Liniștea a fost, de-a lungul anilor, principalul aliat al lui Florentino Perez. Președintele lui Real Madrid n-a oferit nicio conferință de presă în ultimii 10 ani, a vorbit extrem de rar în fața camerelor tv sau la posturile de radio, iar atunci când s-a mai întâmplat a făcut-o doar după ce s-a asigurat că nu va exista niciun fel de ostilitate față de persoana lui. Și față de mantia sa de ”Ser Superior”, cu care s-a înfășurat de la al doilea ”descălecat” în fruntea celui mai important club din fotbalul mondial. A știut să folosească această liniște în favoarea sa transformând-o într-un soi de aură misterioasă, aproape mistică, de om care poate orice, pentru care nu există cuvântul imposibil și care, dacă-și pune-n cap ceva, șansele de reușită sunt de peste 90 la sută.

Florentino Perez a fost președintele care a schimbat fața clubului Real Madrid, transformându-l dintr-o societate ce abia putea să-și plătească angajații la finalul anilor 90, deși câștiga Champions League de două ori în 3 ani, într-un brand global, puternic, respectat, invidiat. A fost, probabil, președintele care a schimbat fotbalul în general, modelul Real Madrid fiind ulterior copiat de toate celelalte grupări de prim rang, inclusiv de cele, vezi Bayern, care n-au recunoscut niciodată asta. S-a folosit de stilul său de a face afaceri pentru a crește pe Real Madrid și s-a folosit de Real Madrid pentru a-și crește cifra de afaceri și, implicit, averea personală, de cel puțin 10 ori mai mare azi decât în 2000, atunci când și-a preluat primul mandat.

Florentino Perez s-a decis marți seară să vină în fața jurnaliștilor, declansând tot soiul de zvonuri în orele premergătoare conferinței de presă extraordinare. Se vorbea inclusiv de demisie, se aducea ca exempul în acest sens anul 2006, când, tot la o astfel de conferință convocată inopinat anunța că renunță. Unul dintre motivele de-atunci a fost: ”i-am învățat prost pe jucători și e responsabilitatea mea”. Era Madridul ”galacticilor”, ce nu câștiga nimic deși vestiarul era plin de Baloane de Aur. Într-un fel, senzația de marți era că lucrurile azi sunt asemănătoare.

A urmat un delir de o oră și ceva, în care, ca să citez un reputat jurnalist spaniol, toți cei prezenți și mulți din cei care au privit consternați au constatat că ”regele e gol” în palatul ”Santiago Bernabeu”. Iar problema nu e neapărat că regele e gol, ci că nimeni n-are curaj să-i zică. Tot echilibrul cu care-i învățase pe fanii ”blanco” s-a topit într-o demonstrație de-a dreptul medicală, în niciun caz de forță, așa cum își propusese. Nici cea mai mică asumare a responsabilității pentru o serie de decizii care au transformat un club de nivelul lui Real Madrid într-o perpetuă sursă de caricaturi, nici cel mai mic indiciu de ”mea culpa”. Departe de figura de șef al unui club pe care l-a condus spre 7 trofee Champions League și, mai ales, spre un buget ce depășește bine miliardul de euro, Florentino a oferit imaginea unui dezorientat, puțin coerent, maniaco-depresiv, căutând inamici unde există, dar mai ales unde nu există. Mai exact în presă, în ciuda unui mai mult decât evident tratament preferențial și blând pe care l-a primit din partea ziarelor și televiziunilor din Madrid, pe care s-a lăudat în toți acești ani că le controlează.

A spus că nu e bolnav, ceea ce e foarte bine. A mai spus că se simte în puteri, ceea ce iar e foarte bine. Și a mai spus că va trebui scoș ”în șuturi” din biroul său de președinte de rivalii pe care nu i-a numit, dar care e posibil să existe, căci altfel e greu de explicat o asemenea ieșire. A vorbit 15 minute despre un ziar, ”ABC”, pentru că un jurnalist de acolo a scris, pe surse că ”presidente” s-ar fi confesat apropiaților că ”e obosit”. De parcă ar fi ceva anormal pentru un om ce va face în curând 80 de ani să fie obosit și, un piculeț măcar, depășit de situație. A vrut într-un fel să arate că Real Madrid e el, deși statutul spune că e al zecilor de mii de ”socios”. Culmea, de la ACS, firma pe care a transformat-o într-un colos de talie mondială, s-a retras, lăsând locul unui discipol mai tânăr, de la Real Madrid nu vrea să se retragă. Ba chiar a spus că va convoca alegeri, deși a fost reales în ianuarie anul trecut, cu mandat până în 2029. Ca să le arate el celor ce-i vizează locul cine-i mai puternic.

Asta și pentru că poate. Și pentru că a schimbat de câteva ori statutul clubului, forțând orice posibil contracandidat să se gândească de două ori și mai apoi să renunțe. Acel procent de 15 la sută din buget, pe care cine dorește să se prezinte la alegeri, trebuie să-l depună și să-l blocheze reprezintă un handicap uriaș, căci e aproape 200 de milioane de euro. Sau cel puțin reprezenta până acum, căci e foarte posibil ca după această anti-demonstrație de forță să apară un soi de mobilizare în acest sens. Și deja au apărut ceva indicii, cu Rafa Nadal scos în față și cu un alt colos, ”Iberdrola”, în umbră.

N-am aflat totuși în seara de marți cine va fi noul antrenor. Și nici cine e de vină între Tchouameni și Fede Valverde. Am aflat în schimb că bătăi au mai existat în vestiarul Madridului. Și am mai aflat că Florentino Perez nu e obosit. Sincer, nu știu dacă e de bine.