LUNGUL DRUM AL LUI SNEIJDER DE LA AMSTERDAM LA ISTANBUL

LUNGUL DRUM AL LUI SNEIJDER DE LA AMSTERDAM LA ISTANBUL

Wesley Sneijder e deja la Istanbul, iar isteria legată de transferul olandezului e la ea acasă. Adică tot la Istanbul, un oraș pasional prin excelență, atunci cînd la fotbal se referă această pasiune, un oraș care aglutinează această pasiune cu multă ușurință și o direcționează în 3 direcții, Fener, Galata, Beșiktaș.

Că Sneijder e văzut drept noul Hagi e un mare compliment pentru Hagi și pentru noi. Înseamnă că Hagi continuă să reprezinte acel reper pentru Galata și, cred, pentru întreg fotbalul din Turcia, acel reper pe care se tot străduiesc unii și alții să-l înlocuiască, dar nu prea reușesc. A venit acum rîndul lui Sneijder să încerce.

În paranteză fie spus e straniu, dacă n-ar fi aproape mizerabil, cum românii se chinuie să găsească motive pentru a-și ironiza cel mai mare fotbalist din istorie, în vreme ce turcii au făcut din el un monument, o bornă.

Pînă să ne lămurim ce va face Sneijder în Turcia, să încercăm o privire înapoi peste cariera sa. Wesley a fost ultimul fotbalist care s-a implicat în furibundul duel Messi vs Cristiano Ronaldo. Ba chiar ar fi putut să-i învingă, în 2010, dacă nu s-ar fi schimbat exact din acel an metodologia de acordare a Balonului de Aur. 2010 a fost anul magic al lui Sneijder. Serie A, Cupa Italiei, Liga Campionilor, Mondialul Cluburilor, toate cu Inter, plus o finală de Campionat mondial cu Olanda, toate s-au aliniat în CV-ul lui Sneijder așteptînd să fie confirmate de un trofeu personalizat.

Acel ianuarie 2011 a fost începutul coborîrii de pe muntele gloriei pe care urcase. S-a trezit ignorat, rămas fără recunoașterea meritelor, ba mai era și accidentat. Urcușul se terminase, acum începea panta descendentă.

  Să mergem mai înapoi în timp. Avem aici această posibilitate, nu-i așa? Să ne întoarcem la acel Ajax de la începutul anilor 2000. Cu Cristi Chivu acolo, dar și cu Lobonț, plus bătrînii Litmanen, Winter și Witschge, plus Pienaar și Ibrahimovici, plus foarte tinerii Sneijder, Van der Vaart, De Jong, Heitinga sau Maxwell. Poate cea mai bună echipă a Ajax-ului de la cea a lui Van Gaal. Sneijder își găsise un loc la mijlocul terenului, mai întîi ca rezervă a lui Galasek, apoi ca partener al său într-un dublu pivot gîndit de Ronald Koeman, pe un modul 4-2-3-1 ușor criticat de garda veche a fotbalului olandez, pe motiv că distruge mitul 4-3-3-ului legendar din fotbalul olandez. Acel sistem însă i-a folosit lui Wesley pentru formarea sa ulterioară, chit că timpul a demonstrat că nu era poziția sa naturală.

Poziție pe care avea s-o găsească ulterior, tot la Ajax. După aducerea lui Davids, Sneijder s-a trezit urcat cîțiva metri, pe poziția pe care obișnuim s-o numim a numărului 10. Conexiunea cu Huntelaar a fost brutală, felul în care Sneijder se completa cu el și profita de deplasarea acestuia fără minge l-au transformat într-un mijlocaș de tip Lampard sau Gerard, care venea din linia a doua și finaliza. Devenise esențial în jocul acelui Ajax, campion în ediția 2006-2007.

    Trecerea la Real Madrid, în acea vară, a fost ceva firesc. Îi venise vremea, era ciclul normal al oricărui mare talent marca Ajax. În sezonul 2007-2008, Real Madrid, cu Schuster antrenor, a fost ultima echipă care a cîștigat duelul posesiei într-un meci cu FC Barcelona. Sneijder era mijlocașul de referință, crea linia de pase, se orienta în cîmp deschis, dar făcea și munca de recuperare, grație experienței acumulată pe această poziție la Ajax. Problemele au început să apară după plecarea lui Robinho, accidentarea gravă a lui Van Nistelrooy și problemele fizice fără sfîrșit ale lui Robben. Sneijder s-a văzut din ce în ce mai izolat în jocul său, iar Real Madrid se resemnase cu un rol secundar în fotbalul spaniol, în fața Barcelonei lui Guardiola, versiunea 1, a celor 6 titluri.

Jose Mourinho n-avea cum să scape o asemenea oportunitate. Mizînd pe dorința olandezului de a căuta alte provocări, dar și pe nevoia Madridului de a mai și încasa bani într-o vară în care cheltuise 300 de milioane,  Mourinho l-a luat cu 15 milioane la al său Inter, pe care-l regîndea după plecarea lui Ibrahimovici. Iar pariul portughezului a fost cîștigător. Sneijder a fost piesa care a unit un puzzle ce beneficia de nume noi precum Lucio, Motta, Milito și Eto’o. Olandezul a fost capital în 4-3-1-2 de la început, dar și în 4-2-3-1 din final. Întotdeauna în spatele lui Milito, dar mereu în fața lui Cambiasso, Sneijder a dinamitat un campionat extrem de bine pus la punct tactic, dar neobișnuit să vadă un fotbalist care are și idei de pasă, și soluții de finalizare, dar și modalități de recuperare. Tripleta a venit logic, Liga Campionilor fiind însă trofeul ce l-a transformat pe Sneijder într-unul dintre cei mai buni mijlocași din lume.

    Plecarea lui Mourinho l-a lăsat pe Sneijder, ca de altfel și pe ceilalți jucători ai Interului, secat de puteri, fizice și psihice, ca un soi de burete. E de așteptat ca la fel să se întîmple și cu unii dintre jucătorii Realului de astăzi. Mourinho l-ar fi vrut înapoi la Real, însă o poveste de dragoste consumată aprig cu o jurnalistă de la Real Madrid TV, pe vremea cînd juca la Madrid, s-a constituit într-un motiv suficient de bun pentru ca actuala soție a lui Wesley, Yolanthe, să se opună vehement. Și cum cei doi abia făcuseră nunta, Wesley a renunțat la idee.

Acum, la 28 de ani, Sneijder a ales mai degrabă banii decît cariera. A avut variante mai bune, cu nume mai bune și poate mai potrivite pentru stilul lui. Impresarul său, fostul mare internațional danez Soren Lerby, a ținut în teroare orașul Manchester, negociind cu ambele echipe, într-o încercare cam flagrantă de a ridica prețul. A mai fost și Liverpool pe fir, însă pretențiile sale au fost considerate nejustificate. A găsit pînă la urmă răspuns pozitiv la Galata, fotbalul turc fiind obișnuit cu astfel de excese, excentricități cîteodată. Salariu foarte mare, sumă fixă de 25.000 de euro pentru fiecare meci în care joacă, plus alte bonusuri ce ar trebui să ducă venitul anual net spre 6 millioane de euro. O înțelegere pînă în 2016, adică atunci cînd va avea 32 de ani , vîrstă numai bună pentru o revenire în Olanda. Cu 20 de milioane de euro mai mult în conturi.

Dacă e de criticat sau nu alegerea lui Sneijder nu mai știu. Și nici nu cred că e treaba cuiva. De comentat însă o putem face, fiecare în felul în care dorește. Mie mi se pare un mare pas înapoi. Ajax, Real, Inter și acum Galata.

Se spune că banii n-aduc fericirea, nu-i așa?

BARCELONA PIERDE, MADRID CÎȘTIGĂ. SE ÎNTOARCE SUSPANSUL?

BARCELONA PIERDE, MADRID CÎȘTIGĂ. SE ÎNTOARCE SUSPANSUL?

”Ești la fel de bun ca ultimul tău rezultat”. Teoria îi aparține lui Mircea Lucescu, sau cel puțin de la el am auzit-o prima dată. Mai bine zis am citit-o, într-un interviu, extrem de bun pentru vremurile acelea, publicat înainte de 1989 într-o revistă. Nu mai rețin cum se chema revista, poate se găsește cineva pe aici să mă ajute, știu că era color și ne bucura ochii în acele timpuri gri, și parcă era legată cumva de clubul Sportul Studențesc. A trecut mult de atunci, memoria, ca să fiu un pic misogin, înșală, fiind de gen feminin.

E o introducere cam lungă pentru ceea ce urmează. Va fi un text legat de Barcelona și Real Madrid. Barcelona a pierdut, , și încă la ce mod, Real Madrid a cîștigat, și încă la ce mod, e prima conjunctură astrală pe această linie din sezon. Prilej de polemici, întrebări, ironii și alte lucruri de genul ăsta.

E posibil ca o singură etapă să schimbe datele actuale din Primera Division? Greu de crezut. Nici Barcelona nu-i mai slabă, nici Real Madrid nu-i mai bună decît în turul campionatului. E posibil să fie un punct de plecare pentru o eventuală revoluție în Primera? Aici răspunsul trebuie să mai întîrzie un pic, 15 puncte, cît sînt acum între cele două, reprezintă îmcă o marjă de eroare suficient de mare.

Pentru Real Madrid faptul că încă existe speranțe la campionat, fie ele și extren de mici, e un semn foarte bun. Un club ca Real Madrid are nevoie ca de aer de tensiune competitivă. Altfel, dacă s-ar înscrie pe tărîmul plat al renunțării, al resemnării, al intrării în tot soiul de dezbateri, atunci cînd se va ajunge la meciurile care contează cu adevărat va fi greu să le interpreteze altfel. Real Madrid nu se poate odihni în anumite meciuri, poate eventual să odihnească anumiți jucători, dar tensiunea, motivația, trebuie să existe. Iar meciurile care contează cu adevărat acum sînt cele două cu Manchester United sau, în cazul calificării, cele ce urmează în Ligă.

Despre partida de la Valencia sînt puține lucruri de comentat. După acel 2-0 din Cupă, de pe ”Bernabeu”, obținut pe fond de dominare a jocului din partea Valenciei și pe fond de polemici după erorile de arbitraj, acest 0-5 de pe ”Mestalla” a pus oarecum lucrurile la punct. Ernesto Valverde a greșit grav formula de start, mai întîi în zonă centrală a mijlocului, unde a început cu Gago, apoi în zonele laterale ale apărării, unde a folosit doi oameni, Guardado și Costa, care sînt orice mai puțini fundași laterali de meserie. Real și-a masacrat adversarul pe benzi, prilej numai bun pentru Di Maria să primească un doping moral excelent pentru ce va urma. Cu spații pentru contraatac în față, Real Madrid e o echipă letală, e cea mai reactivă echipă din lume, viteza de reacție după recuperarea balonului e colosală.

Duminică dimineață, dinspre Madrid se auzea că Iker va fi rezervă, Cristiano de asemenea, Di Maria de asemenea. Cu o zi înainte, cotidianul AS îl cam certa pe Mourinho, care n-a stat decît 45 de minute la antrenamentul echipei pentru că a plecat să-și vadă băiatul jucînd. Ceva s-a întîmplat duminică în orele de dinaintea partidei de pe ”Mestalla” și mulți vorbesc acum că a existat un telefon la care s-a auzit o voce nervoasă spunînd: ”Gata! Ajunge cu chestiile astea!”. Seară, Madridul a ieșit cu cel mai bun ”11” posibil. Și a obținut un rezultat care pune într-o altă lumină și meciul retur din Cupă, de miercuri. Valencia are în acest joc de refăcut acel 0-2 din tur și va trebui să atace, doar că atunci cînd va apărea prima ocazie de contraatac a Realului amintirile acestui 0-5 se vor deschide ferm la lumina nocturnei.

Barcelona a pierdut la San Sebastian și e straniu ce se petrece pe acest stadion pentru echipa catalană. 3 sezoane consecutive fără victorie și un scenariu repetat aproape perfect față de sezonul trecut. Conduce cu 2-0 și nu poate cîștiga meciul. Prin minutul 35, pe ”Anoeta” s-a stins o parte din nocturnă. Cam atunci a început să se stingă și Barcelona, de parcă ar fi fost pe baterii ce și-au pierdut forța. A urmat eliminarea lui Pique și totul s-a întors pe dos într-un meci la care Tito Vilanova a apelat la formula sa standard. Incluzîndu-i în această formulă și pe Dani Alves, care e foarte departe de ceea ce a arătat în primele sale sezoane, dar și pe Victor Valdes, ultimul generator de probleme interne.

De regulă Barcelona are căderi în această perioadă. Consultați rezultatele din sezonul precedent, dar și alte sezoane! Poate fi un risc asumat, e vorba de microcicluri de pregătire pentru jucători în perspectiva lunilor care decid totul și care sînt martie, aprilie și mai.A pierdut însă meciul de la San Sebastian și pentru că a căutat victoria, în 10 oameni, respectîndu-și într-un fel filozofia, cînd foarte simplu se putea mulțumi cu egalul pe care Sociedad l-ar fi acceptat.

Pentru Barcelona a fost al doilea meci consecutiv fără victorie, ceea ce e un eveniment în sine, dacă privim parcursul de pînă acum. Joi urmează Malaga însă, o deplasare grea, căci Malaga se califică în semifinalele Cupei și la 0-0. Dacă Barcelona nu obține calificarea, dincolo că ne lasă pe noi fără un dublu Clasico în această competiție, poate genera o primă criză în Catalunya.

AȘTEPTÎNDU-L PE POGBA

AȘTEPTÎNDU-L PE POGBA

Două goluri marcate contra lui Udinese sîmbătă seară, goluri cu care a ajutat evident pe Juventus să cîștige acest meci, căci pînă la deschiderea scorului fotbalul practicat de campioana Italiei nu fusese prea grozav, două goluri, așadar, plus o evoluție bună l-au scos în atenția tuturor pe Paul Pogba. L-au scos din nou în atenție ar fi o exprimare mai potrivită, căci nu-i prima dată cînd lumea își pune întrebări în legătură cu acest francez de 19 ani.

Mai bine zis își pune o întrebare: cum de l-a lăsat Mancheter United să plece? Cum a putut Sir Alex Ferguson să piardă un asemenea talent? Sînt două întrebări, de fapt, dar miza e aceeași: Paul Pogba.

     United l-a luat în 2009 de la Le Havre. În condiții destul de dubioase, căci președintele grupării franceze, Jean-Pierre Louvel, a acuzat clubul Manchester United că ar fi apelat la mijloace un pic interzise, mai clar că i-ar fi uns pe părinții tînărului, care avea atunci 16 ani, fiind și căpitanul echipei naționale sub 16 ani a Franței, cu o sumă de bani suficient de mare ca să-și determine copilul să traverseze Canalul Mînecii și să se înroleze la Manchester United. Le Havre a făcut și un protest la FIFA, deși utilizase cam aceleași practici cînd îl racolase pe Pogba de la Torcy, doi ani mai devreme, dar forul mondial a dat dreptate gigantului englez, astfel că transferul a fost pus în aplicare imediat.

La United, Pogba a intrat mai întîi în programul echipei a doua, cu care a cîștigat Cupa Angliei în 2011, așa numita ”FA Youth Cup”. Aparițiile în primul ”11” al lui United nu se încadrau însă la nivelul așteptărilor tînărului și neliniștitului Paul, care ar fi vrut să joace mai mult, bazîndu-se probabil și retragerea, la vremea respectivă, a lui Paul Scholes, cu care presa îl compara deseori și al cărui înlocuitor era văzut. A apărut apoi și o accidentare la ligamente, în luna martie a anului trecut, care l-a scos complet din calcule.

Și apoi a plecat la Juventus. Principiul roții care se întoarce întotdeauna a funcționat și în cazul lui Manchester United. Așa cum funcționase și-n cazul lui Le Havre. Ori poate varianta engleză a proverbului ”ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”. Sir Alex Ferguson a fost foarte supărat pe fotbalist, declarîndu-se ”dezamăgit” de decizia sa de a semna cu Juventus.

Însă, ca în multe alte situații de acest gen, în spatele deciziei a stat o altă persoană. Iar motivația n-a fost una sportivă, ci una financiară.

Acea persoană este impresarul jucătorului. La sfîrșitul lui 2011, Pogba a semnat un contract de colaborare cu Mino Raiola. E un personaj pe cît de cunoscut, pe atît de controversat în lumea fotbalului. Un impresar care are sub contract, printre alții, doi dintre cei mai greu controlabili de către cluburile de care aparțin fotbaliști: Ibrahimovici și Balotelli.

Cum face Raiola de adună numai astfel de jucători în jurul lui e un mister? Dar cred că un mister numai bun pentru el, căci orice transfer e aducător de comisioane, nu-i așa? Un jucător greu contralabil de către club e predispus unor transferuri repetate, vezi cazul Ibrahimovici.

Și acum ajungem la motivație. United l-a acuzat pe Raiola că a cerut 45.000 de pounds pe săptămînă pentru jucătorul său. Calculat lunar și în euro, ar duce spre 2,5 milioane de euro pe an. Nimic extraordinar, chiar dacă era un salariu mare pentru u tînăr de 19 ani, care încă era la stadiul de promisiune, dar în nici un caz un salariu pe care un club de nivelul lui United să nu și-l poată asuma. Alta a fost mai degrabă problema. Comisionul lui Mino Raiola. Care a cerut 2 milioane de euro partea lui, ceea ce pe Sir Alex Ferguson l-a cam enervat. ”Un club ca Manchester United n-are nevoie să arunce banii” explica Sir Alex, fără să spună clar motivul, pentru că a beneficiat și el de-a lungul timpului de asemenea practici ale agenților de jucători, dar aluzia a fost mai mult decît evidentă.

Juventus i-a dat, conform presei italiene, acești bani lui Mino Raiola. Asta după ce el bătuse pe la toate ușile cluburilor importante, inclusiv Manchester City, inclusiv PSG, oferindu-și jucătorul. Juve nu i-a dat salariul pe care-l ceruse lui United, asta pentru că și scara salarială la Juve e alta. I-a oferit jumătate, dar un contract pe 4 ani cu posibilități de renegociere. Cît timp Raiola și-a luat comisionul totul e în regulă, dar nu știu de ce am senzația că în curînd, dacă nu în vara asta sigur în cealaltă, vom fi martorii unui alt scandal marca Mino Raiola, dar cu Pogba în rol principal.

Întrebarea e dacă Sir Alex Ferguson are acum vreun motiv să regrete că a pierdut un jucător cu potențial?

ÎNCĂ UN ”SUPER SUNDAY”

ÎNCĂ UN ”SUPER SUNDAY”

Încă un ”Super Sunday” în fotbalul englez, încă o după-amiază petrecută în fața televizoarelor. Avem noroc. Două duminici cam mohorîte, din pricina vremii de afară, salvate de soarele fotbalului jucat în Premier League.

Ambele partide se dispută la Londra. Ce norocoși sînt londonezii din acest punct de vedere. Daca-ți place fotbalul nu există week-end fără el la Londra și sînt destul de puține week-endurile fără un derby, în adevăratul sens al cuvîntului, cel de dicționar. Indiferent de liga în care se dispută, derbyurile în Anglia au tradiția lor și farmecul lor, derivat din acestă tradiție. Meciul zilei nu e însă un derby. E un ”derby de clasament”, locul 1 cu locul 4, Tottehnham-Manchester United. Se joacă pe White Hart Lane, iar precizarea nu e întîmplătoare.

În ultima etapă a sezonului 2000-2001, United pierdea pentru ultima dată pe acest stadion în fața lui Tottenham. Atunci, într-un moment de supărare amestecat cu frustrare, o frustrare de moment, mai degrabă răsfăț sau metodă de negociere, căci United era deja cîștigătoare a titlului, Sir Alex Ferguson anunța, de fapt reitera, decizia de a părăsi clubul de pe ”Old Trafford” la finalul campionatului. Ce s-a ales de această promisiune vedem cu toții etapă de etapă. Sir Alex e tot aici, e tot în lupta pentru titlu, iar o victorie cu Tottenham în această etapă ar ușura această luptă.

Numai că Totenham are nevoie de victorii în fața echipelor mari ca să poată pătrunde cu mai multă convingere în topul fotbalului englez. Acel Top 6, o formulă extinsă a vechiul Top 4, pe undeva după modelul Uniunii Europene. Tottenham a bătur în tur, în septembrie, chiar pe ”Old Trafford”, punînd atunci capăt unei perioade de 27 de meciuri fără victorie în fața lui United, dar asta nu-i totul, de vreme ce echipele mari din Anglia i-au cam rezistat lui Andre Villas-Boas, Arsenal, Chelsea, Everton și Manchester City învingînd-ul.

Nu va juca Adebayor, încă o victimă a acestei competiții stupide numită Cupa Africii. Stupidă, să ne înțelegem, pentru data la care se desfășoară, căci este aberant să scoți din contextul cluburilor care plătesc salarii, uriașe de multe ori, anumiți jucători pentru a-i duce la o competiție ce s-ar putea ține destul de lesne în iunie. Dar despre subiectul ăsta, cu altă ocazie. Lipsește deci Adebayor, în schimb Hugo Lloris pare într-o formă bună, 11 goluri primite în 12 meciuri, dar 5 dintre ele pe ”Emirates”, plus că și-a revenit Scott Parker, o piesă de bază în sezonul trecut. ”Spurs” au o serie de 6 meciuri consecutive fără eșec sau, în formulă ușor extinsă, un singur eșec în ultimele 10 meciuri. United rămîne United, așa că meciul ăsta e un ”must have” al după-amiezii.

Înainte ne încălzim cu un derby londonez, Chelsea-Arsenal. Arsenal s-a mai scos în Cupa Angliei după eșecul cu City, plecat de la acea gafă, echivalentă cu eliminarea, comisă de Koscielny în primele minute. Theo Walcott a semnat în sfîrșit prelungirea contractului, un alt subiect ce merită tratat separat în zilele următoare, dar Arsenal are nevoie de victorii în astfel de meciuri pentru a începe să creadă în ceva. Iar Wenger are nevoie ca jucătorii săi să nu mai fie generoși în cadouri pentru adversari. Nu degeaba Arsenal are în acest sezon cele mai puține puncte adunate în 21 de meciuri de cînd a fost instalat alsacianul.

În campionatul trecut a fost un meci splendid pe ”Stamford Bridge”. E însă o mică-mare deosebire. De la Arsenal a zburat ”olandezul zburător” Van Persie, iar de la Chelsea a plecat Andre Villas-Boas.

Chelsea n-a mai bătut acasă de cînd a demolat, în decembrie, pe Aston Villa. E o vorbă veche în fotbal care spune că nu e bine să dai toate golurile într-un singur meci. Chelsea s-a lăcomit atunci, iar acum plătește nota de plată. Benitez a fost huiduit copios cu Southampton, ”sfinții” nefiindu-i alături la această partidă, și parcă totul îi e potrivnic, deși faptul că Guardiola a semnat cu Bayern e pînă la urmă un semn bun, căci ar însemna un pretendent în minus la banii lui Abramovici. Conceptul de meci acasă e un pic straniu pentru Rafa, al cărui palmares, o victorie în 6 meciuri, cea de care vorbeam mai sus, e complet în antiteză cu cele 6 victorii pe terenuri străine.

În concluzie, doamnelor, domnilor, vă invit la ”Super Sunday”. Și la Fotbal European, firește. Unde altundeva decît pe DigiSport!

 

MESSI ȘI MULLER. MESSI ȘI CEILALȚI

MESSI ȘI MULLER. MESSI ȘI CEILALȚI

Un eveniment oarecum banal a avut loc acum cîteva zile. Messi i-a trimis un tricou lui Gerd Muller, un tricou al Barcelonei cu numărul 10 pe spate. Numărul său adică. Un gest de curtoazie făcut de argentinianul de 25 de ani față de neamțul de 67, al cărui record de goluri într-un an tocmai îl bătuse.

E limpede că sîntem în fața unui act de PR al clubului catalan. Un act de PR ca multe altele, făcut de un departament special, cu un rol extrem de bine stabilit și extrem de bine pus la punct. Și care-și face foarte bine treaba, dovadă imaginea foarte bună de care se bucură clubul FC Barcelona, pe de-o parte, și jucătorii săi, pe de altă parte.

Dincolo de gest și de poză, dincolo de cifrele în sine, recordul lui Messi de anul trecut, luat în calcul sau nu de FIFA are deja o mai mică importanță, a readus în discuție un nume uriaș. Un gigant al fotbalului, pe care puțini din cei care consumă astăzi acest fenomen au apucat să-l vadă. Au auzit cîte ceva despre el, dar de văzut nu prea au reușit, pentru că nu prea au avut unde.

Iată în imaginea de mai jos comparația dintre cei doi fotbaliști. Messi și Gerd Muller. Anii 2012 și 1972.

Evident, e greu de făcut o comparație între două epoci. E ca și cum ai compara un Mercedes din anul 1972 cu unul din 2012. Multe s-au echimbat de atunci, tehnologia a evoluat, oamenii au evoluat, fotbalul a evoluat.

Messi a izbutit însă un lucru grozav. L-a readus în prim plan pe Gerd Muller, poate primul ”killer” de careu din istoria fotbalului. Cu picioarele sale scurte și cu un centru de greutate foarte jos, Muller reușea mișcări rapide și surprinzătoare, de unde și golurile sale, multe din poziții imposibile. S-a vorbit de Gerd Muller în ultimele săptămîni ale anului trecut cît în toți cei 30 de ani trecuți de la retragerea sa.

Vă învit să urmăriți filmulețele de mai jos! E week-end, așa că există mai mult timp pentru așa ceva.

Primul îl are ca protagonist chiar pe Gerd Muller. Veți vedea imagini inedite, îl veți descoperi pe cel poreclit, în acele vremuri, ”Bombardierul”. Cifrele sale sînt colosale: 68 de goluri în 62 de meciuri cu ”naționala” Germaniei Federale, cu care a fost campion mondial în 1974. 365 de goluri în 427 de meciuri în Bundesliga plus 66 de goluri în 74 de meciuri de cupe europene, toate în tricoul lui Bayern Munchen, pe care l-a purtat din 1964 în 1979.

De altfel, și azi Gerd Muller lucrează în cadrul clubului bavarez. Cînd Pep Guardiola a semnat cu Bayern, scriam că e unul dintre cele mai serioase și stabile cluburi din Europa. Un club care-și respectă valorile trecutului așa cum puține altele o fac. Gerd Muller a beneficiat de acest lucru, la începutul anilor 80, atunci cînd, alunecînd pe panta băuturii, a fost salvat de clubul bavarez și recrutat în corpul tehnic de antrenori, acolo unde se află și acum.

Dar nu doar Gerd Muller a fost readus în prim-plan de Messi. Cînd Messi a cîștigat Balonul de Aur, pentru a 4-a oară consecutiv, Messi a bătut recordurile altor 3 fotbaliști formidabili: Johan Cruyff, Michel Platini, Marco van Basten.

Despre fiecare ați auzit cîte ceva. Despre unii mai mult, despre alții mai puțin. Cruyff a fost un geniu al fotbalului, Platini e pe nedrept confundat doar cu președintele de azi al UEFA, cu tot ceea ce se leagă de acest for, cît despre Van Basten, ei bine a fost poate cel mai elegant atacant din istorie. Sper să vă facă plăcere să vedeți sau să revedeți imagini cu cei trei și sper că limba engleză să nu fie un impediment prea mare. Eu vă asigur că merită. Vizionare plăcută.

JOHAN CRUYFF

MICHEL PLATINI

MARCO VAN BASTEN
<
 

 

KAKA ȘI ÎNTOARCEREA ÎN TIMP

KAKA ȘI ÎNTOARCEREA ÎN TIMP

Italienii s-au trezit de dimineață cu două știri importante în presă. Pentru italieni presa e un cult, cititul ziarelor de sport e obligatoriu dimineața, alături de un espresso sau un ristretto (cereți în cafenelele din Italia un espresso ”lung” și veți fi privit cu un amestec de milă și dispreț, pentru italieni noțiunea de ”espresso lung” e o blasfemie). Prima ar fi că Napoli a primit înapoi cele două puncte ce-i fuseseră luate, așa că Serie A a redevenit un campionat cu o certă doză de mister, în special după pașii greșiți făcuți de Juve în două etape consecutive. A doua știre, dată de cele trei ziare, cu titlu mai mic sau mai mare, funcție de profilul publicației, vorbea de posibila întoarcere a lui Kaka.

Să ne întoarcem și noi, dar în timp, cu 3 ani și jumătate. Vara lui 2009. Kaka ajunge la Real Madrid pentru o sumă uriașă, în jur de 70 de milioane, sau chiar peste dacă socotim și comisioanele, care nu intră niciodată în știrile pentru presă. Venea după un sezon mai degrabă plat, cu  multe goluri marcate din penalty și cu senzația, de ambele părți, Kaka și Milan, că refuzul de a merge la City fusese o greșeală. Dacă ne amintim bine episodul, Milan i-ar fi dat drumul, el a fost cel care s-a opus, utilizînd latura emoțională, manevrînd astfel marea masă de tifosi în folosul său. De data asta ambele părți au fost de acord. Plecarea era cea mai bună soluție. Pentru Milan erau prea mulți bani ca să refuze, pentru el de asemenea, plus că mergea la Real Madrid, un nume ce greu se poate refuza. O nouă provocare, pe principiul schimbi locul schimbi norocul, o nouă șansă poate de a cîștiga Balonul de Aur. Salariu de 10,2 milioane de euro net pe sezon, contract pe 6 ani, ca și Cristiano Ronaldo, dintr-un motiv simplu, amortizarea. Amortizarea unei astfel de investiții, sumă de transfer + salariu brut + comisioane se face mai ușor în contabilitate într-un număr mai mare de ani.

Rețineți acest cuvînt. Amortizare. Ne vom întoarce la el puțin mai tîrziu.

Deocamdată ne întoarcem la Kaka. Nu s-a impus la Real Madrid. Ciudat totuși, pentru că nu presiunea l-a împiedicat, în fond venea de la un club la fel de mare, unde obligația de a cîștiga fiecare meci devenise o rutină. Letal cu spațiu în față și în regim de viteză, nu a găsit în fotbalul propus de Pellegrini un aliat. Chilianul era adeptul paselor, a progresiei prin construcție, ceva nu se potrivea cu stilul lui Kaka, a cărui maximă reprezentație a fost acel meci cu Manchester United în semifinalele Ligii din 2007, pe ploaie și cu un Ancelotti investind în modulul tactic 4-3-2-1, celebrul său ”brad de Craciun”.

Nu s-a impus nici cu Mourinho, mai tîrziu, căci și stilul electric al portughezului, cu tranziții vertiginoase și lipsa pauzelor, i-a fost cam peste mînă boemului Kaka. În plus accidentările nu l-au respectat în această perioadă, astfel că atunci cînd a intrat refăcut în disciplina lui Mourinho s-a trezit că prima pasă era a lui Xabi Alonso, ultima fază era a lui Cristiano, iar intermedierea o făcea Mesut Ozil. Pentru el nu mai era loc. În plus, o altă problemă, privilegiul de la Milan, de a nu fi obligat să facă faza defensivă, aici era patrimoniul lui Cristiano, un jucătorul în plus cu aceste drepturi ar fi făcut ca echipa să cadă.

Și am ajuns în ziua de azi. Meciul de la Pamplona, cele două galbene de roșu în ceva mai mult de un sfert de ceas, au fost un semnal clar: nu mai vreau. Sau nu mai pot! Iar Milan a reacționat destul de repede. Stătea practic la cotitură.

Există o problemă. Vă amintiți cuvîntul de mai sus? Exact, amortizare.

Real mai are nevoie de doi ani și jumătate ca să amortizeze investiția în Kaka. Acolo lucrurile se fac serios, nu după urechea unui investitor care habar n-are de fotbal și de economie. Cam 30-35 de milioane ar trebui să obțină Real de pe urma unui potențial transfer pentru ca operațiunea Kaka să nu fie trecută la capitolul pierderi.

Kaka forțează plecarea și toată lumea știe că a ține un fotbalist la un club, pe cît e el de legat prin contract, e o mare pierdere. Și de vreme și de bani. Un împrumut nu-i bun pentru Real, căci Kaka e încă plătit cu ”Legea Beckham”, de care aminteam și în articolul dedicat lui Cristiano Ronaldo. Are un impozit de 24 % încă și așa va avea pînă în vara lui 2014, dar orice împrumut ar face ca, la întoarcere, acest privilegiu să fie pierdut. De aceea Real cere 25 de milioane. Ar fi 10 sub cele 35 de millioane necesare amortizării, dar e o pierdere rezonabilă totuși. În vară s-a vorbit ceva de MLS, dar în America un salariu precum al lui Kaka era imposibil de plătit.

Acum, Kaka admite, pentru prima dată, o micșorare de salariu. Pesemne că a înțeles și el, a înțeles și tatăl său, Bosco Leite, care-i e și impresar și a beneficiat din plin de comisioane, că o poziție de forță l-ar scoate pe Kaka din rîndul fotbaliștilor și l-ar trece în cel al bibelourilor scumpe, dar puțin folositoare. Cu acest mesaj, al reducerii de salariu pentru a putea reveni la Milan, Kaka pedalează din nou pe partea emoțională a fanilor. Mai ales acum, după plecarea lui Alexandre Pato.

Cît va fi dispus Adriano Galliani să plătească? E întrebarea care, dacă-și va găsi răspuns în timp util, s-ar putea constitui în ultima încercare a lui Kaka de a reveni în fotbalul european. Are 30 de ani, nu-i tîrziu, nu credeți?

 

 

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă