Când Thomas Tuchel a fost numit antrenor la PSG, nimeni n-a înțeles prea bine de ce. Sau, hai să zic aproape nimeni, că poate au fost unii care chiar au considerat că mutarea e demnă de așteptările parizienilor.

Să ne reamintim totuși contextul. PSG îi făcuse vânt lui Unai Emery, a cărui numire, într-o altă paranteză fie spus, iar n-a fost înțeleasă de nimeni (s-a zis atunci că Parisul îl avea antamat pe Simeone, dar Cholo s-a răzgândit în ultimul moment și n-au mai fost soluții) și căuta un antrenor cu o personalitate demnă de vestiarul înțesat de vedete, ceva ce PSG nu mai avusese de la Ancelotti încoace. Tuchel însă fusese și el dat deoparte de Borussia Dortmund, unde nu impresionase peste măsură și, mai ales, unde nu reușise să facă uitată amintirea lui Jurgen Klopp.

S-a spus că un rol foarte important l-a avut consulul statului Qatar la Munchen, foarte bun prieten cu impresarul lui Thomas Tuchel, Olaf Meinking pe numele lui, puțin cunoscut în fotbal căci e implicat mai degrabă în zona muzicală și a actorilor, dar bine ancorat în lumea bună a Germaniei. La rândul său, consulul era foarte bun prieten, eventual rudă, cu șeicul Mansour Bin Ebrahim, cel care conduce Qatar Investment Authority, care deține Qatar Sports Investments, care deține PSG, care avea nevoie de antrenor. Sper că ați înțeles încrengătura, specifică de altfel unui club-stat așa cum e PSG, condus de fostul profesor de tenis al emirului Qatarului. Și dacă n-ați înțeles-o, nu contează, merge în contextul ideii de mai sus, că nimeni n-a înțeles cum a ajuns Tuchel la Paris.

SCHIMBAREA LA FAȚĂ A LUI CHELSEA

Nimeni n-a înțeles nici de ce a fost dat afară, dar asta deja e o altă poveste. Cert e că, pe 26 ianuarie, a ajuns la Chelsea, un alt club bizar ca organizare, deținut de un oligarh rus, dar condus de o femeie, căci oligarhul e în general plecat cu iahtul său. A găsit pe ”Stamford Bridge” o echipă într-o ușoară depresie, cu investiții considerabile pentru vremurile de criză în care suntem, dar care nu dădeau semne că se pot rentabiliza, un vestiar împărțit și puține speranțe. Pe locul 8, la 7 puncte de zona Champions League.

Azi, Chelsea e pe 4 în Premier League, la 3 puncte de următoarea clasată, calificată în finala Cupei și cu multe opțiuni de a prinde finala Champions League. În toată această perioadă, 3 luni așadar, Chelsea a avut doar două înfrângeri (una fără importanță, cu Porto), iar golurile primite s-ar fi putut număra pe degetele unei singure mâini dacă n-ar fi fost acel 2-5 ciudat cu WBA. City, United, Liverpool, Tottenham și Atletico (de două ori) n-au putut marca împotriva lui Chelsea, iar Real Madrid a făcut-o, marți seară, doar din fază fixă. Tuchel a transformat o echipă anostă, volatilă, într-o mașinărie competitivă, cu statistici aproape ridicole la nivel defensiv, apropiate de cea mai bună versiune a lui Simeone. Echipa e bine așezată pe teren, pornind de la acest 3-4-2-1, pe care Tuchel nu-l negociază, e competitivă și pare să aibă multe resurse ascunse, pe care nici antrenorul german n-a izbutit încă să le descifreze.

VA FI DE AJUNS ACEST 1-1?

Acest 1-1 de la Madrid însă e un rezultat capcană. Deși face ca 0-0 să fie rezultat de calificare la Londra, remiza e mai degrabă pe placul Madridului, după felul în care s-a jucat marți seară. Chelsea putea rezolva totul încă din prima repriză, când a fost în general superioară, dar n-a reușit și-acum va trebui s-o facă pe propriul stadion. Tuchel n-a venit cu nimic surprinzător în echipa sa de start, pentru că după atât de puțin timp nu-și permite să facă ”nebunii” precum Guardiola, Zidane, în schimb, da. Nu se poate spune însă că i-a ieșit, găselnița cu Marcelo nefăcând altceva decât să scoată în evidență condiția precară, mai degrabă de ex-fotbalist, a brazilianului. De altfel, momentele bune ale Madridului au fost atunci când Zizou a renunțat la formula cu 3 fundași centrali și a revenit la un 4-3-3 foarte mobil, cu care a împrăștiat puțin stres spre apărătorii lui Chelsea. Până atunci, Madridul a existat doar prin Courtois și Benzema, excepționali din nou, căci inima echipei, linia celor ”trei tenori”, Modric-Casemiro-Kroos, era practic scoasă din funcțiune de un mijloc la care Kante părea actorul principal al peliculei ”Un bărbat multiplicat”. Probabil că la Londra, acolo unde Zizou îi va avea și pe Ramos, Mendy ori Fede Valverde, poate că și pe Hazard din prima, aceasta va fi formula pe care va pedala.

Va fi de ajuns acest 1-1 pentru ca Thomas Tuchel și ai lui să meargă la Istanbul ca să se dueleze cu Guardiola sau cu PSG? Asta vom vedea miercurea viitoare. Felul în care s-a terminat turul a arătat o echipă londoneză care, spre deosebire de primele minute, a început să se teamă. Iar contra Madridului asta poate fi fatal. Așa cum există suspecți de serviciu, și nu doar în filme, în Champions League, Real Madrid este favorita din oficiu, indiferent de situație și context. Logodna dintre gruparea ”blanco” și această competiție e atât de strânsă, de mistică aproape, încât pare și greu de înțeles de ce Florentino Perez a considerat necesar s-o părăsească. Real Madrid e genul de echipă grea, niciodată stresată, indiferent de context, greu de doborât. Amintiți-vă returul de anul trecut cu Manchester City, după 1-2 pe ”Bernabeu”! Real Madrid e genul de echipă ce te poate învinge nu pentru că joacă bine, ci pentru că acel tricou pe care-l poartă intimidează. Dacă Tuchel va izbuti să controleze emoțiile vestiarului său, va face o performanță uluitoare, dar dacă nu va putea, Real Madrid are prima șansă. Pentru că, da, e favorita din oficiu.

P.S.

Două vorbe doar despre actuala campioană a Europei, Bayern, și ultima sa mișcare. După ce Hansi Flick a anunțat că vrea să plece, bavarezii s-au mișcat incredibil și l-au anunțat deja pe Julian Nagelsmann. Au plătit pentru el 25 de milioane lui Lepizig, dar, într-o vreme în care marile cluburi se bat pe Haaland și Mbappe, au izbutit să-l aducă pe Haaland al antrenorilor. E absolut remarcabil felul în care Bayern știe să controleze Bundesliga, iar acest cuvânt, ”remarcabil”, poate avea conotațiile pe care le doriți, pozitive sau negative.

Nu insist asupra ideii. Se știu mutările din trecut ale bavarezilor și achizițiile făcute din curtea rivalelor. Despre bavarezul de origine Nagelsmann și noul proiect Bayern vom avea timp să discută, o mică revoluție se anunță acolo, iar vara va fi lungă. E însă un moment în care cluburile din Germania insistă mai puțin asupra jucătorilor și se concentrează asupra antrenorilor. Bayern plătește pentru Hagelsmann, Borusia Dortmund plătește milioane bune pentru Marco Rose, Borussia Monchengladbach face la fel pentru Adi Hutter și e posibil să mai asistăm la astfel de mișcări.

Astăzi, Germania fotbalistică are superstarurile sale mai mult pe băncile tehnice decât în teren.