Pentru toți cei care iubim fotbalul, este evident ca în Anglia el are o aromă cu totul specială. Și nu trebuie neapărat să te transformi într-un fan necondiționat al fotbalului englez, și să dai deoparte alte campionate, ca să observi. Eu unul cred că dacă iubești sportul ăsta, îl iubești cu totul, nu poți să spui că iubești până la fanatism fotbalul englez, în schimb nu-l suporți pe cel italian, sau invers. Fotbalul a același, stilurile diferă, felul în care e el interpretat, ca și stilurile de muzică.

O astfel de interpretare vine din Anglia. Se numește ”Boxing Day”. Originea acestei denumiri e incertă. Ceea ce se știe sigur e că se sărbătorește în fiecare an pe 26 decembrie, a doua zi după Crăciun. Se spune că, în vechea tradiție britanică, în această zi servitorii primeau din partea stăpânilor o cutie, mai mare sau mai mică, în care se găseau câțiva bănuți, mai mulți sau mai puțini, ori un cadou. Alții cred că denumirea vine de la miile de cutii ce se găsesc pe străzi în această zi (box = cutie), cutii în care inițial au fost cadouri și în care cei ce le scot afară pun bănuți pentru ca lucrătorii ce salubrizează orașele (în Anglia acest ”serviciu” exista de vreo 300 de ani), gunoierii adică, să găsească și ei micul lor dar de Craciun. În ziua de azi, ”Boxing Day” are destule conotații. O simplă privire aruncată pe Wikipedia vă lămurește. Ar putea fi și ziua reducerilor colosale din marile magazine, dar nu shoppingul e pasiunea principală a acestui blog. Așa că, pentru noi cei amatori de sport, ”Boxing Day” e ziua în care fotbalul englez își deschide larg ferestrele și-și expune, cu multă grație, tot ce are mai frumos de arătat. Iar prilejul e numai bun, căci în afară de Anglia și NBA, alte competiții importante în această perioadă nu se derulează.

I-am invidiat sincer pe englezi pentru acest ”Boxing Day”. În România sunt liniștit, n-ar fi posibil! Și nu pentru că nu ne ajută clima ori pentru că n-am avea stadioane, ci pentru că nu ne ajută educația. În România fotbaliștii cred că au numai drepturi, nu și obligații, pretind fără să dea prea multe în schimb. Dreptul de a nu avea obligații e o stare de spirit la noi, dar tare mă tem că nici la nivel de suporteri nu stăm grozav. Noi suntem cu porcul, cu vinul, cu piftia, cu șoriciul și apoi cu năvala pentru reaprovizionare, nu-i văd pe români renunțând la masă pentru a merge la fotbal. La ei e o sărbătoare la care se alătură și cei care trebuie să o celebreze prin muncă: fotbaliștii, antrenorii, arbitrii. E un respect aproape evlavios pe care aceștia îl arată față de cei care le sunt alături un întreg sezon, la bine, dar mai ales la rău, e un soi de reverență. E cadoul lor pentru cei care le finanțează, prin pasiune și devotament, o meserie ce le acordă beneficiile știute, dar care cere, iată, și astfel de momente de, să zicem, sacrificiu.

Anul ăsta, Boxing Day a fost atipic. Ca tot anul, de altfel. Și un pic trist. Ca tot anul, de altfel. Imaginea cea mai vizibilă (și cea mai căutată de televiziuni), cea a copiilor așezați lângă părinți, de multe ori și lângă bunici, bucurându-se de această zi, n-a mai fost posibilă. Am avut stadioane goale și acea liniște dezolantă cu care, din păcate, începem sa ne obișnuim. Am avut însă fotbal și ne-am bucurat de el, căci nu știu dacă ați observat, noi oamenii ne obișnuim destul de repede cu tot ceea ce ni se întâmplă și n-am fi crezut niciodată posibil.

Acest text nu e neapărat unul fotbalistic. Putem face o discuție pe această temă, evident. Pe locul 1 ocupat de Liverpool, ceea ce echivalează, dacă ținem cont de tradiție, cu câștigarea unui nou campionat. Chit că pe la ”cormorani” se suflă și-n iaurt, ei s-au fript de două ori cu asta în istoria de două decenii și ceva a Premier League. Liverpool e lider chiar dacă a făcut doar 1-1 pe ”Anfield” cu un West Bromwich devenit cel mai fidel adept al fotbalului din bătrânul Albion și rămâne principala favorită la titlu, deși nu va mai avea același monolog din sezonul trecut.

Putem face o discuție și pe locul doi ocupat de Everton, pe revenirea în calcule a lui Manchester United și Tottenham, pe City ori pe problemele lui Lampard, la Chelsea, care se spune că ar putea fi dat afară chiar înainte de anul nou. Ori pe această nebunie numită Leeds United, creație fidelă a unui ”loco”, Marcelo Bielsa. Avem însă timp de-a lungul anului ce vine.

Acest text, ultimul pe anul ăsta, se vrea un îndemn la speranță, o rugăciune mai degrabă pentru 2021. Am învățat multe lecții în 2020, dar 2021 trebuie să însemne un prim pas spre revenirea la normalitate. Trebuie să începem să ne luăm viețile înapoi și să ne bucurăm. Să fim din nou fericiți, așa cum eram dar nu știam.

De data asta, vom ști. Și poate că-n anul ce vine, de Boxing Day vom vedea din nou acele imagini, cu copii lângă părinți și bunici, pe stadioane și nu numai, întruchiparea acelui spirit al Crăciunului de care se tot vorbește. De fapt, întruchiparea vieții.