La noi e Ziua Națională, dar în alte locuri fotbalul își continuă nestingherit cursul. Iar acest mijloc de săptămînă e dedicat diferitelor cupe naționale. Mai puțin în România, unde e programată o etapă intermediară foarte importantă în lupta pentru play-off și play-out. În Anglia e Cupa Ligii, iar în contextul competiției Manchester City pare principala favorită. ”Cetățenii” caută, acasă cu Hull City, să confirme că au ieșit din pasa neagră. Everton, și ea o candidată la trofeu, joacă în deplasare, la Middlesbrough, celelalte două ”sferturi” urmînd a se juca mîine. Citeste mai mult …
E o zi de luni neobișnuit de agitată. Foarte multe meciuri au loc azi, unele chiar foarte interesante. Principalul eveniment al zilei vine de la Napoli, acolo unde avem parte de un adevărat ”Derby Scudetto” între Napoli și Inter, echipele din Serie A cu cele mai puține înfrîngeri și cele mai bune apărări. Sassuolo-Fiorentina e un alt duel interesant din partea de sus a clasamentului campionatului italian. Tot azi se mai joacă și un derby al Moscovei, Dinamo-Lokomotiv, dar și un duel tradițional al Tuciei, Fener-Trabzon. În Liga 1 de la noi, după ce ieri am consemnat primul meci al Stelei în calitate de gazdă la Pitești, azi avem parte de un joc al lui Dinamo în calitate de oaspete în ”Ștefan cel Mare”. Citeste mai mult …
Pentru Lyon, azi se încheie o săptămînă cu multe probleme. Vinerea trecută, Olympique a pierdut cu un categoric 3-0 pe terenul celor de la Nice, apoi marți s-a înclinat, acasă, în fața belgienilor de la Gent, cu golul decisiv încasat în ultimele secunde. Eliminată din Ligă și imposibil să mai prindă chiar și locul 3, cu trimitere în Europa League, Lyon se concentrează doar pe competițiile interne, în principal pe campionat, miza fiind ocuparea poziției secunde, cu trimitere directă în viitoarea ediție a Champions League. Citeste mai mult …
După două zile de Champions League revine și Europa League în actualitatea fotbalistică. Meciuri interesante în programul de azi, majoritatea cu miză, căci calificarea e pe masă în multe situații. Liverpool-Bordeaux, Lazio-Dnepr, cu mari probleme pentru antrenorul gazdelor, Stefano Pioli, Basel-Fiorentina, cu revenirea lui Paulo Sousa pe terenul echipei cu care a luat titlul în Elveția anul trecut, ori Monaco-Anderlecht, iată cîteva repere ale unei etape decisive din această competiție. Citeste mai mult …
















Caută-mă!