Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte. Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football
A început Liga 1, așa că, în mod normal, se vor întoarce eternele discuții despre arbitraje, eternele polemici, eternele intervenții telefonice ale personajelor ce compun fotbalul românesc. Care azi spun că au fost furați, pentru ca săptămîna viitoare, atunci cînd greșelile le sînt favorabile, să spună că nu comentează arbitrajul.
Arbitrajul a devenit scuza perfectă în România. Pentru antrenori și, din păcate, pentru jucători. Un alibi ideal pentru a masca erorile, pentru a justifica neputința. Un arbitru care greșește o fază importantă e crucificat, în timp ce un atacant care ratează singur cu portarul e mîngîiat pe creștet și tratat ca un bibelou.
Cea mai meschină situație dintr-un meci de fotbal e înainte să înceapă. Atunci cînd căpitanii de echipă strîng mîna arbitrilor, urîndu-le succes. Cu zîmbete largi, nevinovate. Ce farsă! Peste 10 secunde, imediat după primul fluier, caută cea mai bună oportunitate de a-l păcăli, de a trișa, de a obține ceva ce nu merită.
Acest text nu e o pledoarie pentru arbitri. E doar o constatare. Sînt sigur că v-ați întrebat mereu ce discută arbitrii între ei prin acea comunicație apărută în ultima vreme. Eu unul am fost mereu curios.
Am descoperit acest film documentar. ”Kill the Referee” se numește. Vă invit să-l urmăriți, pentru că e week-end și timpul e mai generos. Veți descoperi dialoguri senzaționale, neașteptate aș zice, între cei ce compun brigăzile. Pentru că exact asta vrea să scoată acest documentar în evidență, fața nevăzută a arbitrajelor.
Vizionare plăcută!
A început Liga 1, așa că, în mod normal, se vor întoarce eternele discuții despre arbitraje, eternele polemici, eternele intervenții telefonice ale personajelor ce compun fotbalul românesc. Care azi spun că au fost furați, pentru ca săptămîna viitoare, atunci cînd greșelile le sînt favorabile, să spună că nu comentează arbitrajul.
Arbitrajul a devenit scuza perfectă în România. Pentru antrenori și, din păcate, pentru jucători. Un alibi ideal pentru a masca erorile, pentru a justifica neputința. Un arbitru care greșește o fază importantă e crucificat, în timp ce un atacant care ratează singur cu portarul e mîngîiat pe creștet și tratat ca un bibelou.
Cea mai meschină situație dintr-un meci de fotbal e înainte să înceapă. Atunci cînd căpitanii de echipă strîng mîna arbitrilor, urîndu-le succes. Cu zîmbete largi, nevinovate. Ce farsă! Peste 10 secunde, imediat după primul fluier, caută cea mai bună oportunitate de a-l păcăli, de a trișa, de a obține ceva ce nu merită.
Acest text nu e o pledoarie pentru arbitri. E doar o constatare. Sînt sigur că v-ați întrebat mereu ce discută arbitrii între ei prin acea comunicație apărută în ultima vreme. Eu unul am fost mereu curios.
Am descoperit acest film documentar. ”Kill the Referee” se numește. Vă invit să-l urmăriți, pentru că e week-end și timpul e mai generos. Veți descoperi dialoguri senzaționale, neașteptate aș zice, între cei ce compun brigăzile. Pentru că exact asta vrea să scoată acest documentar în evidență, fața nevăzută a arbitrajelor.
Vizionare plăcută!
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte. Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football
Am scris după eșecul lui Arsenal cu Bayern, chiar pe ”Emirates”, un text intitulat ”Arsenal, who?”. Titlul era o parafrază a unei celebre pagini întîi de ziar, ”Arsene, who?”, cu care Wenger a fost întîmpinat de ”The Sun” (acesta era ziarul). Am adus aminte pe parcursul textului despre acea echipă, ”The Invincibles”, care a cîștigat titlul în Premier Leaue, în 2003-2004, fără să cunoască înfrîngerea. Performanță rămasa și astăzi neegalată. Arsene Wenger era și atunci antrenorul, mai tînăr și parcă mai inspirat, iar în teren străluceau Henry, Bergkamp, Vieira, Pires, Ljunberg și alții.
Cel mai important personaj al acelui Arsenal era, clar, Thierry Henry. Întotdeauna mi-a plăcut acest fotbalist! Dacă l-ați uitat cumva pe francez, dacă ați uitat cît de mare a fost cariera sa, dacă ați uitat de ce era el în stare pe teren, vă propun să vă reamintiți în cele ce urmează:
Iată în cele ce urmează și filmul acelui sezon. L-am primit pe mail, din partea unui fan Arsenal evident, dar m-am gîndit că ar fi bine să fac cumva să fie văzut de mai multă lume. Eu cred că merită.
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte. Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!