Articolul urmator

LIGA ALTOR NAȚIUNI

LIGA ALTOR NAȚIUNI

S-a terminat marți o competiție pe care, sunt convinși, foarte puțini au înțeles-o la început și mulți continuă să nu-i priceapă rostul nici acum. Am asistat la încă o invenție a UEFA menită să atragă banii televiziunilor, dar care, în afara primei grupe valorice, pentru care, de fapt, a și fost creată, n-a stârnit interesul preconizat. Pentru cei ca noi însă putea fi o variantă de calificare către Euro 2020, căci, spre deosebire de preliminarii, adversarii erau cam de aceeași categorie.

Sau ceva mai buni, cazul Serbiei în comparație cu noi. Nu cu mult, dar mai buni. Iar asta s-a văzut în această toamnă, căci locul unu ocupat de vecini nu cred că poate fi contestat. Din punctul nostru de vedere rămânem cu destul de puține. O creștere în consistență a jocului colectiv, apariția unor nume interesante pentru viitor și acel gust dulceag al unui an calendaristic terminat fără înfrângere, lucru care nu ni s-a mai întâmplat de ceva vreme. Și cam atât cu dulcele, căci apoi acrul ne cam cucerește sosul pe care încercăm să-l prezentăm apetisant. Urna a patra la tragerea la sorți a preliminariilor sună urât, iar asta înseamnă că șansele noastre de a prinde un loc la Euro scad dramatic. Evident, mulți vor spune că fotbalul oferă minuni și surprize, e de multe ori o chestiune de hazard, dar cum noi nu-i avem pe frații cu același nume n-ar trebui să ne bazăm prea tare pe asta ori pe o tragere la sorți favorabilă. La rece judecând, zic să nu ne facem iluzii, mai degrabă vom vedea alte echipe decât pe-a noastră la acele meciuri pe care sperăm să le organizăm aici în București, dacă nu cumva genialii din fruntea țării vor reuși performanța să ne lase și fără asta. Am căpătat însă o a doua echipă favorită la aceste preliminarii, Serbia, la care ne vom uita cu multă atenție, sperând la o calificare directă a lor și la un posibil play-off salvator pentru noi.

evomag.ro%20

Revenind la Liga Națiunilor, se poate spune că a fost mai mult a altor națiuni decât ne-am fi așteptat. Dacă Germania și Anglia au confirmat tendințele de la Mondial, crescătoare în cazul englezilor, în jos în cazul nemților, Olanda poate fi considerată marea surpriză. După două turnee finale ratate și câteva experimente eșuate pe banca tehnică, Olanda revine în prim-plan și câștigă o grupă cu actuala și fosta campioană mondială. Ronald Koeman a reușit să readucă mai întâi o stare de spirit propice, iar asta i-a ajutat pe batavi atunci când jocul lor a mai dat rateuri. Olanda nu mai propune nume fantastice ca altădată, nu are un lider clar, nu are un atacant de top (Depay nu e număr 9), are însă o zonă defensivă extrem de bine conturată, cu consacratul Van Dijk (în top 5 fundași centrali după opinia mea) alături de tinerii De Ligt și De Jong, după care aleargă jumătate de continent. Iar Koeman pare să fi înțeles asta, ca un bun fundaș central ce-a fost, deși filozofia lui fotbalistică n-are cum să fie mult diferită de a altor foști elevi ai lui Cruyff. Poate nu întâmplător revenirea Olandei se produce exact când au dispărut de tot din ”națională” numele grele ale bronzului  mondial din 2014, Van Persie, Robben, Sneijder, care conduceau vestiarul și care n-au știut când să iasă din scenă. Iar dacă mai vreți o dovadă că starea de spirit e extrem de importantă în fotbalul de azi, finalul cu Germania e elocvent, cu două goluri marcate pe finalul unui meci în care olandezii au jucat mai degrabă modest.

answear.ro%20

Anglia e din nou într-un ”Final Four” după semifinalele de la Mondial. Tendința crescătoare se confirmă așadar, iar Europeanul din 2020 poate fi o mare șansă pentru această generație ce beneficiază de rigorile unui campionat precum Premier League, dar și de un bagaj tactic pe care-l umplu aproape la fiecare meci grație antrenorilor excelenți ce au aterizat în Insulă. Southgate are pe mână un lot care promite mult, tânăr, dar cu valoare, iar finala mică din Rusia ar trebui să fi fost doar o încălzire.

rca-ieftin.ro%20

Germania a retrogradat. Uauu!! Această propoziție necesită cele două semne de exclamare, căci rar vedem chestii de genul ăsta. La fel ca Anglia, Germania confirmă că vara n-a fost un accident. Fosta campioană mondială și-a cam pierdut reperele, iar mai rău pentru Low e că și-a cam pierdut și bazinul de selecție. În goana lor de a strânge tot ce e mai bun în Bundesliga pentru echipa națională, nemții și-au cam neglijat identitatea. Low încearcă, schimbă sisteme, dar cred că despre Germania vom mai vorbi abia la Mondialul qatarez. Aberația lui Briegel, cum că Guardiola ar fi de vină pentru situația Germaniei fotbalistice o iau ca pe o glumă. Proastă.

P.S.

Una dintre Kosovo, Macedonia, Georgia sau Belarus va fi la Euro 2020. Oleee! Traiască Liga altor Națiuni!

provident.ro%20

Acest text a fost publicat în premieră pe www.gsp.ro și în Gazeta Sporturilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă