S-a mai dus un turneu pentru Argentina, s-a mai adunat o decepție pentru Leo Messi. Sunt 26 de ani de când Argentina n-a mai reușit o performanță majoră în fotbalul planetar, în vreme ce pentru Messi e deja al 9-lea turneu important (4 Mondiale și 5 Copa America) în care nu izbutește să-și pună amprenta pe jocul reprezentativei din Țara Tangoului. Rămâne doar cu aurul olimpic de la Beijing, și-acela obținut grație lui Guardiola, care l-a lăsat să se ducă la Jocuri deși erau primele lor zile de colaborare, iar Barcelona tocmai se despărțise e Ronaldinho și Deco, din motive ce se legau cumva de Messi. Această serie de insucese cu ”naționala” Argentinei pesemne că ar merita studiată în viitor, căci e greu de explicat astăzi cum e posibil ca avându-l pe Messi să nu reușești mai nimic. În contrapartidă vin cele 34 de trofee cu Barcelona plus cele 5 Baloane de Aur, suficientă apă la moară celor care cred că Leo datorează foarte mult iluștrilor săi coechipieri și antrenori din Catalunya. Parțial adevărat, căci și viceversa e valabilă, spun parțial pentru că la ”națională” Messi n-a dus lipsă de staruri în jurul lui. Poate că de antrenori, dar asta e deja o altă discuție.

Brazilia așteaptă și ea de vreo 12 ani o finală majoră (nu pun la socoteală Cupa Confederațiilor) și a obținut-o pe teren propriu. În ”clasicul” Americii de Sud, Brazilia lui Tite a fost mai echipă decât Argentina lui Messi. Pragmatică, încrezătoare în forțele sale, cu o stare de spirit mai bună, manipulând perfect contextul de pe teren, Brazilia s-a impus în fața celei mai bune versiuni a lui Messi și a Argentinei de la această Copa America. Și s-a impus fără să aibă câștig la posesie, ceea ce, istoric vorbind, pentru Brazilia e un pic anormal, poate și cu un pic de ajutor din partea arbitrilor, dar deja asta nu va mai conta în viitor. Brazilia a avut răspunsuri la întrebările puse de rivali, în vreme ce Argentina a avut doar întrebări. Iar succesul Braziliei e cu atât mai notabil cu cât a fost obținut fără starul său numărul unu, l-am numit aici pe Neymar.

Iar de-aici trec spre telenovela verii, căci asta tinde să devină preconizata (sau nu?!) revenire a lui Neymar la Barcelona. Apropo, nu vi se pare că despre Neymar, de când e la PSG, se scrie mai mult vara, în extrasezon, decât în timpul campionatului? Nu știu dacă asta și-a propus, nu m-ar mira la ce mașinărie are în spate, dar a izbutit să revină în centrul atenției, după două sezoane mai degrabă ratate și după acea poveste, încă neclară, cu presupusul viol. Neymar și-a pierdut din impactul mediatic în doi ani de Paris, cumva explicabil, de vreme ce în Champions League n-a izbutit nimic, la Cupa Mondială de asemenea, iar în Ligue 1, cu scuzele de rigoare, un meci PSG-Dijon nu face, la nivel global, nici măcar jumătate din audiența unui Barcelona-Huesca, cu tot muștarul pe care-l propun cei de la Dijon.

De aceea e explicabilă dorința lui Neymar de a reveni la Barcelona. Catalanii sunt însă puși într-o situație grea. Îl au pe Griezmann antamat încă de prin martie, o oportunitate clară de mercato, iar acum s-a ivit și posibilitatea Neymar. Pe Griezmann îl vrea Valverde (se zice că există și ceva penalități dacă nu se face mutarea), pe Neymar îl vrea vestiarul, în frunte cu Messi, vestiar care l-a susținut pe Valverde, în ciuda curentului popular din Catalunya. Amândoi e cam greu să încapă într-un prim ”11”, care să ofere și garanții defensive, dar dacă-l iei pe Griezmann și nu pe Neymar îți ridici vestiarul în cap, iar dacă-l iei pe Neymar și nu pe Griezmann se va spune că vestiarul e cel care comandă. Orice ați spune, intriga telenovelei e servită. Iar dacă finalul va fi cel așteptat, vom vedea la finalul lui august.