FADO-UL DULCE AL PORTUGALIEI

FADO-UL DULCE AL PORTUGALIEI

Faptul că Portugalia, o națiune ce l-a oferit fotbalului pe Eusebio, preluându-l din Mozambicul natal și ridicându-l la nivelul geniilor Pele, Maradona sau Cruyff, o națiune ce i-a dat pe Figo și pe Ruis Costa, pe Futre și pe Jordao, pe acest fenomen numit Cristiano Ronaldo, faptul că Portugalia celor amintiți și a multor altora nu a câștigat până duminică niciun trofeu major la nivel de echipă națională e totuși un paradox. Vorbim despre o națiune pentru care fotbalul e un sport național, e o stare de spirit, e un fenomen ce se trăiește la intensitate maximă, iubit cu patos, fierbinte ca soarele din Algarve sau dulce ca un vin de Porto. Faptul că Portugalia nu avea un trofeu iar Danemarca, de exemplu, îl avea de două decenii și ceva era, trebuie să recunoaștem, o mică nedreptate. Reparată în această zi de 10 iulie 2016, pe un ”Stade de France” ce nu-și credea ochilor, într-un Paris ce se pregătea de sărbătoarea ”albaștrilor” și s-a trezit peste noapte vorbitor de portugheză. Citeste mai mult …

FRANȚA SAU PORTUGALIA, CINE VA PUNE MÂNA PE TROFEU?

FRANȚA SAU PORTUGALIA, CINE VA PUNE MÂNA PE TROFEU?

După o lună de meciuri, spectacol, surprize și decepții, Euro 2016 a ajuns la final. Astăzi, pe ”Stade de France”, Portugalia și Franța se luptă pentru coroană în cea mai importantă partidă a anului, evident atunci când vorbim despre echipe naționale. Portugalia e la a doua finală, după cea din 2004, și speră să facă pasul spre trofeu, bazându-se în acest sens pe prezența lui Cristiano Ronaldo în echipă, dar și pe forma bună a altor componenți precum Pepe, care e refăcut, Nani ori Renato. De partea cealaltă, Franța a câștigat de-a lungul timpului toate competițiile pe care le-a organizat și speră să repete performanța și de data aceasta, la capătul unui turneu final înaintea căruia era văzută de mulți drept principală favorită. Portugalia-Franța e meciul zilei, dar se mai joacă fotbal azi în diverse locuri ale planetei, precum Brazilia, SUA, dar inclusiv în Europa, unde campionatele nordice sunt în plină desfășurare. Tot azi se dispută și mare premiu de Formula 1 de la Silverstone. Amănunte și cote, mai jos. Citeste mai mult …

ANTOINE, MICUL GIGANT

ANTOINE, MICUL GIGANT

Germania și Franța se prezentau publicului drept principalele favorite la câștigarea acestui European. Evident, înainte ca el să înceapă, atunci când se făceau diverse calcule, bazate mult pe realitate, dar destul de mult pe simpatii sau antipatii personale. Însă campioana mondială en-titre și țara gazdă (atunci când ea e Franța) nu prea au cum să fie ocolite într-un astfel de calcul. Mulți vorbeau ca despre o finală de vis între cele două, dar după tragerea la sorți era destul de clar că duelul va avea loc în semifinale, dacă ambele își vor face treaba corect. Adică își vor câștiga grupele și vor rezolva ulterior partidele eliminatorii. Citeste mai mult …

FRANȚA-GERMANIA, FINALA DIN SEMIFINALE

FRANȚA-GERMANIA, FINALA DIN SEMIFINALE

Considerate de majoritatea specialistelor drept primele două favorite la câștigarea Campionatului European, Franța și Germania se întâlnesc într-o semifinală oarecum anunțată de calculul hârtiei, căci ambele și-au câștigat grupele din care au făcut parte și mai apoi au învins și-n partidele eliminatorii. E unul dintre duelurile clasice atunci când vine vorba de echipe naționale, dar și o confruntare cu o rivalitate ce depășește tărâmul fotbalistic. Pe noul ”Stade Velodrome”, campioana mondială caută să-și confirme faima de sperietoare a gazdelor, dar are de trecut peste un important handicap, absența a trei jucători importanți, în mod normal titulari. La rândul său, Franța trebuie să învingă și enorma presiune ce stă pe umerii jucătorilor, mai ales într-o ambianță fierbinte precum cea de la Marsilia. Programul zilei de azi include și dueluri europene ale echipelor de club, fiind în plină desfășurare primul tur preliminar din Europa League, Supercupa Poloniei, care deschide sezonul în această țară, a doua semifinală din Copa Libertadores precum și tenis de la Wimbledon. Amănunte și cote mai jos. Citeste mai mult …

PE UMERII LUI CRISTIANO

PE UMERII LUI CRISTIANO

Hai să începem cu sfârșitul, vreți!? Ca într-un film, când ni se oferă scena de final sau, în fine, apropiată de final, și abia apoi suntem întorși în timp pentru a vedea derularea acțiunii până la acel moment. Mi-a rămas în minte acea secvență de după fluierul final, cu Cristiano Ronaldo și Gareth Bale îmbrățisându-se cavalerește, ca doi coechipieri ce sunt, și rămânând apoi câteva secunde într-o scurtă conversație. Mie mi s-a părut mai mult un monolog, căci parcă de vorbit a vorbit mai mult Cristiano, dar e posibil ca Gareth să fi fost prea marcat de efort și de eșec ca să poată face mai mult decât să asculte. Nu știu ce i-a zis acolo Cristiano, nimeni nu știe. Doar ei doi. Inclusiv portughezul a ținut să amplifice misterul spunând că vrea să țină pentru el totul. Această scenă de final adună însă laolaltă trecutul, prezentul și viitorul. Cel puțin la Real Madrid. Citeste mai mult …

BALE VS CRISTIANO: ÎNCĂ O SEMIFINALĂ PENTRU PORTUGHEZI, PREMIERĂ ISTORICĂ PENTRU GALEZI

BALE VS CRISTIANO: ÎNCĂ O SEMIFINALĂ PENTRU PORTUGHEZI, PREMIERĂ ISTORICĂ PENTRU GALEZI

Azi vom afla prima finalistă a campionatului european. Portugalia și Țara Galilor își dispută la Lyon primul bilet pentru ultimul act de duminică, de pe ”Stade de France”, într-un duel puțin anticipat la începutul competiției. Gareth Bale și Cristiano Ronaldo vor fi cu siguranță protagoniștii confruntării, cele două superstaruri de la Real Madrid fiind cei mai importanți jucători ai fiecărei echipe. La portughezi, Pepe are ceva probleme medicale, dar nu spune că nici nu concepe să piardă partida, în schimb la galezi lipsesc doi jucători importanți, ambii suspendați, Ben Davies și, mai ales, Aaron Ramsey, ultimul fiind cel mai bun pasator al echipei. Dincolo de prima semifinală a Europeanului, programul e completat cu partide din primul tur preliminar pentru pătrunderea în Champions League, de prima semifinală a Copei Libertadores, de dueluri din Brazilia și SUA, dar și cu tenis de la Wimbledon. Detalii mai jos. Citeste mai mult …

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă