E TIMPUL PENTRU CHAMPIONS LEAGUE, E VREMEA CELOR PUTERNICI

E TIMPUL PENTRU CHAMPIONS LEAGUE, E VREMEA CELOR PUTERNICI

Am spus-o de mai multe ori. Cea mai importantă competiție din lume la nivelul echipelor de club are două variante într-un sezon. Mai întîi avem Liga Campionilor. În faza grupelor, cu meciuri multe și majoritatea frumoase, dar și cu prezența printre coloși a unor echipe mai mici.

A doua parte e Champions League. Meciuri eliminatorii, super-dueluri. Cele mai bune echipe rămase în competiție, cele care luptă cu adevărat pentru supremație. Aici e spectacolul campionilor, aici vom avea marile meciuri, unde nici o greșeală nu e admisă, pentru că poate fi fatală.

V-ați întrebat vreodată care sînt cuvintele acestui imn pe care-l ascultăm cu atîta plăcere? Dacă da, iată-le:

Pînă vor începe meciurile, vă propun să vedeți un film. E un film realizat de Canal Plus Spania, împărțit în două părți. E o trecere în revistă a tuturor sezoanelor din această competiție magică, mai întîi Cupa Campionilor Europeni, apoi Liga Campionilor, mai puțin sezonul 2012-2013, pe care-l avem incă proaspăt în memorie și pentru care am adăugat o scurtă trecere în revistă la final.

Veți avea ocazia să vedeți, sau să revedeți, depinde de vîrstă, fotbaliști uriași, echipe fantastice, execuții colosale. Va fi și Steaua prezentă, cu triumful de la Sevilla și finala cu Milan. Sînt imagini ce nu trebuie să lipsească din amintirile nici unui admirator al acestui sport. De la marele Real Madrid al lui Di Stefano pînă la Chelsea a lui Didier Drogba, tot ce trebuie să știți despre competiția pe care am numit-o mereu C1.

Poftiți, așadar, la Legenda Champions League! Vizionare plăcută.

PARTEA 1. Veți vedea cum s-a născut competiția și cine au fost eroii săi din primii ani pînă la mijlocul anilor 70.

PARTEA A 2-A. Parcurgem ușor istoria spre timpurile noastre. De la dominația englezilor pînă la Milanul lui Sacchi, cu Steaua 1986 printre ele. Se va vorbi mult despre Duckadam și penaltyurile sale. De la golul lui Madjer pînă la cel al lui Zidane. De la finala nebună de la Barcelona pînă la Barcelona lui Messi.

În final, așa cum am promis, tot ce-a fost important în sezonul 2012-2013.

Ce va fi în sezonul care va începe, vom vedea. S-a dat startul spre Lisabona, care în 2014 înseamnă paradisul

MANCINI A UCIS CAMPIONATUL ANGLIEI

MANCINI A UCIS CAMPIONATUL ANGLIEI

Nu, nu e nici o greșeală în titlu. Chiar așa e. Manchester City a ucis suspansul în Premier League. Încă din ianuarie. E limpede, nu avem un sezon, acest 2012-2013, care să ne ofere prea multă neliniște. Oricît ne-am dori noi să avem parte în toate campionatele de finaluri precum cel de anul trecut din Anglia, în sezonul ăsta n-avem cum. N-avem cum să avem nici măcar suspansul existent în sezonul trecut în Germania, în Franța, în Italia, chiar și în Spania, unde campioanele nu s-au decis în ultima secundă a ultimului minut al ultimului meci, ca în Anglia, dar tot am avut o doză de neprevăzut pînă undeva spre luna mai. Anul ăsta nici nu a venit primăvara și titlurile sînt cam în buzunarele unora. În Spania, 12 sau 16 puncte, depinde cum pui problema, în Anglia, 12 puncte, în Germania, 15 puncte, oricît am crede că în fotbal e posibil orice, parcă ne ducem cam departe cu acest ”orice”. Apoi, în Franța sînt 6 puncte, iar în Italia sînt 5 puncte, dar parcă și aici echipele de pe primul loc sînt evident mai puternice decît urmăritoarele lor ca să asistăm la întoarceri. Dacă greșesc undeva, vă rog să mă contraziceți!

Să mă întorc la City. Și la uciderea campionatului.

Nu mi-a plăcut niciodată Mancini. Mi se pare un italian mofturos și ușor parvenit, în stil fotbalistic vorbind bineînțeles. S-a cățărat pe culmile fotbalului mare la Inter, dar a beneficiat acolo de conjunctura evident favorabilă a acelor sezoane cînd, cu Juve în purgatoriu, cu Milan într-o derivă asemănătoare cu cea a lui Berlusconi, cu Lazio și Roma măcinate de probleme financiare interne, Inter reprezenta singura bornă viabilă din ”Il Calcio”. Chiar și așa, cu jucători luați pe bani suficient de mulți, a trebuit ca Moratti să facă mutarea decisivă ca să izbutească să-și îndeplinească visul numit Champions League. Mutarea decisivă o știți cu toții. Se numește Mourinho.

 O analiză a ceea ce se întîmplă la City merită făcută. Și o voi face, promit, căci cifrele sînt fabuloase. Cifrele investițiilor. Deocamdată mă întreb ce vor face șefii ”cetățenilor”. Mai exact Txiki Beguiristain și Feran Soriano. Mai reprezintă Mancini antrenorul potrivit pentru Manchester City? Mă tem că nu. La meciul cu Southampton de sîmbătă ar fi fost nevoie de traducere, ca la filme, pentru a înțelege mutările tactice ale lui Mancini. Javi Garcia fundaș central? Revenise Kolo Toure de la Cupa Africii totuși. Apoi schimbarea lui Lescott cu Kolarov? Se vorbește de luni bune, eu însumi am scris despre asta, că Mancini și Lescott nu-și mai vorbesc, dar mai logic era să-l scoți pe Barry, care-și dăduse un autogol și jucase extrem de rău, făcînd practic cel mai prost meci al său la City. Și în sfîrșit, schimbarea lui Silva cu Maicon? Pe asta, eu unul n-am reușit s-o pricep și pace.

Ce-și mai propune Mancini pentru acest sezon? Cupa Angliei, e clar, căci din celelalte competiții e afară. Era bună și o Europa League, ca ieșire de urgență de pe autostrada spre dezastru pe care s-a înscris această mașină scumpă, dar fără șofer, numită Manchester City. Deocamdată, în Cupa Angliei n-a început greul, căci următorul adversar e Leeds, duminică. E cam cel mai important meci al sezonului pentru Manchester City, acum ar mai merge acest promo pe care l-au făcut unii la un meci al lui Liverpool. Plus, eventual, în afară de Cupa Angliei, o victorie cu Manchester United, pe ”Old Trafford”, bună ca pansament moral pentru suporteri.

 Revin la Beguiristain și Soriano. Cu siguranță lucrează. Cînd toți îl dădeau pe Guardiola la Manchester City eu îi sfătuiam să se mai gîndească. Și să țină cont de un aspect. Înainte de Pep, Beguiristain și Soriano l-au vrut pe Mourinho la Barcelona. Au și negociat cu el și Jorge Mendes, reprezentantul lui, în mai multe etape. Prin ianuarie 2008 au fost la Porto, presa i-a surprins, dar au cotit-o spunînd că au venit să discute pentru Bruno Alves, fratele lui Geraldo, fostul stelist. Între timp, Andre Villas-Boas, asistent al lui Mourinho atunci și destul de necunoscut, mergea la toate meciurile Barcelonei. Apoi, în februarie, s-au întîlnit din nou, în Ghana, unde era Cupa Africii, iar Mourinho, fără job atunci, era comentator pentru Eurosport. Acolo, în călduroasa Africă, au înghețat negocierile, căci pretențiile lui Mourinho erau cam mari, nu neapărat la nivel de salariu pentru el, ci la nivel de transferuri, iar Barcelona nu prea avea resurse.

Acum Manchester City are. Resurse și nevoie de antrenor. Toate drumurile duc la Mourinho, nu-i așa? Da, așa e. Problema e că și ale lui Chelsea tot acolo duc. Am scris despre asta recent, despre dorința Marinei Granovskaia, omul de încredere al lui Abramovici la Chelsea, de a-l readuce pe Mourinho pe ”Stamford Bridge”.

Ăsta e marele talent al unui profesionist. Să fie căutat, să se bată cei puternici pentru el. Mourinho e din această categorie. Acum rămîne să vedem ce funcționează mai bine pe piața interbancară, petro-dolarii sau rublo-dolarii.

ALEX DEL PIERO ȘI VIAȚA CARE SURPRINDE

ALEX DEL PIERO ȘI VIAȚA CARE SURPRINDE

Am spus-o de multe ori, viața îți oferă nebănuite momente de surpriză, chiar atunci cînd te aștepți mai puțin. Să lași viața să te surprindă, iată un sfat pe care n-o să încetez să-l dau tuturor.

 

Nu știu în ce măsură viața l-a surprins pe Alessandro Del Piero. Probabil că da.

Căci o știre apărută în TuttoSport-ul de azi, de care vă aminteam în revista presei, vorbește despre interesul celor de la Flamengo pentru fostul internațional italian, campion mondial în 2006, ajuns acum la 38 de ani.

Astă-vară, Alex Del Piero abandona Italia și lua drumul Antipozilor, pentru o experiență de viață și de fotbal. Australia, o țară-continent, liniștită, neatinsă de criza economică, trebuia să fie pentru ”Pinturicchio” ultima perioadă petrecută într-un sport pe care l-a iubit necondiționat. E posibil ca explorarea unor noi tărîmuri și descoperirea unui alt stil de fotbal să se fi constituit în scuzele perfecte pentru Del Piero. Îndrăgostit iremediabil de o ”Bătrînă Doamnă”, căreia i-a fost fidel timp de 19 ani, deși poate că ar fi putut lesne s-o înșele cu altele, mai dotate, mai bogate, mai apetisante, Del Piero ar fi vrut poate să mai joace la Juve, să mai îmbrace tricoul alb-negru fie și pasager, în momente punctuale.

Ca orice fotbalist mare, căci Del Piero face parte din această specie rară de Fotbaliști, cu ”F” mare, i-a venit greu să se lase, să abandoneze pasiunea vieții sale, să renunțe la minge, la ghete, la tricou și la mirosul ierbii. Ar mai fi stat, dar n-a vrut să-și folosească numele pentru asta, n-a vrut să facă presiuni, prin intermediul presei și publicului. N-a vrut să rămînă dacă nu mai era dorit. Se spune că în viață, mai importante decît deciziile în sine sînt momentele în care le iei. Așa că a ales să plece, departe, cît mai departe. Mai jos, veți găsi un film care sper eu vă va face mare plăcere, în care veți regăsi tot ceea ce a însemnat Del Piero pentru Juve.

 A gîndit poate că va trece neobservat într-o țară în care fotbalul ocupă un loc secundar, mult după rugby, cricket sau baschet. Și-a dat repede seama că nu-i așa cînd cîteva sute de fani ai celor de la FC Sidney, noua lui destinație, s-au prezentat imediat la aeroport ca să-l întîmpine. Împreună cu ei, zeci de reprezentanți ai presei au creat o atmosferă un pic haotică, un pic sud-americană, care l-a surprins pe Alex. Dacă mai e ceva care să-l poată surprinde după atîția ani de fotbal în Serie A. Și-a dat poate seama că fotbalul, chiar și în Australia, e același, are același scop, pe care el l-a cunoscut foarte bine: să cîștigi.

FC Sidney e o echipă fondată în 2004, an în care Del Piero avea 10 ani de fotbal mare în spate. Startul n-a fost grozav, eșec cu 0-2 pe teren propriu, apoi încă o înfrîngere. Lucrurile se mișcau destul de greu. Del Piero era folosit ca fals 9, poziție pe care jucase în ultima vreme și la Juve, cu libertate de mișcare și neimplicat în rigori tactice defensive. Era și normal, între noi fie vorba. A marcat cîteva goluri, majoritatea din lovituri libere, apoi a fost un pic retras, în zona de creație, care i-a priit mai mult. Experiența îl ajuta, pasele sale deveneau decisive într-un fotbal mai degrabă fizic. Exista însă o problemă, mare. Pasele bune devin decisive dacă are cine să le transforme în gol. Ceea ce la FC Sidney nu prea există.

Schimbările la nivelul băncii tehnice n-au ajutat echipa. Care, în ciuda golurilor lui Del Piero, dar și a paselor sale, a terminat pe ultimul loc anul 2012. Atunci a apărut primul zvon al unei posibile plecări spre un campionat mai bine poziționat. Simțea că mai poate juca și voia s-o facă. Cu contract pînă în 2014, a dezmințit aceste zvonuri. 2013 a început bine, echipa a părut că dă semne de revenire. Un 7-1 cu Wellington Phoenix, cu Del Piero marcînd 4 goluri, a reprezentat un soi de declic.

În aceeași perioadă, Del Piero anunța formarea unei echipe auto, împreună cu actorul american Patrick Dempsey, cunoscut mai ales din ”Anatomia lui Grey”. Se va numi ”Dempsey/Del Piero Racing Team” și va concura la celebrul concurs de 24 de ore de la Le Mans. Sporturile auto au fost cea de-a doua mare pasiune a lui Del Piero și nu-i exclus să auzim din ce în ce mai multe despre el în acest domeniu.

Și cu fotbalul cum rămîne? Rămîne, cum am stabilit, marea pasiune. FC Sidney e antepenultima într-un campionat cu 10 echipe, dar nu-i departe de locul 6, ultimul care duce la play-off. Iar acum a apărut această posibilitate.

Flamengo. Rio de Janeiro. Brazilia. Fotbal în stare pură. Seedorf, care va împlini 37 de ani în curînd, e un exemplu de urmat. E unul dintre cei mai buni din campionat. Nu știu sigur dacă oferta într-adevăr există. Se spune că Flamengo, Zico de fapt, care e director sportiv, caută o figură care să o înlocuiască pe cea a lui Ronaldinho. În Brazilia lumea are nevoie de idoli, de fotbaliști pentru care mingea să nu aibă secrete. Mi se pare că Del Piero face parte din această categorie.

Dacă va ajunge ori nu în Brazilia vom vedea. Pentru Alex Del Piero simplul fapt că e din nou în prim-plan e o mare victorie. La 38 de ani, viața l-a surprins plăcut.

La fel cu sper să vă surprindă plăcut acest film creat de RAI pentru Del Piero, la momentul retragerii de la Juve.

„UNITED” – UN FILM EXCEPȚIONAL, DAR UN FILM PE CARE NIMENI NU L-AR FI DORIT

„UNITED” – UN FILM EXCEPȚIONAL, DAR UN FILM PE CARE NIMENI NU L-AR FI DORIT

Am comemorat, în săptămîna pe care ne pregătim s-o încheiem, 56 de ani de la una dintre cele mai mari catastrofe din lumea fotbalului și, deopotrivă, din lumea aviației. Accidentul de la Munchen, din 6 februarie 1958, în care a fost implicată aeronava ce urma să ducă acasă echipa de fotbal Manchester United, ce se întorcea de la Belgrad, unde jucase un meci de Cupa Campionilor Europeni, și se oprise în Bavaria pentru realimentare.

Se spune că marile caractere se văd în momentele dificile. Aș merge pe teritoriul fotbalului și aș spune că marile echipe se văd în momente de mare cumpănă. Ceea ce s-a întîmplat la Munchen a fost pentru Manchester United o mare cumpănă. O graniță dintre viață și moarte. Pe care Manchester United a trecut-o. Unde este astăzi Manchester United știm cu toții. Ce s-a întîmplat atunci, cum a reușit această echipă să treacă peste dispariția unora dintre cei mai buni jucători ai săi, puteți vedea în cele ce urmează. Este filmul artistic pe care vi l-am propus atunci cînd am scris despre ceea ce s-a întîmplat și cînd v-am propus să vedeți, mai întîi, filmul documentar. Dacă n-ați făcut-o atunci, vi-l mai ofer o dată. Apoi va propun să vedeți un film documentar realizat acum 6 ani, cînd s-au comemorat 50 de ani de la tragedie.

 

E o mărturie uluitoare despre curaj, despre iubire față de o meserie și față de un club. Veți vedea cum ”Busby Babies” au izbutit să treacă peste cele întîmplate și să ajungă, peste nici 100 de zile, să joace o finală, cea a Cupei Angliei.

În esență, ”United” e un film despre Manchester United. În realitate, e mult mai mult decît atît.

 

 

 

 

Iar dacă la final veți dori să reveniți în zilele noastre, vi-l ofer pe Wayne Rooney, ”The goal machine”.

Vizionare plăcută.

Aici găsiți filmul documentar realizat la comemorarea a 50 de ani de la tragedie. E structurat în 3 părți:

PARTEA 1

PARTEA A 2-A

PARTEA A 3-A

ÎN MINTEA LUI ROMAN ABRAMOVICI

ÎN MINTEA LUI ROMAN ABRAMOVICI

Acum cîteva zile, butonînd telecomanda, am dat peste un film pe care-l mai văzusem, ”Being John Malkovich”. L-am mai văzut o dată. Nu, nu vă speriați! N-o să fac aici cronică de film. Dar mi-ar plăcea să văd un film cu titlul: ”Being Roman Abramovici”.



”În mintea lui Roman Abramovici”. Cam așa l-aș traduce, pentru piața din România. Eu unul aș vrea să știu ce e în mintea lui Roman Abramovici. Firește, aș vrea și să fiu Roman Abramovici, dar asta e puțin mai greu. Dar măcar să știu ce gîndește tot aș vrea. Ce gîndește în legătură cu fotbalul, e limpede, deși dacă tot m-aș infiltra în creierul său aș verifica și ce s-a petrecut acolo atunci cînd i-a dat 6 miliarde de euro fostei soții ca să divorțeze. Deși mi-e teamă că subiectul ar stîrni reacția neuronilor bodyguarzi ai neuronilor magnatului de la Chelsea.

 Hai să ne întoarcem la Chelsea, nu vreți? Știu, vorbesc mult, așa fac și pe la emisiuni, dar e mai bine să vorbești mult decît să taci mult. Sincer nu știu ce poate fi în mintea lui Abramovici acum. Deja e aproape cert, Rafa Benitez, în care eu unul am avut mare încredere la momentul numirii, își va face bagajele. Asta n-ar fi o problemă, căci nu e nici primul, nici ultimul în situația asta. Problema apare abia după ce Rafa va pleca. Oare cine ar putea veni în locul lui?

Acum, în momentul ăsta, aș vrea să intru în mintea lui Abramovici, pentru că refuz să cred că el nu știe, astăzi, acest lucru. Dar dacă nu știe?

E de presupus că nu i-a picat deloc bine cînd a aflat că Guardiola se duce la Bayern Munchen. Pep era antrenorul ideal pentru el. Pe lîngă multele calități, Guardiola mai avea una: era liber de contract. Plus că nu mai lucrase niciodată cu Abramovici. Pentru magnatul rus există două tipuri de atrenori: cei pe care i-a dat afară și cei pe care urmează să-i dea afară. Ar mai fi un tip, cei pe care nu poate să-i dea afară, motiv pentru care nici nu-i va angaja. Roman Abramovici e o figură aparte în fotbalul englez tocmai pentru că se desparte de antrenori foarte ușor. Foarte ușor pentru Anglia, să ne înțelegem!, unde răbdarea și noțiunea de ”proiect pe termen lung” sînt mereu la modă. Dar ușor necunoscute pentru Abramovici.

Roman Abramovici e singurul care l-a dat afară pe Jose Mourinho. Mourinho cel de azi, nu cel de la începutul carierei, de la Benfica. Dar o să ne întoarcem, peste cîteva rînduri, la portughez. Printre cei ”executați” de Abramovici ar mai fi Ranieri, Ancelotti, Felipe Scolari, Avram Grant, Ten Cate, Vilas Boas, Di Matteo, chiar și Hiddink, deși situația celui din urmă nu-i chiar la fel cu a celorlalți. Și se pregătește Benitez. O listă cam mare totuși.

Chelsea de azi nu se poate orienta decît spre un antrenor cu succes. Cine sînt antrenorii de succes astăzi? Cam puțini. Jurgen Klopp, Diego Simeone, Antonio Conte, Frank de Boer, poate Deschamps, poate Low. În Anglia se vorbește și de David Moyes, care după atîția ani la Everton poate ar vrea să schimbe ceva în viața lui. Toți cei pomeniți mai sus ar avea CV-ul necesar pentru a pregăti pe Chelsea.

Să ne înțelegem bine! Chelsea e o echipă foarte bună, are un lot excelent, cu posibilități de extindere considerabile, căci Abramovici are bani. N-are însă altceva, răbdare și o politică de conducere suficient de coerentă. Ar vrea prestigiul lui Manchester United, performanțele Realului, fotbalul Barcelonei, seriozitatea lui Bayern, stilul lui Arsenal și suporterii lui Liverpool. Toate la un loc, dacă s-ar putea. Ceea ce e imposibil, căci îi lipsește acea politică managerială de care vorbeam și pe care toate celelalte, inclusiv Liverpool, o au. Ultimul exemplu e Lampard, căruia ba i se prelungește, ba nu i se prelungește contractul. Nu discut aici despre meritele lui Lampard, care sînt incontestabile, dar cred că și el ar vrea să știe pe ce se bazează, dincolo de dragostea pe care o are față de club.

Antrenorii pe care Abramovici nu i-ar putea da afară nu vor lucra niciodată la Chelsea. Ei sînt Sir Alex Ferguson și Arsene Wenger.

Dar Jose Mourinho? Observați, e o întrebare, nu o constatare.

 Jose Mourinho e o categorie aparte. Nu mai e cel demis în 2007. A mai pus ceva în CV-ul său, e un idol pe Stamford Bridge și încă nu a ajuns la categoria antrenorilor pe care Abramovici să nu-i poată da afară. Încă. Mourinho mai are un avantaj. E în foarte bune relații cu Marina Granovskaia.

E un nume nou, de care n-ați auzit, nu-i așa? Ei bine, Marina Granovskaia e persoana de încredere a lui Abramovici la Chelsea. Toată lumea la club știe că dacă vrei să vorbești cu Abramovici trebuie să treci mai întîi pe la biroul Marinei Granovskaia. Imaginea ei a crescut proporțional cu puterea, în special după ce Frank Arnesen a abandonat corabia albastră în 2010. Deși în ierarhia oficială e abia a patra, după președintele Bruce Buck, un avocat de 66 de ani, după directorul executiv, Ron Gourlay, și după directorul sportiv, nigerianul Michael Emenalo, Marina Granovskaia are din partea lui Abramovici puteri depline. Ea e cea care l-a anunțat pe Di Matteo că e demis, la ora două noaptea, pe aeroportul Gatwick, ea e cea care i-a dat un sms lui Benitez, care era la Abu Dhabi, și apoi l-a sunat. E prezentă la negocieri și are ultimul cuvînt. Sau, în fine, penultimul, căci ultimul cuvînt îl are, evident, Abramovici. Care însă are mare încredere în colaboratoarea sa și în instinctele ei.

Care instincte, se pare, duc spre Jose Mourinho. Se zice că a discutat deja cu Jorge Mendes, se zice că a fost pus pe masă inclusiv transferul lui Radamel Falcao, se zice că tocmai din această cauză s-a schimbat situația lui Lampard și nu se mai discută cea a lui Terry. Se zice că Marina Granovskaia e dispusă să plătească și cei 5 milioane de euro daune către Real Madrid dacă Mourinho demisionează.

Eu unul mai am o întrebare: și cu Manchester City, cum facem?



MANCHESTER UNITED ȘI GRANIȚA DINTRE VIAȚĂ ȘI MOARTE

MANCHESTER UNITED ȘI GRANIȚA DINTRE VIAȚĂ ȘI MOARTE

Ziua de 6 februarie e una scrisă cu literă neagră pe calendarele fotbalului. N-are cum să se schimbe lucrul ăsta cu trecerea anilor pentru că amintirile sînt prezente, iar tragediile rămîn, din păcate, mult mai vii în mintea oamenilor decît momentele de bucurie. Pe 6 februarie 1958, foarte puțin după ora 3 a după-amiezii, avionul ce urma să aducă acasă echipa lui Manchester United s-a prăbușit în timp ce încerca să decoleze de pe aeroportul din Munchen. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă