MESSI, CRISTIANO ȘI RITMUL ”BĂTRÂNEI DOAMNE”

MESSI, CRISTIANO ȘI RITMUL ”BĂTRÂNEI DOAMNE”

Puține lucruri s-au schimbat în fotbalul italian față de sezonul trecut. Și în niciun caz schimbările n-au apărut în lupta pentru titlu. Rămâne o cursă în care există un singur nume, varianta aceea caricaturală în care o echipă aleargă de una singură și termină pe locul doi fiind mai degrabă apanajul unui cataclism decât al unui miracol. ”Bătrâna Doamnă” impune ritmul și-n acest campionat, iar restul competitoarelor, chit că dau senzația că ar putea ține pasul, se pierd la duelul direct. Cum a fost cazul sâmbătă seară cu Roma.  Citeste mai mult …

BAYERN, ÎNTRE GUARDIOLA ȘI ANCELOTTI

BAYERN, ÎNTRE GUARDIOLA ȘI ANCELOTTI

Eșecul suferit de Bayern la Rostov va rămâne una din marile surprize ale acestui sezon de Champions League. Dacă va avea sau nu consecințe, asta vom vedea la primăvară, atunci când se vor disputa ”optimile”. Cert e că Bayern nu traversează un moment tocmai dulce, două eșecuri în trei zile nefiind un aspect prea simplu de digerat pentru o grupare obișnuită în ultimii ani cu victorii pe linie și cu o dominație absolută în Bundesliga. Azi, bavarezii sunt pe doi și-n grupa de Champions League și-n campionat, lucru care nu s-a mai întâmplat de foarte mult timp, și au adunat deja 3 înfrângeri în toate competițiile.  Citeste mai mult …

BALONUL LUI CRISTIANO ȘI EȘECUL LUI SIMEONE

BALONUL LUI CRISTIANO ȘI EȘECUL LUI SIMEONE

A fost un sfârșit de săptămână plin de evenimente fotbalistice, cu multe meciuri bune, rezultate surprinzătoare, schimbări de lider. O să încerc să mă refer la câteva dintre reperele week-end-ului, cu atenție sporită, evident, asupra duelului de sâmbătă seară de pe ”Calderon”. Și nu doar pentru că a fost ultimul derby madrilen pe acest stadion, ci mai ales pentru că o reeditare a finalei Champions League reprezintă, indiscutabil, capul de afiș. În plus, rezultatul final, victoria clară a campioanei Europei, merită ceva mai multe comentarii. Citeste mai mult …

BARCELONA ȘI VIAȚA FĂRĂ INIESTA

BARCELONA ȘI VIAȚA FĂRĂ INIESTA

E limpede că înaintea partidei de pe ”Etihad”, Guardiola era cel care avea mai mare nevoie de un succes. Vechea noastră expresie, din limbajul de lemn al unor vremuri tulburi, ”și-a dorit mai mult victoria”, își găsește unele explicații logice. Nevoia de puncte era evidentă, din pricina clasamentului la zi al grupei, căci nu cred că Pep avea un mare chef să joace cu calificarea pe masă la Monchengladbach, dar mai ales din punct de vedere al stării de spirit. Al confirmărilor, într-un fel, de care avea nevoie și antrenorul catalan, dar și Manchester City. Sub nicio formă asta nu înseamnă că Barcelona nu a vrut să bată ori ca s-au gândit jucătorii să-i întindă o mână de ajutor lui Guardiola. La nivelul ăsta cred că așa ceva e exclus. Doar că motivația era mult mai mare la City decât la Barcelona, iar asta uneori poate deveni un element important într-un duel cu două echipe foarte bune implicate. În plus, Barcelona nu l-a avut pe Iniesta. Citeste mai mult …

MOURINHO, GUARDIOLA ȘI NEVOIA DE REDRESARE DIN UNITED-CITY

MOURINHO, GUARDIOLA ȘI NEVOIA DE REDRESARE DIN UNITED-CITY

Rivalitatea dintre Jose Mourinho și Pep Guardiola și-a consumat primul episod în fotbalul britanic la începutul lui septembrie, pe ”Old Trafford”. A câștigat atunci City, cu 2-1, la capătul unui meci pe care l-a controlat autoritar în prima repriză, dar în care a suferit în cea de-a doua. Ambii antrenori erau la începutul aventurii lor în Manchester, dar viitorul le-a arătat că în fotbalul britanic e mult mai greu decât în alte părți. În special lui Guardiola, aflat la prima sa aventură dincolo de Canalul Mânecii, care are în acest moment o serie de 5 partide fără victorie cu care nu s-a mai confruntat vreodată în carieră. Nici Mourinho nu se simte foarte bine, căci dincolo de usturătorul eșec de pe ”Stamford Bridge”, United n-a izbutit nicio victorie de răsunet în acest sezon. Cele două rivale din oraș vor fi din nou față-n față azi, în Cupa Ligii, tot pe ”Old Trafford” într-un derby pe care ambii tehnicieni îl văd ca un perfect prilej de redresare. Tot un derby se joacă și la Londra, în aceeași competiție, și tot cu doi antrenori străini implicați, Bilic vs Conte într-un West Ham-Chelsea ce promite la fel de mult spectacol. Programul zilei conține și meciuri de Serie A, în Italia fiind etapă intermediară, cu Sassuolo-Roma oferind cel mai apetisant afiș, dar și meciuri din diverse cupe naționale, inclusiv de la noi. De remarcat că azi își joacă și Real Madrid prima manșă din Cupa Spaniei, devansată fiindcă madrilenii vor merge în decembrie la Mondialul Cluburilor. Avancronici și cote mai jos. Citeste mai mult …

GUARDIOLA, ÎNTRE MESSI ȘI REALITATE

GUARDIOLA, ÎNTRE MESSI ȘI REALITATE

La o analiză superficială a confruntării dintre Barcelona și Manchester City se poate trage concluzia că gruparea catalană a măturat pe jos cu ”cetățenii” din Manchester. Scorul e de-așa natură încât te invită la o asemenea concluzie. Dacă n-ai văzut meciul. Alții ar putea spune că lui Guardiola nu-i priesc defel confruntările cu fosta sa echipă și, extrapolând, confruntările cu echipele din Spania. Și asta e adevărat, iar aici se ascunde un mare paradox. Ca om format în fotbalul spaniol, ca jucător obișnuit cu stilul din Primera și ca antrenor care a crescut în bătălii contra granzilor iberici, Pep poate că ar trebui să fie mai inspirat în găsirea antidotului atunci când le este adversar. Ceea ce, iată, nu se întâmplă. De ce nu se întâmplă? Aici răspunsurile sunt multe, dar cel mai important stă în valoarea celor pe care-i întâlnește. Și, evident, așa cum se întâmplă în fotbal și-n viață, de anumite detalii. Privind retrospectiv toate aceste dueluri Pep vs Primera se poate extrage o părere cum că tehnicianul catalan și-a lăsat o bună parte din noroc încuiată în vechiul birou de la ”Camp Nou”. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă