Acum 3 săptămâni, imediat după prima manșă cu FC Sevilla, de pe ”Sanchez Pizjuan”, lumea fotbalului asista cu destulă uimire și suficientă indignare la demiterea lui Claudio Ranieri de la Leicester. Omul care făcuse posibilă una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului era îndepărtat din aceleași motive pentru care sunt îndepărtați aproape toți antrenorii din ziua de azi: lipsa rezultatelor. Observați, am spus ”aproape toți”, cu alte cuvinte am păstrat o mică marjă de eroare, căci mai există și alte contexte ce duc la despărțiri, dar și situații în care despărțirile nu se produc, deși poate ar fi cazul. Dar, ca să revenim la Ranieri și la Leicester, care reprezintă subiectul acestui text, în principal lipsa rezultatelor e argumentul pentru care un tehnician este dat afară. Iar Leicester nu prea avea rezultate la momentul nefericitei decizii (pentru Ranieri) ori fericitei decizii (pentru echipă). Citeste mai mult …
Nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun în cele două partide de marți, în sensul că nici Napoli și nici Arsenal n-au reușit ceea ce părea pentru ele, paradoxal căci scorurile din tur erau ceva mai ”dulci”, un miracol mai mare decât cel pe care ar trebui să-l facă Barcelona pentru a trece de PSG. Asta dacă putem adăuga grade de comparație cuvântului miracol. Napoli și Arsenal nu și-au depășit condiția, deși prestația de o repriză a napoletanilor merită consemnată. Cu meciul de la Napoli voi începe acest text, iar cu cel de la Londra îl voi încheia. Citeste mai mult …
Vestea demiterii lui Claudio Ranieri de la Leicester a venit joi seară, în timp ce erau în plină desfășurare meciuri din Europa League, și a făcut repede înconjurul lumii, duelurile din competiția continentală, cu doza lor certă de dramatism, vezi Zenit-Anderlecht, trecând oarecum în plan secund. Cum de o asemenea știre a prins un asemenea protagonism? Vorbim totuși de demiterea unui antrenor, lucru foarte obișnuit în fotbalul de azi, mai mult decât atât, vorbim de demiterea unui antrenor al unei echipe aflate într-o situație extrem de delicată în lupta pentru evitarea retrogradării. Deși faptul era mai degrabă banal, personajul și contextul l-au transformat într-o știre de pagina 1 pentru toate ziarele de sport ce se respectă, dar și pentru publicații generaliste ce se respectă. Citeste mai mult …
Caută-mă!