Articolul precedent
Articolul urmator

GUARDIOLA, DE LA COSTUM LA TRENING

GUARDIOLA, DE LA COSTUM LA TRENING

Acum exact 10 ani, Pep Guardiola și Jose Mourinho erau protagoniști ai unui duel ce împărțea planeta în două. Era, de fapt, o prelungire spre băncile tehnice a celei mai spectaculoase confruntări ce a existat în sportul mondial, cea dintre Messi și Cristiano Ronaldo. Am avut atunci, în mai puțin de o lună, nu un ”Clasico”, ci patru, în diverse competiții, iar derapajele au fost multe, fair-play-ul a fost dat de-o parte, s-au spus tot felul de lucruri pe care, evident, cei doi protagoniști azi le regretă.

10 ani au trecut de când Pep câștiga Champions League cu Barcelona. În toată această perioadă, Pep a fost singurul antrenor căruia i s-au numărat trofeele necucerite și i s-au contabilizat anii fără finală de Ligă. N-a stat însă degeaba în toată această perioadă, căci a câștigat totuși 20 de trofee. A dominat Bundesliga și s-a spus că e simplu, oricine putea s-o facă, acum domină Premier League (3 titluri în ultimii 4 ani) și i se spune că e normal, la câți bani a investit City. De parcă Manchester United, Chelsea, Liverpool și celelalte grupări din Regat nu fac același lucru. Toți acești ani l-au ajutat pe Guardiola să se maturizeze, profesional vorbind, și să înțeleagă că e bine să ai o filozofie proprie, de care să nu te dezici, dar e la fel de bine ca în anumite momente să știi să te adaptezi la situație, să ai capacitatea să faci jucătorii să priceapă că uneori scopul scuză mijloacele.

PSG a avut gânduri mari pentru acest sezon. Finala de anul trecut deschisese apetitul, iar eșecul părea că a motivat un vestiar prea preocupat de bani, ”glamour” și răsfăț. În acest an 2021, Parisul a fost de toate. O echipă norocoasă, căci a beneficiat la turul cu Barcelona de cel mai prost context posibil al catalanilor, o echipă paradoxală cu Bayern, căci a câștigat o primă manșă pe care trebuia s-o piardă și era să piardă o calificare într-un retur pe care l-a dominat, dar și o echipă fără orizont în ”dubla” cu City. Iar aici vina e împărțită între un antrenor care n-a știut să reacționeze la ceea ce venea de pe cealaltă bancă, o conducere care s-a decis să facă o revoluție în plin sezon și un vestiar care n-a avut capacitatea să se adune în momentele esențiale. Dar despre PSG vom mai vorbi, căci s-ar putea ca sezonul să se termine mai prost decât se anticipa, iar urmările e posibil să fie de amploare.

MAREA REVOLUȚIE DIN NOIEMBRIE

Mă întorc la City și la Guardiola. Și la această calificare într-o finală ce devenise un soi de obsesie pentru ”cetățeni”. În noiembrie, Guardiola pierdea cu 2-0 în fața lui Mourinho și înregistra cel mai slab start de sezon din cariera lui. City cobora pe locul 9 în Premier League și se vorbea de finalul unui ciclu pentru Pep. Arrigo Sacchi spunea de curând, într-un interviu, că în acea perioadă a vorbit mult la telefon cu Guardiola, care căuta pe cineva capabil să-i dea un sfat, și i-a spus că echipa nu mai face pressing nici după ce pierde mingea și nici când adversarul începe acțiunile. Dacă acela o fi fost declicul, n-avem de unde să știm. Cert e că de-atunci, City a jucat 43 de meciuri și a adunat 37 de victorii (21 consecutive) și 3 remize. Și la fel de cert e că pressingul i-a ucis pe parizieni și-n tur și-n retur.

E posibil ca acel dialog cu Sacchi să-i fi oferit lui Guardiola o perspectivă nouă. De-atunci, City a devenit o echipă mai pragmatică, mai competitivă, care știe să sufere și nu intră-n panică atunci când adversarul are mingea. În sezoanele trecute, un pariu pe gol încasat de City era destul de frecvent, în sezonul acesta, odată cu venirea lui Ruben Dias (extraordinar transfer, după atâtea zeci de milioane irosite pe fundași) și creșterea lui Stones, golurile au fost o raritate în poarta lui Ederson. Și totul a culminat cu această calificare într-o partidă în care adversarul a avut posesie semnificativ mai bună, pe care l-a învins pe contraatac. Acum 10 ani, chiar și acum 5 ani, pesemne că Guardiola ar fi făcut icter pus în fața unei asemenea realități. PSG a avut posesia, dar n-a știut cum s-o folosească. Ultimul șut expediat pe spațiul porții lui Ederson a fost în minutul 28. Al primei manșe.

Acum 10 ani, Guardiola avea în echipă un titan, pe Messi, și multe superstaruri mondiale. Xavi, Iniesta, Pique, David Villa, Puyol, Busquets, Pedro erau deja campioni mondiali, Dani Alves era Dani Alves și tot așa. Acum, la City, are un singur jucător de clasă mondială, pe De Bruyne, un posibil star în devenire, Mahrez, un fost superstar, Kun Aguero, un tânăr formidabil, Fodden, plus o sumă de jucători de valoare certă, dar departe de acel statut de superstar. Acum 10 ani era echipa lui Messi, antrenată de Pep, acum e echipa lui Pep și punct.

Care Pep se află în fața unei mari provocări. Niciodată în istoria Champions League n-a câștigat trofeul o echipă ajunsă în premieră în finală. Ultima pe listă, PSG. La acest nivel, cu trofeul la câțiva metri, experiența contează enorm. Iar la City, astăzi, doar Fernandinho și Mahrez au câștigat trofee internaționale importante. Știți însă care e singurul component al lui City care are în palmares Champions League? Pariez că nu știți, fără să căutați pe Google! Este Scott Carson. Ah, nu știți cine-i Carson? A fost rezerva lui Dudek în acea finală memorabilă câștigată de Liverpool cu AC Milan. Fix la Istanbul.

Pep are, după această semifinală, un argument în plus. Echipa lui știe să îmbrace costumul de gală, dar a învățat să joace și-n trening. Poate controla un meci prin posesie, căci asta e totuși retorica lui Guardiola, dar a deprins și lecția suferinței. E o echipă cu două fețe la fel de periculoase.

Și totuși, încă există oameni care spun despre Guardiola că e un antrenor prost!

P.S.

Două vorbe și despre Mourinho. Comparațiile cu Guardiola nu-l avantajează, dar rolul lui în dezvoltarea ulterioară a lui Pep e indiscutabil. Mourinho s-a înțeles cu Roma și se întoarce în Serie A. Pentru Roma, mutarea la nivel de imagine e excelentă, căci o aduce în centrul atenției într-o perioadă în care Juve, Inter și Milan stăpâneau această zonă. Mourinho nu lasă pe nimeni indiferent, iar reacția presei a fost promptă. Ca și reacția bursei, de altfel.

Pentru Mourinho e un evident pas înapoi, vizibil și la salariu, dar poate fi momentul acelui ”reset” de care vorbeau mulți atunci când îl caracterizau pe portughez. Campionatul italian i se potrivește perfect, iar Roma are marjă de progres, căci putem presupune că Mou a solicitat și ceva întăriri. Serie A, la rându-i, crește mult în imagine, iar dacă se va întâmpla, așa cum se vorbește, să revină și Allegri, și Sarri, va fi și mai bine.

Un comentariu
  • Matei spune:

    Mai este o diferenta intre Mourinho si Guardiola. Mourinho a castigat Liga cu Porto, un outsider. Guardiola a antrenat probabil cea mai buna echipa a Barcelonei din istorie, pe Bayern (cu care nu a ajuns in finala Champions League) si pe City. Unde, corecteaza-ma daca gresesc, a investit cel mai mult din Premier League (incomparabil mai mult decat Liverpool) si, in cinci ani, a ajuns o data in finala. As vrea sa-l vad si la echipe mai putin competitive. Poate Barcelona dupa Messi, sau alta formatie. Si, apropos de City: nu cumva nici nu ar fi trebuit sa participe in Liga, avand in vedere incalcarea regulilor Fair Play? Au „reusit” sa intoarca decizia la apel, in mod cu totul surprinzator. Insa UEFA este surprinzatoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă