Dintr-un meci precum Barcelona-Rayo nu se pot reține prea multe lucruri. Rayo a jucat fotbal, mai bine zis a încercat să-l joace și de multe ori a reușit. E un exemplu totuși de abordare a unui joc cu FC Barcelona, deși unii ar putea spune că rezultatul final e cel care contează. Și au dreptate, pînă la urmă, dar există și o teorie care spune că nu poți izbuti mari performanțe fără măcar să încerci. Rayo a încercat, iar faptul că a menținut raportul posesiei la un 58-42 e într-un fel lăudabil, căci puține echipe din lumea asta pot duce Barcelona spre o posesie în zona celor 50 de procente pe ”Camp Nou”.

Dintr-un meci precum Barcelona-Rayo se poate extrage o realitate. Iar realitatea zilei de azi este că Messi și David Villa au redevenit o pereche letală. S-a vorbit zile-n șir despre relația proastă dintre cei doi, s-a scris mult despre asta și, evident, s-a exagerat la fel de mult. Probabil că a fost ceva, în general nu se inventează astfel de lucruri, ceva informații au existat. Se vedea și pe teren că există oarece tensiune între cei doi. Se întîmpla la finalul anului trecut și totul trebuie judecat în contextul de atunci. Ambii traversau stări, să nu le zicem de anxietate, să le zicem de neliniște, de nerăbdare. Messi voia să marcheze mult, ca să bată recordul lui Gerd Muller, David Villa voia și el să marcheze ca să simtă în interiorul său că și-a revenit din punct de vedere medical. Fiecare demers era important în felul său astfel că o ciocnire de ego-uri era inevitabilă. Nici Villa nu e un oarecare, campion mondial și european totuși, iar Messi e Messi. Asta a fost atunci.

Scriam la începutul ianuarie că pentru David Villa intrarea în prima echipă a Barcelonei e ca urcarea într-un tren din mers. Se spune despre un fotbalist care a suferit o accidentare gravă, iar a lui ”El Guaje” a fost chiar foarte gravă, că are nevoie, din momentul în care s-a reintegrat în disciplina sportivă a echipei după convalescență, că are nevoie de o perioadă cel puțin egală cu cea petrecută în afara terenurilor pentru a reveni la forma pe care o avea la momentul accidentării. Davi Villa a stat 8 luni și ceva, deci faceți socoteala și veți descoperi că abia acum se poate spune că au trecut 8 luni de cînd el a revenit în prima echipă, acel ”amical” cu Dinamo din august. Primul sfat al doctorilor către fotbaliști într-o astfel de situație e să-și asculte corpul. Să nu încerce să-l forțeze, căci orice forțare poate fi fatală, iar un exemplu în acest sens, trist din păcate, e Marco van Basten. Să caute să-și învingă teama firească, anxietatea, iar aici creierul are un rol extrem de important.

Diferențele între un David Villa liniștit și unul neliniștit se văd. Iar Messi are contribuția lui. La un moment dat e posibil să fi înțeles ce important e David Villa pentru el și, implicit, pentru echipă. Fără Villa, Barcelona nu era doar lipsită de o gură de foc teribilă, ci era o echipă care lăsa responsabilitatea golului doar pe umerii lui Messi. Care trebuia să le facă pe toate. Messi are nevoie de cineva care să dea de lucru fundașilor adverși, așa cum a făcut Villa cu Milan, să-i permită să primească între linii, cu fața la poartă și cu dublă opțiune, șut sau pasă decisivă. Iar Barcelona, ca echipă, are nevoie să fie cineva acolo, în careul advers, care, la o adică, să poată finaliza o centrare din bandă.

Fotbalul e o stare de spirit. M-am plictist să tot spun asta. David Villa trăiește pe pielea lui această teorie. Cu contractul expirînd în 2014, ”El Guaje” se află înaintea unei perioade decisive pentru el. Prelungirea contractului ar trebui să fie obiectivul său, iar pentru asta are nevoie de goluri sau de pase decisive de genul celor două de duminică. Cum și Barcelona are nevoie de același lucru, e posibil ca filmul să fie unul cu happy-end.