PENTRU ZENIT, SUCCESUL E AZI OBLIGATORIU

PENTRU ZENIT, SUCCESUL E AZI OBLIGATORIU

După o victorie nebună în Europa League pe terenul celor de la Maccabi Tel Aviv (4-3 după 0-3), dar și două succese consecutive în campionat, Zenit nu are astăzi altă variantă în partida de acasă cu Rubin Kazan. Victoria e obligatorie pentru echipa lui Mircea Lucescu, căci Spartak Moscova și ȚSKA Moscova, ce par a fi rivale cu Zenit în lupta pentru titlu, și-au câștigat în deplasare meciurile contând pentru această etapă a 7-a și s-au distanțat în clasament. Programul zilei de azi conține și partide din Spania, cu surpriza Alaves primind replica echipei lui Florin Andone, Deportivo La Coruna, din Portugalia, cu un duel european între Benfica și Braga, sau din Turcia, unde Fenerbafce încearcă să scape de poziția jenantă din coada clasamentului pe care o ocupă după un strat prost de campionat, ce a dus inclusiv la schimbarea antrenorului. Toate amănuntele și cotele mai jos. Citeste mai mult …

JUVE E FAVORITĂ, DAR ÎN ”DERBY D` ITALIA” S-AU MAI VĂZUT SURPRIZE

JUVE E FAVORITĂ, DAR ÎN ”DERBY D` ITALIA” S-AU MAI VĂZUT SURPRIZE

Ajuns la a 235-a ediție, ”Derby d`Italia” propune pentru azi un duel aparent disproporționat, căci Juventus e cu motoarele turate din plin, în vreme ce Inter a dat serioase rateuri în ultima vreme, inclusiv în ultima partidă jucată pe ”San Siro” joi, în Europa League, pierdută jenant în fața celor de la Hapoel Beer Sheva. Însă în astfel de derbyuri nu puține au fost surprizele, căci orgoliile sunt mari și de multe ori compensează forma de moment. Tot azi, Manchester United încearcă la Watford să pună capăt minicrizei în care se află, cu două eșecuri consecutive, în vreme ce, în Primera, Real Madrid va trebui să se descurce la Barcelona, pe terenul lui Espanyol, fără Cristiano Ronaldo și Bale, absențe de ultimă oră pentru Zidane. Programul e completat de partide din Liga 1 de la noi, cu Steaua deplasându-se la Timișoara. Avancronici și cote mai jos. Citeste mai mult …

MONACO ÎNCEARCĂ SĂ REVINĂ PE PRIMUL LOC

MONACO ÎNCEARCĂ SĂ REVINĂ PE PRIMUL LOC

AS Monaco încearcă să arate că startul excelent de sezon nu e o întâmplare și caută să-și recapete prima poziție în Ligue 1, pe care stă acum PSG, beneficiară a victoriei categorice de pe terenul lui Caen. Trupa din Principat primește pe propriul teren replica lui Rennes, o echipă incomodă, cu care în sezonul trecut a încheiat ambele partide la egalitate, dar care n-a mai bătut la Monte Carlo din 2008. În Spania, Barcelona încearcă să treacă peste handicapul orei în deplasarea de la Leganes și să reia șirul victoriilor, întrerupt de eșecul cu Alaves, din etapa trecută. În Premier League, Manchester City caută a 5-a victorie consecutivă în campionat și a 8-a pe ansamblul acestui sezon în fața lui Bournemouth, în Bundesliga, Dortmund vrea să repare pe teren propriu ce a stricat în etapa trecută la Lepizig, în vreme ce, în Serie A, Napoli forțează victoria cu Bologna pentru a aștepta de pe primul loc ”Derby d Italia” de mâine seară, dintre Inter și Juve. Programul zilei e completat de un derby mereu încins din Serbia, Partizan-Steaua Roșie Belgrad, dar și de calificările la Marele Premiu de Formula 1 din Singapore. Avancronici și cote mai jos. Citeste mai mult …

UN ITALIAN ȘI UN NEAMȚ ÎN CĂUTAREA FERICIRII ÎN ANGLIA

UN ITALIAN ȘI UN NEAMȚ ÎN CĂUTAREA FERICIRII ÎN ANGLIA

De regulă zilele de vineri ce urmează cupelor europene nu oferă confruntări majore. Astăzi e o excepție, căci Chelsea-Liverpool e una din bornele de excepție din Premier League. Faptul ca niciuna dintre combatante nu e angrenată în competițiile continentale a făcut posibilă plasarea acestei partide astăzi, ca o continuare într-un fel a meciurilor din Champions League sau Europa League. Se va juca pe ”Stamford Bridge” și va fi primul duel oficial dintre Antonio Conte și Jurgen Klopp în Premier League, un italian și un neamț în căutarea fericirii în Anglia. Programul zilei de azi oferă și posibilitatea reîntâlnirii cu PSG, care trebuie să reacționeze la Caen după 3 partide fără victorie, dar și cu AC Milan, care ar trebui de asemenea să reacționeze pe terenul Sampdoriei, doar că în ceea ce-i privește pe milanezi situația e demult ambiguă. Tot azi se mai joacă meciuri din Bundesliga, Primera Division, dar și din Liga 1 de la noi. Avancronici și cote mai jos. Citeste mai mult …

ASTRA ȘI STEAUA ÎȘI ÎNCEP ADEVĂRATA AVENTURĂ EUROPEANĂ

ASTRA ȘI STEAUA ÎȘI ÎNCEP ADEVĂRATA AVENTURĂ EUROPEANĂ

Avem două echipe în acest sezon în faza grupelor Europa League, ceea ce, ținând cont de starea precară a fotbalului nostru, e remarcabil. Drumul până la grupele Champions League e deocamdată dificil, dovada venind din ”dubla” dintre City și Steaua, dar în Europa League lucrurile pot decurge altfel. Steaua trebuie să-și propună calificarea într-o grupă ce nu e deloc inabordabilă, ba chiar și primul loc ar putea să devină un obiectiv în sine. Startul de azi de la Ankara este foarte important în acest sens. Astra are o misiune ceva mai grea, ținând cont și de realitățile din lotul campioanei, însă prezența lui Șumudică pe bancă și nu în tribună poate deveni, s-a văzut cu West Ham, un element pozitiv. Astra debutează pe ”Arena Națională” cu Austria Viena și un început bun ar putea condiționa în mare măsură evoluția lucrurilor. Programul zilei de azi este evident dominat de partidele din Europa League, cu prezența unui gigant precum Manchester United, favorita indiscutabilă a competiției, ori a altor nume mari, ca Inter, Roma, Fiorentina, Bilbao sau Zenit drept puncte de interes. Avancronici și cote mai jos. Citeste mai mult …

JORGE JESUS ȘI CELE 90 DE MINUTE DE PE ”BERNABEU”

JORGE JESUS ȘI CELE 90 DE MINUTE DE PE ”BERNABEU”

Jorge Jesus nu face parte din categoria antrenorilor norocoși. Pățaniile sale din trecut sunt arhicunoscute, trofeele pierdute în ultimele minute ori la loviturile de departajare, campionate irosite în etapele de final au fost subiecte pe larg dezbătute. Imaginea aceea cu el în genunchi, la capătul unui sezon în care a pierdut totul cu Benfica, deși era favorit să câștige totul, îl va însoți pe unde se va duce. Probabil că dacă avea mai multă șansă decât a avut până acum, Jorge Jesus s-ar fi putut regăsi pe banca unei echipe din liga celor mari. Cum e Real Madrid, de exemplu.  Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă