ADAN + DIEGO LOPEZ = CASILLAS

ADAN + DIEGO LOPEZ = CASILLAS

Niciodată să nu spui niciodată, nu-i așa? Întotdeauna să crezi că crezi că viața îți poate oferi cele mai neașteptate căi de revenire în prim-plan, cele mai neașteptate oportunități de a demonstra de ce ești în stare.

Diego Lopez n-a spus, în 2007 cînd a plecat de la Real Madrid, că nu se va întoarce niciodată. Nimeni nu face asta în fotbalul civilizat, doar noi sîntem prizonierii unei mentalități de peluză și uităm că fotbalul e o meserie ca oricare alta. A lăsat o ușă deschisă, întredeschisă să spunem. Și iată că, brusc și cînd nici el nu se mai aștepta, această usă s-a redeschis. La 31 de ani, Real Madrid l-a rechemat, ba a și plătit pentru asta 4 milioane de euro, spre a acoperi golul lăsat de acidentarea lui Iker Casillas. Ciudată remarcă pentru un portar, nu-i așa, ”să acopere golul”?

Diego Lopez e un portar crescut de Real Madrid. Made in ”La Fabrica”, așa cum se numește academia de fotbal a madrilenilor. A parcurs toate etapele pe care trebuie să le parcurgă un tînăr ce aspira la gloria fotbalistică, un tînăr să-i spunem normal, nu excepții cu un talent ieșit din comun. Real Madrid C, apoi împrumut la Alcorcon, vecina de cartier, apoi Real Madrid B și apoi pasul la Real Madrid cel mare. Un pas făcut pe jumătate, adică doar spre banca de rezerve, căci titularul postului era, cine credeți?, ei da, ați ghicit, Iker Casillas.

Pentru un portar e tare greu să-și aștepte rîndul. E, dacă vreți, situația lui Pantilimon la City. La portar nu există rotații, accidentările nu-s așa frecvente ca la jucătorii de cîmp, suspendările de asemenea, iar cînd portarul care este concurență directă mai e și titularul echipei naționale, cum e din nou cazul lui Pantilimon cu Hart, șansele sînt mici. Diego Lopez a simțit-o pe pielea sa, Pantilimon, ca să continuăm comparația, simte și el. Pînă cînd, Diego Lopez deocamdată, îți dai seama că e mai bine să pleci, că postura de rezervă nu-i bună la infinit.

Diego Lopez a avut șansa lui. Mică, foarte mică. În 2006 la echipă a venit Fabio Capello. Italianul a preferat întotdeauna portarii cu talie, ceea ce Diego Lopez e, are 1,96 față de Casillas, care are 1,85. În plus, tocmai ce venise la Real în acea vară și Fabio Cannavaro, proaspătul campion mondial cu Italia și viitor Balon de Aur, care era destul de scund pentru un fundaș central, 1,76, iar Capello gîndea să compenseze cumva acest handicap la fazele fixe mai ales. Gîndea, căci la stadiul ăsta a rămas, deși în Austria, unde Madridul a făcut atunci primul cantonament al verii, a lăsat să se înțeleagă asta la antrenamente, la unele meciuri oficiale, plus în unele discuții ”off the record” cu jurnaliștii ce însoțeau echipa. N-a mers mai departe, n-a trecut de la gind la faptă, Casillas era totuși Casillas, cum ar spune spaniolii, ”Casillas es mucho Casillas”, chiar dacă atunci nu devenise campion mondial și european.

În vara următoare, Diego Lopez s-a decis să plece. Avea 25 de ani și cîteva luni, cît să mai aștepte? Și mai ales, ce să mai aștepte? A ajuns la Villarreal, care l-a dus inclusiv spre ”naționala” Spaniei, dar numai conjunctural, nimic serios, inclusiv în lotul deplasat la Cupa Confederațiilor. Episodul Villarreal s-a terminat odată cu terminarea aventurii în Primera Division a fostei semifinaliste de Liga Campionilor. A ajuns la FC Sevilla, unde destul de ciudat totuși, a pierdut duelul cu Palop pentru titularizare. Iar acum, iată-l din nou la Real Madrid.

Aceasta a fost istoria. Pe scurt. Discuțiile sînt însă deschise. Ca și întrebările. De ce n-a mizat în continuare Jose Mourinho pe Adan, despre care spunea nu demult că e la același nivel cu Casillas? Bietul Adan are o soartă crudă totuși. Expus unui oprobiu public nemeritat, căci nu e deloc un portar rău, din pricina unui conflict de vestiar, el se vede și acum marginalizat. E de presupus că va pleca la vară în aceste condiții, căci peste 3 luni Casillas va fi complet refăcut, iar ”Casillas es mucho Casillas”. Are 25 de ani, exact cît avea și Diego Lopez cînd a plecat, iar acum deține rolul e al treilea portar într-o organigramă simplă.

Cît despre Diego Lopez, așa cum spuneam la început, este șansa lui. Vine cu cîteva semne de întrebare în spate, date de pierderea luptei cu Palop la Sevilla, dar vine și cu o marjă de timp suficientă de data asta la Real. Vine cea mai grea perioadă a sezonului, iar dacă Diego Lopez o trece cu bine, viitorul său poate fi mai bun. Cu sau fără Real Madrid în el.

PROXIMA ESTACION: SANTIAGO BERNABEU

PROXIMA ESTACION: SANTIAGO BERNABEU

Am citit, imediat după Malaga-Barcelona, o părere. Pe Facebook, parcă pe grupul Fotbal European, nu mai țin minte exact. Cineva spunea că e plictisit de atîtea Clasico și că mai bine ar fi fost, pentru diversitate, să se califice Malaga, ca să avem o semifinală Real-Malaga. Un duel interesant, nimic de zis, Pellegrini vs Mourinho în dublă manșă, cu perspectiva finalei în joc. N-am nimic cu opinia omului, e a lui și e liber s-o exprime. Din dezbateri vine progresul, iar opiniile, pe lîngă că nu costă nimic, pentru că-s ale fiecăruia, ne ajută să evoluăm, Important e să le ascultăm și pe ale altora, să le contrazicem, dacă avem de ce, dar cu argumente, nu cu tipica frază ”nu e bine că avem încă două Clasico pentru că nu-mi place mie”. Și dacă altora le place, cum facem?

Uite, de exemplu, mie îmi place! Pentru că n-are cum să fie un fotbal de proastă calitate. Pentru că orgoliile sînt prea mari, dar și valoarea celor două echipe e prea mare, iar asta ajută spectacolul. Un ”Clasico” n-a fost și nici nu va fi vreodată un meci normal. Pînă acum vreo 5 ani, Real și Barcelona se vedeau față în față cam de două ori pe an. În meciurile de campionat. Cupa Spaniei o cam lăsau în plan secund, iar în Liga Campionilor duelurile erau destul de rare. Acum, de cînd a venit Mourinho mai ales, Real și Barcelona se tot întîlnesc. Campionat, Cupă, Supercupa Spaniei, Liga Campionilor, am avut destule momente frumoase în aceste partide. Eu unul îmi amintesc cu plăcere acele 4 meciuri jucate în interval de 19 zile, în 2011, 16 aprilie, 20 aprilie, 27 aprilie, 3 mai, la care s-au adăugat și două în august, din Supercupă. V-ați plictisit atunci de Clasico? Eu unul nu. Au fost show-uri grozave, cu de toate, inclusiv cu ceva reziduuri colaterale, care între timp s-au mai diminuat, poate și pentru că a plecat Pep, poate și pentru că Mourinho are destule pe cap.

Există voci, am spus chiar la început, care preferă principiul ”mai răruț, că-i mai drăguț”. Sper că doar la fotbal și ”El Clasico”. Pe ideea că și caviarul consumat în exces poate produce senzații neplăcute. Eu n-aș compara ”Clasico” cu caviarul. Caviarul e totuși o delicatesă, pe care aș compara-o cu o altfel de partidă, înțelegeți voi despre ce e vorba :)) ”Clasico” mi se pare o masă bună, completă, cu mîncăruri de calitate, un desert care să ne invadeze papilele gustative, dar și un vin bun, o masă pe care am vrea s-o avem tot timpul la dispoziție.

Tocmai acest exces de partide a ajutat ambele cluburi să crească, să dobîndească o dimensiune globală uluitoare și nu degeaba cele două conduc ierarhia din așa numitul ”Money League”. Principiul vaselor comunicante funcționează perfect cînd vorbim de Barcelona și Real. Amîndouă sus nu pot fi niciodată. Amîndouă jos, foarte foarte rar. Cele două depind una de alta în măsurarea valorii de moment, comparația nu se poate face decît cu cel pe care-l ai drept rival dintotdeauna. Planeta se taie în două atunci cînd joacă Real și Barcelona, simpatiile se împart, antipatiile de asemenea, se unesc însă dorințele tuturor de a vedea cel mai bun fotbal posibil. Și cred că așa va fi. Primul episod, miercurea viitoare, ora 22:00, returul la finalul lui februarie, iar la începutul lui martie meciul de campionat.

 

 

 

 

 

MICHU, SENZAȚIA ANGLIEI PE CARE SPANIA NU L-A PLĂCUT

MICHU, SENZAȚIA ANGLIEI PE CARE SPANIA NU L-A PLĂCUT

Swansea trăiește momente memorabile în această perioadă. S-a calificat în finala Cupei Ligii de pe ”Wembley” și are șanse considerabile să prindă un loc de Europa League. La prima vedere posibilitatea e extrem de mare dacă privim superficial numele adversarului din finală, Bradford, dar mai ales divizia din care provine, a 4-a în ierarhia fotbalistică a Angliei. Așa au gîndit însă și cei de la Arsenal, poate și cei de la Aston Villa, iar acum ambele grupări vor vedea finala la televizor. Și ce bine le-ar fi prins un trofeu celor de la Arsenal, lui Arsene Wenger, situație în care se înscrie și Chelsea. Finala va fi un spectacol. Garantat. Sigur că un Arsenal-Chelsea ar fi fost mai apetisant din punct de vedere al ratingului, dar nu cred că cei care iubesc fotbalul nu vor dori să vadă un spectacol britanic în cel mai pur stil, un meci între două echipe mici, pe un stadion mare, dar care, n-am nici un dubiu, va fi arhiplin.

Subiectul acestor rînduri nu e însă Swansea. E legat totuși de echipa galeza. E vorba de Michu, atacantul care s-a luat la trîntă în clasamentul golgeterilor cu Van Persie, Rooney, Aguero și celelalte staruri plătite cu milioane de euro pe sezon. E o știre venită acum cîteva zile, dar care merită un pic comentată: Michu și-a prelungit contractul cu gruparea galeză pînă în 2014. Cîștigă un milion de euro net pe sezon, dar puțini sînt cei care cred acum că-l vor vedea pe spaniol în același tricou și-n 2016. Prelungirea e un premiu meritat pentru un jucător care e un exemplu de cum se construiește o carieră, de cum orice aparent pas înapoi poate fi un pas înainte, de cum să-ți depășești limitele, de cum să profiți de șanse fără să aștepți să ți se ofere cadouri.

Miguel Pérez Cuesta ”Michu” are 26 de ani, va face 27 în martie, posedă un fizic numai bun pentru un atacant, 1,85 și 80 de kilograme, ceea ce-i asigură și forță, și detentă, dar și mobilitate. Nu-i un atacant autentic, un vîrf de careu clasic, dar nici unul căruia mingea să-i joace feste, nu-i un Cristiano Ronaldo sau Messi, dar are un remarcabil simț al golului. Ceea ce s-a văzut pînă acum în Anglia.

  Michu a ajuns în Premier League după 3 sezoane la Celta și unul la Rayo Vallecano. A plecat de la Rayo pentru 2,5 milioane de euro, după un meci oarecum suspect cu Granada, în ultima etapă, la finalul căruia Rayo a bătut cu 1-0 în ultimele secunde și ambele s-au salvat, în dauna celor de la Villarreal. Perechea pe care a făcut-o cu Diego Costa la Rayo a fost remarcabilă, iar prestațiile l-au adus în atenția celor de la FC Sevilla. Andaluzii l-au vrut, dar negocierile s-au blocat la bani. N-au vrut să ofere mai mult de 1,5 milioane de euro, ofereau în plus și variante de jucători pentru împrumut, dar Rayo nu prea voia decît bani. În plus, nici la salariu nu s-au înțeles cei de la Sevilla cu Michu. El cîștiga 300.000 de euro brut la Rayo, fără bonusuri, i-au fost oferiți 500.000 de euro net la Sevilla, cifră rezonabilă dacă ne gîndim că actualul coleg al lui Michu de la Swansea, Pablo Hernandez, cîștiga la Valencia, echipă de Liga Campionilor totuși, 600.000 de euro brut, fiind și jucător din circuitul echipei naționale.

Așa că atunci cînd oferta celor de la Swansea a sosit, nimeni n-a mai stat pe gînduri. Nici Rayo, nici Michu și, mergînd mai departe, nici Valencia și Pablo Hernandez. Swansea i-a luat pe amîndoi, Michu cîștigă acum un milion de euro net, iar Pablo Hernandez, 1,3 milioane net. Cam astea sînt diferențele dintre un club de mijloc în Anglia și cluburile din Spania.

La începutul sezonului, puțini englezi auziseră de Michu. A recunoscut-o și Sir Alex Ferguson, chiar înaintea meciului direct jucat în Țara Galilor. A fost poate un pic răutăcios, iar Michu i-a plătit-o cu un gol, care i-a costat puncte pe United. O să vedem la final cît de importante. Acum toți englezii au auzit de el, ba mai nou se pune problema naturalizării pentru a putea fi folosit de ”naționala” Angliei. Spaniolii s-au sesizat și ei și e de presupus că Vicente Del Bosque îl va chema în februarie, la prima reunire a campioanei mondiale și europene.

Iar Swansea, unde nimic nu pare a fi făcut la voia întîmplării, vezi trecerea lină de la Brendan Rodgers la Michael Laudrup, va avea numai de cîștigat. Deja Laudrup a aruncat suma de 35 de milioane de euro ca posibil start al negocierilor pentru Michu.

FLORENTINO, MOURINHO ȘI CRIZA DE LA MADRID

FLORENTINO, MOURINHO ȘI CRIZA DE LA MADRID

Florentino Perez a făcut joi ceea ce trebuia să facă un președinte al lui Real Madrid într-o perioadă în care clubul e, poate, înaintea celei mai importante perioade din acest sezon, meciurile decisive din Liga Campionilor, Cupa Spaniei și, de ce nu?, campionatul Spaniei. A dezmințit cele apărute în Marca de azi, a spus că totul e o minciună și că tot ceea ce a fost prezentat în ediția de azi 24 ianuarie în realitate nu s-a întîmplat. S-a referit la etică, dar și la responsabilitatea pe care o are de conserva prestigiul clubului Real Madrid.

Subiectul a apărut pe copertă și pe două pagini în Marca. Pe paginile 2 și 3. N-a fost preluat de marca.com pentru că Marca, spre deosebire de ce se întîmplă pe la noi, n-are nici un interes să ucidă produsul tipărit ca să-l crească pe cel on-line. Sînt date detalii ce lasă puțin loc de alte interpretări, cum că ar fi o invenție. Ora 14:00, sediul ACS, firma lui Florentino, etajul 6, sala de consiliu ce dă spre cele 4 turnuri construite pe locul unde înainte se afla ”Ciudad Deportiva”, 4 oameni la masă: Florentino Perez, Jose Angel Sanchez, ”cardinalul” lui Perez, cu funcție oficială de director general și neoficială de omul președintelui, precum și cei doi căpitani ai echipei, Iker Casilla și Serio Ramos. Cei doi i-ar fi transmis lui Perez că vestiarul e foarte unit, dar că respectiva unitate nu-l include pe Jose Mourinho. Și că, pe cale de consecință, dacă Jose Mourinho va continua ca antrenor și în sezonul viitor mai mulți jucători importanți vor cere transferul. Mergînd pe firul evenimentelor, postul de radio Cope a furnizat și cîteva cuvinte ale lui Casillas: ”Mourinho e cel mai bun antrenor cu care am lucrat vreodată, dar în acest sezon parcă e nebun”.

Florentino Perez a spus că nu s-a discutat așa ceva. Și că e o incercare de destabilizare a echipei. Mă întreb eu, o încercare din partea celor de la Marca?? E ziarul care vinde cel mai bine în Spania și care are tot interesul ca Real Madrid să cîștige mereu, căci victoriile vînd mai bine decît eșecurile. E limpede că a fost ceva și, la fel de limpede, e că e cineva care are interes ca lucrurile astea să se afle. Manipularea prin presă n-am inventat-o noi, doar că noi o ducem în derizoriu, la ei interesele sint mari, la noi se limitează la un grătar, un fotbal la terenul unei vile și o eventuală înrudire prin oferirea unei ”funcții” de naș la o viitoare cununie.

În presă, prima dată a apărut ceva în 3 decembrie. Scriam atunci că  “Marca” e publicația care are acces privilegiat la unele informații. Are acces, să ne înțelegem foarte bine, CÎND CINEVA DE LA REAL MADRID E INTERESAT SĂ APARĂ AȘA CEVA. Iar azi, acel cineva e Florentino Perez. E un om mult prea deștept, mult prea abil, ca să nu-și dea seama că între Mourinho și publicul Madridului nu mai e relația de altădată. Și, în abilitatea lui, și-a dat seama că dacă această relație s-a deteriorat și nu există semne prea mari de îmbunătățire acest lucru se poate întoarce împotriva lui

Nu-i nici o noutate pînă la urmă. Faptul că Jose Mourinho nu se mai intelege cu jucătorii săi nu e foarte greu de observat. Ceva s-a întîmplat în relația dintre portughez și vestiar în acest sezon și nu-s puțini cei care pun această răcire pe seama felului în care s-a comportat portughezul imediat după returul semifinalei cu Bayern, cînd ar fi reproșat și încă pe un ton agresiv anumitor fotbaliști că n-au făcut ceea ce le ceruse el. Care fotbaliști au luat-o cam personal se vede treaba.

Atunci s-a mai întîmplat un lucru.  În cercurile apropiate vestiarului se cam știa că Mourinho negocia destul de intens cu Marina Granovskaia, cea care-l reprezintă practic pe Roman Abramovici la Chelsea, ba chiar se spunea că s-ar fi înțeles să preia echipa londoneză imediat după finala Ligii. S-a întîmplat însă atunci că Di Matteo a cîștigat acea finală, iar penalty-ul transformat de Drogba la Munchen a reprezentat practic semnătura pe un nou contract al italianului.

Pe 24 mai anunța Marca faptul că Mourinho a semnat prelungirea cu Real pînă în 2016. Vestiarul a văzut un joc la două capete al portughezului, care mai întîi căuta soluție de plecare prin acele reproșuri aduse unui lot care tocmai luase un titlul Barcelonei, ajutîndu-l pe Mou să-și întărească mitul celui de-al doilea sezon miraculos la echipele pe care le pregătește, și apoi obținea prelungirea contractului, bazîndu-se tocmai pe această performanță.

Sezonul în curs a fost o continuă degradare a atmosferei în vestiar. Cam toți jucătorii cu greutate au avut diverse incidente cu Mourinho. Casillas, Ramos, Xabi Alonso, care e cel mai puțin vocal dintre toți, dar care a trimis un clar mesaj subliminal atunci cînd a spus că nu știe dacă va prelungi contractul scadent în 2014, Ozil, Di Maria, Kaka, chiar și Cristiano Ronaldo. Sînt prea multe cazuri ca să fie doar o coincidență.

Apoi a apărut conflictul cu Casillas.

    Tot Marca a ieșit, pe pagina 1, cu informația, că Florentino Perez îl susține pe căpitanul echipei sale, dar și al echipei naționale, un pic campioană mondială și europeană. Casillas e un monument printre madrileni, dincolo de performanțele de mai sus e singurul produs sută la sută al clubului. E limpede că Iker n-a avut nici el un sezon prea grozav, n-a mai fost acel ”San Iker”, dar a-i pune titularizarea sub semnul întrebării, ba chiar a-l trece pe banca de rezerve, a fost un gest destul de riscant din partea lui Mourinho.

Ultimul episod s-a consumat acum. Fix a doua zi după ce Real Madrid se califica în semifinalele Cupei, dar și după ce trecuse cu brio peste 3 meciuri consecutive cu Valencia. Din nou, vezi mai sus, nu cred că e întîmplător. O întîlnire ce a avut loc marți, avînd inițial ca temă primele pentru cîștigarea Ligii Campionilor, 400.000 de euro de jucător, și, eventual, pentru cîștigarea campionatului, 350.000 de jucător, s-a transformat brus într-un soi de revoltă. N-a fost publicată miercuri, ci abia joi, căci ziarele de după meciuri se vînd mai bine decît cele de dinainte.

   Cuvintele lui Perez de astăzi sînt, repet, normale. Poate că unii s-au așteptat să iasă și să-l demită pe Mourinho. Cam cum a făcut Roman Abramovici, în al treilea sezon al portughezului la Chelsea. Atunci, lui Abramovici nu i-a mers chiar rău dacă ne gîndim că echipa a juns în finala Ligii, pe care ar fi cîștigat-o dacă nu aluneca Terry la penaltyul decisiv. Ce se va întîmpla pînă la finalul sezonului vom vedea. Cred eu că vom mai avea timp să discutăm pe tema Mourinho și pe tema relațiilor dintre el și anumiți jucători.

Nu uitați un lucru extrem de important! Anul acesta sînt alegeri la Real. Dacă Florentino merge braț la braț cu un Mourinho antipatizat de o masă în creștere de votanți e periculos. Scrutinul de la Real e un spectacol în sine și poate că voi găsi loc undeva să-l explic, căci în Spania se spune că președintele ales al lui Real Madrid e mai influent chiar decît premierul ales al țării.

Cel mai mare avantaj electoral al lui Florentino Perez sînt victoriile echipei. Evident, o victorie în Liga Campionilor ar echivala cu o realegere fără luptă. Pentru asta însă n-are nevoie ca atmosfera la echipă s-o ia razna de tot tocmai înaintea dublei cu Manchester United. Versiunea madrilenă a proverbului ”rău cu rău, dar mai rău fără rău”.

Iar pentru cei ce n-au văzut încă acest film, vi-l ofer din nou. Sînt curios dacă despărțirea lui Mourinho de Real va fi la fel de ”înlăcrimată” precum au fost cele de Chelsea și Inter.

CE PROBLEME ARE VALDES?

CE PROBLEME ARE VALDES?

UPDATE

În continuare nu-l înțeleg pe Victor Valdes. Nici dupa conferința de presă pe care a susținut-o și în care a încercat să să explice motivele pentru care nu mai vrea să continue la FC Barcelona. La fel cum am scris și despre Radamel Falcao și transferul său la AS Monaco, e bine să nu încercăm noi să gîndim, cu mintea noastră, în locul fotbaliștilor. Ei au unitățile lor de măsură și, după atîția ani petrecuți în jurul acestui fenomen numit fotbal, timp în care am cunoscut destule personaje și am aflat destule situații, sînt din ce în ce mai convins că mare parte dintre fotbaliști nu decid doar ei atunci cînd vine vorba de astfel de afaceri. Căci, una peste alta, un transfer e o mare afacere nu doar pentru fotbaliști. Iar un transfer al unui jucător liber de contract e deja o mega-afacere.

Rămîne de văzut acum ce reacție va avea FC Barcelona.

Lucrurile sînt, cred, cunoscute. Victor Valdes a anunțat, prin vocea impresarului său, Gines Carvajal, că nu mai vrea să-și prelungească înțelegerea cu FC Barcelona în 2014, atunci cînd ea expiră. A spus-o cît se poate de clar, cît se poate de limpede, fără nici un fel de interpretări, fără să lase întredeschisă ușa unor eventuale negocieri ulterioare, nu, a închis-o pur și simplu în nasul oficialilor catalani. Ba pe Zubizarreta l-a și lăsat un pic în ofsaid, și împreună cu el și pe cei de la cotidianul Sport, directorul sportiv al Barcelonei anunțînd, declarație cu care Sport a ieșit pe copertă prin iarnă, că negocierile cu Valdes sînt pe drumul cel bun și că portarul va prelungi pînă în 2018.



Pînă a discuta despre ceea ce înseamnă Valdes pentru Barcelona, și chiar înseamnă enorm, să ne oprim un pic la gestul său. Să ne înțelegem, nu cred că e cineva atît de dereglat încît, neavînd absolut nici o problemă, să plece din Barcelona și de la această echipă a Barcelonei. Victor Valdes n-avea nici o problemă. Aparent, căci niciodată nu o să știm noi cei din afară ce se întîmplă sută la sută într-un vestiar. Era titularul postului, nimeni nu-i punea în discuție această poziție de vreme ce tocmai i se prelungise contractul lui Pinto pentru încă un an, e catalan, deci e de-al casei, e dintre cei crescuți în La Masia, relația cu ceilalți jucători din lot părea foarte bună, iar publicul de pe Camp Nou îi trecea cu vederea destul de ușor greșelile pe care le făcea, căci mai făcea și greșeli.

Și totuși ceva e la mijloc. Se spune că portarii au o anumită doză de nebunie, fără de care n-ar putea să reușească. Poate că în dreptul acestei nebunii s-ar înscrie decizia de a pleca de la Barcelona.

Merită să ne întoarcem în timp cu aproape 4 ani. În primăvara lui 2009, prin martie, anunțul că Victor Valdes a semnat un contract de reprezentare cu Gines Carvajal a stîrnit oarece murmur de nemulțumire la Barcelona. Gines Carvajal e unul dintre cei mai cunoscuți impresari din Spania, de numele său fiind legați Raul, Michel Salgado și Iker Casillas, chiar dacă Iker a renunțat între timp la serviciile sale, iar legăturile cu nucleul dur al vestiarului lui Real Madrid erau evidente. Cei care previzionau probleme și-au văzut așteptările confirmate. O lună mai tîrziu, prin aprilie 2009, cînd FC Barcelona deschisese discuțiile de prelungire a acelei înțelegeri, ce expira în 2010, Carvajal a dat de înțeles că lucrurile nu-s așa de simple cum par. El cerut ca Valdes să primească un salariu echivalent cu al lui Iker Casillas, considerînd că ambii portari au valoare egală.

Casillas cîștiga la Real Madrid 7,5 milioane de euro, un contract nou pe care tocmai îl semnase. Trebuie precizat însă că Iker era campion european cu Spania, cu contribuție esențială la cîștigarea trofeului, vezi ”sfertul” cu Italia decis la penaltyuri (la acea dată Valdes nu era în circuitul echipei naționale decît pasager) și luase două campionate consecutive cu Real. La Barcelona, 7,5 milioane de euro cîștigă Xavi, iar Iniesta, David Villa și Dani Alves au 7 milioane. Asta ca un reper. Negocierile n-au fost simple. Părțile s-au înțeles în cele din urmă pentru o înțelegere pînă în 2014, cu 5 milioane salariu fix și încă 2 milioane pe post de bonusuri. Bonusuri care, ținînd cont de performanțele ulterioare ale echipei, au cam fost bifate.



Astăzi, se spune că Gines Carvajal (care mai nou îl reprezintă și pe Deulofeu, noua perlă de la La Masia, deci, posibil, alte viitoare probleme) a cerut 10 milioane de euro net salariu anual ca bază de pornire a negocierilor. Informația nu e certă și pare să provină din interiorul clubului. Ceea ce pare destul de aproape de certitudine e că Valdes are o soluție de viitor, există un as în mînecă. Revin la o frază de mai sus, nimeni nu pleacă de la Barcelona și de la FC Barcelona dacă n-are o alternativă mai bună.

În Anglia se aude din ce în ce mai pronunțat că De Gea nu s-a acomodat la Manchester United, incluzînd în această neacomodare toate capitolele, inclusiv cel al vremii, dar și al competiției, astfel că Valdes ar putea fi o soluție bună. Unii spun că și City-ul lui Txiki Beguiristain e pe listă, dar e greu de crezut de vreme ce acolo e Hart. Aceeași situație e și la Bayern-ul lui Guardiola, unde e Neuer. Cît ar fi cei doi de legați de Valdes, în special Pep, Hart și Neuer sînt doi portari excelenți, mai tineri, plus că că sînt titularii posturile în echipele lor naționale. Chelsea îl are pe Cech, plus opțiunea Curtois, ar mai rămîne Liverpool și acel schimb Valdes-Reina, dar să pleci de la Barcelona ca să te duci la Liverpool mi se pare cam exagerat, sau chiar Arsenal, unde postul de portar nu-i atît de bine acoperit. Însă nici Liverpool și nici Arsenal nu plătesc salarii de 7 milioane de euro.

    E de văzut acum reacția Barcelonei. Clubul pare în stand-by și oarecum în stare de șoc, căci după toate problemele lui Tito Vilanova nu era cazul să apară o alta, dar e de presupus că va acționa în vară, cînd se pot scoate ceva bani dintr-un eventual transfer. Problema e că va fi greu de găsit un înlocuitor cu calitățile lui Valdes. Cea mai importantă e jocul de picior, esențială la orice portar al Barcelonei de azi. Valdes e cel ce începe acțiunile de atac, procentajul său de pase corecte fiind apropiat de cel al unui jucător de cîmp. A fi portar la Barcelona nu-i așa simplu cum pare. Vorbim de un portar care trebuie să-și mențină nivelul de concentrare intact timp de 90 de minute, deși posesia echipei sale se apropie de cele mai multe ori de 70 %, vorbim de un portar care trebuie să rezolve în general situații de contraatac, cu adversari în superioritate și cu foarte mult spațiu la dispoziție, căci FC Barcelona nu prea se apără în zona propriului careu. Vorbim de un portar care trebuie să rezolve și fazele fixe, în condițiile în care FC Barcelona e vulnerabilă la aceste situații. Toate aceste aspecte se adaugă la cel din start, cu jocul de picior.

Victor Valdes este cel mai bun portar din istoria Barcelonei. A cîștigat tot ce se putea cîștiga la nivel de club și la nivel de echipă națională. 5 campionate, 2 Cupe, 5 Supercupe ale Spaniei, 3 Ligi ale Campionilor, 2 Supercupe europene, 2 Mondiale de cluburi, un Euro și un Mondial cu Spania. Are de 4 ori consecutiv cîștigat trofeul Zamora în Spania și poate cea mai importantă contribuție la prima Ligă a Campionilor cucerită de FC Barcelona, în 2006. Toate acestea din 2002, cînd Louis van Gaal l-a debutat la prima echipă pînă astăzi, la 31 de ani. Și-i mai rămîne un sezon, cel actual.

Toate acestea pentru un club la care a intrat pe cînd avea 10 ani. Și toate acestea în condițiile în care n-a vrut să se facă portar, iar la 18 ani a avut nevoie de vizite la psiholog, pentru că voia să renunțe.

Pentru final, am păstrat un film realizat de Canal Plus din Spania, cu Victor Valdes în rol principal.Veți afla tot ce trebuie să știți despre el.

Prima parte:

Partea a doua:

LLORENTE. DE LA BILBAO ȘI JUVENTUS

LLORENTE. DE LA BILBAO ȘI JUVENTUS

Fernando Llorente a fost un nume suficient de des vehiculat în ultimul an. În special în ultimele perioade de mercate,în vara trecută și în iarnă. Rezultatul ”bombelor de presă” ce l-au avut drept subiect s-a dovedit cel care se prefigurase: a rămas la Athletic. Iar misterul destinației sale la momentul cînd va părăsi Țara Bascilor a fost spulberat încă de atunci.

Beppe Marotta, directorul general al torinezilor, a confirmat că Llorente vine la Juve din 1 iulie. Pesemne sătul să tot fie întrebat dacă atacantul spaniol va fi luat din iarnă, Marotta a oferit răspunsul. Case closed.



Juventus s-a mișcat fenomenal pe această pistă. La fel cum a făcut-o și în cazul lui Paul Pogba, luat de sub nasul lui Sir Alex Ferguson de la Manchester United pe baza contactelor realizate cu impresarul jucătorului francez, Mino Raiola.

Ați citit de multe ori în textele mele cuvîntul impresar. Și-l veți mai citi. Asta pentru în lumea fotbalului impresarii ocupă un loc principal, imediat după cel al fotbaliștilor, dar de foarte multe ori se plasează înaintea lor. Relația dintre un fotbalist și impresarul său e stranie, e o legătură aproape religioasă a unui om, fotbalistul, care-și pune cariera în mîinile unui alt om, agentul, acceptînd de multe ori ceea ce-i propune acesta, ceea ce decide acesta în locul lui. Impresarii știu foarte bine cum să convingă un jucător ce e mai bine să facă și de cele mai multe ori interesele coincid, pentru că toate interesele, în acest domeniu al fotbalului, se leagă de un singur cuvînt: BANII.

Asemănarea cu Pogba e limpede. Ca și francezul, Llorente și-a schimbat impresarul tocmai cînd se afla în plin proces de renegociere a contractului cu Athletic, contract ce expiră în iunie 2012. Cam acum un an și jumătate, Llorente a renunțat la Chus Medina, agentul care reprezintă majoritatea fotbaliștilor din lotul lui Athletic, înlocuindu-l cu Jesus Llorente. Nu, nu e o coincidență, impresarul actual e chiar fratele jucătorului. Se poartă lucrul ăsta destul de des, vezi și cazul Kaka, al cărui impresar e chiar tatăl său.

De atunci au început problemele dintre Llorente și Bilbao. Tergiversarea prelungirii contractului nu era deloc un lucru bun, însă președintele bascilor, Josu Urrutia, n-a înțeles lucru ăsta, destul de ciudat totuși pentru că vorbim de un fost fotbalist, care a jucat 15 ani la Athletic și care ar fi trebuit să știe destul de bine cum gîndesc fotbaliștii și impresarii lor.

Toată primăvara lui 2012, Llorente a amînat discuțiile, sub pretextul că vrea să se concentreze cît mai bine pe finalul de sezon al echipei. Apoi a mutat pretextul spre ”națională” și participarea la Euro, apoi a urmat vacanța și tot așa, Bilbao s-a trezit că a venit august și Fernando mai avea 10 luni de contract. Deja prețul scădea simțitor, dar chiar și așa se putea scoate ceva, vezi cazul Van Persie, vîndut de Arsenal la Manchester United într-o situație similară. Llorente, fotbalistul sau impresarul, nu contează, e același lucru, își juca bine cartea, cerînd salariu de 5 milioane pe sezon, sau 4 milioane plus bonusuri. Inter, de exemplu, l-ar fi luat, ar fi plătit lui Athletic undeva între 15 și 18 de milioane, jumătate din clauza de reziliere fixată la 36 de milioane, însă problema salariului mare a frînat mutarea.


Bilbao putea totuși să-l forțeze pe Llorente să plece. Există metode. Eu unul sînt curios ce va face Barcelona cu Victor Valdes, a cărui situație e asemănătoare. Dar despre Victor Valdes, mai multe în următoarele postări.

Nu l-a forțat. Iar Llorente a rămas, constituindu-se într-o mare problemă a vestiarului, o alta pe umerii lui Marcelo Bielsa după plecarea lui Javi Martinez la Bayern, destul de contondent produsă și ea. Văzînd prestațiile bune ale lui Aduriz, care a dat mai multe goluri decît dăduse Llorente în sezonul trecut pînă în luna ianuarie, probabil că scoaterea din vestiar a unui element-problemă ar fi ajutat la un campionat mai relaxat.

Așadar ne-am lămurit. Llorente merge la Juventus și asta e tot ce e important la momentul de față. Va primi acel salariu de 4 milioane, căci vine gratis, iar așa-zisa primă de instalare va fi și ea adăugată, împărțită pe fiecare din cei 5 ani de contract. Cum se va adapta el la ceea ce înseamnă ”Il Calcio” e o altă discuție, interesantă și ea. Llorente e un atacant de forță, puternic, bun la loviturile de cap, bun în poziție de pivot, cu spatele la poartă, dar nu foarte bun pe joc combinativ. E o resursă interesantă, un jucător cu asemenea caracteristici Juve n-are în lot (poate Amauri să se fi apropiat) și nici Serie A nu prea are. Poate că i s-ar fi potrivit mai bine Anglia, un fotbal mai aproape de aceste calități, de exemplu dacă Liverpool l-ar fi luat pe el și nu pe Caroll poate că altele ar fi fost rezultatele echipei.

Cît despre Bilbao, în ciuda opțiunii clare de a nu aduce decît jucători basci, va supraviețui. La fel cum a supraviețuit după plecarea lui Javi Martinez. Nimeni nu e de neînlocuit.



Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă