Zidane vs Guardiola. Ce afiș frumos, ce invitație la fotbal-seminar, ce dorință de a vedea, în sfârșit, un duel care pe care al acestor doi antrenori ce fac parte din grupul restrâns al tehnicienilor ce au marcat fotbalul ultimilor 10-15 ani. Și când zic restrâns, cred că îi putem număra pe degetele unei singure mâini, căci în afară de Zizou și Pep ar mai fi Klopp și Simeone (știu, unora nu le place, dar dacă azi există Atleti printre forțele Europei e doar pentru că există Cholo) și, eventual, Mourinho.

Și nu cred că partida a dezamăgit. Am văzut două echipe de autor, două echipe bine antrenate. O temă înaintea partidei era cine va reuși să câștige duelul posesiei. Statisticile spun că nimeni. Dacă ne luăm după rezultat, și este tot ce contează totuși, s-ar putea spune că Guardiola a ieșit învingător din duelul cu Zidane. Pentru că a fost mai inspirat la momentul esențial, atunci când Real Madrid conducea cu 1-0 și teama începea să-și facă loc printre ”cetățeni”. Introducerea lui Sterling și mutarea lui Gabriel Jesus în centrul liniei de atac, acolo unde îi este și locul, de fapt, au schimbat cursul meciului, poate și al calificării. Căci, sunt convins, la 1-0 pentru Madrid, lui Pep începuseră să i se deruleze în minte amintirile acelui unic eșec de pe ”Bernabeu”, când era la Bayern și a pierdut cu 1-0. Iar în retur a fost 4-0 pentru Cristiano Ronaldo și ai lui.

Guardiola a surprins puțin. Mi s-a părut schimbat, ieșit din zona lui de confort, din fotbalul cu care ne obișnuise. Mi s-a părut un pic ”Klopp-izat”. Sau cel puțin asta mi-a sugerat mie plasarea lui Gabriel Jesus pe post de Salah (în stânga însă), a lui Bernardo Silva pe post de Firmino. Dar și stilul de joc, absența acelei obsesii de a ieși mereu cu construcție, pesemne că a conștientizat că apărătorii lui sunt predispuși la greșeli (golul încasat vine exact dintr-o eroare de construcție). Așa adăuga și apariția procedeului numit pasă lungă, folosit mai des ca-n alte situații. Într-un fel, City a jucat la siguranță, speculativ, fără tiki-taka, dar ordonat și admițând ideea că ar putea să sufere, știind însă că și adversarul va face greșeli. N-a impresionat, a arătat aceleași carențe în zona apărării și o lipsă îngrijorătoare de precizie la finalizare, dar a scos un rezultat care o apropie mult de calificare. Până la finală însă e cale lungă.

Zidane, în schimb, parcă s-a ”Guardiolizat”. Și nu e prima dată când se vede asta. Pe când era la Barcelona și privea mereu în urmă spre epoca Johan Cruyff, Pep avea tot felul de idei nebune. Pentru Zizou, absența lui Kroos a fost o idee nebună. Și ne-bună, deloc bună adică. Germanul n-a fost accidentat, Zizou însuși a recunoscut că a fost decizie tehnică, dar o una care a influențat jocul echipei. Iar cel mai afectat, paradoxal, a fost Casemiro, mult mai slab ca de obicei. În plus, la nivel mental echipa suferă un pic urmare a perioadei proaste, sunt semne de panică evidente, vezi intervenția de junior fără experiență a lui Carvajal la Sterling.

Mă întorc cu două paragrafe în urmă. La acel ultim eșec al lui Pep pe ”Bernabeu” și la returul de pe ”Allianz”. La Real Madrid erau Cristiano, Di Maria, Bale și Benzema în forma vieții lor. Atunci, Bayern a avut mingea, Madridul a dat golurile. Astăzi, atacul Madridului se bazează pe inspirația lui Benzema, care în 2020 cam lipsește, pe orgoliul lui Bale, care ne-am lămurit, nu prea există și pe acest Vinicius, extrem de optimist atunci când e în bandă și are spațiu să alerge, dar de-a dreptul pesimist atunci când e în fața porții. Miercuri, City n-a mai avut mingea, dar nici Madridul n-a mai avut golurile. În perspectiva returului și înainte de ”Clasico” lucrurile nu arată bine la Real, dar această echipă ne-a obișnuit că renaște atunci când nimeni nu-i dă mari șanse. Însă, de ”Clasico” se leagă multe. În bine sau în rău.

P.S. Două vorbe doar despre Ianis Hagi. N-am crezut că trecerea la Rangers e o mutare bună, dar poate că m-am grăbit. Nu-i un fotbal care să-i convină, cel scoțian, dar va învăța multe aici. Va crește mult în zona fizicului, va învăța cum să gestioneze duelurile mai tari, va deprinde arta de a da cu cotul și de a pune piciorul. Toate astea se vor alătura calităților pe care deja le are și vor fi elemente importante și pentru echipa noastră națională, unde se simte lipsa unui luptător. Dacă va reuși să devină indispensabil pentru Steven Gerarrd e posibil ca asta să-i marcheze viitorul, căci viitorul lui ”Steve G” e sigur în Anglia.