CRISTIANO ȘI REALUL CAMPIONILOR

CRISTIANO ȘI REALUL CAMPIONILOR

De la acest Bayern-Real Madrid de miercuri seară, o primă manșă a ”sferturilor” ce ar fi putut deveni la fel de bine o finală, și zău că ar fi fost o finală pe cinste, am așteptat un prim răspuns la întrebarea pe care cred că toți iubitorii fotbalului și-o pun: care este cea mai bună echipă a momentului? Cu Barcelona implicată de Luis Enrique într-o teorie a haosului reinterpretată, cu Juventus așteptând, deocamdată, cuminte să revină la etajul granzilor Europei unde a locuit cândva, cu Monaco și Dortmund asumându-și rolul de echipe simpatice și simpatizate de toți și cu Leicester întrebându-se probabil și acum ce caută în această fază a competiției, duelul de pe ”Allianz Arena” urma să ne dea un prim răspuns, verdictul fiind așteptat pe ”Santiago Bernabeu”, săptămâna viitoare. Citeste mai mult …

REAL, BORUSSIA ȘI EGALUL DULCE-ACRIȘOR

REAL, BORUSSIA ȘI EGALUL DULCE-ACRIȘOR

Pentru Real Madrid, locul doi n-a fost niciodată un premiu. Nu stă în ADN-ul acestui club să fie mulțumit cu poziția secundă, să fie vicecampion, să vadă cum alții primesc coronița premianților. Iar în Champions League cu atât mai mult. An după an, la fiecare start al acestei competiții atât de legată afectiv de clubul ”blanco” obiectivul lunii decembrie e terminarea grupei pe locul 1. E un soi de obligație naturală, un fel de pact existent în vestiar. De data asta situația e un pic diferită. Locul 1 n-a fost obținut, dar posibila amărăciune e îndulcită de realitatea imediată a competiției. Căci în acest sezon, pentru Real Madrid cel puțin, perspectivele unei trageri la sorți favorabile pornind din urna a doua sunt vizibile, spre deosebire de situația în care ar fi terminat pe primul loc. Egalul cu Borussia Dortmund este așadar unul dulce-acrișor, dar despre avantaje ori dezavantaje vom putea vorbi abia în martie. Citeste mai mult …

SAMPAOLI ȘI OMUL ÎN PLUS AL ”BĂTRÂNEI DOAMNE”

SAMPAOLI ȘI OMUL ÎN PLUS AL ”BĂTRÂNEI DOAMNE”

Juventus s-a dus la Sevilla cu două probleme. Un joc care nu a funcționat întotdeauna în acest sezon, mai ales în Serie A unde diferența de valoare dintre lider și restul plutonului e vizibilă și nu cred că mai trebuie argumentată, dar și serioase probleme de efectiv. Perechea de atacanți cu care Juve visează să cucerească Europa nu era funcțională, din apărarea cu care Juve visează să reziste în fața oricărui asalt continental lipseau două piese de bază, plus că latura creativă de la mijlocul terenului încă nu se exprimă foarte coerent, Marchisio fiind încă în perioada de acumulări după teribila accidentare din primăvară. Din aceste două probleme putea deriva o a treia, importantă în felul ei, pierderea primului loc în grupă și calificarea în primăvară de pe poziția secundă, cu dezavantajele clare ce decurg din această situație, posibil adversar tare după tragerea la sorți și meciul retur departe de Torino. Citeste mai mult …

BALONUL LUI CRISTIANO ȘI EȘECUL LUI SIMEONE

BALONUL LUI CRISTIANO ȘI EȘECUL LUI SIMEONE

A fost un sfârșit de săptămână plin de evenimente fotbalistice, cu multe meciuri bune, rezultate surprinzătoare, schimbări de lider. O să încerc să mă refer la câteva dintre reperele week-end-ului, cu atenție sporită, evident, asupra duelului de sâmbătă seară de pe ”Calderon”. Și nu doar pentru că a fost ultimul derby madrilen pe acest stadion, ci mai ales pentru că o reeditare a finalei Champions League reprezintă, indiscutabil, capul de afiș. În plus, rezultatul final, victoria clară a campioanei Europei, merită ceva mai multe comentarii. Citeste mai mult …

BORUSSIA NU RENUNȚĂ LA IDEEA DE A CÂȘTIGA GRUPA

BORUSSIA NU RENUNȚĂ LA IDEEA DE A CÂȘTIGA GRUPA

Pentru Borussia Dortmund obiectivul principal imediat după tragerea la sorți a grupelor era calificarea în primăvara Ligii Campionilor. Când nimerești cu Real Madrid, iar apoi ai și-un pic de ghinion cu repartizarea unei echipe bune, așa cum e Sporting Lisabona, orice alt plan devine mai degrabă o ipoteză. Dar una care nu trebuie uitată, mai ales după remiza cu Real de la Dortmund și victoria de la Lisabona. Cum Legia a fost demolată chiar la Varșovia, totul se leagă de meciul direct de pe ”Santiago Bernabeu”, unde Borussia ar trebui să ajungă din postura de echipă deja calificată în ”optimi” și care, în plus, nu are nimic de pierdut. Iar la stilul de joc al trupei lui Tuchel orice e posibil. Pentru asta însă e obligatorie victoria azi cu Sporting, în fața propriilor fani care au fost deseori un ajutor de nădejde. Programul zilei conține și alte dueluri atractive, precum cel de la Londra, unde Tottenham și Leverkusen au interzis eșecul, în contextul în care Monaco joacă în Principat cu ȚSKA Moscova, precum cel de la Copenhaga, cu încercarea danezilor de a deveni prima piedică în traseul perfect al lui Leicester în această competiție sau precum cel de ”Juventus Stadium”, unde Juve caută să rezolve mai întâi ecuația calificării, pentru a lăsa pe seama meciului direct cu Sevilla problema locului 1. Avancronici, amănunte și cote mai jos. Citeste mai mult …

LEICESTER, ÎNTRE PARCURSUL SLAB DIN ANGLIA ȘI CEL IMPECABIL DIN LIGĂ

LEICESTER, ÎNTRE PARCURSUL SLAB DIN ANGLIA ȘI CEL IMPECABIL DIN LIGĂ

 

Surprinzătoarea campioană a Angliei șchioapătă vizibil în Premier League, unde are mari dificultăți în a se menține în zona cupelor europene, dar are un parcurs impecabil până acum în Champions League. Cu 6 puncte din două partide, trupa lui Claudio Ranieri se poate apropia de calificarea în primăvară dacă scoate 4 puncte din cele două confruntări consecutive cu FC Copenhaga, calendarul fiindu-i favorabil, căci Porto are meciuri ceva mai complicate cu FC Bruges. Revine așadar Champions League, după o pauză de 3 săptămâni, un alt duel foarte atractiv fiind cel de la Lisabona, unde Sporting și Borussia Dortmund se luptă pentru puncte, în contextul în care Real Madrid n-ar trebui să aibă dificultăți în a scoate 6 puncte din ”dubla” cu Legia Varșovia. Leverkusen-Tottenham e un alt meci interesant, în vreme ce Juventus caută să profite, la Lyon, de slăbiciunile evidente arătate de Olympique în ultima perioadă. Avancronicile partidelor de azi și cote mai jos. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă