Dacă există pe lumea asta o teorie mai relativă decât teoria relativității, ei bine este teoria meritului în fotbal. Obișnuim să spunem deseori că o anume echipă a meritat sau n-a meritat să câștige un meci, că o alta n-a meritat să piardă sau că un anume rezultat e injust. Sunt discuții ce țin de pasiune, mai puțin de logică. Pentru că logica fotbalului spune că acest sport e compus din două faze, cea de atac și cea de apărare, iar echipa care reușește să scoată o medie mai bună din notele pe care le ia în cele două faze are mari șanse să câștige. Dacă are de partea sa și alți factori, atunci are șanse și mai mari. În special în Champions League, unde detaliile fac de multe ori diferența. Citeste mai mult …
Karim Mostafa Benzema este, se pare, singurul fotbalist pentru care Florentino Perez a făcut un gest deosebit, deloc obișnuit atunci când vine vorba de președintele Madridului, un ”ser superior” așa cum îi place să se autocaracterizeze. Ca să-l convingă să semneze cu Real Madrid, Florentino s-a dus acasă la atacantul francez, pe atunci la Lyon. Lucru pe care nu-mi amintesc să-l fi făcut nici cu Cristiano (pe care oricum îl acontase Ramon Calderon), nici cu Bale, nici cu Modric, nici măcar cu Zidane, Beckham ori Ronaldo, nici măcar cu Figo. La Benzema s-a dus, ba chiar, după cum povestește chiar atacantul, i-a vorbit în franceză și i-a explicat ce proiect deosebit se pune la cale la Real Madrid. Florentino căzuse în admirația lui Karim după un super meci al acestuia împotriva Barcelonei lui Guardiola în Champions League, pesemne că și interesul lui Pep față de el a contat mult. În toți acești ani s-a spus despre Benzema că s-ar fi potrivit mult mai bine la acea echipă a Barcelonei, dar în toți acești ani admirația lui Florentino față de el nu s-a schimbat foarte mult. Citeste mai mult …
Eu nu fac parte din categoria celor dezamăgiți de Nicolae Stanciu. Și de transferul lui atât de mult mediatizat în Arabia Saudită, la Al Ahli. E plin de oameni dezamăgiți de mutarea asta, oameni care pesemne că înainte aveau iluzii, iar acum au deziluzii. În general eu nu sunt dezamăgit de ceeea ce fac alții. Sunt dezamăgit de ceea ce fac eu, de anumite decizii pe care le iau, de anumite acțiuni pe care le fac ori nu le fac, dar nu de ceea ce fac alții. Eventual pot să comentez, eventual pot să analizez, poate că pot fi și trist la o adică, dar nu pentru persoana respectivă ci pentru situație. A judeca deciziile altuia cu mintea ta e o mare eroare, căci niciodată nu știi ce resorturi l-au împins pe acel cineva să ia respectiva decizie, ce a fost în spatele ei, la ce s-a gândit el arunci când a acționat astfel. Citeste mai mult …
Manchester United s-a întors! ”Diavolii” sunt ”back in business”. Cam asta cred că putem spune după victoria obținută de United în fața lui Tottenham, chiar pe ”Wembley”. O victorie scurtă, muncită, chinuită chiar, cu o mare doză de șansă, dar obținută. E genul acela de succes care leagă un vestiar, care urcă în stratosferă moralul și care asigură o stare de spirit numai bună pentru lunile ce vor veni. Ole Gunnar Solskjaer a devenit primul antrenor din istoria Premier League care-și câștigă primele 6 partide pe banca unei echipe preluate din mers. Seria fusese oricum remarcabilă și înainte de vizita pe ”Wembley”, Tottenham părea însă primul examen cu adevărat serios. Citeste mai mult …

















Caută-mă!