Articolul urmator

GUARDIOLA ȘI TROFEELE NECÂȘTIGATE

GUARDIOLA ȘI TROFEELE NECÂȘTIGATE

Prinși în această furtună într-un pahar cu apă care s-a dovedit a fi Superliga europeană, am trecut destul de repede peste demiterea lui Jose Mourinho de la Tottenham. O știre care, altfel, ar fi fost destul de mult comentată. Sau nu? Aici e o mică dilemă, ar mai fi fost comentată ca odinioară informația că Mou a fost dat afară? Sau deja a intrat și ”Special One” în clasica rutină a antrenorilor mai puțini speciali, care stau cu bagajele pregătite încă din prima zi. Mă tem pentru portughez că al doilea răspuns e cel corect. E un fel a spune ”mă tem”, căci sincer n-am de ce să mă tem pentru un om ce încasează o basculantă de bani la fiecare demitere, e însă o expresie des folosită, așa că o să mă tem și în continuare că ”specialul” își va mai găsi de lucru pe la echipe gen Celtic, Valencia ori Fiorentina. Nimic rău în asta, munca e brățară de aur, aura lui e posibil să se fi estompat. Și mă mai tem, pentru ultima dată, că el nu-și dă seama.

Când dai afară un antrenor cu 6 zile înainte de o finală ce-ți poate atenua senzația de sezon dezastruos înseamnă că lucrurile erau complicate tare acolo. Fie vestiarul nu mai înghițea niciun minut de colaborare, fie conducerea nu mai vedea nicio șansă de coabitare și n-a mai stat pe gânduri când s-a ivit prilejul. Ce ar fi făcut Tottenham cu Mourinho în finala cu City, n-o să să știm. Ce știm e că având antrenor un băiat de 29 de ani a pierdut fără drept de apel, chiar dacă scorul final ori detaliul că golul decisiv a venit din fază fixă ar putea induce o altă părere. Spurs a cedat meciul în momentul în care pe ecranele televizoarelor a apărut acel ”Manager head to head”, care arăta așa: Guardiola vs Mason: 694 – 2. Meciuri. 517 – 1, meciuri câștigate. Și 24 – 0, la trofee.

Între timp, Pep a mai adunat un trofeu, al 25-lea, va veni și al 26-lea în curând, titlul din Premier League. Îi tot lipsește însă unul, de care nu s-a mai atins de 10 ani. Vine o dublă extraordinară cu Mbappe și Neymar, dar și cu Pochettino, care i-a provocat ceva probleme digestive în trecut. Și apropo de asta, n-ați observat că Guardiola e singurul antrenor căruia i se numără trofeele Champions League necâștigate?

SIMEONE ÎN FAȚA CELUI MAI MARE EȘEC

Avem un final de campionat grozav în La Liga. Atletico s-a împiedicat și la Bilbao și dacă Simeone nu găsește o cale să refacă moralul vestiarului e foarte posibil să asistăm la cel mai mare eșec din cariera lui, peste cele două finale de Champions League:  să ai în față o cursă în care păreai să alergi de unul singur și să n-o câștigi. La Bilbao s-a văzut o clară decădere a acelui spirit de luptă ”made in Cholo” și de aici vin toate celelalte. Asta în timp ce la Barcelona totul pare să funcționeze din plin, ba a apărut din senin așa numitul noroc al campionilor, vezi autogolul stupid al lui Getafe de joi și cadoul lui Villarreal de duminică. Plus ieșirea la rampă a lui Griezmann, fix la momentul oportun. Apropo de Griezmann, a dat probabil cel mai frumos gol al său în tricoul Barcelonei. Poate și cel mai important. Până la alte concluzii, vă reamintesc că și Alexis Sanchez a dat un lob magnific cu Real Madrid, dar și că singura lui realizare la Barcelona a fost transferul pe multe zeci de milioane la Arsenal.

LILLE, CU MORAL DE CAMPIOANĂ

Grozav e și finalul de sezon în Ligue 1. Lille a câștigat la Lyon și e iar pe primul loc, iar din nordul Franței a început să bată vântul schimbării de putere. Christophe Galtier a realizat oricum ceva fantastic acolo (40 de puncte din 51 posibile în deplasare!), dar titlul va fi ceva de vis într-o competiție în care există PSG, clubul-stat devenit brusc pozitiv în viziunea UEFA. Victoria asta de la Lyon aduce după sine o stare de spirit excepțională, iar programul ultimelor 4 runde arată dueluri cu adversari destul de liniștiți. În 2017, într-o situație asemănătoare, toate echipele din Ligue 1 păreau că suflă-n pânzele celor de la Monaco în duelul lor cu PSG. Nu cred că între timp a crescut dragostea lor față de Paris.

P.S. 1

Juventus e una din echipele amenințate de președintele UEFA cu sancțiuni drastice după revolta anihilată de la începutul săptămânii. Se vorbește chiar de o posibilă excludere din Champions League. După cum joacă însă, pare că Juve ar vrea să vină în ajutorul lui Ceferin și să rateze direct calificarea. După meciul cu Fiorentina, am reținut și un nume de care cred că o să mai auzim: Vlahovic.

P.S. 2

Revin la apetitul lui Ceferin pentru sancțiuni drastice îndreptate către Real Madrid, Barcelona și Juventus. Sunt curios ce părere au televiziunile care contribuie din greu la bugetul Champions League când vor auzi că ar putea rămâne fără vectori importanți de audiență. Îi place sau nu lui Ceferin, la echipele astea se uită lumea mai mult decât la PSG și City, față de care a găsit o cale să fie foarte indulgent când a fost cazul. Iar acum, trece la diverse și fair-play-ul financiar, ca să le mai dea o mână de ajutor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă