Vom avea Champions League în acest sezon la doi pași de China, la Cercul Polar, în Cipru și, foarte posibil, căci scriu acest text înainte de meciurile de miercuri din play-off, în Azerbaidjan. ”Vom avea” e un fel de-a spune, mai corect ar fi fost ”va fi Champions League”, fiindcă acest ”vom avea” poate păcăli cu senzația sa de apartenență, ce se poate interpreta. Noi nu vom avea, vor avea ei, noi nu, pentru că suntem… așa cum suntem. Hai să zicem fraieri.

Nu suntem doriți la masa bogaților! Cu semn de exclamare musai la final, poate chiar două. Vă amintiți cred această părere, pe care inclusiv Gică Hagi a dezvoltat-o nu demult. Ceva mă face să cred că bogații ăștia mai repede ne-ar fi vrut pe noi decât să zboare mii de kilometri și să experimenteze fusuri orare pretențioase și senzații stranii, dar ideea era să vrem și noi. Sau, mă rog, să facem și noi ceva în sensul ăsta, că de vrut sunt convins că am vrut, jumătate de treabă era făcută, ca-n bancul ăla mai vechi cu Jennifer Lopez, vi l-am spus eu mai demult tot aici. Chestia asta cu masa bogaților pică deci, fiindcă drum mai ușor spre ea ca-n sezonul ăsta e mai greu de găsit pentru campioana noastră.

Avertismentele lui Dan Petrescu

Despre Pafos ăștia (sau Paphos, dacă vreți să fie textul mai internațional) ne-a povestit Dan Petrescu încă de anul trecut. L-am luat în râs, poate și pentru că el ne-a determinat să facem asta cu stilul lui de a găsi ”balauri” în orice adversar îi iese-n cale. Merg pe ideea că avea toate datele și n-a zis-o doar în căutare de alibiuri. Că proiect, că salarii, că jucători, că nu mai știu ce. De antrenor nu știu dacă a zis, că nu era nimic spectaculos, fusese dat afară de Ibiza și Zaragoza, deși omul, Juan Carlos Carcedo pe numele lui, a fost ani de zile în staff-ul lui Unai Emery, în diverse locuri, inclusiv FC Sevilla (cu trofeele europene știute), PSG sau Arsenal. Unai e un tehnician recunoscut ca foarte serios înainte de toate, tipicar până la extrem, și n-ar lua un staff cine știe ce pierde vară, doar pentru că, să zicem, e tare credincios și merge la Biserică săptămânal. Și eu merg, asta ca să evit alte speculații de prost gust. I-am revăzut acum pe Pafos, și-n dubla cu Steaua Roșie, dar și cu Dinamo Kiev, iar senzația cred că a fost de echipă bine pregătită, bine așezată pe teren, cu idei suficient de clare, adaptate la valoarea jucătorilor din lot. Care, da, au salarii mari, dar hai să fim serioși, nici pe la noi nu-s salarii mici pe la echipele astea ce se cred importante. Plus că, de fiecare dată când vedem execuții ale unora de la ei, inevitabil ne întrebăm cum naiba fac de-i găsesc și de ce naiba pe la noi ajung tot felul de loaze!

Kairat și coincidențele

Despre Kairat Almaty ăștia nu ne-a zis nimeni. I-am descoperit după ce au eliminat pe Slovan Bratislava, care anul trecut a jucat în Champions League. I-am căutat apoi pe hartă, ocazie cu care am realizat că-s la doi pași de China, că-s mai aproape de Tokyo decât de Londra și că talibanii din Afganistan nu-s chiar așa departe, Ne-am întrebat, reîntrebat de fapt, ce caută Kazahstan în competițiile europene. Răspunsul, pentru cei curioși, stă în caracteristicile geografice ale teritoriului lor, cu 10 la sută în Europa și restul în Asia. În situații similare sunt Armenia, Azerbaidjan și Georgia, care, evident, au ales continentul nostru pentru fotbal, ar mai fi Israel, unde e altă poveste. Kazahstanul a mai avut echipă în Liga Campionilor, pe Astana, doar că de acolo până la Almaty sunt alte 1200 de kilometri. Care se adaugă la cele câteva mii deja existente, astfel că niște granzi ai Europei, măcar doi din prima urnă și alți doi din a doua, vor trebui să zboare ore bune ca să joace fotbal, apoi să se și întoarcă, fiindcă-n campionatele lor nu le amână nimeni meciurile. Timp în care vor cugeta și calcula că Miami, New York sau Dubai ar fi mult mai lesne de atins. Diferența de fus orar n-o mai pun la socoteală, vine ca bonus.

Patronul lor, am găsit chiar aici în gsp povestea spusă de un român care a jucat acolo, a fost un pic arestat pentru tot felul de fraude. Ha, ce coincidență! Una din fete a intrat, prin măritiș, în familia președintelui țării, dar părerile despre el sunt în general pozitive, căci e implicat în tot felul de activități sociale. Are ceva funcție inclusiv pe la UEFA, iar la Kairat asigură un buget mare. Dacă face echipa ori schimbările, nu știm. Știm însă că a numit un antrenor rus, nimic surprinzător totuși, dar că la academie a pus un neamț, iar șef al scouter-ilor un brazilian, dar și că a semnat un parteneriat cu Sporting Lisabona. N-avem nicio informație că jucători de la Kairat n-au fost lăsați să intre în Regatul Unit pe motiv că n-aveau vize, ceea ce înseamnă că înainte să înfiereze cu mânie proletară (sau suveranistă) atitudinea scoțienilor (care, între noi fie vorba a fost chiar în regulă, căci cei în cauză n-au fost ținuți în aeroport ori trimiși pachet acasă, ci ai fost lăsați totuși să meargă la hotel) oamenii și-au făcut temele. Și la Kairat sunt salarii mari, dar oare la FCSB sunt mici?

Cât despre fotbal, și ăsta a arătat suficient de bine. Chit că Celtic ne-a demonstrat temeinic ce brânză face campionatul ăsta al Scoției. Adică nu face. Și Kairat a părut o echipă bine antrenată, bine pusă pe teren, cu idei clare, în conformitate cu posibilitățile lor, că doar nu se așteaptă nimeni la vreun ”Kaiaratikitaka”. A dat deja un jucător la Chelsea, e de presupus că va mai da și alții, poate portarul, fiindcă au de bifat 8 meciuri din septembrie încolo și-i va observa toată lumea. Cum se va juca acolo prin noiembrie, decembrie sau ianuarie, o să vedem.

Cercul închis de la Cercul Polar

Despre Bodo Glimt nu ne-a zis Dan Petrescu nimic. El ne zisese despre Hacken, ceea e tot pe-acolo, ce mi-e Suedia, ce mi-e Norvegia. Ne-a povestit însă câte ceva Mourinho, pe când era la Roma, că povestea asta de la Bodo nu e chiar așa de nouă, ”Specialul” a luat 6 de la ei. Acolo lucrurile sunt complet diferite față de cele două exemple de mai sus, eventual și Qarabaq dacă s-o califica. Acolo e un proiect clar, o poveste de succes a legăturii dintre sport și comunitate. Un cerc închis, la Cercul Polar. Și un exemplu despre cum să profiți de un mare atu pe care-l ai, în speță terenul sintetic și condițiile climaterice. Bodo Glimt n-ar doar jucători necunoscuți, deși 95 la sută sunt norvegieni, iar numele lui Jens Peter Hauge era rostit nu demult la Milano însoțit de multe adjective frumoase. Are același antrenor din 2018, așa că, iată, nimic nu e întâmplător.

La fel cum, ca să închei, nici absența noastră de la ”masa bogaților” nu-i întâmplătoare. Nu mă apuc aici să trec în revistă motivele, le știți cu toții. Europa League rămâne pentru noi pragul maxim la care putem spera, deocamdată, iar Conference League rămâne competiția în care ne-am simți cel mai bine.

Când vom putea să facem un pas înainte? Iată o întrebare la care, sincer, n-am răspuns. Și dacă mă uit în jur, nici așteptări.

Liga Campionilor interzisă fraierilor, am zis eu în titlu. În loc de fraieri poate ar merge alt cuvânt, nu credeți?