Nu e niciun secret că, în Anglia, Cupa Ligii e cam a treia competiție pe o scară a interesului. Fără să aibă farmecul ori popularitatea Cupei Angliei, căci nu e deschisă tuturor, ci doar primelor patru eșaloane, asociată mai nou, destul de bizar, cu o marcă de băuturi energizante din Thailanda, de care nu știu câți englezi au auzit, nu mai zic de gustat, competiția a căpătat consistență prin alte aspecte. În primul rând e importantă pentru că devine scena pe care pot debuta și pe care-și pot arăta calitățile tineri fotbaliști, ce cu greu ar prinde oportunități în mult prea exigentul Premier League. E o rampă de lansare, dar e una importantă, căci antrenorii îi văd la lucru pe acești copii, le observă calitățile, le analizează defectele și pot lua decizii privind viitorul lor în cunoștință de cauză. 

Am văzut miercuri seară un Liverpool-Arsenal la care, așa cum spunea chiar Jurgen Klopp, ne-am bucurat de fiecare moment. ”Nu-mi aduc aminte când am savurat atât de mult un meci de fotbal”, a adăugat Klopp, o declarație în stilul lui, care-l face atât de simpatic inclusiv inamicilor, căci Herr Jurgen n-a fost totuși un spectator, ci a fost parte implicată, iar echipa lui a luat 5 goluri pe propriul teren. S-a bucurat pesemne de cele 5 goluri marcate, dar cred că s-a bucurat cel mai tare de capacitatea băieților pe care i-a ales pentru acest joc de a întoarce încă un rezultat potrivnic, element care ne arată cât de mult lucrează Klopp pe latura mentală.

Văzându-i pe acești tineri de la Liverpool, de la Arsenal, de la United, Chelsea ori City mi-am adus aminte, din nou, de ostilitatea cu care unii pe la noi, unul fost selecționer, altul care abia așteaptă să i se propună funcția, critică regula impusă de FRF privind jucătorii sub 21 de ani. Nu vreau să insist pe subiect, căci l-am mai dezbătut, dar tot caut să înțeleg această intoleranță, aproape idiosincrazie, și nu reușesc. Mai ales că trăim o perioadă în care miza pe tineri în fotbal a ajuns la cote uriașe. Pesemne că promovarea unui mânz nu rostogolește atâtea comisioane precum transferul unei mârțoage, implică și o mare doză de risc, dar i-aș invita pe toți reticenții ăștia să arunce un ochi și spre marii antrenori și să vadă cum procedează ei cu acești tineri.

GARETH BALE ȘI DUREREA. ÎN COT

Real Madrid a jucat miercuri seară cel mai liniștit meci al sezonului. Un 5-0 cu codașa Leganes, conturat în primele 10 minute. Așa că a fost suficient timp pentru ca oamenii veniți pe ”Bernabeu” să dezbată și situația pacientului Gareth Bale, care și-a pus iar toată lumea-n cap. ”Expresul de Cardiff”, așa cum era el poreclit pe vremea când mai și alerga, a devenit în ultimul timp ”pacientul galez”, cam ipohondru și plin de mistere. N-a mai jucat de ceva vreme și nu se știe când va reveni. Nu se știe în public, pesemne că Zidane o fi știind câte ceva, căci Bale a solicitat să-i fie respectată intimitatea atunci când vine vorba de dosarul său medical.

Gareth își dorește să fie tratat ca orice cetățean și e dreptul lui. Problema lui e că nu știe (sau nu înțelege) că nu e un cetățean obișnuit. Cetățean obișnuit e cel care muncește zeci de ore pe săptămână pentru un salariu, mai mare sau mai mic, din care-și rupe o parte, mai mare sau mai mică, pentru a-și lua bilete la meci, pentru a-și cumpăra un tricou sau o șapcă, pentru a-și face abonament la televiziunea care transmite partidele. Bale (și ceilalți milionari din fotbal) își primesc salariile din munca omului de rând, care, da, are tot dreptul la intimitate. Dar care ar vrea să știe ce misterioase accidentări are acest băiat plătit cu 20 de milioane de euro net pe an pentru a juca mai mult golf decât fotbal. În afară, evident, de o crâncenă durere-n cot.