Acum două zile am văzut un film. ”Flight” se numește, cu Denzel Washington. Mi l-a recomandat toată lumea după ce am scris un articol pe acest blog despre acel incident cu pilotul Tarom prin băut înainte să plece de la Londra la București. Un articol pe care mulți l-au înțeles prost, în special cei implicați în activitatea Tarom. De unde se dorise o simplă opinie despre trăirile unuia unuia care are o frică teribilă de zborul cu avionul (adică eu) s-a transformat, după unii, într-un atac la dresa piloților, stewardeselor și în general a industriei aviatice. În fine, nu mai contează, cine a vrut să priceapă a priceput. 
Deci am văzut ”Flight”. Nu mi-a trecut frica de avion, dimpotrivă. Dar aseară, în timp ce mă întorceam de la DigiSport, m-am gîndit că există o legătură între avionul pilotat în film de Denzel Washington și FC Barcelona. O să ziceți că-s dus cu capul! Posibil, mi s-a mai zis. Dar așteptați să vedeți care e logica mea!
Pentru cine n-a văzut filmul, pe scurt, e vorba despre un pilot cu o gravă problemă. Drogurile și alcoolul. Se urcă drogat la manșă, trece printr-o furtună cu turbulențe maxime, apoi bea 3 sticluțe de vodcă și adoarme. După ce lăsase manșa secundului său. La un moment dat, aparatul se defectează și intra într-o prăbușire necontrolată. Comandantul se trezește brusc, preia controlul, încearcă să redreseze, nu poate, apoi realizează o mișcare uluitoare. Pune avionul cu burta în sus și astfel îl stabilizează, apoi planează și-l aterizează forțat pe un cîmp. Mor 6 oameni din 108, în condițiile în care prăbușirea inițială ar fi dus la moartea tuturor. Inclusiv, sau mai ales, dacă avionul era pilotat de secund. Acea manevră genială, a unui pilot genial dar măcinat de probleme, a dus la salvarea majorității oamenilor.
Care-i legătura cu FC Barcelona pesemne că vă întrebați? Ei bine, FC Barcelona e fix ca avionul respectiv. Comandantul său are mari probleme. De sănătate din păcate, independente de voința lui. E nevoit să cedeze comanda secundului său. Aparatul numit FC Barcelona merge liniștit, mai degrabă pe pilotul automat programat de Pep Guardiola. Apar ceva turbulențe, meciul cu Sociedad, cel cu Valencia, survolate fără a fi necesară intervenția celui care deținea controlul. A secundului, cum ar veni. Apoi, brusc și neanticipat de nimeni, ca și-n film, apare defecțiunea. În meciul cu Milan. Piesele nu mai funcționează la capacitate maximă, nu mai sînt la fel de unse, legăturile se șubrezesc. Iar piesa cea mai importantă, Messi, e gripată de-a dreptul.
Acum apar diferențele față de film. Secundul, rămas ”in charge”, acționează conform procedurilor. Face schimbările după convorbiri telefonice inter-continentale, dar nu schimbă mai nimic în esență. Iar aparatul continuă să se deterioreze. Meciul cu Real Madrid înseamnă un pas înainte, sau în jos, spre prăbușire. E nevoie de intervenția pilotului, a principalului, e nevoie de o idee, de o ieșire genială din situație de criză, așa cum i-a reușit lui Denzel în film. E nevoie să-și asume cineva răspunderea, iar asta nu poate să facă decît comandantul, cel care are toate datele și poate decide. Dar pentru asta e nevoie să fie în avion.
Revenind la actualitate. FC Barcelona s-a comportat exemplar față de Tito Vilanova. Puține cluburi cred că ar fi procedat la fel. Poate și din convingerea că lucrurile merg bine, pe pilot automat cum ar veni, că automatismele și autogestiunea vor funcționa. Poate și din convingerea că secundul, Jordi Roura, ajutat acum de ”însoțitorii de bord” Puyol, Xavi, Iniesta, Messi o vor scoate la capăt. Iată că nu-i așa simplu. A trebuit ca Barcelona să întîlnească un antrenor italian remarcabil, Allegri, și un Antrenor (da, cu A mare) excepțional, Mourinho, pentru ca lucrurile să se complice. Și echipa să intre într-o stare de depresie ce nu a mai fost simțită de vreo 5 ani.
Omenește vorbind, e extrem de delicat subiectul. Nu poți să lovești un om în suferință luîndu-i poate al treilea cel mai de preț lucru din viața sa, după sănătate și familie. Expresia e un pic nefericită gramatical, știu, dar se potrivește. Sportiv vorbind, Barcelona are nevoie de cineva care să ia decizii, nu să aștepte să sune telefonul, care să aibă personalitate, care să-i poată privi în ochi pe Allegri și Mourinho, care să aibă autoritate asupra jucătorilor, care să-l poată schimba pe Puyol atunci cînd e rănit, ca la Milano, sau care să poată să-i explice lui Pique că niciodată de acum înainte să nu mai facă alunecare decisivă în careu în fața unui jucător atît de abil și rapid ca Ronaldo.
E foarte posibil însă ca sănătatea unui om să conteze mai mult decît un trofeu. Sau ca două trofee. Nu știu însă în ce măsură lucrurile vor reveni la normal după întoarcerea lui Tito Vilanova. Aparatul a suferit daune cam mari în această perioadă și e nevoie de multă pricepere și de ceva piese noi ca să poată fi redresat.
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte. Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football
Hai să facem și o altfel de avancronică pentru Barcelona – Real Madrid! Ce ziceți?
Vă propun mai întîi un duel al ziarelor din cele două orașe. Le găsiți oricum în revista presei, în fiecare zi pe acest blog, un demers unic în presa din România, ce vă permite să vedeți cum arată ziarele și la alții și, eventual, să faceți comparații cu ce se petrece la noi. Poate o să înțelegi astfel și de ce la noi ziarele se usucă, iar la ei supraviețuiesc crizei cu demnitate.
Catalunya și Madrid au cîte două ziare de sport fiecare. Toate abordează în stil propiru confruntarea. Marca mi se pare cea mai bună, cu această copertă dublă, explicîndu-și astfel poziția de lider incontestabil pe piața ziarelor din Spania.
MADRID
BARCELONA
Iar acum, vă propun partea cea mai așteptată. Duelul dintre Messi și Cristiano Ronaldo. S-au scris mii de rînduri despre acești doi imenși fotbaliști, despre duelul lor particular și despre duelurile lor împotriva clubului celuilalt. Să lăsăm imaginile să vorbească, mai bine zis golurile, cele date de fiecare dintre ei împotriva rivalilor dintotdeauna.
Mai întîi golurile lui Messi împotriva Realului:
Și acum, golurile lui Cristiano Ronaldo împotriva Barcelonei:
Iar la final, dacă mai aveți răbdare, vă propun să faceți un tur al ”Camp Nou”, gazda partidei de azi. Știu că mulți l-au văzut, dar probabil că mai sînt destui care și-ar dori asta. În curînd, vă promit și un articol despre cum se pot procura bilete la meciurile importante din Europa, fără a plăti suplimentar pentru asta diverselor firme de turism sau, mai nou, ziare.
Am tot vorbit în ultima vreme pe acest blog de acel meci Barcelona-Real Madrid de anul trecut, din ianuarie. Tot în Cupă, tot meci retur. A fost 2-2 atunci, dar rezultatul n-a fost deajuns pentru madrileni, ce pierduseră pe teren propriu. Însă, deși nu s-a calificat, Madridul a trasat atunci o bornă. De la acest egal, Barcelona a încetat să-și mai domine psihic rivalul așa cum o facea înainte, nu, nu de la acel 5-0 de pe ”Camp Nou”, ci de la acel 2-6 de pe ”Bernabeu”. Amintiți-vă cum s-au jucat următoarele dueluri de după acest 2-2! Niciodată, nici măcar în turul Supercupei, cînd Madridul avea certe probleme fizice din cauza lipsei de pregătire, deși a învins și putea s-o facă net, Barcelona n-a mai fost echipa care a condiționat partida.
Să ne înțelegem. Nu vorbesc de posesie. Aceasta rămîne a Barcelonei indiferent cu cine joacă. Vorbesc de control al meciului. De la acel 2-2, Mourinho a preluat controlul. A înțeles cum să oprească dezvoltarea jocului catalanilor, știa el oricum din perioada Inter, dar a avut nevoie de timp pentru a implementa strategia în rîndul lotului, și a făcut-o, ba a mai fost și sursă de inspirație pentru alții, vezi Milan ca ultim exemplu.
De la această bază pleacă meciul de azi. Dar și de la un amănunt, deloc neglijabil. A fost 1-1 în tur, iar la primul fluier al arbitrului Undiano Mallenco, Barcelona e echipa calificată. Într-un fel, Real trăiește situația Barcelonei. Jocul său în principal reactiv a fost intuit, iar exemplul dat de Manchester United, care nu s-a sfiit, cît e de Manchester United, să facă o întreagă repriză un soi de ”british catenaccio” pe ”Bernabeu” și să lase atacul în dreptului Realului. Asta nu i-a convenit lui Mourinho, s-a văzut din reacția sa iritată de la conferința de presă, dar n-a convenit nici jucătorilor săi, iar asta s-a văzut pe teren. Acum, întrebarea e simplă: va putea Barcelona să aplice tactica lui Manchester United? Adică să invite Madridul la joc, să facă așadar ceea ce nu-i place? Greu răspuns, dar mai degrabă nu. Filozofia acestei echipe a Barcelonei se învîrte în jurul balonului, a posesiei, nu a contraatacului.
Barcelona are însă probleme. De multă vreme lipsurile nu au fost atît de evidente. Lipsa antrenorului, din motive independente de el. Lipsa motivației, din motive ce țin de distanța față de Real în campionat. Și, mai nou, lipsa încrederii. S-a văzut sîmbătă cu Sevilla că rănile de pe ”San Siro” nu s-au cicatrizat, iar dacă există o echipă capabilă să facă și mai profunde rănile aceasta e Real Madrid. Mai ales că echipa lui Mourinho are mult mai buni jucători, în toate liniile, decît Milan.
Nu cred că va juca David Villa de la început. Cred însă că o va face cu Milan. E diferență mare între meciul de azi și returul cu italienii. Azi e nevoie de pase, de circulație, de asociere, de ”Sfînta Treime” Xavi-Iniesta-Fabregas adunată în jurul lui ”El Dios” Messi. De la Messi se așteaptă o reacție furioasă, mai ales după toată polemica iscată în jurul său la meciul tur. Doar că Messi nu prea a mai avut în ultmele săptămîni reacții prea furioase, în afară de cele la adresa coechipierilor săi.
Nici Real însă nu duce lipsă de probleme. 
Mourinho are mari bătăi de cap fix la jucătorii săi cei mai importanți pe zona defensivă. Pepe e departe de cel din sezonul trecut, e lent, greoi și are dificultăți la luarea deciziilor sub presiune. Sergio Ramos alternează momentele bune cu cele de superficialitate, iar starea fizică a lui Xabi Alonso e o mare necunoscută. Pe capul lui Mourinho a mai apărut și problema Kaka. După cum a evoluat cu Deportivo și după cît de slab s-a prezentat în ultima vreme Di Maria, logic ar fi să fie titular. O linie de mijloc cu Kaka, Ozil și Cristiano sună excelent, dar se pare că Mourinho n-a uitat meciul cu Bayern de anul trecut, cînd tare mult s-a bazat pe Kaka și acesta l-a dezamăgit crunt. Se spune că de atunci Mourinho nu prea mai vede limpede folosirea brazilianului în meciuri capitale. Deși totul se duce spre ideea prezenței lui Higuain în atac, eu unul n-aș fi deloc surprins să-l văd pe Cristiano în poziție de 9 fals, căci Barcelona e rivalul ideal pentru așa ceva, cu spațiile ce le oferă pe terenul său.
Încă un lucru. Am vorbit de principiul vaselor comunicante după care se guvernează relațiile dintre cele două grupări. Aici intră și suporterii lor. Barcelona și Real își trag seva fericirii din nefericirea celeilalte. Dezamăgirea acelui 1-1 cu United a durat pentru madrileni fix pînă la eșecul Barcelonei de la Milano. Acum, dezamăgiți sînt catalanii, astfel că meciul de azi e, și din acest punct de vedere, extrem de important. Cupa nu mai e pentru Real Madrid trofeul pe care-l ironizau în sezonul trecut, cînd a cîștigat Barcelona, ci cel pentru care se ieșea în stradă, în 2011, cînd ironici erau catalanii.
Din astfel de meciuri, din astfel de dueluri, nu avem de cîștigat decît noi, cei care privim!
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte. Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football
În noiembrie, imediat după ”Derby dItalia”, toată lumea vorbea de Inter și de Andrea Stramacioni. Inter era văzută drept singura echipă capabilă să se lupte cu Juventus pentru titlu, iar Stramaccioni era pe care să devină un mini Mourinho, pentru felul în care încerca să meargă pe linia trasată de portughez în anii săi de interist. Pe atunci, Milan era la 13 puncte în spate, Inter cîștigase în ”Derby della Madoninna” în calitate de oaspete, zîmbetele erau largi pe Corso Vittorio Emanuele, în timp ce dincolo, pe Via Turati, erau mai degrabă grimase. Allegri era pus tot mai mult sub semnul întrebării, iar sezonul părea compromis.
Sînt 3 luni de atunci. Ce multe se pot schimba în fotbal într-o sută de zile, nu-i așa? De la acel succes la Torino, Inter n-a mai bătut pe nimeni în deplasare în Serie A, distanța față de Juve s-a mărit la 14 puncte, iar semnele de întrebare s-au mutat în dreptul lui Stramaccioni. Cu pericolele ce derivă, în fotbal, din aceste semne de întrebare. Milan are acum un punct în față și un munte de încredere în spate.
Fotbalul e o stare de spirit. Iar asta s-a văzut în prima repriză a meciului de duminică. Milan venea după splendidul succes cu Barcelona, adrenalina stăpînea corpurile jucătorilor și fanilor, iar teama se instaurase în cealaltă tabără, teama de care vorbea și mesajul peluzei rossonerilor. Milan a zburat în prima repriză pe teren. Allegri l-a retras pe Montolivo pe poziția lui Ambrosini din meciul cu Barcelona, l-a reprimit în echipă pe Balotelli și l-a odihnit complet pe Pazzini. În plus, l-a descoperit pe De Sciglio, un fundaș ce mie mi se pare mult peste Constant, chit că banda stîngă nu-i cea care-i convine cel mai tare. Plus Boateng și El Shaarawy, din conexiunea cărora a ieșit golul unu.
La Inter, un lucru a fost bizar. Zanetti în stînga, Nagatomo în dreapta. Ambii pe zonă schimbată. Am vrut să spun pe picior schimbat, dar mi s-ar fi reproșat de atotcunoscători că Nagatomo e dreptaci. Așa, și? De ce să-l scoți pe Zanetti din zona în care e cel mai periculos și să-l pui acolo pe Nagatomo? Doar pentru un marcaj mai bun la El Shaarawy? Că n-a fost ideea cea mai bună s-a văzut în partea a doua, cînd Inter a echilibrat jocul imediat după ce cei doi au făcut rocadă, plus că Nagatomo a fost cel care a dat centrarea perfectă la golul egalizator. Lui Stramaccioni i-a ieșit însă schimbarea cu Schelotto. Spre deosebire de Guarin, care rămîne mereu la baza careului pentru a putea trage, pe respingere cum se zice, Schelotto atacă poarta, și asta s-a văzut la gol.
La un moment dat, Milan n-a mai putut fizic. Iar Interul a scos un punct ce părea, la pauză, incert. E posibil oare să fie un nou punct de plecare pentru Inter? La fel cum a fost partida cu Juve? Rămîne de văzut. Deocamdată Stramaccioni a cîștigat timp. Ar mai trebui acum să cîștige și niște meciuri.
La final, pentru cei care n-au văzut meciul, un scurt rezumat AICI .
Și cele trei ziare de sport din Italia, prezentate, ca de obicei, in revista presei pe care o găsiți zilnic pe acest blog
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!