NIMIC NU FUNCȚIONEAZĂ LA LIVERPOOL

NIMIC NU FUNCȚIONEAZĂ LA LIVERPOOL

Una din multele glume care circulă în ultima vreme pe rețelele de socializare spune că, pe undeva, a fost normal ca Titanic-ul să se scufunde, de vreme ce a fost înregistrat în Liverpool și nu în Manchester. Doza de umor britanic e ușor de recunoscut, chiar dacă legăturile dintre orașul Liverpool și tragedia în care a fost implicată uriașa navă sînt, în cel mai bun caz, minore. Au însă motivele lor cei care inventează astfel de ironii, căci în ultima vreme Liverpool, echipa de fotbal de data asta, trăiește periculos la limita dintre scufundare și supraviețuire.

De regulă aceste ironii pleacă din Manchester, căci e știută rivalitatea dintre cele două orașe, nu doar la nivel fotbalistic. Paradoxul face că, deși această rivalitate e cunoscută și recunoscută, Manchester United și Liverpool s-au luptat una cu cealaltă de foarte puține ori pentru supremația în fotbalul englez. Ultima dată s-a întîmplat în sezonul 2008-2009, cînd, cu Rafa Benitez antrenor, Liverpool a fost cel mai aproape de paradis. Mă refer desigur la perioada de existență a Premier League. Atunci Liverpool a terminat pe doi, cu toate că a bătut cu 4-1 pe ”Old Trafford”. O singură perioadă a mai fost cînd cele două echipe au făcut schimb de locuri 1 și, respectiv, 2. În 1964 și 1966 a cîștigat Liverpool, în 1965 și 1967 a cîștigat United, o alternanță ce a întărîtat rivalitatea, dar a fost posibilă prin existența pe cele două bănci a unor nume absolut legendare, Bill Shankly și Matt Busby. În rest, din cele 37 de titluri cîștigate împreună, nu s-a mai întîmplat ca United și Liverpool să fie pe primele două locuri. La fel și în Cupa Angliei, unde United are 18 finale, iar Liverpool are 14, dar numai de două ori cele două s-au întîlnit în ultimul act.

Ce ar putea să însemne datele de mai sus? Posibil o veste cam proastă pentru Liverpool. Căci, dacă e să ne luăm după statistici, atît timp cît Manchester United e sus, Liverpool trebuie să fie jos. Așa a pățit și United, care a trebuit să-și înghită mulți ani frustrările privind dominația lui Liverpool, asta pînă cînd a fost instalat Sir Alex Ferguson. Sigur, statisticile au doar rol informativ, dar ele trebuie băgate în seamă. Deocamdată, la Liverpool nu prea există cineva care să fie pus în contrapartidă cu Sir Alex.

  Astăzi, Liverpool este într-o continuă întrecere cu haosul. Iar suporterii ”cormoranilor”, poate cei mai dedicați dintre brandurile importante din Premier League, trebuie să suporte șocuri pe care nu le merită. Ultimul, eliminarea din Cupa Angliei în fața celor de la Oldham, echipă din coada clasamentului în Ligue One, a treia divizie din fotbalul englez. Dincolo de ironiile prilejuite de numele echipei ce a eliminat-o, Liverpool se vede în fața încă unui sezon compromis. Și asta încă din ianuarie. Anul trecut, cîștigarea Cupei Ligii a fost o oportunitate pentru suporteri de a mai zîmbi puțin, un colac de salvare totuși. Anul acesta colacul de salvare a dispărut odată cu ieșirea din Cupa Angliei, căci din Cupa Ligii se ieșise mai demult. Sigur, există varianta locului 4 în campionat, pistă ce rămîne deschisă, dar la felul cum merge echipa lui Brendan Rodgers parcă e cam mult să te gîndești, astăzi, că Liverpool poate termina peste Tottenham, Everton sau Arsenal, echipele care sînt în fața sa în acest moment.

Apropo de Brendan Rodgers. Față de sezonul trecut, la nivelul etapei cu numărul 23, Liverpool are 4 puncte mai puțin, astfel că plusul pe care șefii ”cormoranilor”, și suporterii evident, îl așteptau de la Rodgers n-a venit. Faptul că echipa are mai multe victorii acasă decît anul trecut e o consolare, dar extrem de palidă, căci punctele de pe ”Anfield”, chit că atmosfera din tribune e pe alocuri unică, valorează tot 3 puncte, la fel ca înfrîngerile de pe terenurile străine. Ceva n-a mers, iar n-a mers mai bine zis, la fel cum n-a mers nici cu Dalglish, nici cu Hodgson. Și iată cum Rafa Benitez, pe care mulți l-au criticat, rămîne singura variantă cît de cît viabilă a ultimilor 20 de ani.

Dacă vreți o dovadă că ceva nu e în regulă la Liverpool, vă invit să vedeți, în imaginile de mai jos, reacția lui Jack Robinson față de Luis Suarez, la o fază din meciul cu Oldham. Un ”fuck-off” vizibil, bine preluat de camerele televiziunii, adresat de un tînăr de 19 ani celui mai important marcator al echipei, al doilea om ca importanță din lot după Gerrard.

Nu merg pe ideea că o vedetă trebuie să fie un despot. Și nici nu plec de la premisa că un tînăr trebuie să stea cu capul în jos și să nu aibă pic de personalitate. Dar parcă nici această reacție nu e una normală. Iar relația existentă între jucători nu doar că întră în atribuțiile antrenorului, dar explică într-un fel starea de lucruri existentă. Și, pe undeva, explică și știrile care-l dau pe Luis Suarez în fruntea listei lui Guardiola la Bayern. Atunci cînd nu te simți apreciat, e normal să cauți refugii în alte locuri, iar relația dintre Luis Suarez și club nu tocmai lină în ultima vreme. Sigur, nici el nu-i un jucător comod, mulți îi pun la îndoială caracterul, dar el a fost adus ca să dea goluri, nu să devină ginerele antrenorului sau al vreunui șef. În altă ordine de idei, lista lui Guardiola e un subiect care merită dezbătut.

Cît despre starea de lucruri, ea merge pe vechea linie. Adică se umblă la conturi, se scot bani și se aduc jucători. Ultimul pe listă, Coutinho, pentru care s-au plătit undeva în jur de 10 milioane de euro. De ce a fost adus Coutinho, iată o întrebare la care nu găsesc un răspuns potrivit. E de ceva vreme în Europa și n-a dat de înțeles că e o super-valoare. E însă tînăr și asta mă face să evit verdictele, căci nu se știe niciodată, mai ales în fotbal.

ROONEY – THE GOAL MACHINE

ROONEY – THE GOAL MACHINE

Pentru că e week-end, vă propun un film. Ceva mai lung de data asta, dar cine iubește fotbalul și partea lui cea mai frumoasă, golurile, va rămîne pînă la final în fața monitorului. Așa cum am rămas și eu, de altfel. Citeste mai mult …

ADAN + DIEGO LOPEZ = CASILLAS

ADAN + DIEGO LOPEZ = CASILLAS

Niciodată să nu spui niciodată, nu-i așa? Întotdeauna să crezi că crezi că viața îți poate oferi cele mai neașteptate căi de revenire în prim-plan, cele mai neașteptate oportunități de a demonstra de ce ești în stare.

Diego Lopez n-a spus, în 2007 cînd a plecat de la Real Madrid, că nu se va întoarce niciodată. Nimeni nu face asta în fotbalul civilizat, doar noi sîntem prizonierii unei mentalități de peluză și uităm că fotbalul e o meserie ca oricare alta. A lăsat o ușă deschisă, întredeschisă să spunem. Și iată că, brusc și cînd nici el nu se mai aștepta, această usă s-a redeschis. La 31 de ani, Real Madrid l-a rechemat, ba a și plătit pentru asta 4 milioane de euro, spre a acoperi golul lăsat de acidentarea lui Iker Casillas. Ciudată remarcă pentru un portar, nu-i așa, ”să acopere golul”?

Diego Lopez e un portar crescut de Real Madrid. Made in ”La Fabrica”, așa cum se numește academia de fotbal a madrilenilor. A parcurs toate etapele pe care trebuie să le parcurgă un tînăr ce aspira la gloria fotbalistică, un tînăr să-i spunem normal, nu excepții cu un talent ieșit din comun. Real Madrid C, apoi împrumut la Alcorcon, vecina de cartier, apoi Real Madrid B și apoi pasul la Real Madrid cel mare. Un pas făcut pe jumătate, adică doar spre banca de rezerve, căci titularul postului era, cine credeți?, ei da, ați ghicit, Iker Casillas.

Pentru un portar e tare greu să-și aștepte rîndul. E, dacă vreți, situația lui Pantilimon la City. La portar nu există rotații, accidentările nu-s așa frecvente ca la jucătorii de cîmp, suspendările de asemenea, iar cînd portarul care este concurență directă mai e și titularul echipei naționale, cum e din nou cazul lui Pantilimon cu Hart, șansele sînt mici. Diego Lopez a simțit-o pe pielea sa, Pantilimon, ca să continuăm comparația, simte și el. Pînă cînd, Diego Lopez deocamdată, îți dai seama că e mai bine să pleci, că postura de rezervă nu-i bună la infinit.

Diego Lopez a avut șansa lui. Mică, foarte mică. În 2006 la echipă a venit Fabio Capello. Italianul a preferat întotdeauna portarii cu talie, ceea ce Diego Lopez e, are 1,96 față de Casillas, care are 1,85. În plus, tocmai ce venise la Real în acea vară și Fabio Cannavaro, proaspătul campion mondial cu Italia și viitor Balon de Aur, care era destul de scund pentru un fundaș central, 1,76, iar Capello gîndea să compenseze cumva acest handicap la fazele fixe mai ales. Gîndea, căci la stadiul ăsta a rămas, deși în Austria, unde Madridul a făcut atunci primul cantonament al verii, a lăsat să se înțeleagă asta la antrenamente, la unele meciuri oficiale, plus în unele discuții ”off the record” cu jurnaliștii ce însoțeau echipa. N-a mers mai departe, n-a trecut de la gind la faptă, Casillas era totuși Casillas, cum ar spune spaniolii, ”Casillas es mucho Casillas”, chiar dacă atunci nu devenise campion mondial și european.

În vara următoare, Diego Lopez s-a decis să plece. Avea 25 de ani și cîteva luni, cît să mai aștepte? Și mai ales, ce să mai aștepte? A ajuns la Villarreal, care l-a dus inclusiv spre ”naționala” Spaniei, dar numai conjunctural, nimic serios, inclusiv în lotul deplasat la Cupa Confederațiilor. Episodul Villarreal s-a terminat odată cu terminarea aventurii în Primera Division a fostei semifinaliste de Liga Campionilor. A ajuns la FC Sevilla, unde destul de ciudat totuși, a pierdut duelul cu Palop pentru titularizare. Iar acum, iată-l din nou la Real Madrid.

Aceasta a fost istoria. Pe scurt. Discuțiile sînt însă deschise. Ca și întrebările. De ce n-a mizat în continuare Jose Mourinho pe Adan, despre care spunea nu demult că e la același nivel cu Casillas? Bietul Adan are o soartă crudă totuși. Expus unui oprobiu public nemeritat, căci nu e deloc un portar rău, din pricina unui conflict de vestiar, el se vede și acum marginalizat. E de presupus că va pleca la vară în aceste condiții, căci peste 3 luni Casillas va fi complet refăcut, iar ”Casillas es mucho Casillas”. Are 25 de ani, exact cît avea și Diego Lopez cînd a plecat, iar acum deține rolul e al treilea portar într-o organigramă simplă.

Cît despre Diego Lopez, așa cum spuneam la început, este șansa lui. Vine cu cîteva semne de întrebare în spate, date de pierderea luptei cu Palop la Sevilla, dar vine și cu o marjă de timp suficientă de data asta la Real. Vine cea mai grea perioadă a sezonului, iar dacă Diego Lopez o trece cu bine, viitorul său poate fi mai bun. Cu sau fără Real Madrid în el.

PROXIMA ESTACION: SANTIAGO BERNABEU

PROXIMA ESTACION: SANTIAGO BERNABEU

Am citit, imediat după Malaga-Barcelona, o părere. Pe Facebook, parcă pe grupul Fotbal European, nu mai țin minte exact. Cineva spunea că e plictisit de atîtea Clasico și că mai bine ar fi fost, pentru diversitate, să se califice Malaga, ca să avem o semifinală Real-Malaga. Un duel interesant, nimic de zis, Pellegrini vs Mourinho în dublă manșă, cu perspectiva finalei în joc. N-am nimic cu opinia omului, e a lui și e liber s-o exprime. Din dezbateri vine progresul, iar opiniile, pe lîngă că nu costă nimic, pentru că-s ale fiecăruia, ne ajută să evoluăm, Important e să le ascultăm și pe ale altora, să le contrazicem, dacă avem de ce, dar cu argumente, nu cu tipica frază ”nu e bine că avem încă două Clasico pentru că nu-mi place mie”. Și dacă altora le place, cum facem?

Uite, de exemplu, mie îmi place! Pentru că n-are cum să fie un fotbal de proastă calitate. Pentru că orgoliile sînt prea mari, dar și valoarea celor două echipe e prea mare, iar asta ajută spectacolul. Un ”Clasico” n-a fost și nici nu va fi vreodată un meci normal. Pînă acum vreo 5 ani, Real și Barcelona se vedeau față în față cam de două ori pe an. În meciurile de campionat. Cupa Spaniei o cam lăsau în plan secund, iar în Liga Campionilor duelurile erau destul de rare. Acum, de cînd a venit Mourinho mai ales, Real și Barcelona se tot întîlnesc. Campionat, Cupă, Supercupa Spaniei, Liga Campionilor, am avut destule momente frumoase în aceste partide. Eu unul îmi amintesc cu plăcere acele 4 meciuri jucate în interval de 19 zile, în 2011, 16 aprilie, 20 aprilie, 27 aprilie, 3 mai, la care s-au adăugat și două în august, din Supercupă. V-ați plictisit atunci de Clasico? Eu unul nu. Au fost show-uri grozave, cu de toate, inclusiv cu ceva reziduuri colaterale, care între timp s-au mai diminuat, poate și pentru că a plecat Pep, poate și pentru că Mourinho are destule pe cap.

Există voci, am spus chiar la început, care preferă principiul ”mai răruț, că-i mai drăguț”. Sper că doar la fotbal și ”El Clasico”. Pe ideea că și caviarul consumat în exces poate produce senzații neplăcute. Eu n-aș compara ”Clasico” cu caviarul. Caviarul e totuși o delicatesă, pe care aș compara-o cu o altfel de partidă, înțelegeți voi despre ce e vorba :)) ”Clasico” mi se pare o masă bună, completă, cu mîncăruri de calitate, un desert care să ne invadeze papilele gustative, dar și un vin bun, o masă pe care am vrea s-o avem tot timpul la dispoziție.

Tocmai acest exces de partide a ajutat ambele cluburi să crească, să dobîndească o dimensiune globală uluitoare și nu degeaba cele două conduc ierarhia din așa numitul ”Money League”. Principiul vaselor comunicante funcționează perfect cînd vorbim de Barcelona și Real. Amîndouă sus nu pot fi niciodată. Amîndouă jos, foarte foarte rar. Cele două depind una de alta în măsurarea valorii de moment, comparația nu se poate face decît cu cel pe care-l ai drept rival dintotdeauna. Planeta se taie în două atunci cînd joacă Real și Barcelona, simpatiile se împart, antipatiile de asemenea, se unesc însă dorințele tuturor de a vedea cel mai bun fotbal posibil. Și cred că așa va fi. Primul episod, miercurea viitoare, ora 22:00, returul la finalul lui februarie, iar la începutul lui martie meciul de campionat.

 

 

 

 

 

MICHU, SENZAȚIA ANGLIEI PE CARE SPANIA NU L-A PLĂCUT

MICHU, SENZAȚIA ANGLIEI PE CARE SPANIA NU L-A PLĂCUT

Swansea trăiește momente memorabile în această perioadă. S-a calificat în finala Cupei Ligii de pe ”Wembley” și are șanse considerabile să prindă un loc de Europa League. La prima vedere posibilitatea e extrem de mare dacă privim superficial numele adversarului din finală, Bradford, dar mai ales divizia din care provine, a 4-a în ierarhia fotbalistică a Angliei. Așa au gîndit însă și cei de la Arsenal, poate și cei de la Aston Villa, iar acum ambele grupări vor vedea finala la televizor. Și ce bine le-ar fi prins un trofeu celor de la Arsenal, lui Arsene Wenger, situație în care se înscrie și Chelsea. Finala va fi un spectacol. Garantat. Sigur că un Arsenal-Chelsea ar fi fost mai apetisant din punct de vedere al ratingului, dar nu cred că cei care iubesc fotbalul nu vor dori să vadă un spectacol britanic în cel mai pur stil, un meci între două echipe mici, pe un stadion mare, dar care, n-am nici un dubiu, va fi arhiplin.

Subiectul acestor rînduri nu e însă Swansea. E legat totuși de echipa galeza. E vorba de Michu, atacantul care s-a luat la trîntă în clasamentul golgeterilor cu Van Persie, Rooney, Aguero și celelalte staruri plătite cu milioane de euro pe sezon. E o știre venită acum cîteva zile, dar care merită un pic comentată: Michu și-a prelungit contractul cu gruparea galeză pînă în 2014. Cîștigă un milion de euro net pe sezon, dar puțini sînt cei care cred acum că-l vor vedea pe spaniol în același tricou și-n 2016. Prelungirea e un premiu meritat pentru un jucător care e un exemplu de cum se construiește o carieră, de cum orice aparent pas înapoi poate fi un pas înainte, de cum să-ți depășești limitele, de cum să profiți de șanse fără să aștepți să ți se ofere cadouri.

Miguel Pérez Cuesta ”Michu” are 26 de ani, va face 27 în martie, posedă un fizic numai bun pentru un atacant, 1,85 și 80 de kilograme, ceea ce-i asigură și forță, și detentă, dar și mobilitate. Nu-i un atacant autentic, un vîrf de careu clasic, dar nici unul căruia mingea să-i joace feste, nu-i un Cristiano Ronaldo sau Messi, dar are un remarcabil simț al golului. Ceea ce s-a văzut pînă acum în Anglia.

  Michu a ajuns în Premier League după 3 sezoane la Celta și unul la Rayo Vallecano. A plecat de la Rayo pentru 2,5 milioane de euro, după un meci oarecum suspect cu Granada, în ultima etapă, la finalul căruia Rayo a bătut cu 1-0 în ultimele secunde și ambele s-au salvat, în dauna celor de la Villarreal. Perechea pe care a făcut-o cu Diego Costa la Rayo a fost remarcabilă, iar prestațiile l-au adus în atenția celor de la FC Sevilla. Andaluzii l-au vrut, dar negocierile s-au blocat la bani. N-au vrut să ofere mai mult de 1,5 milioane de euro, ofereau în plus și variante de jucători pentru împrumut, dar Rayo nu prea voia decît bani. În plus, nici la salariu nu s-au înțeles cei de la Sevilla cu Michu. El cîștiga 300.000 de euro brut la Rayo, fără bonusuri, i-au fost oferiți 500.000 de euro net la Sevilla, cifră rezonabilă dacă ne gîndim că actualul coleg al lui Michu de la Swansea, Pablo Hernandez, cîștiga la Valencia, echipă de Liga Campionilor totuși, 600.000 de euro brut, fiind și jucător din circuitul echipei naționale.

Așa că atunci cînd oferta celor de la Swansea a sosit, nimeni n-a mai stat pe gînduri. Nici Rayo, nici Michu și, mergînd mai departe, nici Valencia și Pablo Hernandez. Swansea i-a luat pe amîndoi, Michu cîștigă acum un milion de euro net, iar Pablo Hernandez, 1,3 milioane net. Cam astea sînt diferențele dintre un club de mijloc în Anglia și cluburile din Spania.

La începutul sezonului, puțini englezi auziseră de Michu. A recunoscut-o și Sir Alex Ferguson, chiar înaintea meciului direct jucat în Țara Galilor. A fost poate un pic răutăcios, iar Michu i-a plătit-o cu un gol, care i-a costat puncte pe United. O să vedem la final cît de importante. Acum toți englezii au auzit de el, ba mai nou se pune problema naturalizării pentru a putea fi folosit de ”naționala” Angliei. Spaniolii s-au sesizat și ei și e de presupus că Vicente Del Bosque îl va chema în februarie, la prima reunire a campioanei mondiale și europene.

Iar Swansea, unde nimic nu pare a fi făcut la voia întîmplării, vezi trecerea lină de la Brendan Rodgers la Michael Laudrup, va avea numai de cîștigat. Deja Laudrup a aruncat suma de 35 de milioane de euro ca posibil start al negocierilor pentru Michu.

FLORENTINO, MOURINHO ȘI CRIZA DE LA MADRID

FLORENTINO, MOURINHO ȘI CRIZA DE LA MADRID

Florentino Perez a făcut joi ceea ce trebuia să facă un președinte al lui Real Madrid într-o perioadă în care clubul e, poate, înaintea celei mai importante perioade din acest sezon, meciurile decisive din Liga Campionilor, Cupa Spaniei și, de ce nu?, campionatul Spaniei. A dezmințit cele apărute în Marca de azi, a spus că totul e o minciună și că tot ceea ce a fost prezentat în ediția de azi 24 ianuarie în realitate nu s-a întîmplat. S-a referit la etică, dar și la responsabilitatea pe care o are de conserva prestigiul clubului Real Madrid.

Subiectul a apărut pe copertă și pe două pagini în Marca. Pe paginile 2 și 3. N-a fost preluat de marca.com pentru că Marca, spre deosebire de ce se întîmplă pe la noi, n-are nici un interes să ucidă produsul tipărit ca să-l crească pe cel on-line. Sînt date detalii ce lasă puțin loc de alte interpretări, cum că ar fi o invenție. Ora 14:00, sediul ACS, firma lui Florentino, etajul 6, sala de consiliu ce dă spre cele 4 turnuri construite pe locul unde înainte se afla ”Ciudad Deportiva”, 4 oameni la masă: Florentino Perez, Jose Angel Sanchez, ”cardinalul” lui Perez, cu funcție oficială de director general și neoficială de omul președintelui, precum și cei doi căpitani ai echipei, Iker Casilla și Serio Ramos. Cei doi i-ar fi transmis lui Perez că vestiarul e foarte unit, dar că respectiva unitate nu-l include pe Jose Mourinho. Și că, pe cale de consecință, dacă Jose Mourinho va continua ca antrenor și în sezonul viitor mai mulți jucători importanți vor cere transferul. Mergînd pe firul evenimentelor, postul de radio Cope a furnizat și cîteva cuvinte ale lui Casillas: ”Mourinho e cel mai bun antrenor cu care am lucrat vreodată, dar în acest sezon parcă e nebun”.

Florentino Perez a spus că nu s-a discutat așa ceva. Și că e o incercare de destabilizare a echipei. Mă întreb eu, o încercare din partea celor de la Marca?? E ziarul care vinde cel mai bine în Spania și care are tot interesul ca Real Madrid să cîștige mereu, căci victoriile vînd mai bine decît eșecurile. E limpede că a fost ceva și, la fel de limpede, e că e cineva care are interes ca lucrurile astea să se afle. Manipularea prin presă n-am inventat-o noi, doar că noi o ducem în derizoriu, la ei interesele sint mari, la noi se limitează la un grătar, un fotbal la terenul unei vile și o eventuală înrudire prin oferirea unei ”funcții” de naș la o viitoare cununie.

În presă, prima dată a apărut ceva în 3 decembrie. Scriam atunci că  “Marca” e publicația care are acces privilegiat la unele informații. Are acces, să ne înțelegem foarte bine, CÎND CINEVA DE LA REAL MADRID E INTERESAT SĂ APARĂ AȘA CEVA. Iar azi, acel cineva e Florentino Perez. E un om mult prea deștept, mult prea abil, ca să nu-și dea seama că între Mourinho și publicul Madridului nu mai e relația de altădată. Și, în abilitatea lui, și-a dat seama că dacă această relație s-a deteriorat și nu există semne prea mari de îmbunătățire acest lucru se poate întoarce împotriva lui

Nu-i nici o noutate pînă la urmă. Faptul că Jose Mourinho nu se mai intelege cu jucătorii săi nu e foarte greu de observat. Ceva s-a întîmplat în relația dintre portughez și vestiar în acest sezon și nu-s puțini cei care pun această răcire pe seama felului în care s-a comportat portughezul imediat după returul semifinalei cu Bayern, cînd ar fi reproșat și încă pe un ton agresiv anumitor fotbaliști că n-au făcut ceea ce le ceruse el. Care fotbaliști au luat-o cam personal se vede treaba.

Atunci s-a mai întîmplat un lucru.  În cercurile apropiate vestiarului se cam știa că Mourinho negocia destul de intens cu Marina Granovskaia, cea care-l reprezintă practic pe Roman Abramovici la Chelsea, ba chiar se spunea că s-ar fi înțeles să preia echipa londoneză imediat după finala Ligii. S-a întîmplat însă atunci că Di Matteo a cîștigat acea finală, iar penalty-ul transformat de Drogba la Munchen a reprezentat practic semnătura pe un nou contract al italianului.

Pe 24 mai anunța Marca faptul că Mourinho a semnat prelungirea cu Real pînă în 2016. Vestiarul a văzut un joc la două capete al portughezului, care mai întîi căuta soluție de plecare prin acele reproșuri aduse unui lot care tocmai luase un titlul Barcelonei, ajutîndu-l pe Mou să-și întărească mitul celui de-al doilea sezon miraculos la echipele pe care le pregătește, și apoi obținea prelungirea contractului, bazîndu-se tocmai pe această performanță.

Sezonul în curs a fost o continuă degradare a atmosferei în vestiar. Cam toți jucătorii cu greutate au avut diverse incidente cu Mourinho. Casillas, Ramos, Xabi Alonso, care e cel mai puțin vocal dintre toți, dar care a trimis un clar mesaj subliminal atunci cînd a spus că nu știe dacă va prelungi contractul scadent în 2014, Ozil, Di Maria, Kaka, chiar și Cristiano Ronaldo. Sînt prea multe cazuri ca să fie doar o coincidență.

Apoi a apărut conflictul cu Casillas.

    Tot Marca a ieșit, pe pagina 1, cu informația, că Florentino Perez îl susține pe căpitanul echipei sale, dar și al echipei naționale, un pic campioană mondială și europeană. Casillas e un monument printre madrileni, dincolo de performanțele de mai sus e singurul produs sută la sută al clubului. E limpede că Iker n-a avut nici el un sezon prea grozav, n-a mai fost acel ”San Iker”, dar a-i pune titularizarea sub semnul întrebării, ba chiar a-l trece pe banca de rezerve, a fost un gest destul de riscant din partea lui Mourinho.

Ultimul episod s-a consumat acum. Fix a doua zi după ce Real Madrid se califica în semifinalele Cupei, dar și după ce trecuse cu brio peste 3 meciuri consecutive cu Valencia. Din nou, vezi mai sus, nu cred că e întîmplător. O întîlnire ce a avut loc marți, avînd inițial ca temă primele pentru cîștigarea Ligii Campionilor, 400.000 de euro de jucător, și, eventual, pentru cîștigarea campionatului, 350.000 de jucător, s-a transformat brus într-un soi de revoltă. N-a fost publicată miercuri, ci abia joi, căci ziarele de după meciuri se vînd mai bine decît cele de dinainte.

   Cuvintele lui Perez de astăzi sînt, repet, normale. Poate că unii s-au așteptat să iasă și să-l demită pe Mourinho. Cam cum a făcut Roman Abramovici, în al treilea sezon al portughezului la Chelsea. Atunci, lui Abramovici nu i-a mers chiar rău dacă ne gîndim că echipa a juns în finala Ligii, pe care ar fi cîștigat-o dacă nu aluneca Terry la penaltyul decisiv. Ce se va întîmpla pînă la finalul sezonului vom vedea. Cred eu că vom mai avea timp să discutăm pe tema Mourinho și pe tema relațiilor dintre el și anumiți jucători.

Nu uitați un lucru extrem de important! Anul acesta sînt alegeri la Real. Dacă Florentino merge braț la braț cu un Mourinho antipatizat de o masă în creștere de votanți e periculos. Scrutinul de la Real e un spectacol în sine și poate că voi găsi loc undeva să-l explic, căci în Spania se spune că președintele ales al lui Real Madrid e mai influent chiar decît premierul ales al țării.

Cel mai mare avantaj electoral al lui Florentino Perez sînt victoriile echipei. Evident, o victorie în Liga Campionilor ar echivala cu o realegere fără luptă. Pentru asta însă n-are nevoie ca atmosfera la echipă s-o ia razna de tot tocmai înaintea dublei cu Manchester United. Versiunea madrilenă a proverbului ”rău cu rău, dar mai rău fără rău”.

Iar pentru cei ce n-au văzut încă acest film, vi-l ofer din nou. Sînt curios dacă despărțirea lui Mourinho de Real va fi la fel de ”înlăcrimată” precum au fost cele de Chelsea și Inter.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
  • Mimi on AVEM O ECHIPĂ. CUM PROCEDĂM?Poate sa imi spuna si mie cineva va rog in 2019 care este adresa de email CORECTA SI CAND SE [...]
  • Bogdan on AVEM O ECHIPĂ. CUM PROCEDĂM?Contra nu-si va asuma niciun risc. Va face o selectie la alibi, nu cu gandul la performanta ci la scuzele [...]
  • Matei on AVEM O ECHIPĂ. CUM PROCEDĂM?Nici eu nu inteleg de unde dezamagirea unor ziaristi ca nu am castigat meciul. Radoi a fost pragmatic, si-a atins [...]
  • R. on AVEM O ECHIPĂ. CUM PROCEDĂM?Andrei, Eram curios daca vei scrie despre ce a realizat Romania la europeanul de tineret. Si cred ca ai reusit [...]
  • Matei on ALLEGRI, MA NON TROPPOPoate ca Ronaldo a considerat ca Allegri trebuie aa plece. Se spune ca o eventuala plecare a lui Dybala ar [...]
Twitter
Arhivă