”Good luck Erik”, scria unul dintre editorialiștii de pe zona de sport a BBC-ului, după acest nou eșec, după această nouă umilință mai bine zis, a celor de la Manchester United. Căci nu văd cum altfel s-ar putea chema decât umilință atunci când pierzi pe ”Anfield”, Manchester United fiind totuși, cu 4-0, după ce ai luat 5 și pe ”Old Trafford”, în turul cu marele rival din Anglia.

Cine e Erik cred că e limpede. E Erik Ten Hag, pentru cei care poate nu sunt familiarizați cu ultimele știri din fotbalul britanic, antrenorul de azi al lui Ajax fiind așteptat să preia pe United din sezonul viitor. Se spune că totul e deja făcut, oficializarea se va face însă doar după ce Ajax va lua campionatul în Olanda (și mult nu mai e). E vorba de respect aici, totuși nici Ajax nu e chiar un club oarecare. Și cred că mai e limpede un lucru: va avea nevoie de mult noroc Ten Hag, într-adevăr.

În principiu, Liverpool-Manchester United ar fi ”clasicul” Angliei. În principiu. Nu știu însă dacă e și un clasic în viață. Deocandată pare ținut în viață doar de tradiție, de acea rivalitate existentă între două orașe suficient de apropiate pentru ceea ce înseamnă transportul zilelor noastre, o rivalitate ce a pornit mai întâi de la un canal navigabil, iar apoi s-a dus către fotbal și nu numai. Liverpool și United au fost dinastiile dominante în fotbalul britanic ani la rând și pe rând, astăzi însă participarea celor de la United în acest ”clasic” e serios pusă la încercare de vecinii de la City, care au argumente zdravene în acest sens (Liverpool n-are problema asta cu Everton). Iar Manchester United va trebui să lupte din greu, căci statutul său s-a văzut serios erodat în toți acești ani de după abdicarea lui Sir Alex Ferguson. Pentru că, da, de abdicat nu pot abdica decât monarhii, iar Sir Alex asta a fost, un monarh, un împărat, poate chiar un dictator.

Mă întorc la Ten Hag. Antrenorul olandez a fost recent sfătuit de Louis van Gaal să nu meargă la United, căci e o grupare ce caută să facă bani, nu performanță. Unii au spus că Van Gaal a fost un pic răutăcios, alții că a vrut să fie protector cu mai tânărul său coleg de breaslă, el știind bine, după experiența avută acolo, cum stau treburile. E cert însă că, în orice situație s-ar afla, Manchester United e o tentație imensă. E genul de club la care te duci atunci când ești dorit, ca și Real Madrid, Barcelona, Bayern, Milan, Inter, Juve, Liverpool, numele astea istorice, cu greutate, ce n-au avut nevoie de-a lungul anilor nici de petro-dolari, nici de ruble convertibile, nici de cine știe ce alte ”implanturi” pentru a-și menține statutul. Da, Manchester United produce bani, dar produce prin forțele sale și e chiar un miracol că încă poate face asta ținând cont de lipsa performanțelor fotbalistice, nu depinde nici de prețul petrolului sau al gazelor și nici de nebuniile de andropauză ale vreunui zmintit ce se visează țar.

Am lămurit așadar problema asta, Ten Hag chiar n-avea cum să refuze o asemenea ofertă. Acum se naște o întrebare. E el antrenorul capabil să salte acest colos din poziția în genunchi în care se află acum? Aici nu cred că are cineva răspunsul. Poate că într-un astfel de moment, un club de nivelul lui United ar avea nevoie de o personalitate uriașă care să-i preia destinele. Ușor de zis, greu de făcut. Cine să fie acea personalitate? Că nu văd în momentul ăsta un antrenor liber care să ofere această perspectivă. Iar nume de tip Zidane sau Xavi, cu respectul ce-l impun CV-urile celor doi, nu prea există în zona celor de la United.

În bagajele sale cu care va călători spre Manchester, Ten Hag are tot ceea ce a realizat la Ajax. Dincolo de titlurile interne, care nu-s așa de ușor de obținut precum cel din Bundesliga, de exemplu, Ten Hag are acel stil imprimat ”lăncierilor”, cu care ne-a cucerit pe toți. Cei doi ani petrecuți la Bayern (ca antrenor la echipa a doua) împreună cu Guardiola sunt un mare plus, căci Pep a vorbit mereu foarte frumos de colaborarea lor de atunci. La fel și faptul că a ajuns la un soi de maturitate (putem spune asta și la 52 de ani) și o anumită experiență fără să fi ars în prealabil etapele.

MAREA PROBLEMĂ A TIMPULUI

Un tehncian ca Ten Hag, fără să aibă numele lui Zidane sau Xavi ori performanțele lui Guardiola sau Klopp, se poate impune într-un vestiar ca al lui United doar prin metode. Vestiarul lui United nu poate fi aruncat într-o revoluție masivă, de genul ”vor veni 10 jucători noi”, așa cum vorbește, mai degrabă bate câmpii, Ralf Rangnick, căci asta implică un efort financiar colosal, vestiarul lui Uniyed trebuie cucerit. Prin metode de antrenament, prin comunicare, prin crearea unui grup în adevăratul sens al cuvântului. Și, mai apoi, prin rezultate, căci știți vorba aia, victoriile aduc victorii. Pentru asta e însă nevoie de timp, fiindcă iată ce se întâmplă, de exemplu, la Barcelona, unde s-a crezut prea repede că reconstrucția s-a terminat.

Ei bine, aici Ten Hag are o problemă. Cu timpul. Nu știu în ce măsură la Manchester United, după perioada Solskjaer, se mai cunoaște și se mai aplică acel cuvânt magic, răbdare, ce s-a aplicat, cu urmările cunoscute, la începuturile domniei lui Sir Alex. Sau pe care l-au aplicat rivalii de la Liverpool cu Jurgen Klopp. Manchester United e acum într-o situație mai proastă decât era Liverpool când l-a pus pe Klopp. Nu-și va putea reveni peste noapte, ar fi chiar un miracol în condițiile concurenței formidabile din Premier League, dar dacă nu va exista răbdare, măcar la nivelul celei arătate lui Solskjaer, Ten Hag va avea mari probleme. Dintr-o dinamică precum cea în care a intrat United se iese foarte greu și nu-s puțini cei care cred că un sezon în afara zonei europene i-ar prinde foarte bine antrenorului olandez, ce ar avea astfel timp de cicluri săptămânale prin care să-și impună ideile, fără să fie presat de cine știe ce deplasări obscure prin Conference League. Exemplul Conte la Chelsea (2016-2017) e încă proaspăt. Sigur, o calificare în Champions League ar fi altceva, dar aici din nou ajungem la zona miracolelor.

Evident, acum va începe ”dansul” numelor ce vor fi vehiculate în presă. Începând cu Cristiano Ronaldo. Jucători vor veni, cu siguranță vor și pleca, însă nu ei sunt importanți, ci cei care acum sunt în acel vestiar, a căror valoare nu poate fi pusă la îndoială, chit că acum par a fi marinari ai unei corăbii fără busolă. Acolo e adevărata misiune a lui Ten Hag, iar ajutorul lui Rangnick din acest punct de vedere ar trebui să fie important, căci neamțul pare mai degrabă un excelent director sportiv decât un bun antrenor.

Ceea ce rămâne însă foarte clar e mesajul tranmis de BBC. ”Mult noroc Erik!”. O să ai nevoie.

P.S.

Când s-a hotărât să renunțe, Sir Alex Ferguson a încercat să-l convingă pe Guardiola să vină în locul lui pe banca lui United. Știa Sir Alex că Pep și-ar fi dorit asta, însă la acel moment, deși era încă la New York în anul sabatic pe care și-l luase, Guardiola era deja înțeles cu Bayern. Un alt club uriaș, căruia nu-i poți întoarce spatele, mai ales după ce ai ajuns la un acord, chit că el nu era încă semnat. Și prin asta ne dăm seama cât de mult fotbal știa Sir Alex.