Sînt mai bine de 10 ani deja de cînd Jose Mourinho a intrat, fără să bată prea mult la ușă, mai degrabă spărgînd-o, în lumea bună a fotbalului european. În această decadă, dincolo de rezultatele în sine, de polemici, de stil ori de calitatea sa umană, un element a făcut mereu legătura între mandatele tehnicianului portughez: fiecare al doilea sezon la echipa pe care o pregătește. Nu intru în detalii statistice, dar e destul de simplu de verificat. Al doilea sezon al lui Mourinho a fost mereu cel mai bun, indiferent de numele clubului ce-l angajase, deloc pe un salariu mic, plus cheltuielile aferente, colaterale, pe care le implică o colaborare cu portughezul și, foarte important, impresarul care-l reprezintă, Jorge Mendes. Legătura dintre cei doi ar merita și ea un studiu de caz, felul în care ei s-au ajutat unul pe altul și au crescut enorm prin această colaborare.
BILETE LA TOATE MECIURILE LUI CHELSEA DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Al doilea mandat al lui Jose Mourinho la Chelsea a intrat de săptămîni bune în sezonul cu numărul doi. Iar Chelsea domină de manieră categorică Premier League. Distanțîndu-se în fruntea clasamentului și aducîndu-l pe Arsene Wenger, un ”inamic” cunoscut al lui Mourinho să spună că acest campionat nu poate fi cîștigat de altcineva decît de Chelsea. Evident, să vorbești de o viitoare campioană în luna noiembrie pare un pic demagogic. Avem totuși în minte cele întîmplate nu demult, cînd City și United au avut fiecare cîte 8 puncte avans una față de cealaltă și toată lumea știe cum s-a terminat acea ediție. Problema este însă că atunci existau City și United, acum Chelsea nu pare a avea adversar capabil să se țină după ea. Southampton e acum a doua clasată, dar echipa lui Koeman, cu toată impresia foarte bună pe care a lăsat-o pînă acum nu cred că e pregătită pentru o asemenea luptă. City a intrat într-o dinamică destul de ciudată și deloc productivă, cu antrenorul pus constant sub semnul întrebării și ale cărui relații cu vestiarul și conducerea par a fi din ce în ce mai proaste. Arsenal repetă istoria ultimilor ani, va lupta din răsputeri în primăvară pentru un loc de Champions League. Liverpool a pierdut odată cu Suarez parcă toți dinții pe care-i avea în sezonul trecut. United și-a adus nume, dar nu are încă echipă. Informația că va încerca în iarnă să-l readucă pe Vidic, dacă o fi adevărată, îmi pare o glumă destul de proastă, iar în aceste condiții e greu s-o incluzi pe United în vreun calcul.
Mai rămîne Chelsea. Care nu are nici o înfrîngere în acest sezon. Care are 29 de puncte din 33 posibile. Care are doar două egaluri, ambele la Manchester, cu City și United. Care sîmbătă a cîștigat pe Anfield jucînd destul de prost. Care, generalizînd, în ultima lună a adunat puncte jucînd destul de prost. Acest ultim aspect însă îmi întărește ideea că nu are cu cine se lupta în acest sezon. Titlul se cîștigă în meciurile cu echipele mari, dar se pierde în cele cu echipele mici.
Dincolo de rivalele de care aminteam mai sus, ar fi nedrept să punem avansul pe care Chelsea îl are acum față de City, 8 puncte, față de Arsenal, 12 puncte, față de United, 13 puncte, față de Liverpool și Tottenham, 15 puncte, doar pe seama prestațiilor anoste ale acestor echipe. Chelsea a arătat în toată această perioadă o forță și un echilibru pe care Mourinho și le dorea în sezonul trecut, dar nu prea le găsea. El a tot spus că acest prim sezon al lui e unul de tranziție și că al doilea va fi cel în care se va vedea adevărata față a lui Chelsea. Și a avut dreptate. S-a plîns în tot sezonul de lipsa atacanților, deși avea, în teorie, trei, astfel că l-a transferat pe Diego Costa, căruia i-a adus și un back-up în persoana lui Drogba. L-a adus încă din iarnă pe Matic, pe o sumă mare, ca să-l acomodeze pentru ceea ce va urma. L-a adus pe Filipe Luis, pe care se poate baza în anumite meciuri. Și, cred în primul rînd, l-a adus pe Cesc Fabregas.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Am scris pe acest blog despre greșeala pe care Barcelona a făcut-o lăsîndu-l să plece pe Fabregas. Nu știu dacă existau discuții între el și Mourinho mai demult. Cert e că a surprins pe toată lumea rapiditatea cu care s-a făcut transferul, fără să se vorbească prea multe prin ziare despre el. Astfel că e posibil ca Mourinho să-i fi explicat lui Fabregas ce rol îi pregătește și să fi reușit să-l convingă astfel să lase Barcelona cu tot ceea ce reprezenta ea pentru Fabregas. Mourinho a explicat ulterior foarte clar că Fabregas nu era folosit la Barcelona pe o poziție care să-i convină. Multă lume a crezut atunci că sînt doar niște săgeți aruncate de portughez spre fostul adversar din Primera, dar acum se dovedelte că a avut dreptate.
La Chelsea, Fabregas se apropie de cel care era la Arsenal. Joacă la mijloc, alături de Matic și e un amestec de număr 10 cu număr 8. Asigură permanent prin știința de a se plasa prima linie de pasă, pentru Matic sau pentru cei din apărare, asigură apoi o fluidizare a jocului pe care Mata, de exemplu, n-o putea oferi. Acum ne lămurim de ce Mourinho i-a dat drumul lui Mata așa ușor. Marea calitate a lui Fabregas e că interpretează perfect jocul, știe cînd să-l accelereze sau, dimpotrivă, să-l încetinească. E cel mai bun aliat al lui Hazard pentru că știe că belgianul preferă mingea la picior, e la fel de bun aliat pentru Diego Costa, pentru că știe să-i paseze pe spații, dar și al lui Oscar, căruia îi place să primească între linii. La picior, pe spați, între linii. Astea sînt cerințele fotbalului modern și e greu de găsit un jucător care să poată gîndi repede astfel de pase. Și care, la o adică, să apară și la finalizare. Iar Fabregas este unul dintre ei, iar faptul că Luis Enrique nici măcar n-a încercat să-l convingă să rămînă la Barcelona mi se pare inexplicabil. Morinho s-a mișcat extrem de repede, căci eu cred că și Guardiola l-ar fi vrut.
Sezonul doi al lui Mourinho e în general victorios. La cum se arată lucrurile, va fi și acesta. În campionat deocamdată. Rămîne de văzut ce va face în Champions League. La Porto și Inter i-a ieșit, cu Chelsea, în primul mandat, s-a oprit în fața Barcelonei lui Ronaldinho cînd toată lumea l-a descoperit pe Messi, iar la Real Madrid s-a oprit în semifinala cu Bayern. În Champions League lucrurile merg mai împiedicat decît în campionat, dar asta și pentru că grupa nu oferă motive de maxime concentrare pentru jucători. Pentru Chelsea, bătălia va începe pe acest front în februarie, iar eu unul sînt nerăbdător.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Nu știu cîți dintre cei care citesc și, mai ales, comentează cu patos articolele scrise astăzi își amintesc de acest titlu: ”Au învins, dar… n-au convins”. Era extrem de folosit înainte de 1989, cu acele puncte de suspensie cu tot, ce deveniseră un fel de delicatesă, într-o epocă în care delicatesele cam lipseau. Mai era unul, ”Oaspeții mai buni… după pauză”, ce apărea la fel de frecvent în ”Sportul”, înaintașul Gazetei de astăzi. Ambele titluri ar merge foarte bine la o cronică a jocului de la Amsterdam dintre Ajax și Barcelona.
Dar nu o cronică a acestui meci îmi propun în cele ce urmează. Ci o constatare, bazată pe un cunoscut principiu, cel al vaselor comunicante. Johan Cruyff a folosit mai demult acest principiu atunci cînd a încercat să explice legătura permanentă ce există între Real Madrid și FC Barcelona. Ele nu pot fi amîndouă sus, în același timp. Atunci cînd una e sus, cealaltă trebuie să fie mai jos, cele două recipiente cu emblemele celor două cluburi nu pot fi niciodată pline în același timp. Sigur, cele două au fost şi în situaţii oarecum egale, dar egale în slăbiciune, nicidecum în succese. Situaţii cînd altele erau premiantele Spaniei și ale Europei.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
În momentul de față, Real Madrid strălucește în Spania și Europa. Pe cale de consecință, Barcelona nu o face. Și s-a văzut asta inclusiv la Amsterdam, la un meci cîștigat. Dar cîștigat grație unor detalii plecate în principal din lipsa de experiență a unui adversar, Ajax, ce s-a bazat mult mai mult decît Barcelona pe principiile cu care catalanii guvernau nu demult în fotbalul mondial. Dacă e să analizăm aceste principii de care vorbeam, posesie cu progresie, pressing avansat și agresiv, mingea ca principal element de dezvoltare a jocului, fotbaliști care să știe perfect s-o stăpînească, fundași laterali cu o mare importanță prin urcările lor, fundași centrali cu forță, contondență, anticipație, dar și capacitate de a da o pasă curată, toate aceste idei le regăsim în jocul de azi al Realului. Nu știu dacă Ancelotti s-a inspirat vreun pic de la Guardiola, posibil că da în unele aspecte, căci la nivelul la care au ajuns ei nu-i nici o problemă să iei ceva din ideile altuia și să le adaptezi în folosul tău (inclusiv Guardiola o face astăzi, la Bayern, chiar și Mourinho la Chelsea), cert e că italianul a avut și are aceeași filozofie despre fotbal ca și Pep. Și sînt convins, după perioada Mourinho și ale sale concepții, că această filozofie, probată la Milan, Chelsea sau PSG, l-a determinat pe Florentino Perez să-l aducă la Real. În perioada Mourinho, toată lumea spunea că un club de talia Realului, un brand de talia Realului nu-și poate permite să cîștige apărîndu-se. Acum, toată lumea e mulțumită, Real atacă și se apără atacînd.
Înapoi la Barcelona. Tot Cruyff spunea, în perioada de glorie a Dream Team-ului său, că cel mai bun apărător pe care-l are e Romario. De la pressingul lui și al colegilor de atac pleca toată strategia defensivă, element absolut obligatoriu. Pe Romario l-a ținut cam puțin generozitatea în efort, de unde și prăbușirea Dream Team-ului, cu Cruyff cu tot. Lucrurile s-au mai schimbat între timp, există și varianta ca un anumit fotbalist să fie iertat de asemenea cerințe. La Barcelona lui Rijkaard, Ronaldinho nu se omora cu firea alergînd după mingiile pierdute, însă Eto”o și Giuly, eventual Larsson, compensau. La Barcelona din 2009, Messi nu se omora cu firea, însă același Eto”o și Henry compensau. La Barcelona din 2011, Messi era același, însă Pedro și Villa alergau cît îi țineau plămînii pentru a face acel pressing agresiv pe care și-l dorea Guardiola.
La Barcelona de astăzi, Messi nu aleargă în exces. La fel ca-n 2009 și 2011, la fel ca Ronaldinho în 2006. Problema e că nici Neymar nu face ce făcea Pedro sau Henry, nici Suarez ce făcea Villa sau Eto”o. Și nu neapărat pentru că nu vor, ci pentru că sînt alt tip de jucători. Cînd pui trei superstaruri unul lîngă celălalt în față, sigur că dispui de o forță colosală, însă așteaptă-te ca sacrificiul lor în folosul echipei să fie la o altă scară, mult redusă.
După eșecul cu celta Vigo, Mascherano a observat acest lucru. ”Nu mai facem recuperările de altădată”, a spus cel care nu degeaba e numit ”El Jefecito”. Asa se întîmplă că Sergio Busquets, omul fără de care Guardiola și Del Bosque nu concepeau să joace, pare un mijlocaș defensiv de duzină. Degeaba are el valoare, degeaba are anticipație, degeaba știe cu mingea și se descurcă în situații de presiune, degeaba are toate aceste calități, cînd e înconjurat de adversari nu mai are ce să facă. Eventual faultează, dar asta merge pînă la primul galben. Barcelona lui Guardiola avea în Busquets cel mai faultat jucător, chiar mai mult decît Messi. Și asta pentru că el, grație pressingului celor din fața lui, era cel care recupera mingea, iar faulturile asupra lui deveneau o necesitate. În condițiile de față, nu-s puțini cei care se întreabă dacă n-ar fi mai bine că Mascherano să urce la mijloc, alături de Busquets, într-un soi de revoluție a sistemului de joc, din acel 4-3-3 ce pare de neatins la Barcelona, într-un 4-2-3-1 cu mai multă siguranță în defensivă.
BILETE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Luis Enrique are aici o problemă. Încă una, aș zice, după cele din apărare și de la mijloc. Și după cele din vestiar, despre care se spune că ar exista. Atunci cînd rezultatele nu apar, apar în schimb discuțiile, dezvăluirile. Și reproșurile. Luis Enrique l-a refuzat pe Toni Kroos pentru Rakitic. Toni Kroos ar fi funcționat perfect la Barcelona, iar Rakitici de asemenea la Real Madrid, erau mutări naturale, ba chir cred că Rakitic lîngă Modric, la Madrid, ar fi creat perechea ideală de mijlocași centrali din fotbalul de azi. Luis Enrique l-a lăsat să plece pe Fabregas, pentru a-i face loc luiRafinha. Iar de jucat joacă tot Xavi, atunci cînd lipsește Iniesta. În condițiile în care Iniesta e oricum departe de don Andres din 2009-2012.
Fotbalul e însă imprevizibil. Ancelotti era înjurat de toată lumea acum vreo două luni și mulți îi puneau sub semnul întrebării nu doar valoarea ci și meritele în cîștigarea Champions League. Acum e adulat de toată lumea. Și nu e doar imprevizibil, ci și o stare de spirit. Dacă Luis Suarez se va reîntîlni cu golurile (4 luni de pauză nu se șterg așa ușor) și va începe să colaboreze mai bine cu Messi și Neymar, posibil ca lucrurile să se schimbe. Deocamdată însă Barcelona e departe de așteptările celor care vedeau în Luis Enrique altceva decît antrenorul care stă mereu cu brațele încrucișate.
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION ÎN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Cel mai bun start posibil în UEFA Champions League, cel mai prost start posibil în Bundesliga. Cam acesta e paradoxul în care trebuie să trăiască în aceste zile suporterii Borussiei Dortmund. Dacă prin absurd, prin cine știe ce experiment bizar, unul dintre ei ar fi adormit anul trecut pe vremea asa și s-ar fi trezit acum, ar fi avut un șoc. În Champions League, anul trecut, Borussia era în ”grupa morții” cu Arsenal și Napoli, încă nu-și rezolvase calificarea, pierduse la Napoli și acasă cu Arsenal, dar urma s-o obțină în ultimele două partide. În Bundesliga însă situația era încă stabilă, un singur punct despărțea Borussia de Bayern, cu toate că în următoarele etape, după victoria bavarezilor la Dortmund, situația avea să se deterioreze de manieră ireversibilă.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Borussia nu arăta însă anul trecut cele două fețe pe care le arată în acest sezon. Se mai întîmpla să piardă, dar o făcea în stilul său, la fel cum, în general, meciurile cîstigate erau de o manieră proprie. Astăzi, bizarul e la putere la Dortmund și mi se pare destul de clar că e marele mister al acestei toamne. Deja calificată în primăvara Champions League, în mod normal de pe primul loc, Borussia e penultima în Bundesliga și doar generozitatea cu care Werder Bremen încasează goluri face ca echipa lui Jurgen Klopp să nu fie ultima, căci cele două sînt egale la număr de puncte, 7. Distanța pînă la Bayern e abisală, 17 puncte (erau 11 puncte pe vremea asta în sezonul în care Bayern și Borussia jucau finala de pe ”Wembley”), iar cea pînă la locul 4, care duce în play-off-ul Ligii, e de 10 puncte.
Pentru a injecta o și mai mare doză de mister, Borussia a jucat între bine și foarte bine meciurile care au contat în acest sezon. Supercupa cu Bayern, meciul cu Anderlecht, pe care-l privim altfel acum, ”dubla” cu Galata, cu Arsenal, plus ”clasicul” ultimilor ani în Bundesliga, duelul cu Bayern, de sîmbata trecută. Acesta din urmă pierdut, dar la capătul unei partide vibrante, electrizante, una dintre cele mai bune văzute de mine în ultimii ani, peste finala de pe ”Wembley” de care am amintit. Borussia putea chiar cîștiga, deși Bayern a ratat uluitor pe alocuri și a reușit un meci mai bun chiar decît cel de la Roma. Borussia își dedublează personalitatea într-un mod pe care nici Jurgen Klopp nu pare să-l priceapă: ”nu facem chiar atît de multe erori în Bundesliga față de Champions League”. Jucătorii săi par alții în Liga Campionilor față de campionatul intern, lucru văzut și-n victoria cu 4-1 obținută în fața Galatei. Veți spune că Galata nu e un adversar de mare calibru, însă eu nu cred că echipa din Istanbul, cu Prandelli pe bancă și cu numele pe care le propune în teren, e mai slabă decît Mainz, Hannover sau Koln, echipe care au bătut Borussia în campionatul Germaniei.
În alte circumstanțe, la alte echipe, probabil că antrenorul ar fi fost deja demis. Știți povestea, celebrul șoc de care ar avea nevoie echipa. Am citit undeva această variantă, dar mie mi se pare cam fantezistă. Klopp e prea identificat cu acest proiect Borussia ca să fie dat afară, iar el e prea orgolios ca să plece acum. Probabil că o va face la un moment dat, totul are un sfîrșit pe lumea asta, îl va avea cu siguranță și povestea de iubire dintre Klopp și Borussia. La un moment dat, poate că Jurgen va dori să vadă care-i este adevărata valoare și-n altă parte, în alt campionat eventual, unde să scape de povara unei concurențe cu Bayern Munchen căreia Borussia nu-i poate face față. Am scris ”eventual”, căci la cum merg lucrurile în fotbalul german să nu vă mirați dacă atunci cînd Pep va pune punct aventurii bavareze nu va fi Klopp cel care-i va lua locul. În fotbal s-au văzut multe, iar a gîndi cu minte de suporter în locul unui profesionist e o mare eroare.
Care ar fi totuși explicațiile acestui parcurs de coșmar în Bundesliga? Am citit cîteva analize și cea mai plauzibilă mi se pare aceea conform căreia adversarii germani au învățat jocul lui Klopp, au învățat cum să-l contracareze. Borussia nu e echipa care să atace, în stilul Realului de azi, care a devenit un reper al fotbalului ofensiv. Klopp preferă altceva și a construit echipa pe alte principii. Pe care adversarii le-au cam învățat. Pînă și Guardiola, care la Barcelona era cam încăpățînat cînd venea vorba de stilul de joc care, vă amintiți placa?, ”nu se negociază”, și-a modificat ușor strategia în meciul direct pentru a-l surprinde pe Klopp. În paranteză fie spus, mi se pare că Guardiola a învățat ceva din primul său sezon la Bayern și a renunțat la acele principii cu care venise, apropiindu-se ușor de un stil mai german.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN BUNDESLIGA GĂSIȚI AICI:
Pentru Klopp vin însă și vești mai bune. Ușor-ușor, accidentații săi își revin. Inclusiv Gundogan, un alt mister, care a reapărut după un an și jumătate de pauză. Și-a revenit și Bender, așa că perechea de forță a echipei, Bender-Gundogan, începe să se recompună. Va mai dura însă, cine se așteaptă să-l vadă imediat pe Gundogan din 2013 nu știe ce vorbește. La fel și pe Bender. O absență de lungă durată lasă urme. Și Kagawa începe să dea semnale că și-a reamintit de fotbalul de dinainte de Manchester, mai rămîne de incorporat Immobile, ceea ce iarăși e un lucru de durată. În plus, va fi și pauza de iarnă, numai bună pentru ca Jurgen Klopp să meargă undeva la cald, cu toată echipa de data asta și să încerce să schimbe ceva în joc. Să-l varieze puțin, astfel ca și-n dueluri cu adversari ce invită Borussia să aibă posesie și să atace să nu mai apară probleme.
Obiectivul numărul unu e calificarea în Champions League. Ar fi un dezastru ratarea sa. Bundesliga nu mai poate fi cucerită, e de presupus că anul ăsta Bayern va cîștiga mai clar decît a făcut-o în sezonul trecut, cînd a luat campionatul în martie. Iar al doilea obiectiv e Champions League. O competiție unde Borussia pare că se simte bine și din calculele căreia zău că n-ar trebui exclusă. Din primăvară vor veni dueluri cu adversari de primă mîna, dar asta n-a deranjat defel la Dortmund. Astăzi, o dublă a Borussiei cu Real, Chelsea sau Bayern nu cred că ar avea un favorit cert. Pe cît de rău sta în Bundesliga, pe atît de bine arată Borussia în Ligă. Eu unul o văd capabilă de suprize în acest sezon.
E timpul pentru un nou episod din cea mai frumoasă telenovelă fotbalistică a ultimilor ani. Place sau nu unora, convine sau nu altora, ”El Clasico” e singurul meci care în ziua de azi oprește planeta în loc pentru două ore și o împarte în două. Se vor găsi cu siguranță și cîțiva care să spună că nu-s interesați de acest meci. E problema lor, deși nu i-aș crede în totalitate, mai degrabă văd în asta o tentativă de a-și expune o falsă superioritate bazată pe un sentiment de inferioritate pe care-l au din cine știe ce motive.
Am văzut de curînd promo-ul pe care Sky Sport l-a făcut pentru acest prim ”Clasico” al sezonului. Cu voia celor două echipe și a sorților vom mai avea și altele în afară de returul de pe ”Camp Nou”. Spunea așa acel promo: ”Cel mai mare meci al planetei a devenit și mai mare”. Și se termina cu imaginea lui Luis Suarez, adăugat începînd cu acest meci la constelația de valori pe care Real Madrid și FC Barcelona o propun. Și vorbim de platforma ce deține majoritatea meciurilor din Premier League, un campionat ce propune săptămînal dueluri extrem de atractive, dar nici unul de aceste dimensiuni. Pe undeva, poate asta e problema Angliei în raport cu Champions League și cu turneele finale rezervate echipelor naționale. Atunci cînd cel mai bun fotbalist al sezonului 2012-2013 din Premier League, l-am numit pe Bale, a ales Realul, cînd Gheata de Aur a Europei, l-am numit pe Suarez, a ales Barcelona, cînd golgeterul Mondialului, l-am numit pe James Rodriguez, și cel mai bun pasator al campioanei mondiale și al Bundesligii, l-am numit pe Kroos, aleg Realul, cînd cel mai promițător talent al lumii, l-am numit pe Neymar, alege Barcelona, cînd toate aceste nume au ales să se înroleze alături de cei mai buni fotbaliști ai momentului, Cristiano Ronaldo și Messi, au făcut-o evident și pentru bani, dar și pentru această bătălie dintre cei doi coloși ai fotbalului mondial.
Fără Mourinho și Guardiola, e un pic altfel, nu credeți? Cei doi avea bătălia lor și era una interesantă în felul ei. Ancelotti și Luis Enrique sînt altfel de antrenori, nu-s interesați decît de aspectele legate de joc, genul de război psihologic și mediatic nu pare să le convină.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE DIN PRIMERA DIVISION GĂSIȚI AICI:
E greu de făcut o avancronică a unui astfel de meci. Paradoxal, deși sînt două echipe pe care le cunoaște toată lumea, sînt foarte multe semne de întrebare. În ambele tabere. Și e normal să fie așa, ”El Clasico” nu e un meci obișnuit, el poate condiționa în bine sau rău tot sezonul. Nu-i același lucru să cîștigi un astfel de meci sau să-l pierzi. Starea de spirit se schimbă în funcție de rezultat, iar fotbalul e o stare de spirit, nu-i așa?
La Real Madrid, întrebările sînt mai puține. Cea mai importantă e legată de starea fizică a echipei. Va reuși Ancelotti să recupereze jucătorii după două deplasări consecutive și cu o zi mai puțin de odihnă decît rivalii catalani? Veți spune că meciul cu Liverpool, cel puțin în a doua sa repriză, n-a necesitat cine știe ce efort, dar nu-i așa, la un astfel de nivel și la un astfel de calendar, o zi în plus contează. Adăugați și zborurile, care au și ele importanța lor.
La nivelul echipei de start, există mult mai puține semne de întrebare la Real Madrid decît la Barcelona. Practic, absența lui Bale alungă orice fel de incertitudine, dacă ea ar fi existat, din mintea lui Ancelotti. În mod normal va juca Isco, dar întrebarea care se pune acum e pe ce poziție? Va repeta Ancelotti modulul 4-4-2 folosit cu Liverpool, cu Cristiano și Benzema în față? Sau va încerca să-l retragă pe Isco pe aceeași linie cu Modric și Kroos și-l va avansa puțin pe James Rodriguez? Capacitatea defensivă a Realului e destul de mică, tranziția negativă se face greoi în cazul pierderilor de balon, iar o astfel de așezare permite o mai bună dispunere în teren. Calitățile defensive ale lui Isco le-am văzut în finala Cupei Spaniei, tot cu Barcelona, cînd a jucat în locul lui Cristiano, dar în teren a stat pe linie cu Xabi Alonso și Modric, lăsîndu-i lui Di Maria partea din fața lui.
Ar fi posibil oare să-l vedem și pe Khedira? Introducerea lui în meciul de pe ”Anfield” a trecut oarecum neobservată, dar Khedira îi oferă lui Ancelotti acea soluție pe care nu prea o are în lot după plecarea lui Xabi Alonso. Nu cred că poate juca din primul minut, ar fi o mare surpriză, dar cred că dacă Real Madrid va avea avantaj, spre final îl vom vedea și pe german.
Va fi din nou titular Marcelo? Probabil că da, deși Marcelo oferă în același timp și avantaje și dezavantaje. Se apără prost, dar atacă excelent. Pe acea parte ar trebui să activeze Dani Alves și cum Cristiano se va trage mult spre centru vom avea un duel brazilian exploziv, care poate decide meciul, căci ambii sînt capabili de bune și de rele. Arbeloa, excelent din punct de vedere tactic, e oricînd o soluție.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Barcelona în schimb are mai multe probleme. Paradoxal, deși e lider, n-a primit gol și are 4 puncte avans față de Real, n-aș paria pe primul ”11” al catalanilor. Dacă aș fi Luis Enrique m-aș întreba pînă în ultimul moment cum e mai bine să joc. Cu Luis Suarez titular sau ca variantă pentru partea a doua? Faptul că Pedro a fost titular și cu Ajax și cu Eibar mă face să cred că e scos din calculele echipei de start. Munir și Sandro, cu tot talentul lor, ar fi ”pan con tomate” pentru Ramos și Pepe. Și atunci, va juca oare Iniesta mai avansat, modelul Tata Martino și Tito Vilanova? Ceea ce ar permite utilizarea lui Xavi și Rakitic de la început, pe ideea că bătălia de la centrul terenului are nevoie de un om în plus, care ar trebui să fie Iniesta. Asta ar însemna însă că Messi și Neymar să rămînă singuri și de conexiunea lor să depindă golul catalanilor.
Dintr-un alt punct de vedere, Luis Suarez n-ar trebui să lipsească. Messi și Neymar nu prea fac pressing, iar pressingul îi incomodează teribil pe madrileni pe momentul construcției. Dar poate oare duce Luis Suarez un asemenea efort?
Un alt semn de întrebare îl vizează pe Mascherano. Cum e greu de crezut că la un astfel de meci ”El Jefecito” poate fi lăsat pe bancă, se pune problema unde va fi folosit? A jucat la mijloc în ultimele două partide, poziția lui naturală, și n-a făcut-o rău. N-are calitățile lui Busquets, dar are acea agresivitate și acel simț al anticipației ce pot aduce mult ajutor. Daca totuși va fi coborît în apărare, ce se va întîmpla cu Mathieu? Sau cu Jordi Alba? Mathieu n-a jucat cu Ajax, ceea ce poate fi un semn. Se presupune ayunci că va ieși din schemă Jordi Alba? Mie mi se pare destul de probabil. Fără Mathieu, Barcelona ar fi exact în situația de la Paris, cu PSG, la fazele fixe, ar sta adică în doar doi jucători, Pique și Busquets (la Paris au fost Mathieu și Busquets). Real Madrid e la fel de puternică atunci cînd are faze fixe ca PSG, astfel că e nevoie de 3 oameni înalți acolo, plus eventual Suarez. Privind situația în oglindă, Real Madrid e moale la fazele fixe pe care trebuie să le apere, astfel că 3 oameni acolo, plus Suarez, ar putea găsi o soluție.
Ar fi simplu să spunem că Real Madrid-FC Barcelona e un duel Cristiano Ronaldo vs Messi. E însă mult mai mult decît atît, un meci de șah în care fiecare mutare trebuie gîndită cu multă atenție.
BILETE LA TOATE MECIURILE BARCELONEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Cu mult entuziasm a fost așteptat la Liverpool acest meci cu Real Madrid. Cam cu același entuziasm cu care au așteptat și fanii Romei meciul cu Bayern de marți. Un entuziasm bazat mai mult pe ”spiritul Anfield” decît pe realitate, chit că Liverpool adunase, înaintea jocului, două victorii legate în Anglia, o premieră în acest sezon. Ca și Roma, Liverpool s-a văzut foarte repede pusă la punct. Real Madrid a avut 3-0 la pauză și dacă scorul n-a căpătat dimensiunile masacrului de pe ”Olimpico” a fost doar pentru că Ronaldo și ai lui aveau în minte perspectiva duelului cu Barcelona de sîmbătă seară.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Mulți vorbesc despre o primă repriză antologică a Realului. Despre o demonstrație de fotbal și o demonstrație de forță a deținătoarei trofeului. Nu știu cît a fost de demonstrație, căci această concluzie poate fi trasă doar atunci cînd ai în față un rival cît de cît demn. Liverpool a fost un rival mai mult decît demn doar înainte să înceapă partida, atunci cînd ”you”ll never walk alone” se auzea splendid pe ”Anfield”, un stadion și un public ce zău că ar merita o soartă mai bună decît cea din ultimii 20 de ani, cu tot cu Liga Campionilor cucerită în 2005 în niște împrejurări ce țin mai degrabă de dosare paranormale decît de realitatea fotbalului. Și atunci a fost tot un 0-3 la pauză în fața unui Milan cu Ancelotti pe bancă, un Milan care era atunci cea mai bună echipă din lume, dar cele petrecute în acea finală nu cred că se vor mai repeta vreodată.
Nici atunci Liverpool nu era mai bună decît echipa lui Ancelotti. Ba îndrăznesc să spun echipa lui Benitez din 2007, cu Xabi Alonso, Mascherano și un Gerrard mult mai tînăr, cu Kuyt și mai apoi Fernando Torres, era peste cîștigătoarea din 2005. Însă fotbalul oferă și astfel de momente pe care nu le poți explica logic. Atunci însă, nu știu dacă neapărat pentru că era Rafa Benitez pe bancă, Liverpool lăsa senzația că măcar se poate bate cu un rival superior. A lăsat și acum această senzație, cîteva minute, pînă ce Cristiano Ronaldo a deschis scorul.
Spuneam la Euro fotbal că mi-aș fi dorit ca acest meci să se fi jucat în aprilie. Fotbalul e o stare de spirit, iar atunci, în aprilie, înaintea acelui meci cu Chelsea, starea de spirit la Liverpool era pe cele mai înalte culmi. Iar rezultatele veneau și grație acestei stări de spirit. Dar și grație unui Luis Suarez pe care sînt convins că fanii ”cormoranilor” îl regretă enorm, mult mai mult decît l-au regretat pe Torres. Pe Luis Suarez îl vom vedea sîmbătă, probabil, în ”El Clasico”, în schimb acel Liverpool din aprilie nu știu cînd îl vom mai vedea. Senzația e că atunci a fost o șansă unică, irosită printr-un concurs de împrejurări de-a dreptul idiot, acea greșeală a lui Gerrad cu Chelsea și tot ce a urmat după.
În iunie, în timpul Mondialului, cînd cu gestul lui Suarez, făceam pe acest blog o comparație între el și Balotelli. Absolut întîmplător, două luni mai tîrziu, Balotelli era cel chemat să-l înlocuiască pe Suarez. Scriam atunci așa: ”Felul în care înțelege să joace Suarez nu se compară cu cel al lui Balotelli. Cred însă că Luis Suarez e mai util echipei la care joacă decît Mario Balotelli. La Balotelli nu există stare de mijloc atunci cînd e vorba de implicare, nu există ”așa și așa”, există doar două variante, da și nu”. Nu știu dacă Liverpool cu Suarez și Sturidge în teren putea emite pretenții în fața acestui Real Madrid ce intimidează pe oricine, dar sînt convins că Suarez ar fi avut o altă atitudine. faptul că Balotelli a fost schimbat încă de la pauză poate fi semnalul unei deteriorări considerabile a relației dintre italian și antrenor, dacă nu cumva dintre italian și vestiar. Atunci cînd ești condus cu 3-0 pe propriul teren, e bine să eviți un schimb de tricouri în văzul stadionului, îl poți face la vestiare dacă ții morțiș să ai tricoul lui Pepe (!!!!) și dacă ai ceva minte. La ultimul aspect am serioase dubii în ceea ce-l privește pe ”Super Mario”.
Liverpool de azi e o echipă cu o aură ce depășește valoarea jucătorilor. E o echipă cu nume mare, dar cu nume mici în teren. E imposibil să plătești aceeași sumă de bani pentru Lallana sau Lovren ca pentru Kroos. Liverpool continuă relația stranie pe care echipele din Premier League o au cu Champions League și vă rog să nu-mi amintiți de Chelsea din 2012, care a fost un eveniment la fel de straniu ca finala din 2005. Vremurile lui Sir Alex Ferguson s-au dus, doar Mourinho pare capabil astăzi să aducă o echipă din Anglia la vîrful Champions League.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN PREMIER LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Pentru Real Madrid a mai trecut un meci. De la acel eșec cu Atletico, echipa a mers imperial, din în bine în foarte bine. Foarte adevărat e însă că n-a avut adversari pe măsură. Urmează acum ”El Clasico” și pare a fi marele examen al toamnei pentru Ancelotti și ai lui. Dar și pentru Luis Enrique și ai lui. A lipsit Bale și probabil că va lipsi și cu Barcelona. Există aici o parte bună și o parte rea. Real Madrid cu Bale intimidează și mai tare, dar Real Madrid cu Isco acoperă mai bine terenul, e mai echilibrată. Cînd Bale e sănătos, joacă fără nici un fel de discuție. La fel și James Rodriguez. Problema lui Isco de aici vine. E un fotbalist excelent, ba îndrăznesc să spun că la Barcelona ar juca înaintea lui Rakitic, dar are marele dezavantaj că James și Bale au costat cît au costat, iar acele multe zerouri nu pot sta pe banca de rezerve într-un meci cu Barcelona.
Spuneam că Real Madrid intimidează. Cristiano Ronaldo la fel. N-a avut însă pînă acum un adversar de care să fie intimidat. Acum vine Messi, care e altceva. Căci și el intimidează. Iar pe margine, un alt tip își arată dinții. Luis Suarez, egalul lui Cristiano din sezonul trecut ca număr de goluri, dar fără penaltyuri. Cine va intimida mai tare va cîștiga. Dar ce meci o să fie!!
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE LUI REAL MADRID GĂSIȚI AICI:
Despre Pep Guardiola s-au scris ceva cărți pînă acum. Proabil că se vor mai scrie. Deși e foarte tînăr, ca antrenor mă refer, Guardiola are palmaresul unui veteran, iar faptul că e foarte tînăr, ca antrenor, repet, lasă deschisă larg ușa viitoarelor sale performanțe. În toate cărțile scrise despre Guardiola există mai multe elemente comune, care-i caracterizează cumva parcursul în această meserie. Unul ar fi studiul aprofundat, pînă la obsesie uneori, al adversarilor. Faptul că nu poate mînca nimic în ziua meciurilor, din pricina tensiunii, nu-l consider decît o completare. În precedentul artico, de pe acest blog scriam despre Marcelo Bielsa și aventura sa la Marseille și spuneam că fotbalul întoarce în general serviciile celor care-i slujesc interesele cu pasiune. Cineva mi-a atras atenția că nu-i o regulă și are dreptate, există sufieciente exemple, dar Guardiola e unul dintre cei cărora fotbalul le-a întors, și încă destul de generos, serviciile.
BILETE LA TOATE MECIURILE LUI BAYERN MUNCHEN DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Nu știu cît de mult studiază Pep înaintea unui meci cu, exemplu luat la întîmplare, Augsburg, din Bundesliga. Probabil că mai puțin decît a făcut-o în situația de față. A avut și suficient timp la dispoziție să studieze Roma în cele mai mici amănunte, căci pauza competițională rezervată echipelor naționale l-a ajutat. Cînd ești Guardiola și viața ta se învîrte în jurul fotbalului ce poți să faci în acele zile în care îți rămîn la dispoziție o mînă de jucători, căci ceilalți sînt plecați care-ncotro? De antrenat n-ai pe cine, așa că îți omori timpul studiind viitori adversari. Și gîndind tot felul de scheme.
Faptul că Guardiola a studiat Roma s-a văzut limpede din startul partidei. Pep a înțeles că Rudi Garcia, pentru care și-a manifestat de mai multe ori admirația, are un stil ușor depărtat de fotbalul italian. Roma nu duce mingiile direct pe atacanți, asta și pentru că Totti, Iturbe și Gervinho nu posedă acel fizic care să le permită să cîștige astfel de dueluri. Roma elaborează jocul, începe totul de la linia de apărare, trece prin cea de mijloc și abia apoi ajunge la atac. Bayern a oprit această progresie pozitivă a Romei printr-un pressing agresiv și extrem de avansat. Practic, Guardiola a împărțit echipa în două. O linie de 3 fundași centrali (ca anecdotă, UEFA a prezentat pe grafica sa o formulă cu 4 fundași și cu Bernat în dreapta, pesemne că puține lucuri știu cei care alcătuiesc acea grafică despre Guardiola!!), Benatia-Boateng-Alaba plus Xabi Alonso pe de-o parte, ceilalți 6 de partea cealaltă a centrului terenului. La cei 3 din apărare trebuie neapărat unit un al patrulea, Manuel Neuer, a cărui importanță în acest sistem e foarte mare, căci fundașii au garanția că-n caz de presiune o pasă înapoi către propriul portar nu generează probleme. Cei 6 din fața lui Xabi Alonso au blocat orice cale de ieșire a balonului din acea zonă către Iturbe, Totti și Gervinho.
Am comentat meciul pe Digi Sport 2. Nu cred că am rostit numele lui Pjanici și Nainggolan de prea multe ori în prima repriză. Iau ca reper doar prima repriză, căci a doua nu prea mai are relevanță. O altă consecință a fost dispariția lui Totti din joc. Nu știu cîte mingi a atins în prima repriză, nu-s pasionat de statistici, dar oricum extrem de puține. Lui Totti nu-i poți cere să facă o imensă risipă de efort și să alerge pe tot terenul în căutarea balonului. Schimbarea sa la pauză a fost un exemplu că Rudi Garcia e un antrenor care știe ce face. N-avea nici un rost să-l expună pe Totti într-un meci ce se îndrepta evident spre dezastru.
Și a mai fost o capcană întinsă de Guardiola. În general, Bayern orienta jocul spre stînga, acolo manevrau și Xabi Alonso și Gotze și Bernat și Thomas Muller, de multe ori și Lewandowski. Iar dreapta? Dreapta îi rămînea lui Robben, care se regăsea de multe ori în situație de unu contra unu cu Ashley Cole. Cole e un fundaș rezonabil, dar s-au adunat anii și peste el, plus că atunci cînd Robben e în formă e greu cu el în situație de unu contra unu. Sau doi contra doi, cum a fost la faza primului gol marcat de olandez. Poate că absența lui Maicon a ușurat misiunea Bayern-ului în banda aceea, căci Maicon e mai mult mai dinamic decît Torosidis.
BILETE DE INTRARE LA TOATE MECIURILE ROMEI DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
E greu de explicat și analizat un astfel de scor. Roma nu e o echipă rea, dimpotrivă. A demonstrat asta cu Juventus, cu City și-n alte situații. E o candidată la titlu în Serie A, o posibilă cîștigătoare deci. E însă departe de Bayern în momentul ăsta, căci Bayern mi se pare, alături de Chelsea, Real Madrid și Barcelona (în ordinea asta, poate cu Chelsea în pole position) favorită certă la cîștigarea trofeului. În Roma-Bayern am văzut diferența dintre o echipă bună și o echipă mare. Din păcate pentru fotbalul italian, care acum vreo 10 ani stăpînea Europa prin Milan și chiar prin Juventus, nici o echipă de azi din Serie A nu poate fi catalogată drept o echipă mare. E, dacă vreți, diferența dintre Benatia și Yanga-Mbiwa.
Pe cei de la Roma nu i-a ajutat prea tare nici atmosfera creată în jurul meciului. Iluziile au fost mari la Roma, s-au depășit recordurile la încasări, dar toată această stare i-a urcat pe cei de la Roma, vorbesc de jucători, la un nivel emoțional foarte înalt. La 0-2 au căzut de la acea înălțime și, ca de obicei, atunci cînd cazi mai de sus ai nevoie de timp pînă să-ți revii.
Întrebările ce se pun acum sînt logice. Iar răspunsurile le vom afla în timp. Va reuși Roma să-și revină din acest șoc? Prima reacție ar trebui să fie sîmbătă, cînd joacă la Genova cu Sampdoria. Va repeta Guardiola acest gen de meci și-n fața unui alt tip de adversar? Asta cred că vom vedea pe 1 noiembrie, atunci cînd Bayern primește pe teren propriu pe Borussia Dortmund. Mie mi s-a părut marți seară că Bayern a împrumutat multe din strategia lui Jurgen Klopp din zilele bune ale Borussiei, vezi acel 4-1 cu Real Madrid din 2013, asta și pentru că, în mod cert, Lewandowski și Gotze știu cîte ceva din noțiunea de pressing avansat.
Și ar mai fi o întrebare, pe care mi-o pun de mult, ca simpatizant declarat al lui Guardiola: oare cum s-ar descurca Pep într-un campionat precum Serie A?
BILETE LA TOATE MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE DIN ACEST SEZON GĂSIȚI AICI:
Caută-mă!