ”împlinirile” din epoca respectivă, ci doar să constat, plecând de la acest refren, că am trăit și noi un deceniu formidabil, că am fost contemporanii unei perioade de 10 ani în care doi jucători de fotbal au fost protagoniștii unei rivalități cum nu cred că a existat vreodată în istoria sportului. O rivalitate care le-a permis celor doi să atingă cote nebănuite și să câștige, fiecare, trofee pentru care o singură fotografie nu e de ajuns. Citeste mai mult …
”Trăim decenii de împliniri mărețe”. Așa suna o bucată dintr-un refren de la finalul anilor 80, de proslăvire a mărețului conducător și a mărețului partid unic de atunci. Nu-mi propun eu aici să comentez cât de mărețe au fost ”împlinirile” din epoca respectivă, ci doar să constat, plecând de la acest refren, că am trăit și noi un deceniu formidabil, că am fost contemporanii unei perioade de 10 ani în care doi jucători de fotbal au fost protagoniștii unei rivalități cum nu cred că a existat vreodată în istoria sportului. O rivalitate care le-a permis celor doi să atingă cote nebănuite și să câștige, fiecare, trofee pentru care o singură fotografie nu e de ajuns. Citeste mai mult …
Am avut intenția să scriu acest text încă de acum două săptămâni. Chit că atunci lucrurile nu erau pe deplin clarificate, totuși tendința deja exista. A apărut însă povestea cu Toto Berizzo, de după acel fantastic Sevilla-Liverpool, care m-a făcut să schimb cu totul direcția articolului respectiv. Acea poveste, în paranteză fie spus, n-a fost chiar atât de emoționantă precum a fost prezentată în mass-media în dimineața următoare partidei de pe ”Sanchez Pizjuan”, în sensul că la Sevilla se știa de câteva zile despre boala lui Berizzo (între timp a fost operat și e deja în tratament intensiv), dar ideea în sine a fost prea frumoasă, firul epic era prea ofertant. Eu unul, am mai zis-o, prefer astfel de subiecte, chiar cosmetizate pe alocuri, care să-mi arate fața umană și însorită a fotbalului, poate e un soi de autoapărare, e posibil, dar e fenomenul din care îmi câștig existența și nu vreau să insist până la saturație pe latura negativă, prezentă în mod clar, căci nu cred că ajută nimănui. În fine, nu mai insist, e o temă de dezbatere pe care poate o voi aborda altădată. Deocamdată revin la ceea ce intenționam să scot în evidență acum două săptămâni. Și anume faptul că imperiul contraatacă. Citeste mai mult …
În Champions League, lunile noiembrie și decembrie nu decid nimic. Ele sunt un fel de rodaj, un soi de exercițiu pentru echipele ce se pretind favorite la cucerirea trofeului. Exercițiu în diverse ipostaze și cu diverse scenarii, mai bune sau mai rele, cu care te poți, la o adică, întâlni pe parcursul unui singur meci, atunci când chiar contează. Adică în martie, aprilie și mai, când competiția devine dură și marja de eroare e foarte foarte mică. Însă, chiar dacă nu decid nimic, lunile noiembrie și decembrie, cu ale sale meciuri din faza grupelor, pot scoate în evidență anumite aspecte. Și pot ridica destule semne de întrebare, dacă nu cumva chiar de exclamare. Citeste mai mult …
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!