LEO, ”EL TIGRE” ŞI ALTE DETALII

LEO, ”EL TIGRE” ŞI ALTE DETALII

”Poate cîștiga acest Atletico pe terenul Barcelonei?”. E întrebarea pe care și-o pun toți cei care încă așteaptă să se lămurească dacă ”Atleti” e capabil să se lupte pentru titlu sau rămîne o echipă care să se mulțumească doar cu faptul că respiră aerul înălțimilor și încurcă niște socoteli pe acolo.

”Acest Atletico” nu e o expresie de context. E o realitate totuși. Acest Atletico este al lui Diego Simeone, construit după cromozomii acestuia. Antrenorul Simeone cere jucătorilor săi ceea ce oferea fotbalistul Simeone pe terenurile pe care a evoluat, indiferent de țara sau campionatul în care se afla. Determinare, încrîncenare, contondență, caracter și spirit de luptă.

Acum două săptămîni, pe ”Bernabeu”, Atletico a fost aceeași echipă a ultimilor 20 de ani în fața inamicului dintotdeauna, care e Real Madrid. O echipă timidă, complexată, blazată. Și, consecință logică a celor de mai sus, o echipă învinsă, căci nu voi obosi niciodată să expun teoria cum că fotbalul e o stare de spirit. De aici și întrebarea din deschidere: poate cîștiga acest Atletico pe terenul Barcelonei?

Dacă s-ar fi jucat pe ”Calderon” era o treabă. Pe ”Camp Nou” se schimbă situația. Dar poate fi mai simplu, paradoxal, pentru Atletico. Și asta pentru că nu mai există acea presiune a rezultatului venită din partea unei tribune, avidă de zile bune după atîtea zile rele. S-a spus de foarte multe ori, Atletico e mult mai periculoasă în momente punctuale decît in trasee largi, iar o dată scăpați de obsesia numită Real Madrid jucătorii lui Simeone pot încerca imposibilul.

E chiar atît de imposibil să bați Barcelona pe terenul ei? Teoretic, nimic nu e imposibil. Pînă la practică e distanță un pic cam mare însă. Problema e alta. Va dori Atletico să bată sau va căuta un egal care să-i ofere un soi de recunoaștere a nivelului său, a stilului. Se va vedea din primul moment, de la aflarea echipei de start a lui Simeone. Dacă joacă Diego Costa, atunci Atletico va avea doi atacanți, iar lui Radamel îi va fi mai ușor să caute poarta adversă. Dacă nu joacă Diego Costa, probabil că o va face Raul Garcia, ceea ce transformă modulul tactic în clasicul 4-2-3-1, cu Radamel drept punct final al posesie, dar cu o densitate mai mare în zona de mijloc, plus o agresivitate care pe Barcelona a incomodat-o mereu. Pe undeva, cred că Simeone ar dori o derulare a partidei asemănătoare cu finala Europa League de la București, căci există certe asemănări între stilul Barcelonei și cel al lui Marcelo Bielsa, de atunci nu de acum, acum la Bilbao nu mai știe nimeni care e stilul și pe unde e Bielsa.

La Barcelona, absența lui Fabregas ușurează puțin sarcina lui Tito Vilanova. Xavi și Iniesta împreună la mijloc, cu Sergio Busquets între ei. Calitatea acestui din urmă fotbalist se vede mai ales cînd nu e în teren, căci Barcelona cu Song, de exemplu, e mult mai rigidă, mai panicată chiar la momentul găsirii rezolvărilor. Messi incontestabil, Pedro probabil, apoi între Alexis și Villa ar trebui să se aleagă. Dacă nu cumva va fi ales Tello.

Etapa trecută, cu Betis, Xavi a avut ceva probleme în a dicta ritmul meciului. E de presupus că de data asta va încerca să coboare acest ritm, să mențină cît mai mult posibil posesia pentru ai săi și să-i ajute să nu greșească. Și mai e de presupus că Barcelona va căuta să-i fixeze cît mai în margine pe fundașii laterali ai lui Atletico, Juanfran și Filipe Luis, astfel încît aceștia să nu-i poată ajuta prea mult pe Miranda și Godin. Cei doi ”centrali” par a fi foarte buni ca antidot pentru Messi, dar dacă între ei și colegii ”laterali” de linie e mult spațiu asta aduce probleme mari, fiindcă pe acolo pot intra fie Alves sau Alba, fie Pedro sau Alexis, în funcție de situație.

La nivel de detalii, avem două nume. ”El Tigre” și Leo. Falcao a dat 5 goluri în etapa trecută, iar Messi are 5 meciuri consecutive în care reușește o dublă. E nedrept, poate, pentru ceilalți să reducem acest meci la duelul dintre cei doi, dar orice film bun are nevoie de un afiș cît mai sugestiv, iar marile staruri asigură întotdeauna calitatea oricărei pelicule.

CLIŞEE DE LA MANCHESTER

CLIŞEE DE LA MANCHESTER

Am tot fost întrebat zilele astea dacă și ce mi-a plăcut mai mult la derby-ul dintre City și United. N-o să mă refer acum la meciul în sine, căci a fost analizat destul de bine la Fotbal European. N-o să mă refer nici la situația delicată prin care trece Manchester City. Am mai scris despre Mancini, despre ceea ce se zvonește, cum că ar fi pierdut vestiarul, cum că nu se ințelege cu anumiți jucatori, iar cu unii are relații de-a dreptul înghețate (Lescott ar fi unul dintre ei, iar faptul că nu l-a introdus pe el in locul lui Kompany în derby, preferîndu-l pe Kolo Toure, întăreste aceasta presupunere). Am mai scris și vorbit despre supertacanții lui United și despre capacitatea lor uluitoare de a decide meciuri.

Ceva mi-a sarit în ochi la Manchester și n-are legatura cu fotbalul. Sau are, dar nu neapărat cu cel din teren. Am cîteva secvențe care chiar mi-au rămas în minte. Prima ar fi cu doi bătrîni, soț și soție cred, ambii trecuți clar de 70 de ani, pe care i-am avut alături în liftul ce ne ducea la nivelul 3, acolo unde trebuia să ajungem. I-am vazut venind spre stadion, încet-încet, ea ținîndu-l de braț, ambii cu fulare și căciuli în culorile lui City. Lumea se dădea la o parte, tinerii îi priveau cu simpatie politicoasă, oamenii de ordine de asemenea. S-au oprit să-și ia un ceai fierbinte și au mers la locurile lor in tribună. Nu i-am mai zărit apoi. Pesemne că au fost foarte triști pentru rezultat, dar foarte bucuroși că au mai putut vedea un derby. Pentru ei era înca o victorie.

Al doilea clișeu e, de fapt, o poveste, auzită acolo. Povestea unui fan al lui Manchester United, trecut și el de 70 de ani, care, în urma unei boli, a orbit. Continuă să-și trăiască însă viața, să meargă pe drumul destinului. Și continuă să meargă la meciuri. Pe „Old Trafford” și-n deplasările mai ușoare. E ajutat de prieteni, de colegii de tribună. Am vrut să scriu, inițial, de „colegii de suferință”, dar ce inseamnă „suferința” dată de fotbal în comparație cu suferințele date de viață? Nu vede fazele, dar le simte, aude reacția stadionului și își imaginează, în universul lui, ce se petrece pe teren. A fost și pe „Etihad” și trăit succesul lui United, dar, la fel ca și mai sus, oricare ar fi fost rezultatul, pentru el tot victorie însemna.

Al treilea clișeu e dat de incidentele din tribună. Căci, da, au fost ceva incidente. Televiziunea engleză SKY a decis sa nu popularizeze astfel de lucruri, sa nu le facă reclamă iresponsabililor. Cel ce a intrat pe teren nu va mai avea ocazia să vadă prea curînd un stadion de fotbal, iar cel ce a aruncat moneda care l-a ranit pe Rio Ferdinand va fi și el pedepsit la fel de aspru. La altceva vreau să mă refer. La felul în care oamenii de ordine au intervenit. Am spus-o și în transmisie, cînd spiritele s-au încins, oamenii de ordine făceau semne prin care le cereau fanilor înfierbîntați să se calmeze. Gesturi, nu fapte. Nimic violent, totul ca să previna, nu să pedepsească. Într-un singur moment s-a intrat În rîndul suporterilor, dar numai pentru a scoate de acolo o femeie și un copil. Tot o masură preventivă. Încă o victorie, așadar.

Sînt trei clișee dintr-un alt fotbal. Dar și dintr-o altă civilizație. Manchester nu-i un oraș frumos, dimpotrivă. Are însă ceea ce am remarcat și-n alte orașe urîte din Europa cea frumoasă: oameni care zîmbesc, care se poartă normal, care acceptă cu calm și situațiile mai nervoase.

Cînd ați văzut ultima dată oameni zîmbind pe străzile din România?

MANCHESTER, ETIHAD STADIUM

MANCHESTER, ETIHAD STADIUM

Manchester, Etihad Stadium.

E soare, dar sint abia 2 grade si e un frig tare ciudat, umed si patrunzator. Dar coafura rezista :)) Sa vedem duminica pentru ca se anunta lapovita. N-ati uitat sper, City – United, direct si exclusiv pe DigiSport 1, duminica, de la 15:30.

BARCELONA CU ŞI FĂRĂ MESSI

BARCELONA CU ŞI FĂRĂ MESSI

UPDATE 28 decembrie

Anul 2012 s-a încheiat cu bine pentru Lionel Messi. Nici pentru el, nici pentru noi, sfîrșitul lumii n-a venit. 91 de goluri marcate într-un an reprezintă o bornă ce va fi greu de atins de cineva în viitor. Recunoscut ori nu de FIFA și UEFA, recordul va rămîne menționat de fiecare dată cînd cineva se va apropia de aceste cifre.
Vă invit să priviți mai jos felul în care Messi a marcat aceste 91 de goluri. Veși descoperi, în această imagine publicată pe www.fcbarcelona.cat, contra cui, unde și de unde pe teren au fost marcate aceste goluri, dar și cine au fost cei care l-au ajutat pe argentinian să marcheze, prin pasele lor decisive.

Apoi vă invit să le revedeți. Eventual să vă alegeți golul preferat. Eu unul rămîn cu cel ce are numărul 51, marcat într-un meci cu Brazilia.

Și acum vă invit să citiți textul e mai jos, scris imediat după meciul cu Benfica, din Champions League. Cînd destinul lui Messi a intersectat, pentru o fracțiune de secundă, drama unei accidentări extrem de grave. A fost ca și cum, pe autostradă vieții aflîndu-se, mașina de lux numită Messi a atins banda de siguranță. Zgomotul acela a îngrozit pe toată lumea. Din fericire, cel ce are în grijă, de acolo de sus, de destinul acestui băiat, a redresat imediat situația și totul a revenit la normal.
A fost, poate, un moment de neatenție. Destinul nu obișnuiește să aibă însă astfel de momente. Mai degrabă a fost o atenționare. În viață orice e posibil.

6 decembrie 2012

Ar fi trebuit să fie faza care să lumineze o partidă cenușie, o partidă pe care Barcelona parcă n-a vrut s-o joace și s-o cîștige. Ar fi trebuit sa fie o fază ca oricare alta, o fază pe care am mai văzut-o de zeci de ori: Messi scăpat singur spre poarta adversă, față în față cu portarul. De cele mai multe ori o fază terminată cu gol.

De data asta a fost altfel. Faza de poartă s-a terminat într-o liniște uluitoare.

Stadionul a tăcut pur și simplu. Nu că de regulă pe Camp Nou e o atmosfera incendiară, căci nu e nici măcar la meciul cu Real. Dar nu era vorba de liniștea dată de tribune goale ori de spectatori liniștiți, era o liniște vecină cu teroarea, cu groaza, o liniște aterizată pe Camp Nou ca un viscol ce a criogenat orice urmă de viață. Daca nu era tîrziu în noapte, aproape că s-ar fi putut auzi mașinile ce treceau prin fața stadionului, paharele sparte la barul hotelului Princesa Sofia, de peste drum, ori plînsetul nou-născuților la maternitatea din apropiere.

Sînt exagerări, evident. Însă groaza de pe chipurile spectatorilor, îngrijorarea jucătorilor din teren și preocuparea lui Tito Vilanova nu sînt. La fel și asteptarea de după, cu oameni din toată lumea străbătînd internetul pentru a descoperi ceva. De bine sau de rău, orice. Cei de la Barcelona, conștienți probabil de nivelul de așteptare, au căutat să dea știri cît mai repede. Iar propoziția „no es gran cosa” publicată pe twitter de un ziarist de la Radio Catalunya, a fost probabil cea mai distribuită.

Miercuri seara, lumea la Barcelona a conștientizat un lucru important: a-l avea în lot pe cel mai bun fotbalist din lume implică și posibilitatea de a-l vedea accidentîndu-se. E o lege a fotbalului, iar Messi nu e ca un cadou de Crăciun pe care-l primești și pe care-l pui bine, undeva unde să nu poată fi stricat de cineva. Messi e fotbalist și e supus regulilor jocului. Iar Barcelona, ca echipă, de asemenea. Chiar dacă Barcelona fară Messi e greu de imaginat, această posibilitate există, iar miercuri a fost foarte aproape să devină realitate.

VALENCIA ŞI DECIZIILE

VALENCIA ŞI DECIZIILE

Am mai spus-o pe undeva, deciziile în viață sînt importante, dar mult mai important e momentul la care le iei. Cea mai importantă decizie din viața ta poate trece în derizoriu dacă la momentul cel mai important n-ai avut curajul s-o iei.

E doar o constatare. Fără legatură neapărat cu ceea ce va urma. Deși există o legatură ce ține de zona deciziilor. La Valencia vreau să mă refer puțin.

N-a trecut mult timp de cînd Valencia îi arăta ușa lui Unai Emery. A cărui singură vină, între noi fie vorba, era că se afla angrenat în aceeași competiție cu Mourinho și Guardiola. Cu Real Madrid și Barcelona. Dacă în aceste condiții, locul 3 obtinut de Valencia lui Emery a fost considerat un eșec e vina conducerii. Poate și a suporterilor, care-l contestau constant pe Unai, pe motiv că echipa joacă urît, a se citi defensiv, de parcă dacă ar fi jucat ofensiv exista vreo șansă de a termina în fața celor două.

„Mestalla” are tot dreptul să ceară. Ca orice public. N-are dreptul să impună însă. Mai ales la o echipă intrată într-o dinamică falimentară din pricina datoriilor acumulate de șefi. Care șefi, ce să facă și ei? La primul semn de nemulțumire schimbă antrenorul. Dau publicului ceea ce vrea, în schimbul unei liniști aparente. Așa s-a întîmplat și acum. Altă decizie luată într-un moment prost. Primele batiste albe îndreptate spre Manolo Llorente și tribuna sa prezidentială au dus la demiterea lui Pellegrino.

David Villa, David Silva, Mata, Jordi Alba, Joaquin, Isco. Jumătate de echipă practic. Jucători care sînt acum în altă parte, pentru ca asta a fost unica sursă de venit gîndita de cel care trebuie sa ia decizii. Cu ei în teren poate că Valencia ar fi arătat altfel, ar fi avut pentru ce lupta. Poate că și publicul de pe „Mestalla” ar fi avut altă stare de spirit.

A venit acum Ernesto Valverde. Ce va putea el schimba? E un antrenor căruia îi place fotbalul ofensiv, dar pentru asta are nevoie de timp. Iar timpul la Valencia nu există. Cînd vor aparea din nou batistele albe, va veni o nouă decizie a conducerii. O nouă schimbare, probabil, cu care însă nimic nu se va schimba.

MOURINHO ŞI COPERTA „MARCA”

MOURINHO ŞI COPERTA „MARCA”

Cînd „Marca” iese cu o asemenea copertă la doua zile după ce Real Madrid a bătut pe Atletico, atunci înseamnă că e ceva foarte serios. Ziua de luni este pentru orice ziar de sport ziua cea mai importantă. Vine după week-end și ar trebui să rezume cele mai importante știri ale acestor zile.

http://www.marca.com/2012/12/03/futbol/equipos/real_madrid/1354496585.html O astfel de informație ar putea suna ca un mod ideal de a crește tirajul. Coperta vinde inevitabil, doar că „Marca” are altă tradiție. Nu e ca „As” ziarul de casă al Realului, „Marca” e publicația care are acces privilegiat la unele informații. Are acces, să ne înțelegem foarte bine, CÎND CINEVA DE LA REAL MADRID E INTERESAT SĂ APARĂ AȘA CEVA. Iar azi, acel cineva e Florentino Perez. E un om mult prea deștept, mult prea abil, ca să nu-și dea seama că între Mourinho și publicul Madridului nu mai e relația de altădată. Și, în abilitatea lui, și-a dat seama că dacă această relație s-a deteriorat și nu există semne prea mari de îmbunătățire acest lucru se poate întoarce împotriva lui.

Nu uitați un lucru extrem de important! Anul viitor sînt alegeri la Real. Dacă Florentino merge braț la braț cu un Mourinho antipatizat de o masă în creștere de votanți e periculos. Scrutinul de la Real e un spectacol în sine și poate că voi găsi loc undeva să-l explic, căci în Spania se spune că președintele ales al lui Real Madrid e mai influent chiar decît premierul ales al țării.

Florentino și-a jucat cartea cu abilitate. Îl va lăsa pe Mourinho să termine mandatul, iar de va fi să cîștige Liga Campionilor tot el va fi cel aplaudat, pentru ca nu l-a demis la mijloc de sezon. Va găsi așadar o modalitate de a scoate voturi din succesul altuia. Plus că, dacă lucrurile se vor îndrepta în sens pozitiv, nimic nu-l împiedică pe Florentino să-l reconfirme pe portughez, care oricum are contract pînă în 2016 și să transforme și chestia asta într-un succes personal.

Comedia pe care Mourinho a pus-o în scena sîmbătă, înainte de derby, e doar o explicație, dar nu singura și nici măcar cea mai importantă. Un antrenor trăiește totuși, înainte de toate, prin rezultatele sale, iar realitatea de azi îl arată pe Jose la 11 puncte în spatele fostului secund al lui Guardiola, tocmai într-un sezon în care madrilenii presupuneau că vor defila fără probleme. În fond, sîmbata nu s-a întîmplat nimic. Un plebiscit cam fîsîit, cu 10.000 de oameni în tribună la acea oră, prea înfrigurați (erau 3 grade) ca să se gîndească la scenariile lui Mourinho. Imaginea globală a clubului a fost însă deplorabilă. Iar imaginea contează, nu uitați că Real cîștigă mult de pe urma imaginii.

E posibil ca Florentino să fi făcut acest pas de teamă ca nu cumva, în aroganța lui, Mourinho să anunțe primul că va pleca și să preia tot protagonismul. Pentru că dacă cineva își imaginează că Mourinho nu știe astăzi pe cine va antrena în viitor se păcălește.

O singura întrebare plutește și sînt sigur că fanii madrileni sînt îngrijorați: ce se va întimpla cu Cristiano?

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
  • Negru Eduard on NIMIC DE ROMÂNIANoi deocamdat? sunt departe de a în?elege fotbalul ,mereu oamenii compara juc?torii actuali cu genera?ia de aur,mereu tr?im în trecut [...]
  • Razvan on ETERNUL ȘI FASCINANTUL CRISTIANOCristiano ar fi o a doua variant?. Cred c? psg ar trebui s? se uite exact ca Marseille în 91. [...]
  • nm.bradu on KANE, ”NOUARUL” CU ZECEStiu ca la noi (si, sincer, si pe afara) drepturile animalelor sunt o gluma, iar lumea spune ca "ce, ma, [...]
  • Vlad on MESSI ȘI BALOANELE SALECu tot respectul domnule Niculescu.Daca mâine Leipzig, Augsburg, Freiburg sau Hertha joaca împotriva oric?rei echipe na?ionale din America de Sud [...]
  • Viorel Costiniuc on MESSI ȘI BALOANELE SALEIn mare parte, vinovatii acestei mari minciuni a fotbalului, este presa care il umfla nejustificat pe Messi. Nu exist? o [...]
Twitter
Arhivă