Celor trecuți de 40 de ani sau care se apropie de această vârstă titlul le aduce sigur aminte de o perioadă cenușie a acestei țări. Era un clasic slogan comunist, cu o acoperire incertă în ceea ce se trăia zilnic. Astăzi, la atâția ani distanță, cred că-l putem folosi, chiar fără adaptare, la realitatea fotbalistică de la noi. Și asta pentru că astăzi, după atâția ani, o echipă națională din fotbalul nostru ne face din nou să ne simțim mândri. Nu e echipa mare, alături de care noi cei despre care am pomenit un pic mai sus am trăit atâtea momente frumoase, dar care ulterior s-a transformat mai mult într-o regretabilă povară (sau repetabilă povară, ca să-l citez pe Adrian Păunescu), inclusiv cu acele calificări mai degrabă accidentale la turneele finale din 2008 și 2016. E echipa de tineret, așa cum o știm cu toții, căci chestia asta cu ”Under 21” mi se pare prea clișeu corporatist, alături de care a vibrat această țară cum nu-mi amintesc să o fi făcut vreodată. O calificare la un European de tineret, de-a dreptul banală în țările puternic dezvoltate fotbalistic, a fost sărbătorită la noi ca o performanță uriașă. Setea de bucurie, după atâția ani de secetă, a fost atât de mare încât șampania de la final a curs în valuri. Citeste mai mult …