Marți a fost ziua lui Messi. Nu, n-a fost ziua lui de naștere, a fost ziua de naștere a amintirilor. Fiindcă de-acum înainte, despre Leo Messi fotbalistul stratosferic vom vorbi doar din amintiri și nu vom mai folosi timpul prezent. Marți a fost ziua în care în Argentina și alături de Argentina în întreaga lume s-a plâns și s-a râs deopotrivă, căci a fost ultima dată când Lionel Andres a îmbrăcat tricoul echipei naționale. O zi pe care argentinienii nu și-au dorit s-o trăiască vreodată, însă o zi în care argentinienii au sărbătorit, chiar așa printre lacrimi, tot ceea ce au trăit în acest secol alături de omul care a reușit ceea ce puțini credeau că e posibil. Să facă Argentina și alături de Argentina întreaga lume să mai construiască un soclu și să-l pună alături de cel pe care-l credeau de neatins. Al lui Maradona.

Un text despre retragerea Messi pare ușor de scris. Doar pare. În toți anii ăștia, Messi s-a transformat într-un mic eșec al oricărui jurnalist. Pentru că în toți anii ăștia el a fost un mic criminal în serie. De adjective și metafore. Când Messi marchează un gol magic, adjectivele se sinucid, când dă o pasă minunată, metaforele intră în depresie. Asta a fost realitatea pe care Messi a pus-o pe masa de scris a oricărui ziarist ce încereca să se ridice, prin cuvintele sale, la înălțimea isprăvilor de pe gazon. A fost greu să fi contemporan cu Messi din punctul ăsta de vedere, dar ce frumos a fost!

În mod normal, după ce a omorât toate adjectivele, Messi ar trebui să se transforme el însuși într-un adjectiv. Să devină o caracterizare a unei reușite de excepție. Să nu mai spunem ”gol magnific”, să spunem ”gol Messi”. Așa cum am mai zis de sute de ori. Să nu mai spunem ”pasă formidabilă”, să spunem ”pasă Messi”. Așa cum am mai zis-o de sute de ori. Cine știe, poate chiar o s-o facem.

Messi a avut o misiune pe planeta asta. Să arate tuturor că destinul unui om poate fi influențat de voință. Și de caracter. Copil fiind, Messi nu avea alt argument pentru a reuși în fotbal în afara talentului. Dar l-a descoperit atunci când și-a dat seama că nici un efort nu e prea mic atunci când vrei cu adevărat ceva. Fiind mic, Messi își dorea să fie mare și n-a încetat o clipă să se lupte pentru visul ăsta. Cu sacrificii greu de imaginat, cu lacrimi, cu nopți de nesomn și gânduri negre. Iar când a reușit și a devenit cel mai mare, n-a uitat niciodată că la un moment dat a fost mic.

Marți seară, Messi n-a ieșit din fotbal. Cariera lui continuă la Miami, cât și-o mai dori el să continue. Are contract până în 2028, dar și-a rezervat dreptul de a-l rupe unilateral. Și cine l-ar putea judeca dacă o va face. Probabil că încă nu-și poate imagina viața fără fotbal, dar a venit și momentul ăsta. Pentru că lupta cu timpul n-a câștigat-o nimeni. Nici măcar un ucigaș în serie. De adjective.

Cred că e momentul unei reverențe. Din partea noastră, a tuturor. Chiar și a celor care nu l-au suportat și încă nu-l suportă. Face și asta parte din normalitate. E momentul unei reverențe și în niciun caz al unei dezbateri. Am dezbătut suficient o temă derizorie, uitând în acele momente să ne bucurăm de ceea ce trăim. Am fost contemporani cu un fenomen și asta e tot ce contează.

P.S.

Și pentru că nu putea să fie altfel, Cristiano Ronaldo, partenerul cu care Messi a împărțit lumea în două și a adus în fața tuturor cel mai tare duel pe care sportul l-a oferit în toată istoria sa, a oferit explicații pentru ceea ce s-a întâmplat acum câteva zile. Și nimeni nu poate spune că momentul ales a fost o coincidență. A trimis un comunicat lung, aproape corporatist, un punct de vedere în care scoate în evidență eroarea lui Jorge Jesus, remarcată de toată lumea, dar își arată pentru a mia oară ego-ul stratosferic. Are dreptate Cristiano când spune că nu e normal ca un jucător de nivelul lui să fie scos la încăzire pentru a fi uitat ulterior pe bancă, n-are însă dreptate când se ridică de unul singur la înălțimea lui Pele și Maradona pentru a-și justifica supărarea ulterioră. E foarte important ceea ce crezi tu despre tine, dar e mult mai important ceea ce crede restul lumii.

Ani de-a rândul, Cristiano a fost în luptă cu Messi. Acum e într-o luptă cu timpul, pe care nimeni n-a izbutit s-o câștige. Și cu propriul ego, pe care mă tem că nu-și dorește s-o câștige.

P.S. 2

Faptul că federația portugheză l-a determinat să meargă mai departe în echipa națională e clasicul model de mercantilism al unor oficiali ahtiați după bani. Pentru care, mai exact, sunt mai importanți banii pe care-i produce decât golurile pe care s-ar putea să nu le mai dea. Nici federația argentiniană nu-i departe, iar exemplul adversarului ales pentru acest ultim meci al lui Messi e mai mult decât elocvent. Benin?! Un eveniment atât de mediatizat a produs suficient de mulți bani, pe care oficialii de la Buenos Aires n-au vrut să-i împartă cu nimeni. Iar la final, atunci când pe cerul de deasupra stadionului ”Monumental” a început spectacolul pirotehnic și al dronelor, înainte de imaginea lui Messi a fost construit cu drone un moment publicitar. Abia apoi a venit rândul lui Leo. Tragând la poartă cu piciorul drept!