Exact pe 9 mai, de ziua Europei, da și în pline discuții și incertitudini legate de ”Brexit”, Anglia revine la șefia fotbalului continental cu 4 echipe calificate în cele două finale, Champions League și Europa League. Nu s-a mai întâmplat până acum așa ceva și e un semn clar că Imperiul Britanic s-a trezit din amorțeala ce-l cuprinsese în ultimul deceniu, și-a stabilit o nouă strategie și a pornit la luptă. A fost mai întâi un contraatac, acum putem să vorbim de o dominație. 

Nu e însă o surpriză. Cel puțin din punctul meu de vedere. Pe 6 mai 2016, acum 3 ani deci, scriam pe acest blog că ”Premier League se ridică pe umerii lui Klopp”. Era perioada de glorie a Primerei Division, care stabilise deja o finală ”internă” pentru Champions League, cea dintre Real Madrid și Atletico, și visa la încă una, cu FC Sevilla și Villarreal implicate. Sevilla, cu Unai Emery pe atunci antrenor, făcea pasul spre finală, dar Liverpool oprea drumul ”Submarinului Galben”, salva onoarea Angliei și bloca tentativa Spaniei de a avea patru din patru în ultimul act. Iată ce scriam atunci: ”În momentul de față, Primera e peste Premier League, e campionatul mai valoros, căci valoarea se măsoară în trofee continentale și-n duelurile dintre reprezentante. Mulți confundă spectacolul cu valoarea. A fi spectaculos, iar Premier League e cel mai spectaculos campionat din lume, a fi atractiv pentru cei care privesc e una, a fi valoros e alta. Englezii au bani, dar îi aruncă de multe ori nejustificat, fără ca asta să însemne neapărat valoare. Cred însă că lucrurile se vor schimba, iar ceea ce a făcut Jurgen Klopp la Liverpool e doar începutul. În sezonul viitor va fi și Guardiola, va fi și Conte, va fi și Mourinho, Slaven Bilic și Pochettino își vor fi mărit experiența, mai e și Wenger pe-acolo, care arde de nerăbdare să arate că nu-i terminat. Cei amintiți aduc, dincolo de latura tactică, mai mult criteriu când vine vorba de achiziții. Garantează și proiecte, nu doar salarii, garantează strategii, nu aruncatul banilor pe fereastră. Vor fi din nou sume mari ce se vor învârti în mercato, sunt convins, dar cred că investițiile vor fi făcute mai gândit, nu doar de dragul de a le face. Premier League pare să se fi trezit din amorțeala și ușoara lehamite ce-i cuprinsese pe toți cei de acolo față de competițiile europene, lehamite plecată mai mult din neputință decât din aroganță.”. Vă reamintesc, în mai 2016.

Între timp Conte și Bilic au plecat, Wenger s-a retras, dar au apărut alții. Șefii ori proprietarii cluburilor din Regat au înțeles că nu e deloc profitabil să arunci cu zecile de milioane pe jucători supraevaluați, care nu ajutau la mare lucru, ci e mult mai bine să investești în antrenori. Poate că Liverpool a deschis acest drum, aducându-l pe Klopp, poate că nu, cert e că acești tehnicieni n-au venit după ei doar cu pretenții, au adus și o altă viziune, alte strategii, altă filozofie și un alt mod de a gândi lucrurile. Toate acestea s-au mulat perfect pe tradiția britanică atunci când vine vorba de antrenori, pe răbdarea lor, pe proiecte de lungă durată, fiindcă, apropo de asta, nu știu în ce alt campionat din lume Jurgen Klopp sau Pochettino ar fi rezistat atâția ani fără să câștige vreun trofeu.

Pe 7 decembrie 2017, când Premier League avea 5 echipe la tragerea la sorți a ”optimilor” Champions League, scriam tot pe acest blog un text cu titlul ”Imperiul contraatacă”. Și comentam astfel: ”Rămân în continuare la părerea că toți acești antrenori de dincolo de Canal au reprezentat cheia acestei schimbări. Bani erau și acum 5 ani, căci și-atunci drepturile tv pentru Premier League urcau la cote amețitoare, dar acum sunt cheltuiți parcă mai chibzuit, mai cu criteriu. Cluburile din Premier League continuă să dea bani mulți pe jucători, continuă să dea salarii uriașe, dar parcă mai gândit, parcă mai adaptat la nevoile echipelor. Banii poate că nu aduc fericirea, parcă așa se spune, nu? Dar zău că e mai bine să ai bani decât sa n-ai, nu-i așa?! Cluburile din Anglia au bani, iar în momentul de față au și forță de atracție față de marii actori de pe piață, prin numele antrenorilor care devin o garanție, au și posibilitatea de a rezista în fața asaltului venit dinspre alte zări”.

Iar finalul acelui text, din decembrie 2017, era următorul: ”Mă întorc la contraatacul imperiului. Mi se pare că e abia începutul. În 2019, finala va fi la Madrid, pe noul ”Wanda Metropolitano”. Atunci, cu adevărat cred că vom putea avea o finală britanică, iar asta va însemna că schimbul de putere va fi complet”.

Pesemne că am avut dreptate, fără ca asta să însemne vreo paranormală capacitate de predicție în ceea ce mă privește. Pur și simplu era foarte simplu de dedus, foarte simplu de imaginat scenariul ce va urma. La vremea respectivă, eram contrat sever pe rețelele de socializare sau la Fotbal European de fanii înrăiți ai Premier League, adevărați ”talibani”, chiar mai înrăiți decât specialiștii din Regat, extrem de preocupați de regresul de la vremea respectivă. N-am fost un fan al fotbalului englez, cariera mea jurnalistică s-a învârtit prea mult în jurul Spaniei ca să nu fiu mai apropiat de Primera, dar am spus mereu că nu cred că un iubitor al fotbalului adevărat, așa cum sunt și eu, se poate uita doar într-o direcție, ignorându-le pe celelalte. Mi se servea frecvent argumentul că Premier League e un campionat atât de tare și important, e atât de frumos și bogat, încât Champions League nu prea contează. Un alibi străveziu, fără niciun fel de logică. Aș fi curios să aflu acum părerea celor care susțineau atunci aceste teorii, în acest moment în care cluburile din Premier League sunt din nou tari în Europa. Acum brusc a început să conteze Champions League pentru ele? Sau Europa League? Nu mai sunt importanți banii din Premier League?

Am fost de curând într-o minivacanță fotbalistică în Anglia. Am văzut un meci de campionat, City-Leicester, și unul memorabil din Champions League, Liverpool-Barcelona. E o altă lume. Pasiunea oamenilor de acolo pentru fotbal e uriașă, dar cluburile au mare grijă ca această pasiune să fie cultivată. Acești fani, care plătesc abonamente scumpe, bilete scumpe, dar care dau și foarte mulți bani pentru a vedea fotbal la televizor (doar încercați să vedeți cât costă fotbalul televizat în Anglia și vă veți convinge) sunt principalii finanțatori ai acestei reveniri. Plus, evident, investitorii, fie că sunt din zona petro-dolarilor, a rublelor, a dolarilor, că vin din Asia sau din noua forță financiară numită China. Dar nici aceștia nu și-au investit banii în fotbalul englez din plictiseală sau din generozitate. Au știut unde se duc și de ce. Sigur, Anglia e o țară bogată, cu o forță economică uriașă, cu o capacitate de cumpărare remarcabilă, dar și ăsta e doar un element ajutător.

După anii în care Primera Division, pe umerii lui Messi și Cristiano, a dominat Europa, Premier League revine la putere. Și e posibil să urmeze câțiva ani de dictatură, fiindcă lucrurile nu se pot opri, ele vor evolua. Acum e rândul Spaniei să-și regândească strategiile, e rândul Italiei să-și reamintească de perioada de glorie a Serie A și să încerce un contraatac. Și poate că ar fi timpul ca și Germania, o altă țară puternică, bogată, cu oameni pasionați de fotbal, să iasă un pic din rigiditatea cu care a fost înconjurată Bundesliga și să iasă la atac. Pentru că poate.

Cât despre fotbalul românesc, numai de bine.