IMPERIUL CONTRAATACĂ

IMPERIUL CONTRAATACĂ

Am avut intenția să scriu acest text încă de acum două săptămâni. Chit că atunci lucrurile nu erau pe deplin clarificate, totuși tendința deja exista. A apărut însă povestea cu Toto Berizzo, de după acel fantastic Sevilla-Liverpool, care m-a făcut să schimb cu totul direcția articolului respectiv. Acea poveste, în paranteză fie spus, n-a fost chiar atât de emoționantă precum a fost prezentată în mass-media în dimineața următoare partidei de pe ”Sanchez Pizjuan”, în sensul că la Sevilla se știa de câteva zile despre boala lui Berizzo (între timp a fost operat și e deja în tratament intensiv), dar ideea în sine a fost prea frumoasă, firul epic era prea ofertant. Eu unul, am mai zis-o, prefer astfel de subiecte, chiar cosmetizate pe alocuri, care să-mi arate fața umană și însorită a fotbalului, poate e un soi de autoapărare, e posibil, dar e fenomenul din care îmi câștig existența și nu vreau să insist până la saturație pe latura negativă, prezentă în mod clar, căci nu cred că ajută nimănui. În fine, nu mai insist, e o temă de dezbatere pe care poate o voi aborda altădată. Deocamdată revin la ceea ce intenționam să scot în evidență acum două săptămâni. Și anume faptul că imperiul contraatacă.  Citeste mai mult …

MOURINHO, ”THE DEVIL ONE”

MOURINHO, ”THE DEVIL ONE”

E o vorbă în fotbal care spune că finalele trebuie câștigate, nu jucate. Cu alte cuvinte, dacă tot ai ajuns într-o finală, e bine să o și câștigi, altfel ai cam ajuns degeaba. ”The winner takes it all, the loser has to fall”, parcă așa era melodia, nu? Nu știu cât de fan al trupei ABBA este Jose Mourinho, dar știu sigur, căci i-am urmărit cu destulă atenție traiectoria prin fotbal în ultimii 15 ani, că e mare fan al victoriilor. Al victoriilor sale. Pe care încearcă să le obțină, indiferent de prețul pe care-l plătește și indiferent de imaginea pe care o lasă. Iar miercuri seară, pe ”Friends Arena” din Stockholm, a mai adăugat un trofeu la un palmares cu adevărat impresionant. De când Mourihno e în fotbal, doar Bayern Munchen a câștigat mai multe trofee decât el, bavarezii beneficiind însă de avantajul de a veni dintr-un fotbal pe care-l controlează cu ferocitate, iar Barcelona e pe același nivel cu tehnicianul portughez. Pe care-l poți critica, pe care-l poți detesta chiar, dar care nu-ți poate rămâne indiferent. Și despre care n-ai cum să spui altceva decât că e un antrenor mare. Citeste mai mult …

AUTOPROPUNEREA LUI JORGE SAMPAOLI

AUTOPROPUNEREA LUI JORGE SAMPAOLI

Se vorbește foarte mult și cu foarte mult respect despre Monchi. Pe numele său întreg Ramon Rodriguez Verdejo (pe care sincer cred că nu-l cunoaște multă lume), a fost portar la FC Sevilla între 1990 și 2000, timp în care a fost coleg la clubul andaluz și cu Ilie Dumitrescu. De altfel, Ilie vorbește foarte frumos despre el și spune mereu că încă de atunci i se puteau citi calitățile manageriale. Adevărata anvergură însă Monchi a cunoscut-o după ce s-a lăsat de fotbal și a devenit director sportiv. Numărul mare de jucători pe care i-a propus la FC Sevilla, procentul foarte mare de reușită al transferurilor și beneficiile financiare ulterioare au mărit considerabil aura lui Monchi până aproape de transformarea sa într-o veritabilă legendă, el devenind un fel de Messi sau Cristiano Ronaldo al birourilor.  Citeste mai mult …

MESSI, CRISTIANO ȘI RITMUL ”BĂTRÂNEI DOAMNE”

MESSI, CRISTIANO ȘI RITMUL ”BĂTRÂNEI DOAMNE”

Puține lucruri s-au schimbat în fotbalul italian față de sezonul trecut. Și în niciun caz schimbările n-au apărut în lupta pentru titlu. Rămâne o cursă în care există un singur nume, varianta aceea caricaturală în care o echipă aleargă de una singură și termină pe locul doi fiind mai degrabă apanajul unui cataclism decât al unui miracol. ”Bătrâna Doamnă” impune ritmul și-n acest campionat, iar restul competitoarelor, chit că dau senzația că ar putea ține pasul, se pierd la duelul direct. Cum a fost cazul sâmbătă seară cu Roma.  Citeste mai mult …

BARCELONA E OBLIGATĂ SĂ CÂȘTIGE PE ”ANOETA”, UNDE N-A MAI ÎNVINS DIN 2007

BARCELONA E OBLIGATĂ SĂ CÂȘTIGE PE ”ANOETA”, UNDE N-A MAI ÎNVINS DIN 2007

5 mai 2007 este data la care FC Barcelona a învins ultima dată pe ”Anoeta” din San Sebastian. Fie că a fost în campionat, fie că a fost în Cupă, catalanii n-au mai reușit de-atunci să câștige în fața lui Real Sociedad, în Țara Bascilor, indiferent de numele celui care a fost antrenor, Guardiola, Tito Villanova, Tata Martino sau Luis Enrique. Mai mult, din cele 7 partide disputate în această perioadă (Sociedad a avut și 3 sezoane în Segunda), bascii au învins de 5 ori, plus alte două remize. Contextul nu-i întru-totul favorabil Barcelonei, căci Real Sociedad traversează cel mai bun moment de formă din ultimii ani, cu un fost jucător catalan pe bancă, iar diferența față de Real Madrid a crescut acum la 7 puncte, cu o săptămână înaintea duelului direct de pe ”Camp Nou”. Astfel că orice alt rezultat în afara victoriei ar fi un eșec pentru campioana Spaniei, la care Neymar are o grijă suplimentară, el aflându-se la un singur cartonaș galben de suspendare. În programul zilei de azi reține atenția și un tradițional duel din fotbalul francez, Lyon-PSG, dar și confruntarea dintre Manchester United și West Ham United, unde victoria e esențială pentru ambele grupări. Se mai joacă și-n Bundesliga, Serie A, dar și-n Liga 1 de la noi. Avancronici și cote mai jos. Citeste mai mult …

ORA ADEVĂRULUI ÎN EUROPA PENTRU STEAUA ȘI ASTRA

ORA ADEVĂRULUI ÎN EUROPA PENTRU STEAUA ȘI ASTRA

La momentul tragerii la sorți a grupelor din Europa League, Steaua a părut favorizată. Adversarii pe care-i primise vicecampioana noastră nu păreau de speriat, nici măcar Villarreal, aflat la acel moment într-o ușoară criză de formă și identitate. Iată însă că după jumătate de parcurs european, Steaua e ultima în clasament, iar meciul de azi de la Zurich, disputat totuși în fața unei divizionare secunde, ne va arăta dacă șansele de calificare în primăvară vor mai exista sau se vor diminua considerabil. Victoria e cuvântul de ordine, rezultatul de egalitate nefiind chiar rău doar în anumite circumstanțe. Campioana Astra, ce a primit o grupă mult mai complicată, a reintrat în cărțile calificării după victoria de la Plzen, iar returul de azi ar putea să aducă lămuriri suplimentare. Astra are însă mari probleme în atac înaintea unei partide pe care trebuie s-o câștige, pentru a profita eventual de ce se va întâmpla în Austria Viena-Roma. Europa League domină programul zilei, cu multe confruntări interesante, ce ar trebui să aduce unele clarificări în lupta pentru calificarea în primăvară. Avancronici, detalii și cote mai jos. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă