ACELAȘI ZIDANE PE ”CAMP NOU”

ACELAȘI ZIDANE PE ”CAMP NOU”

Din păcate, despre acest prim episod din ”Clasico” jucat sâmbătă se va vorbi doar prin prisma acelui penalty. Spun din păcate fiindcă meciul, în ciuda unor așteptări mai degrabă pesimiste, urmare a condițiilor particulare în care se disputa, stranii pe alocuri din pricina stadionului gol, a formei de moment a celor două combatante și a scăderii evidente de nivel, comparativ cu acum 5 sau 10 ani (Pep vs Mou, Cristiano vs Messi, Xavi-Iniesta vs Xabi Alonso, MSN vs BBC, cred că vă amintiți), meciul deci a fost bun, uneori chiar foarte bun, amintind pe alocuri de acele dueluri care împărțeau planeta în două.

Nimeni nu-i va putea convinge pe simpatizanții Barcelonei că acea ținere de tricou a lui Lenglet nu e genul de fază ce se produce extrem de des pe parcursul a 90 de minute și nici că, înainte, n-a fost un prim fault al lui Ramos. Ei vor vorbi, așa cum o face presa din Catalunya, de furt, de jaf, de partidă decisă de VAR.

Nimeni nu-i va putea convinge pe simpatizanții Madridului că acea ținere de tricou a lui Lenglet, prelungită vizibil, nu e genul de imprudență ce trebuie sancționată cu penalty. Ba mai mult, nimeni nu-i va putea convinge că francezul nu trebuia să vadă și al doilea ”galben” acolo. Ei vor vorbi, precum o face presa din Madrid, despre o echipă care mereu revine în momente importante, despre valoare și inspirație.

Un lucru e clar: acel penalty a decis în mare parte rezultatul. Până atunci fusese un joc echilibrat, cu ocazii, cu posibilități și pentru unii și pentru alții de a marca, dar și cu o șansă destul de mare ca egalul să fi guvernat până la final. Situație în care, pesemne, mulți am fi spus că e echitabilă.

Și, în lipsa acelui penalty, am fi analizat cu altă stare de spirit confruntarea. Am fi observat, de exemplu, că Zidane continuă să fie neînvins pe ”Camp Nou”, iar Madridul său arată mereu altfel contra Barcelonei decât contra lui Cadiz sau Șahtior. Zizou a știut că la această partidă nu va avea probleme cu concentrarea alor săi astfel că și el s-a putut concentra mai liniștit. În fine, atât cât poate fi de liniștit un antrenor despre care unii vorbeau, aberant, dacă mi-este permisă o părere, că ar putea fi demis în caz de eșec. A gândit coerent, atât înainte de meci, vezi Modric rezervă, cât și în timpul lui, vezi Lucas Vasquez în locul lui Nacho.

În lipsa acelui penalty am fi remarcat, poate, curajul lui Ronald Koeman de a începe cu trei copii, doi de 17 ani și unul de 19, un asemenea duel. Îmi permit, iar, să vă întreb ce făceați fiecare dintre voi la 17 ani, iar aici mă refer în special la bărbați, căci noi ne maturizăm mai greu, poate niciodată. Dar mulți poate s-ar fi întrebat și dacă prezența lui Pedri printre titulari nu cumva a fost o exagerare. Ansu Fati e o altă discuție, iar Dest a confirmat așteptările, dar ambii au în spate ceva experiență. Pedri însă a părut copleșit. Contra lui Ramos, Varane și Mendy parcă se simțea nevoia de experiență, de ”huevos”. Iar aici putea să fie momentul campionului mondial Griezmann.

Zidane a arătat din nou că e un antrenor intervenționist. Mai ales în ”Clasico”, mai ales la Barcelona. La Koeman s-a văzut că e primul astfel de meci. Dacă trecerea lui Ansu Fati ca 9 fals i-a ieșit, menținerea lui pe această poziție și ostracizarea lui Coutinho, nu. Cât despre haosul de la final, cu schimbări bizare, târzii și fără sens, să admitem că poate fi pus pe seama unei frustrări care i-a înfulecat inspirația.

Timp de 60 de minute, Barcelona a jucat mai degrabă bine decât rău pentru o echipă în tranziție, dar n-a avut în teren acel lider care, dincolo, e Sergio Ramos. Capabil, prin simpla prezență, în careul său și-n careul advers, să intimideze. Așa cum o făcea, pe vremuri, Messi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă