Nu, nu e nicio eroare în titlu, fix așa am vrut să scriu. PSQ. Paris Sport Qatar. Pentru că asta cred eu că ar fi denumirea corectă a grupării pariziene. Un club-stat, ale cărui reguli sunt scrise la Doha conform obiceiurilor locale și, mai ales, conform orgoliilor locale. Care nu sunt mari, sunt foarte mari, iar cine a călcat măcar o dată prin zonă, că e Doha, că e Abu Dhabi, că e Dubai, nu contează, înțelege ce spun. Acolo e o dispută colosală între lideri, o goană nebunească de a arăta cine e mai tare, cine poate construi mai mult și mai înalt, cine poate transforma oceanul în uscat și-așa mai departe. Citeste mai mult …
Fotbalistic vorbind, a fost week-end-ul lui Antoine Griezmann, cu a sa ”dublă” la debutul în fața fanilor Barcelonei și a sa celebrare ”Lebron James style”. Fotbalul nu e însă totul pe lumea asta, chit că nici măcar nu ne putem imagina o lume fără el. Sinișa Mihajlovic e totuși omul sfârșitului de săptămână, iar cea ce a izbutit el, la un meci e fotbal, dar acesta e doar contextul, nu poate decât să ne oblige la o reverența, chiar așa, cu pielea de găină și cu un nod în gât. Implicat în cea mai dură partidă din viața lui, cu o boală parșivă, dar care în lumea civilizată a încetat demult să mai fie o condamnare la moarte, Sinișa a găsit puterea să vină și să se așeze pe banca echipei sale la prima etapă a sezonului. Pentru că așa le promisese jucătorilor, dar și pentru că așa își promisese lui însuși, atunci când a început lupta. Cu evidente semne ale bătăliei pe chipul său, fără păr din motive pe care le știm, dar cu ambiție intactă, optimism neatins și aceeași dorință de victorie de pe vremea când era jucător, Sinișa a dat lumii întregi un exemplu de curaj, dar în special le-a oferit celor aflați în luptă cu această teribilă maladie un mesaj de încurajare. Viața e prea frumoasă ca să nu lupți pentru ea, nimic nu e pierdut până nu e pierdut definitiv. Citeste mai mult …
Barcelona a arătat între rău și foarte rău în primul meci oficial al sezonului. Nu neapărat pentru că a pierdut, ci pentru felul în care a jucat, plat, trist, fără idei și inventivitate, pe linia experimentului eșuat al lui Valverde în alcătuirea primului ”11”. A lipsit Messi, iar asta a părut că-i lasă pe catalani fără busolă la ora deciziilor. De parcă nevăzându-și căpitanul, o cortină de mediocritate se așternea peste luciditatea lor, un soi de atac de panică la nivelul ierbii. Pesemne că după eșec, numele lui Neymar a fost cel mai prezent în conversații. Citeste mai mult …
S-a mai dus un turneu pentru Argentina, s-a mai adunat o decepție pentru Leo Messi. Sunt 26 de ani de când Argentina n-a mai reușit o performanță majoră în fotbalul planetar, în vreme ce pentru Messi e deja al 9-lea turneu important (4 Mondiale și 5 Copa America) în care nu izbutește să-și pună amprenta pe jocul reprezentativei din Țara Tangoului. Rămâne doar cu aurul olimpic de la Beijing, și-acela obținut grație lui Guardiola, care l-a lăsat să se ducă la Jocuri deși erau primele lor zile de colaborare, iar Barcelona tocmai se despărțise e Ronaldinho și Deco, din motive ce se legau cumva de Messi. Această serie de insucese cu ”naționala” Argentinei pesemne că ar merita studiată în viitor, căci e greu de explicat astăzi cum e posibil ca avându-l pe Messi să nu reușești mai nimic. În contrapartidă vin cele 34 de trofee cu Barcelona plus cele 5 Baloane de Aur, suficientă apă la moară celor care cred că Leo datorează foarte mult iluștrilor săi coechipieri și antrenori din Catalunya. Parțial adevărat, căci și viceversa e valabilă, spun parțial pentru că la ”națională” Messi n-a dus lipsă de staruri în jurul lui. Poate că de antrenori, dar asta e deja o altă discuție. Citeste mai mult …
Faptul că Barcelona a pierdut finala Cupei Spaniei deja nu cred că mai reprezintă o surpriză foarte mare. Fără să neglijăm în vreun fel pe Valencia, care chiar e o echipă buna, antrenată corect și cu jucători de calitate, e de ajuns să aruncăm doar o privire la parcursul pe care l-au avut celelalte echipe ce se pretindeau favorite la câștigarea Champions League după ce au fost eliminate. Începând cu Real Madrid, continuând cu PSG, trecând pe la Juventus, eventual și pe la Atletico, și ajunând la Barcelona. Doar Bayern și Manchester City s-au redresat și au izbutit să-și ducă temele până la capăt, poate și pentru că pe-acolo nu se pedala foarte serios pe ideea câștigării acestui trofeu. Citeste mai mult …
Pe 1 iunie vom pune punct probabil celui mai nebun sezon de Champions League din ultimii ani. Un sezon în care s-au amestecat de toate, partide memorabile, surprize, goluri splendide, faze nebune, răsturnări de situație, un sezon în care imposibilul a devenit posibil și în care ”never give up” a devenit un motto. Da, motto-ul acestui sezon de Ligă n-are cum să fie în altă limbă, căci după un deceniu de supremație a Spaniei în această competiție, fix la Madrid, pe cea mai nouă și modernă arenă a ibericilor, se va produce schimbul de ștafetă. Vom avea o finală ”made in England”, ba chiar e foarte posibil să avem chiar două, dacă se respectă calculul hârtiei într-o Europa League ceva mai calmă. Iată că englezii după sezoane întregi de mediocritate în competițiile europene și-au înțeles erorile, au încetat să mai cumpere fotbaliști de duzină pe sume stratosferice și au schimbat foaia, punând proiectele lor în mâinile unor tehnicieni, plătiți regește, cărora li s-a dat mână liberă. Citeste mai mult …
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!