Dacă ar fi să privim acest sezon de Premier League ca pe un film în care suspansul să aibă un rol bine definit, ei bine ar trebui să-l privim cu multe rezerve. Orice se poate spune despre campionatul Angliei în acest moment, dar nu și că există prea multă incertitudine la nivelul luptei pentru titlu. Suspansul de care aminteam e redus mai degrabă la presupuneri, ba chiar alunecă fățiș spre zona miracolelor. E greu de găsit, prin tot amestecul de scenarii ce compun pelicula, unul care să ofere ceea ce s-a întâmplat în alte sezoane. Nici măcar titlul câștigat de Liverpool cu Arne Slot, antamat încă de prin decembrie, parcă n-a fost atât de previzibil precum cel pe care Arsenal se pregătește să-l ia anul viitor.
Să ne înțelegem, nu e sub nicio formă vina celor de la Arsenal aici. Mikel Arteta și-a construit o echipă fantastică, un lot fantastic mai bine zis, care lasă loc unei singure interpretări: cei care-i pot face pe ”tunari” să sufere sunt ”tunarii” însăși. Vezi ce-a fost sâmbătă seară la Newcastle. Pericolul ăsta nu e chiar așa de mic, însă de aici până a te gândi că ar putea fi o altă campioană în mai decât actuala campioană mi se pare o cale destul de lungă. Iar doza de miracol, căci se tot vorbește de Brighton în aceste zile, pare să fi fost consumată de Leicester în 2016, ceea ce probabil a fost cea mai mare surpriză din istoria Premier League.
Subiectul de astăzi nu e însă Arsenal. Ci Manchester City. De la care se aștepta să fie acel ”challenger” despre care se tot vorbește. Și senzația în primele etape asta a fost, deși City adunase destule semne de întrebare în dreptul său, echivalent cu probleme: plecarea lui Guardiola, ce n-avea cum să nu fie traumatizantă pentru vestiar, apoi plecarea lui Rodri, apoi campania agresivă de achiziții ce nu aduce întotdeauna beneficii rapide, căci o echipă de fotbal nu e o omletă care iese imediat. Observați, n-am pus în lista de mai sus principala problemă pe care ”cetățenii” o au azi, căci m-am raportat strict la startul sezonului, când încă nu se știa ce avea să urmeze. Start care a fost de-a dreptul impecabil, suspect de impecabil pot spune, cu 7 victorii consecutive și senzația că Enzo Maresca a fost numirea perfectă pentru a umple golul lăsat de plecarea lui Pep.
Verdictul care schimbă totul
A venit acel verdict, acel ”guilty”, care a schimbat complet datele problemei. Acum suntem în așteptarea recursului, însă nu e ca și cum s-ar fi putut pune un văl negru peste subiect, astfel încât nimic să nu iasă la lumină. Din acel moment, transformarea celor de la City a fost evidentă, iar acest ultim rezultat de egalitate cu Fulham, chiar pe ”Etihad”, nu face decât să confirme. Până sâmbătă, ”subordonarea” celor de la Fulham în fața ”cetățenilor”, în Premier League, era crudă și evidentă: 17 eșecuri la rând și 52 de goluri încasate de-a lungul acestei serii. Realitatea de azi e însă un pic alta și n-aș zice că e neapărat vorba de vinovăție aici, căci nu jucătorii sunt de vină pentru situația clubului, cât mai ales sentimentul de nesiguranță. E limpede că nu e prea plăcut să nu știi ce te așteaptă și la fel de limpede e că nu e deloc plăcut să vezi tot fotbalul englez (ba chiar și european, aș zice) transformat într-o uriașă sală de așteptare a unei sentințe. Care ar trebui să vină pe când vor apărea ghioceii, ceea ce face ca primăvara să nu fie deloc așteptată cu prea mult entuziasm la Manchester. Pentru cei ce au uitat sau poate nu știu, TAS, tribunalul sportiv de la Lausanne, nu poate interveni în această speță.
Manchester City are în acest moment unul dintre cele mai valoroase loturi din Anglia și din Europa. Scump și plin de talente, ce nu-și putea pierde peste noapte nici capacitatea de intimidare, nici forța. Ceea ce se poate pierde însă e capacitatea de concentrare, iar asta mi se pare că e deja vizibil. Și nu doar în jocuri, probabil și în antrenamente. Joci după cum te antrenezi, așa se spune și nu văd de ce n-am lua de bună aceste teoremă de bază a fotbalului. Fotbaliștii sunt profesioniști și probabil serioși în ceea ce fac, însă nu-s roboți, au și ei sentimente și gânduri care-i macină. Nu-s cu mulți diferiți de fiecare dintre noi, atunci când locul de muncă oferă dubii în loc de certitudini. Au, față de majoritatea dintre noi, un imens avantaj legat de siguranța zilei de mâine, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie și liniștiți. Viitorul în fotbal se scrie cu mult timp înainte să se petreacă, iar dacă incertitudinea e la putere se poate instala haosul. Mulți dintre ei au familii, majoritatea au copii, pe care nu-i așa simplu să-i muți dintr-o parte în alta ca pe niște păpuși, toți au impresari, care-s mai periculoși din acest punct de vedere decât verdictul în sine, căci simt în aer posibilitatea unor comisioane babane. Ziarele scriu, telefoanele sună, întrebările se pun, cum să nu ai gândurile vraiște în astfel de situații!
City a luat 23 de goluri în 17 meciuri jucate în toate competițiile. Donnarumma seamănă cu un începător prin erorile pe care le face, Marc Guehi pare altul, Enzo Fernandez și Eliott Anderson lasă impresia că regretă pasul pe care l-au făcut, Cherki e definiția anarhiei, iar Haaland, monumentul de gheață de până acum, dă senzația că a scăzut un zero la atât de celebra sa dietă de 6000 de calorii zilnice, despre care a vorbit în documentarul lansat acum câțiva ani. Norvegianul a marcat 40 la sută din golurile echipei și e liderul ei, dar și pe el pare că l-a copleșit sentimentul de nesiguranță. Mai rău e că o arată în fața porților adverse, căci cantitatea de ocazii pe care le irosește la City e mult mai mare azi decât în alte sezoane.
Pentru prima dată în această perioadă și pentru prima dată după mulți ani s-au auzit huiduieli pe ”Etihad” la finalul unui meci. Acele ”boooo”-uri îndreptate către propii jucători, nu către adversari. Mobilizarea fanilor lui City a fost fantastică în această perioadă, însă stresul e bine plasat și-n dreptul lor. Mai mult chiar decât la jucători, căci ei vor pleca, la o adică, în toate direcțiile, în vreme ce suporterii vor rămâne să-și consume supărarea, fiindcă ei nu-și pot schima echipa favorită. Primăvara va fi mult mai rece decât de obicei la Manchester.
Lasă un răspuns