DICTATURA MANCHESTER CITY ȘI PASUL SPRE JULIA ROBERTS

Când Guardiola era numit antrenor la Manchester City, printre primele întrebări ce i s-au pus, dacă nu cumva chiar prima, a fost: ”Și, Champions League, pe când?”. Era vara lui 2016, Pep era considerat un expert al competiției, deși în perioada bavareză se oprise mereu la porțile finalei, eliminat find, de 3 ori la rând în semifinale, de câte o echipă spaniolă (ce cinică poate fi și viața uneori, nu-i așa?!). Încă nu i se numărau trofeele pierdute, precum se întâmplă azi. Răspunsul catalanului, cumva clasic pentru el: ”obiectivul meu e să fac din City forța dominantă în Premier League și un reper în istoria fotbalului englez, alături de Liverpool și United”.

Multe sprâncene s-au ridicat atunci, multe zâmbete complice s-au intersectat printre jurnaliști. Acele perioade în care United și Liverpool au făcut istorie în fotbalul engleze erau și sunt considerate încă legendare, pentru ceea ce au însemnat cele două grupări, pentru felul în care performanțele au fost obținute și, deloc în ultimul rând, pentru antrenorii pe care-i avea pe bancă. E foarte lesne de verificat asta, domnul Google vă stă la dispoziție. Iar după un prim an ”alb”, singurul din cariera lui Guardiola, malițiozitatea era deja predominantă: ”Dear Pep, welcome to Premier League!”, i s-a spus atunci. Și s-a completat: ”Aici nu e Spania, plus că nu-i mai ai pe Messi, Xavi, Iniesta”

Ok, și-a zis Pep, în dreptul căruia apăruseră, din nou o premieră pentru el, cote destul de rezonabile la casele de pariuri pentru demitere. 6 ani mai târziu, cu multe sute de milioane cheltuite, dar și destule încasate (revin la idee imediat), Guardiola și-a îndeplinit obiectivul. City e forța dominantă în Anglia și e, acum, pe aceeași scară, în fotbalul englez, trebuie să fac precizarea asta, cu United și Liverpool.  Cele 5 titluri luate în această perioadă, la care se adaugă și cele două eventuri campionat-cupă, cele 3 la rând adjudecate acum, dar mai ales felul în care au fost ele obținute certifică afirmația de mai sus.

Cât despre banii cheltuiți, ideea e parțial adevărată. S-a cheltuit mult la început, însă în ultimii ani balanța vânzări vs cumpărări a îndulcit enorm orice fel de discuție, iar asta, din nou, se poate verifica simplu, căci City e depășită acum de alte grupări din Premier League la capitolul investiții în transferuri. Într-un fel, City e azi un fel de Dubai, că tot proprietarii sunt din zonă, care s-a bazat la început pe resursele sale, dar acum se autofinanțează, căci a știut cum să facă această trecere.

FINALA SCHIMBULUI DE PUTERE

Finala Cupei de sâmbătă a certificat schimbul de putere în Manchester și în toată insula. United s-a luptat cât a putut, dar a făcut-o pornind de la un vizibil complex de inferioritate. Planul inițial al lui Ten Hag poate că a fost bun, doar că el a a avut ca bază clara superioritate a rivalului, dar și nivelul de încredere uluitor de care băieții lui Guardiola beneficiază în această perioadă. Cu care e greu să te pui. United nu și-a dorit să concureze cu City în planul fotbalului, a căutat doar să-i obstrucționeze jocul. Doar că City, dincolo de încredere, are acum și un repertoriu pe care în alți ani nu-l avea, iar el a fost rescris după venirea lui Haaland. Acea pasă lungă cu care practic a început meciul, demnă de Sunderland-ul de acum două decenii, nu era posibilă fără atacantul norvegian. Iar Pep, așa cum am tot zis-o, a renunțat la obsesiile uneori păguboase ce-i populau gândirea acum ceva vreme.

Și încă ceva. Acea fază din final, din prelungiri, când Haaland a alergat ca un ogar de curse cu mingea până la colțul terenului, celebrând mai apoi obținerea unui corner, ne arată nivelul de implicare pe care Guardiola a reușit să-l planteze în fiecare component al vestiarului. Dacă cel mai bun atacant din lume, care nu marcase în meciul ăsta, la fel cum n-o făcuse nici în ”dubla” cu Real Madrid, poate fi subordonat astfel cauzei, asta înseamnă că mental echipa e o ”bestie”.

În fața lui City și a lui Guardiola stă acum finala Champions League de sâmbătă. Mai exact pasul de la forța dominantă către nemurire. Mulți văd pe City drept mare favorită, ceea ce și este, dar la fel de mulți uită că un meci de genul ăsta, cu trofeul atât de dorit la câțiva pași, nu se compară cu nimic, iar un detaliu cât de mic poate îi poate schimba soarta. În mod normal, Inter va aborda aceeași direcție cu a lui United, dar pare ceva mai capabilă să interpreteze un astfel de joc.

Deocamdată, Guardiola și-a îndeplinit obiectivul pe plan intern, căci Anglia e în plină dictatură City. Finala de la Istanbul îi poate îndeplini lui Pep o altă mare dorință: atunci când va mai poposi prin Manchester, Julia Roberts să meargă pe ”Etihad” pentru un selfie și nu pe ”Old Trafford”. Dar despre asta, săptămâna viitoare, tot aici.

 

CÂT HAZARD POATE FI ÎNTR-UN TRANSFER

Ultima etapă din Spania a adus și o veste bună pentru fanii lui Real Madrid: va pleca Eden Hazard! Belgianul a fost, zice-se convins, cu jumătate din salariul pe care-l mai avea de luat în ultimul sezon din contract, undeva la 7 milioane de euro. Net. Cam cât a încasat el în acești 4 ani de ședere la Madrid (”ședere” e cel mai potrivit cuvând în ceea cel privește pe belgian) puteți calcula destul de repede, dacă aveți chef. Cei de la Real Madrid sigur n-au.

Venit în 2019 ca să deschidă o nouă epocă pe ”Bernabeu”, mai ales după plecarea lui Cristiano, Eden ne-a arătat cât hazard poate exista într-un transfer de genul ăsta. Pleacă acum de la Madrid având în CV, printre altele, următoarele: Champions League, o dată, titlul în Spania, de două ori, cupa în Spania, o dată, plus diverse supercupe. Un palmares aproape impresionant, pe care oricine și l-ar dori, nu-i așa? Corect. Doar că alături de acest CV trebuie musai puse niște statistici, la fel de corecte: 76 de meciuri jucate, 76 de meciuri pierdute din pricina accidentărilor, 7 goluri marcate și un singur ”Clasico” bifat, cel amical din America. E probabil cel mai păgubos transfer din istoria clubului madrilen și, în același timp, un caz clar de studiu pe viitor din partea vreunui cercetător britanic dornic să descifreze misterul prăbușirii unui asemenea talent.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă