ZIARELE DE AZI, 6 APRILIE 2013

ZIARELE DE AZI, 6 APRILIE 2013

Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.



Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football

Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.

FERNANDO TORRES: CU MASCĂ, FĂRĂ MASCĂ

FERNANDO TORRES: CU MASCĂ, FĂRĂ MASCĂ

 

Nu ascund că am o oarecare simpatie pentru Rafa Benitez. Încă de pe vremea cînd era la Valencia și reușea să cîștige campionatul în Spania, într-un moment în care Madridul ”galactic” și Barcelona lui Ronaldinho erau punctele de atracție ale Primerei Division. Coincidența a făcut ca primul meu articol după un soi de furtună pe care am fost nevoit s-o traversez s-a numit ”Rafa împotriva furtunii” . Problemele pe care le-a avut la Inter, unde a dat peste o echipă stoarsă ca un burete de energii fizice și psihice în perioada Jose Mourinho, nu m-au făcut să-mi schimb impresia. Am scris-o de mai multe ori, Benitez a fost considerat, în perioada Liverpool, cel mai bun tactician din fotbalul european, poziție pe care și-o disputa cu Mourinho. Căruia, nu întîmplător, a izbutit să-i barezez de două ori drumul spre finala Ligii Campionilor.



Rafa Benitez este foarte aproape de a doua semifinală cu Chelsea în acest sezon. Un sezon care a început mizerabil pentru campioana Europei, cu acel 0-4 în fața lui Atletico în Supercupa de la Monte Carlo, a continuat sinusoidal și se poate termina rezonabil. Cupa Angliei și Europa League nu-s primele obiective pentru Chelsea, dar ele pot salva un campionat în care, la un moment dat, echipa de pe ”Stamford Bridge” părea capabilă să concureze.

Joi seară, cu Rubin Kazan, Chelsea chiar a făcut un meci bun. Într-un scenariu destul de straniu, cum de altfel s-a întîmplat și la meciul cu Steaua. Un stadion mai degrabă tăcut, asistînd destul de plat la tentativa jucătorilor de a depăși acest context. E greu să readuci senzația de mare meci cu Stea sau Rubin Kazan, în Europa League, pentru niște suporteri obișnuiți cu alte vizite pe ”Stamford Bridge”. Comportamentul lor mi se pare însă ciudat, mai ales pentru Anglia, căci vorbim totuși de o competiție europeană. Ranchiuna pe care acești fani o au față de Benitez continuă și n-are cum să nu se simtă în teren. Deși spaniolul a făcut o mișcare inteligentă anunțînd, înainte de dubla cu Steaua, că oricum pleacă.

Revenind la meci, merită menționată prestația timidă a celor de la Rubin. Copleșiți parcă de ce aveau în față, n-au reușit să imprime decît rareori viteză balonului și la fel de rar au izbutit să aducă mingea în mod organizat către vîrful Eremenko. Norocul lor s-a numit Terry, care s-a trezit punînd mîna pe minge, într-un moment în care echipa din Kazan era aproape de prăbușire.

3-1 nu-i un scor imposibil. Aparent. Se va juca la Moscova, pe ”Lujniki”, pe gazon artificial și pe un stadion cu amintiri enervante pentru Chelsea. Dar asta nu cred să conteze prea mult. Diferența de calitate e prea mare între Chelsea și Rubin, așa că mă hazardez să spun că doar un cataclism fotbalistic ar face ca echipa lui Benitez să nu meargă în semifinale.


Două vorbe despre Fernando Torres. A făcut cel mai consistent meci din acest an, poate chiar din întreg sezonul. A avut minute brutale, cînd a reamintit de ”El Nino” de acum cîțiva ani. De parcă masca pe care o poartă îl ajută să se ascundă de acele fantome ce par a-l urmări de la plecarea de pe ”Anfield”, de ce acele blesteme, poate, pornite dinspre Liverpool către idolul devenit peste noapte Iuda. Fernando Torres n-a uitat să joace fotbal, a fost implicat într-un blocaj mental ce nu i-a permis să se exprime. Dacă va reuși să-l readucă în prim plan pe ACEL Fernando Torres în acest final greu de sezon pentru Chelsea, misiunea lui Rafa Benitez va fi îndeplinită.



ZIARELE DE AZI, 5 APRILIE 2013

ZIARELE DE AZI, 5 APRILIE 2013

Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.



Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football

Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.

UN 0-0 CU DUBLĂ DIRECȚIE

UN 0-0 CU DUBLĂ DIRECȚIE

 

Într-o dublă manșă, un 0-0 în tur, în deplasare e cel mai prost dintre rezultatele bune. Iar un 0-0, tot în tur, dar pe teren propriu, e cel mai bun dintre rezultatele proaste. De la această teoremă vor pleca, săptămîna viitoare, Borussia Dortmund și Malaga spre rezolvarea ecuației ce are ca necunoscută echipa calificată în semifinale.



Dortmund a jucat un meci destul de straniu. Trebuia să conducă la pauză, și încă suficient de clar, dar a terminat partida oarecum tremurînd. E un simptom omenesc. Atunci cînd îți creezi atîtea situații de gol și nu reușești să profiți de ele, incertitudinea încolțește într-un colț al creierului, iar apoi se propagă. Sînt zile în care nimic nu-ți iese, orice ai face, iar fotbaliștii știu foarte bine asta. Astfel că băieții lui Jurgen Klopp au ales, văzînd că nu pot penetra poarta lui Caballero, să securizeze rezultatul de egalitate și să amîne lovitura decisivă pentru săptămîna viitoare.

Jurgen Klopp face parte din categoria antrenorilor ce încearcă să surprindă cu orice prilej. A făcut-o și miercuri. Bender rezervă și ”bătrînul” Kehl în teren, deși Bender aratase inclusiv la ”naționala ” Germaniei un moment de formă excelent. Absența lui Blaszczykowski (o să-i spun mai simplu Kuba, căci mă dor ochii pînă-i scriu numele complet), ce n-a putut fi recuperat, a modificat un pic desenul obișnuit, astfel că Borussia a jucat mai degrabă un 4-4-2 decît obișnuitul 4-2-3-1. Cu Gotze mult mai aproape de Lewandowski și cu Reus încercînd să stabilească aceeași conexiune în banda dreapta cu Piszczekcu cea pe care o au cei doi polonezi, atunci cînd Kuba e în teren. Reus în dreapta nu prea același cu Reus în stînga, iar asta s-a văzut pe parcursul celor 90 de minute.




Pellegrini a încercat și el o surpriză, cu Saviola și Baptista. Teoretic Saviola era vîrful, iar Baptista în spatele lui, dar de multe ori ei au schimbat locurile, Pellegrini căutînd să-i ofere lui Saviola posibilitatea de a primi între linii, mizînd pe viteza sa de reacție, dar și pe capacitatea ”Bestiei” Baptista de fixa apărarea adversă. Malaga a supraviețuit însă acestei prime manșe în primul rînd datorită lui Caballero, ale cărui intervenții îl transformă în eroul partidei.

E posibil să fi fost ultimul meci al celor de la Malaga în fața propriiilor suporteri în această competiție de elită numită Champions League. Calculele hîrtiei spun că dacă Șahtior, o echipă cu individualități mult mai bune ca Malaga, a luat 3 goluri la Dortmund, spaniolilor le va fi greu să reziste pe un stadion vulcanic, cu un public ce nu va lipsi la întîlnirea cu istoria. Aceleași calcule vorbesc de meciuri mai slabe făcute în deplasare de Malaga, astfel că însumînd avem o certă favorită în Borussia Dortmund. Așa cum scriam însă înainte de meciurile de ieri, postura de favorită implică și o oarecare doză de risc. Cînd n-ai nimic de pierdut, ai foarte multe de cîștigat.



O GALATA PREA SIMPLĂ PENTRU MADRID

O GALATA PREA SIMPLĂ PENTRU MADRID

 

Miercuri seară s-a văzut foarte limpede de ce toată lumea și-a dorit Galatasaray la tragerea la sorți a ”sferturilor” Ligii. E clar că reprezintă cea mai slabă echipă din cele 8 calificate în această fază. Deși nu are nume tocmai rele în lot, nici în teren și cu atît mai puțin pe banca tehnică, îi lipsesc multe pentru a fi într-adevăr o echipă capabilă să pună probleme unei super-puteri precum Real Madrid. Care și-a asigurat deja calificarea în semifinale. A treia semifinală consecutivă pentru Jose Mourinho la conducerea unei echipe ce avea, înainte de el, mari probleme în a depăși ”optimile”.



Fatih Terim are o problemă mare de tot. În ciuda personalitaății sale și a ierarhiei bine definite în structura clubului, nu poate depăși anumite lucruri fixe. Numele din lot, cele de care vorbeam mai sus, îi fac practic echipa. Sneijder și Drogba trebuie să joace, pentru că au fost aduși și sînt plătiți colosal mai ales pentru aceste meciuri de Champions League. Doi jucători cu un trecut fabulos, dar cu un prezent incert, care strică într-un fel orice manevre tactice ale antrenorului.

Logic ar fi fost pentru Galata să joace precum a făcut-o Manchester United. Dacă Sir Alex Ferguson, cu un lot mult mai bine așezat din punct de vedere valoric, a putut să gîndească o strategie defensivă, sacrificînd, în ambele manșe, cel mai important nume de care dispune, Rooney, cam pe acolo arfi trebuit să se orienteze și Fatih Terim. N-a făcut-o și s-a prezentat cu un joc fix pe placul Madridului.

Obligativitatea de a-l folosi pe Sneijder (posibil să fie și o clauză în contract) și greutățile întîmpinate de olandez de a juca în banda stîngă l-au făcut pe Terim să alcătuiască un romb la centrul terenului, cînd mult mai logic era un modul cu dublu pivot sau, de ce nu?, cu triplu pivot. A făcut-o chiar Mourinho în destule partide. Sneijder s-a autoexclus, ceea ce a însemnat că Xabi Alonso nu întîmpina nici cea mai mică problemă, Felipe Melo era mereu în inferioritate numerică, iar benzile au intrat imediat în stăpînirea Realului. Cel puțin ciudat a acționat Eboue, extrem de ofensiv, din acțiunile sale au plecat destule faze periculoase ale Galatei, dar de-a dreptul sinucigaș cînd acolo se află Cristiano.



Că Mourinho nu lasă nimic la voia întîmplării, știam. Și am mai văzut o dată. Essien fundaș dreapta, în zona de acțiune obișnuită a lui Drogba. Cum nimeni nu-l deranja pe ghanez, căci Sneijder se ducea mult spre centru, acesta a sărit mereu în sprijinul lui Varane, dublînd orice fază în care francezul ar fi fost depășit de Drogba. Care a fost, cu toate astea, cel mai periculos om al Galatei. Din nou mi se pare stranie decizia sa de astă-vară de a abandona Europa și a merge în China. Se vede clar că Didier ar mai fi putut juca aici, iar eu cred că dacă l-ar fi păstrat, Chelsea ar fi avut multe de cîștigat.

La pauză, Terim a schimbat. A scăpat de problema Sneijder, pe care l-a scos, și a trecut la un 5-3-2, încercînd măcar să salveze acel 2-0 și să facă din partida retur un motiv de sărbătoare pentru fanii turci. Cînd păstrezi însă doi oameni în atac e destul de greu. Puține echipe în Europa mai joacă, într-un moment în care se vorbește atît de mult de densitate și de scurtarea liniilor, cu doi atacanți. Cu puțină șansă, dacă apărarea sa era mai atentă la acea fază fixă și dacă arbitrul norvegian vedea penaltyul lui Ramos, ar fi putut termina cu un scor care, teoretic, ar fi lăsat loc incertitudinilor. Nu cred că ar fi schimbat prea mult datele problemei, ale calificării, căci diferența dintre Real și Galata e prea mare în aceste moment.



Jose Mourinho e, așadar, iar în semifinale. Cu o echipă curățată de cartonașe și motivată mental. Mai sînt trei meciuri doar, iar visul Ligii Campionilor se poate converti în realitate.

ZIARELE DE AZI, 4 APRILIE 2013

ZIARELE DE AZI, 4 APRILIE 2013

Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.



Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , Kicker , Ole , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Bild, France Football

Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă