Miercuri, au fost două ”sferturi” un pic diferite de cele de marți. S-a jucat puțin mai deschis, iar consecința a fost ca numărul golurilor macate s-a mărit. Cum golul e apogeul spectacolului într-un meci de fotbal rezultă că și spectacolul a fost superior, pe măsura așteptărilor. Pe undeva logic, căci în afară, să zicem, de Chelsea, nici Real, nici PSG și nici Dortmund nu se hrănesc din filozofia lui Simeone, dar nici n-au problemele lui Manchester United.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Încep cu meciul de pe ”Bernabeu”. Și încep cu echipa care a pierdut drastic partida și, foarte posibil, calificarea. În sezonul trecut Borussia a fost marea revelație în Champions League și și-a cîștigat o grămadă de simpatizanți, dincolo de fanii pe care-i avea din perioada sa anterioară de glorie, mijlocul anilor `90. Jurgen Klopp propunea un fotbal pe cît de atractiv estetic pe atît de competitiv și eficient. Părea un proiect de lungă durată, părea o trupă a cărei formare abia era la început și căreia i se anticipa un viitor luminos. Pe baza talentului jucătorilor și a ideilor antrenorului.
Ce s-a ales din acele planuri? N-aș vrea să mă hazardez și să răspund că praful. Dar nici nu am cum să nu observ felul în care cuvîntul ”viitor” e privit acum la Borussia față de cum era privit anul trecut pe vremea asta. În momentul de față, Borussia are mult mai multe semne de întrebare decît de exclamare. Anul trecut pe vremea asta ne miram de explozia lui Lewandowski, de forma lui Gotze, de talentul lui Reus, de calitatea lui Hummels, de știința lui Gundogan și de metodele lui Klopp. Acum ne întrebăm care e următorul pe lista plecărilor din Dortmund, după ce au făcut asta, pe rînd, Gotze și Lewandowski, iar întrebarea care urmează, logic, e dacă nu cumva inițiatorul proiectului va alege el însuși să plece. Pe undeva, cred că Mario Gotze, cu a sa plecare spre Munchen, a fost cel care a rupt armonia din lot, a fărîmițat planurile de viitor. După el a venit Lewandowski, iar în vară e posibil să urmeze și alții. Am văzut cu toții miercuri seară diferențele dintre Borussia cu efectivul complet și Borussia cu efectivul înjumătățit.
Evident mi se va pune în față numărul mare de absențe din tabăra Borussiei. De parcă ar fi cineva vinovat pentru asta. Altcineva, mai bine zis. Cînd o echipă are atîția jucători acidentați ceva nu e în regulă acolo, ceva se întîmplă. Revenind la jocul de pe ”Bernabeu”, sînt cîteva observații. În primul rînd, Jurgen Klopp nu și-a trădat filozofia, în ciuda problemelor de lot. A încercat să joace la fel, înlocuind piesele lipsă cu altele, ca-ntr-un puzzle. Cum piesele lipsă erau unicat, cele de rezervă au dat rateuri. Borussia a luat trei goluri pe 3 greșeli individuale, una mai mare ca alta, în orice caz greu de imaginat la un astfel de nivel. Cea de la golul de 3-0, cu Piszczek pasînd în zonă centrală ca un începător e uriașă. Cea de la golul de 2-0 e la fel de mare, iar cea de la primul gol, comisă de Hummels, e rodul unei stări de spirit precare. Dacă priviți faza cu atenție, Hummels se repede să-l ajute pe nefericitul Durm, care nu cred să fi dormit prea bine în noaptea de dinainte știind că-l va avea pe Bale adversar, cu posibilitatea ca și Cristiano să apară pe acolo. Hummels s-a temut prea tare totuși, căci faza nu părea chiar periculoasă, dar și-a lăsat toată zona din spatele lui liberă. Exact acolo a pasat Carvajal și așa a venit golul de 1-0, timpuriu, care a condiționat apoi tot jocul, căci una e să începi meciul în dezavantaj și alta e să încerci să menții un 0-0 și un plan tactic inițial cît mai mult posibil. Apropo de plan, Klopp a intuit problemele lui Durm și l-a mutat acolo pe Grosskreutz, trecîndu-l pe Reus în dreapta, căci Reus, al cărui viitor la Dortmund mi se pare incert, nu e atît de dornic să facă faza defensivă.
Cît despre Real Madrid, un 3-0 în prima manșă e un rezultat greu de întors. În ciuda scorului și a numărului foarte mare de șuturi trase pe poarta lui Weidenfeller, 16, Madridul n-a dat totuși senzația unui control absolut al partidei. Ba chiar au fost unele momente cînd Borussia a dominat jocul. Ce te faci însă dacă la mijloc îl ai pe Sahin, imobil, lent și fără idei, îl ai pe Kehl, experimentat, dar plat, iar în față îl ai pe Aubameyang, care irosește ocazii ce nu vor mai veni cu liniștea cu care-și face freza aia complicată. Problema lui Ancelotti în acest moment aici e, în faptul că echipa sa nu controlează un joc pe care-l are la dispoziție. N-a făcut-o cu Barcelona cînd avea 2-1 și 3-2, n-a făcut-o cu Sevilla cînd avea 1-0, n-a făcut-o nici cu Borussia, dar de data asta a avut noroc că-n poartă era Casillas, iar Pepe a prins o zi colosală. Pînă la returul din Germania, pentru Real vine o partidă tare grea pe ”Anoeta”, unde, dacă nu cîștigă, reintră într-o stare de spirit proastă. Iar asta în perspectiva vizitei la Dortmund, unde Borussia nu se va lăsa așa ușor, poate fi o problemă, căci, știți bine, fotbalul e o stare de spirit.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
La Paris, duelul dintre Chelsea și noul Chelsea a avut unele momente bizare. La 1-0, cu gol în minutul 3, francezii parcă s-au speriat. Blanc, a cărui muncă la acestă superconstrucție e lăudabilă, dar care, parcă, n-are, ca antrenor, anvergura starurilor din teren, a avut un atac de panică și a cerut echipei sale să treacă imediat la planul B. Cred că așa s-a întîmplat, căci astfel nu-mi explic cum Chelsea, o echipă ce nu agreează prea tare elementul posesie, s-a trezit brusc cu mingea în stăpînire. Pesemne că Blanc, știind că lui Mourinho nu-i place defel un astfel de joc, a căutat să întindă o capcană. Numai că a căzut el singur în ea, căci dacă ajunge Cavani să fie aproape fundaș dreapta și să degajeze mingi din colțul careului propriu înseamnă că planul a scăpat de sub control. Chelsea domina autoritar, David Luiz părea Iniesta la un moment dat, iar Hazard, Oscar și Willian, probabil cea mai muncitoare și dinamică linie de 3 din PremierLeague, combinau aproape de granița careului. Ba o și penetrau deseori, problema venind din lipsa omului care să transforme în gol situațiile create. Radamel Falcao și Diego Costa sînt deja pregătiți pentru un transfer din sezonul viitor.
La pauză, Blanc a schimbat tactica, a reparat greșeala. PSG a revenit la conducerea jocului, chit că golul de 2-1 a căzut în urma unui autogol. În repriza a doua Motta a fost imperial, iar Lavezzi și Cavani au alergat imens. A lipsit Ibrahimovici, care s-a și acidentat, deci va lipsi și la Londra. Sigur că e o absență importantă, dar pentru un meci în deplasare, tripleta Lucas Moura-Cavani-Lavezzi poate fi mult mai productivă, căci Chelsea trebuie să dea totuși două goluri. Apropo de Ibrahimovici. Imediat a fost scoasă pe tapet caracterizarea pe care i-a făcut-o Arrigo Sacchi: ”mare cu adversari mici, mic cu adversari mari”. Adevărul e că a strălucit prin absență, dar eu cred că a avut în permanență acea problemă musculară. A simțit el ceva și nu forțat, dar n-a putut evita accidentarea.
Cît despre Mourinho, cred că în repriza a doua a preluat el gafa din start comisă de Blanc. 1-1 era un rezultat tare bun în perspectiva returului. Nici 1-2 nu era rău, chit că l-a introdus pe Torres, pe care, zău dacă pricep de ce-l ostracizează așa. Obsesia lui de a aduce un atacant, neapărat unul care să-l aibă ca impresar pe Jorge Mendes, îl împinge la astfel de gesturi. Și la declarații precum una făcută la conferința de presă: ”Fundașii au și ei dreptul să comită erori, pentru că îi avem pe atacanți care comit erori de la începutul sezonului”. Asta după ce catalogase golul de 3-1 drept ”o glumă proastă” și spuse că la golul de 1-0 ”pasa decisivă am dat-o noi”. Dincolo de absența vîrfului de atac (are totuși 3 atacanți în lot), un gol precum cel luat în ultimele secunde de la Pastore, un fotbalist care nu e Messi, e ridicol și e departe de exigențele unei astfel de faze a competiției.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
S-au jucat deja 4 meciuri între Barcelona și Atletico Madrid în acest sezon și toate s-au terminat cu același rezultat de egalitate. Au fost 360 de minute disputate de manieră aproape identică, la capătul cărora s-au marcat doar 4 goluri. Barcelona n-a izbutit nici de data asta să descopere drumul spre victorie, mai are o șansă săptămîna viitoare, cînd trebuie neapărat să dea gol pentru a putea spera la calificare. Văzînd precedentele 4 dueluri, demersul pare mai dificil ca niciodată.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Am tot citit, în timpul și imediat după meciul de pe ”Camp Nou” tot felul de păreri, de opinii ori de analize ce vizau jocul lui Atletico Madrid. Sau, mai exact, tactica pe care Diego Simeone o utilizează pentru a scoate rezultatele dorite. Nu puțini sînt cei care cred că un astfel de stil nu poate fi pus în dreptul unei echipe mari, cu pretenții la semifinalele Champions League, sau în dreptul unei potențiale campioane a Spaniei, căci să nu uităm că Atletico e lider în Primera și nu știu dacă există cineva care să fie sigur că-n ultima etapă Barcelona va cîștiga meciul direct. E vechea teorie a meritului în fotbal. Și vechea dilemă, cine merită să cîștige un meci și, mergînd pe firul logicii, un trofeu? Există suficiente partide în care echipa mai bună cîştigă, la capătul unui joc strălucitor, cu un fotbal modern, estetic, plin de ocazii şi, consecinţă logică, goluri. Există însă şi partide cînd o echipă atacă aproape non-stop, dar termină prin a pierde în faţa celei care, în marea majoritate a timpului, se apără. Sau face egal, cazul Barcelonei, ceea ce, oricum am lua-o, tot un soi de rezultat negativ este, mai ales pe teren propriu, mai ales într-o dublă eliminatorie.
Ce înseamnă totuşi a juca bine? Fotbalul se compune din două faze, cea de atac şi cea de apărare. Unii, în special adepţii şcolii italiene, le inversează şi încep cu faza de apărare. Pentru ei, apărarea e esenţială, de la asigurarea propriului teritoriu porneşte cucerirea teritoriilor adverse. Pare o teorie militară, dar se aplică perfect şi în fotbal. Echipa care face perfect ambele faze e perfectă, din punctul de vedere al rezultatului final. Din acest punct de vedere, nici Atletico și, cu atît mai puțin Barcelona n-au fost perfecte.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Tata Martino și Simeone au desenat două stiluri de joc diferite. Barcelona cu mingea, Atletico fără minge. Ambii au fost nevoiți pe parcurs să redeseneze. Simeone după ce s-a accidentat Diego Costa, a cărui prezență (sau absență) la meciul retur devine un element extrem de important, Barcelona după ce a primit gol. Barcelona a arătat mai bine cu Neymar în stînga, iar Atletico și-a coborît spre zona propriului careu fortificațiile de apărare, căci fără Diego Costa presiunea nu se mai putea exercita la centrul terenului. Din punctul meu de vedere, ambii antrenori au avut oarecare lipsă de inspirație. Tata Martino, care parcă e pe pilot automat, căci ne-a obișnuit cu aceste schimbări parcă dictate de un computer de bord, ar fi trebuit cred să apeleze la Pedro și nu la Alexis, căruia nu-i convin spațiile mici, iar Simeone ar fi trebuit să-și dea seama că Mario Suarez putea închide mai bine în fața lui Iniesta, în mod clar cel mai bun jucător de pe teren. Jucător de câmp, căci altfel Curtois e premiantul meu
Apropo de Iniesta. E o poezie a fotbalului și tind să cred că nimeni, suporteri sau nu ai Barcelonei, nu poate spune vreodată ceva rău despre el. Într-un fotbal dominat de ego-uri, ceea ce face Iniesta pe teren e un omagiu adus privitorului. E din ce în ce mai mult Zidane și poate că într-o zi Balonul de Aur va poposi și-n piciorul său, fără obligația de a-l pasa decisiv unui coleg mult mai mediatizat. De multe ori Messi, în cazul de față Neymar, care, dacă tot sîntem la paranteze, a făcut un joc remarcabil, mai ales că Messi a fost mai degrabă absent.
Dacă Atletico merită sau nu să se califice o să vedem miercurea viitoare. Dacă se va califica, atunci sigur va merita asta. Stilul nu și-l va schimba, căci Simeone nu are cum să facă asta. Întrebare pentru toată lumea: ce e mai important? Să domini sau să cîştigi? În meciurile decisive. Aici e chestiune de opţiuni, de calcul, de cunoaştere a realităţii. De conştientizare a priorităţilor. Învingătorul rămîne în istorie, învinsul rămîne cu regretele.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI ATLETICO MADRID DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
De prin septembrie anul trecut am tot auzit păreri cum că Atletico Madrid nu ar avea forța să reziste pînă la finalul sezonului. Cum că nu ar dispune de suficiente resurse pentru a concura, cu șanse reale, pe trei fronturi. Cei care emiteau aceste păreri au avut momentul lor de oarecare dreptate atunci cînd echipa lui Simeone a pierdut, și încă de manieră categorică, dubla manșă din Cupa Spaniei cu Real Madrid, episod ce s-a intersectat și cu o perioadă de turbulențe în Primera Division. Odată survolat acest episod, Atletico a revenit în luptă, ba parcă a făcut-o cu și mai multă putere. Dovadă fiind victoria recentă de la Bilbao, acolo unde nici Real și nici Barcelona n-au putut bate. Asta apropo de forța pe care unii n-o vedeau posibilă la acest nivel al sezonului.
Dubla cu Barcelona e încă o oportunitate pentru Atletico de a arăta că se poate lupta cu giganții. E un fel de ”keep walking”, un soi de mesaj pe care Simeone și ai săi îl dau. Și de data asta Atletico îmbracă haina care-i convine cel mai tare lui Simeone, aceea de outsider, căci favorita dublei e limpede că e Barcelona. Asta nu înseamnă însă nimic pentru Barcelona, căci pînă acum catalanii n-au izbutit să bată pe Atletico, în 3 confruntări. Avantaj moral au totuși, căci Supercupa Spaniei a ajuns la ei, după două partide egale, decise de golul mai degrabă întîmplător marcat de Neymar pe ”Calderon”.
În mod normal nu va fi un meci frumos între Barcelona și Atletico. S-au dus vremurile cînd cele două echipe istorice ale Spaniei ofereau dueluri cu goluri multe, cu 7, cu 8, chiar cu 9 goluri. Simeone nu e tipul de antrenor care să agreeze astfel de partide. De cînd a venit el la Atletico, dar mai ales în ultimul sezon, echipa sa a demonstrat o soliditate de multe ori incredibilă în apărare, dar bazată, de cele mai multe ori, pe o fază defensivă realizată foarte aproape de propriul careu. Atletico e o echipă scurtă, cu linii extrem de apropiate, dar care de foarte puține ori se deplasează prea departe de poarta lui Curtois, la partidele jucate în deplasare. Cu atît mai mult pe ”Camp Nou”, ale cărui dimensiuni pot lesne deveni un handicap. Atletico, am tot spus-o, e cea mai bună echipă din Spania fără minge. Posibil chiar din Europa, căci Chelsea, pe care eu o aveam ca reper din acest punct de vedere prin prisma lui Mourinho, a mai dat semne de oboseală. E o echipă pe care greu o surprinzi, căreia greu îi găsești puncte nevralgice. Asta nu se poate face însă decît cu riscul, asumat de Simeone, de a trece spectacolul în plan secund.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Din punct de vedere al Barcelonei, lucrurile ar trebui să fie mai simple. Trebuie să marcheze măcar un gol și să nu primească. Dacă privim la optimi, doar Manchester United, dintre cele calificate, n-a dat gol în deplasare. Ideea de gol în deplasare devine, iată, în această competiție extrem de importantă. Un 1-0 pentru Barcelona ar fi un scor ce ar transforma echipa catalană în mare favorită pentru retur, însă acest gol trebuie dat.
Probabil că Tata Martino va aborda meciul cu formula deja standard a partidelor importante. Cu Messi, Iniesta, Xavi și Fabregas împreună. Și cu Neymar, cel puțin așa cred eu, deși am văzut păreri care-l dau ca titular pe Pedro. Neymar ar putea oferi în această partidă soluțiile pe care Pedro nu le are în portofoliu. Brazilianul e principalul aliat al lui Messi și Iniesta în dueluri cu echipe scurte și agresive. E capabil de orice, iar atunci cînd mingea e la el atrage inevitabil atenția adversarilor, căci nu-l poți lăsa pe Neymar în situații de unu contra unu, iar asta face ca Messi și Iniesta să fie un pic mai eliberați de presiune. Am citit că Messi are un procentaj mai mare de finalizare a acțiunilor atunci cînd joacă alături de Neymar decît atunci cînd e alături de Pedro sau Alexis, ceea ce, pesemne, știe și Tata Martino. Singura problemă a lui Neymar vine din slaba participare defensivă și din acele momente cînd pierde mingea și-și expune colegii unor contraatacuri. La acest meci însă, pe teren propriu, să nu uităm, eu aș începe cu Neymar, în dreapta, în banda lui Felipe Luis și Arda Turan.
La Atletico, există o mare problemă: Raul Garcia. Mai exact absența lui. E suspendat, căci altfel ar fi fost aproape sigur titular. Simeone avea nevoie de forța lui, de capacitatea lui de efort, de contondența lui în anumite momente, chit că nu l-ar fi avut adversar pe Xabi Alonso. Și de prezența lui la fazele fixe. Fără Raul Garcia, Simeone trebuie să găsească formula potrivită. În prima partidă din seria celor trei jucate cu Barcelona a mers pe un 4-4-2, cu David Villa și Diego Costa. Era septembrie însă, de atunci s-au schimbat multe, iar David Villa pare să fi ieșit din grațiile lui Simeone la meciurile de acest gen. Mult mai probabilă mi se pare folosirea lui Jose Ernesto Sosa, pentru un soi de 4-5-1, cu care Atletico să încerce să cîștige lupta la centrul terenului. Mai există varianta Diego, dar brazilianul mi se pare încă inadaptat și, în orice caz, o soluție puțin viabilă pentru un astfel de meci.
Am spus că, în mod normal, nu va fi un meci frumos. Asta nu înseamnă că va fi unul urît, ci mai degrabă unul închis de Atletico. Nu cred însă că vom avea parte de momentele mai puțin plăcute din meciurile lui Atletico cu Real Madrid, acele dueluri ce intersectau, ba de multe ori depășeau, granița regulamentului. Barcelona nu e echipa care să se angreneze în acest tip de partide, iar Atletico nu are nici un interes, mai ales că arbitrul e un neamț.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!