Articolul urmator

PÂRGHIILE DE LA BARCELONA

PÂRGHIILE DE LA BARCELONA

Toată vara, la Barcelona, atunci când venea vorba despre echipa de fotbal, cuvântul de ordine a fost ”palanca”. Adică, pe românește, pârghie. Sau ”palancas”, că au fost mai multe pârghiile prin care președintele Laporta încerca să rezolve situația financiară, complicată spre dramatică, prin care trece gruparea catalană și pe care o moștenise de la o veche conducere, am mai spus asta, de-a dreptul penală, nu penibilă. Într-un fel, a reușit Laporta să rezolve câte ceva, într-un fel nu, căci amanetarea drepturilor tv și a altor active ale clubului pentru mulți ani de acum înainte nu e o însănătoșire, e doar un tratament intensiv, ale cărui efecte adverse sunt necunoscute. Am convenit însă că altă soluție nu exista, fiindcă un club de fotbal nu poate produce bani decât dacă face performanța, performanța are nevoie de fotbaliști, nu de jucători, iar aceștia costă bani și încă mulți.

Bun, să revenim la ”Palanca Futbol Club”, așa cum au poreclit unii mai malițioși pe FC Barcelona. Mai demult, când mașinile hidramate erau mai rare, ”palanca” se folosea în limbaj popularo-tehnic și când venea vorba de schimbătorul de viteze. Asta și-ar fi dorit probabil Laporta de la primul meci al sezonului, cel cu Rayo, ca trupa lui Xavi să schimbe viteza și să demareze vijelios pe drumul către succes. N-a fost cazul însă, pentru că fotbalul are regulile lui, iar una dintre ele spune clar că un lot se poate construi repede apelând la diverse pârghii (”palanacas”), dar o echipă, în adevăratul sens al cuvântului, nu prea.

În pregătiri, Barcelona a arătat bine, uneori chiar foarte bine. În primul meci oficial însă, peste un ”Camp Nou” aproape plin și dornic de a retrăi iluzii a coborât o ciudată senzație de anxietate, de precipitare, de parcă brusc tricourile acelea deveniseră mici. Acest 0-0 cu Rayo e totuși un rezultat bun, de vreme ce în ultimele două partide contra acestei echipe foarte bine așezate pe teren de Andoni Iraola au fost două eșecuri cu același scor, 0-1. E totuși un rezultat prost, fiindcă pârghia spre semnele de întrebare e foarte ușor și ea de activat. Și dacă Lewandowski nu se va acomoda și nu va fi acea mașină de goluri de la Barcelona? Vă amintiți de Șevcenko și a sa trecere de la Milan la Chelsea, un eșec răsunător? Și dacă Xavi nu e Guardiola sau Zidane? Vă amintiți de Pirlo? Și dacă Frankie de Jong, cel mai bun cu Rayo deși a jucat mai puțin de o repriză, e mai util în teren decât în contabilitate? Și tot așa.

GLUME CU MANCHESTER UNITED

Gluma 1: Manchester United chiar asta a devenit, o glumă. Proastă.

Gluma 2: Manchester United pe ultimul loc în Premier League. Asta nu e o glumă, e realitatea nopții de sâmbătă spre duminică. Și o premieră în istoria acestui club.

Gluma 3: Christian Eriksen a plecat de la Brentford la United, căutând un pas înainte în carieră.

Gluma 4: Ten Hag îl scoate la pauză (era deja 4-0 pentru Brentford) pe Lisandro Martinez și-l bagă pe Varane. Dar îl lasă în teren pe Maguire. Tot o glumă poate fi și ideea de a folosi în centrul apărării un fotbalist (Lisandro) de 1,75. În Premier League!

Gluma 5: Variantele de salvare sunt Rabiot și Icardi. Înainte fusese menționat și numele lui Arnautovic.

Gluma 6: United încă mai speră să-l convingă pe Frankie de Jong.

Gluma 7: Următorul meci e cu Liverpool. Nici asta nu mai e o glumă, e chiar o amenințare. Pe ”Old Trafford”. Deja amenințarea se transformă în cod roșu de furtună.

Gluma 8: Cristiano Ronaldo. Nici asta nu mai e o glumă, e o situație ce ar trebui rezolvată, doar că nimeni nu vede o soluție. Și când zic nimeni încep chiar cu Cristiano.

HAALAND ȘI PASELE SALE

Haaland a jucat 74 de minute în victoria lui City cu Bournemouth (4-0). A atins mingea e 8 ori! O dată fiind lovitura de începere a partidei. A dat însă o pasă decisivă, la golul lui Gundogan, cu care ”cetățenii” au deschis scorul. Până la acomodarea definitivă a norvegianului cu ideile lui Guardiola, strategia lui City pare simplă: adversarii sunt cu ochii pe Haaland, e bine pentru ceilalți, adversarii sunt cu ochii pe ceilalți, e bine pentru Haaland.

BALOANELE LUI MESSI

După ce vineri ”France Football” a dat publicității lista cu cei 30 de nominalizați la ”Balonul de Aur” pe care-l va câștiga detașat Benzema, lumea vorbește doar de absența lui Messi de pe această listă. Prilej numai bun pentru reapariția celor două tabere, Messi vs Cristiano Ronaldo, cu care ne-am distrat în ultimii 15 ani. Un sacrilegiu pentru unii, o confirmare a realității pentru ceilalți, ce savurează prezența lui Cristiano printre cei 30. Trecând peste faptul că s-au schimbat criteriile din acest an, dar și peste prezența pe respectiva listă a unor nume destul de ciudate, mi se pare amuzant cum taberele de care vorbeam folosesc fix aceleași argumente, dar în sens invers, pe care le aveau, de exemplu în 2012, când Messi a fost câștigător. Atunci Messi a fost contestat, deși marcase 91 de goluri în 69 de partide, record încă neegalat, dar Cristiano luase campionatul în Spania (bietul Iniesta, locul 3 în acel an, nici nu conta în această dispută). Acum, tabăra lui Cristiano justifică prezența lui pe listă prin golurile date, deși Messi e cel care are acum un campionat câștigat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă